Sunt trista ...

9.11.10

Unul din cainii pe care ii hranesc la servici a disparut acum mai bine de o saptamana si l-am tot cautat si am intrebat daca stie cineva ce s-a intamplat cu el (portarii, oamenii de la paza) si nimeni nu stia nimic. Toti aveau aceeasi replica: nu l-am vazut de x zile.Curtea asta e mare, dar nu prea are cum sa dispara asa usor un caine mai ales unul care a crescut aici si e de ani de zile in curtea asta.

M-am tot gandit zilele astea ce s-a putut intampla (m-am gandit ca daca a murit calcat de masina/ otravit se afla - si daca nu ar fi vazut nimeni cu toate ca e imposibil - aparea mort pe undeva). M-am gandit ca e inchis din greseala prin vreun depozit (s-a mai intamplat), insa deja azi eram un pic panicata ca au trecut mai bine de 8 zile de cand l-am vazut eu ultima data si trebuia sa apara de undeva macar sa manance (l-am hranit zilnic).

Imi amintesc ca prima data cand am venit eu aici si l-am vazut, m-am ingrozit. Avea o rana in mijlocul capului ingrozitoare, il lovise un idiot cu o bata si ziceai ca are capul despicat. Am chemat veterinarul, dar n-a fost chip sa ne apropiem de el, insa mi-a zis sa stau linistita ca rana e in vindecare si-si revine si asa a fost. Asta s-a intamplat acum mai bine de 3 ani. Incet incet cainele s-a linistit si avea zile cand venea pana langa mine si dadea din coada si se bucura cand vorbeam cu el (l-a traumatizat acea intamplare - nici nu vreau sa ma gandesc ce fel de om era ala care i-a facut asa ceva), insa niciodata n-am putut sa-l mangai ca tremura de frica si-mi era mila de el (asta in conditiile in care il hranesc de mai bine de 2 ani zilnic).

Mai devreme mi-a spus unul din portari ca l-a calcat o masina acum o saptamana ... intr-un fel ma asteptam (nu avea unde sa dispara atatea zile), dar ma doare la fel de tare.

Imi tot vin in minte imagini cu el si mi se face asa mila ... era un caine foarte bland care nu facea rau nimanui si avea o privire atat de trista si de rugatoare.

Mi-as dori sa devin imuna la durere si sa nu mai pun la suflet de fiecare data cand pierd un caine (al meu - am avut si eu un maidanez luat de pe strada care a murit de batranete sau un caine de pe strada de care am avut grija). Imi simt ochii grei si as vrea sa plang ... si daca era un caine de pe strada, ce? Nu era si el un suflet? Si sunt sigura ca a fost un suflet capabil de sentimente mult mai frumoase decat multi dintre cei ce se numesc "oameni".

Am o singura poza cu el ... si probabil ca e singurul lucru care va ramane in urma lui.

12 comentarii

  1. Camelia, regret ceea ce s-a intamplat. Din pacate insa in tara noastra animalele nu sunt respectate, iubite si ingrijite asa cum ar trebui. In SUA oamenii ajung la inchisoare daca nu isi ingrijesc cum trebuie animalele, la noi in tara ...ma abtin. Nu trece o zi fara sa vad un caine calcat de cate vreo masina sau batjocorit de "animalele" care misuna prin jurul blocurilor si care considera ca e fun sa dea foc la cate un caine. Groaznic!

    Te aplaud pentru faptul ca ai o inima buna si ca incerci pe cat poti sa te porti omeneste cu niste fiinte care sunt total dependente de noi si care nu au gresit cu nimic nimanui. Si eu incerc pe cat posibil sa hranesc vagabonzeii de la scara mea, catelusul pe care il am de 8 ani l-am cules de pe strazi batut si chinuit(e un pichinez pe nume Piky).

    Nu stiu ce e de facut pentru a rezolva aceasta problema. Din pacate eu nu cred ca e de suprafata, vine mai mult din interior. Cam greu sa schimbi un om care e crud cu tot ce e in jurul lui!

    RăspundețiȘtergere
  2. Astea sunt momentele in care eu ma razvratesc impotriva lui Dumnezeu, caci nu inteleg pentru ce permite atata nedreptate si suferinta. Nici macar la oameni nu inteleg, suntem niste papusi prinse cu ata si se joaca cu noi cum vrea? Da, poate ca toate au un rost, poate ca noi meritam sau necesitam lectii dure...dar bietele animale pentru ce patesc asta? Ce sa invat eu din faptul ca un biet suflet dupa ce a trait o viata lovit si umilit de unul si altul nici la final nu a gasit bucurie caci a murit in chinuri? Ca Dumnezeu e bun si drept? Inseamna ca eu privesc printr-o fereastra stramba.

    RăspundețiȘtergere
  3. :(
    in seara asta cand ma intorceam de la plimbare cu cel mic am vazut un catel micut (caniche) cred ca avea vreo 5-6 luni sperit, fricos. cred ca se pierduse. se vedea ca era dezorientat. aveam niste biscuiti si i-am aruncat, dar nu a vrut. se plimba fara o tinta anume, tot mirosea. :( as fi vrut sa-l iau, dar n-am cum mai ales ca stam cu chirie.
    eu am inceput sa fiu mai tare. cand mai vad catelusi sau pisicute pe strada, mi-e tare mila, dar strang din dinti, le arunc ceva de mancare si trec mai departe. ma consolez cu gandul ca poate cineva ii va salva la un moment dat.bine ca nu sunt ca mama si sa stau la curte :)) ea deja are 5 caini si vreo 4 pisici si toti pt ca ori i-a gasit, ori i-au fost aruncati in curte pt ca se stie ca nu da afara din curte niciodata un animalut

    RăspundețiȘtergere
  4. off...acum ceva timp un ratb in care ma aflam si eu a dat peste un caine...i-am simtit durerea,fiecare scherlalait...m-am simtit groaznic ca si cum aveam o parte din vina doar pentru ca ma nimerisem in acel ratb:(

    RăspundețiȘtergere
  5. As vrea sa pot spune ceva mai mult decat imi pare rau... ca n-o sa se mai intample si ca tuturor le va pasa de sufletele astea de-o candoare infinita care sunt dispuse sa te iubeasca doar pentru ca te-ai aplecat odata asupra lor si le-ai mangaiat... Mi-e sila de "oamenii" care sunt in stare sa loveasca un animal si as vrea sa pot sa iau eu toate animalele nedorite la mine, dar nu pot. Si asta este tristul adevar... nu putem salva lumea de unii singuri, putem doar sa speram ca, unul cate unul, putem salva bucatele din ea. Si sa stii ca face o diferenta enorma ca in urma catelului acesta n-a ramas numai o fotografie... au ramas amintiri si o inima care ii simte lipsa. Si asta conteaza, sa stii.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce rau imi pare :((... offf... daca ar fi si la noi cum e in alte tari unde toti cainii sunt stransi si dati spre adoptie..

    RăspundețiȘtergere
  7. Offf...imi pare rau pentru ce s-a intamplat. Am ramas ingrozita cand mi-ai spus despre rana ce o avusese la cap. Ce fiinta care se numeste om putea sa faca asa ceva?
    Imi inchipui cum te simti , imi vine si mie sa plang.
    Eu nu inteleg o chestie... ce viteza poti sa ai in oras sa calci un caine?!? Pe autostrada sau pe drum national, mai inteleg ca masinile circula cu viteza mare (dar si atunci se poate incetini...)
    Acum 5 ani am primit un catel maidanez de la un coleg de liceu, era atat de scump ..dar putin nebun :) Intr-o dimineata a iesit si s-a dus la plimbare... eu nu stiam , si cand m-am trezit sa-l caut a fost prea tarziu ... era la coltul strazii , calcat de masina - se vedeau si urme de la cauciuc... cat de tare a putut sa mearga imbecilul ala?! Nu ii ajungea drumul, trebuia sa imi calce catelul ?! Nu cred ca mai e nevoie sa spun cat l-am blestemat pe nenorocit si cat am plans dupa Chester... :(

    Si ce a spus Roxie...ma ingrozeste!?! Cum sa dai foc la un animalut!? Sper ca acele chestii oribile care chinuie / batjocoresc animalele sa fie la fel de chinuiti la randul lor! Pffuuu ce m-am enervat acum ~X(

    RăspundețiȘtergere
  8. off imi pare asa rau! :( sper sa il gasiti :(

    RăspundețiȘtergere
  9. Cat de trist...eu am avut acum multi ani un pechinez batran luat de la hingheri, unde mama se dusese sa ia o catelusa de la locul de munca, ce disparuse de cateva zile si stia ca o gaseste acolo. Fiind batran si ursuz, avea obiceiurile lui si iesea singur afara, se plimba si zgaria la usa cand venea inapoi. Intr-o zi intarzia si vrand sa vad unde e, m-am uitat pe geam...si l-am vazut in strada, intins....am coborat intr-un suflet,sperand din toata inima sa fie doar ranit, si am impietrit de durere cand am vazut sangele, capul lui zdrobit. Nu stiu unde am gasit puterea sa il iau in brate si sa il duc in casa. Imaginea aia ma va urmari multi, multi ani. Ulterior, mi-a murit o catelusa de septicemie si cativa puisori...ultimii 3 acum o luna, puiutii catelusei mele. Au murit in fata mea, fara sa ii pot ajuta, si sentimentul a fost incredibil de dureros, m-am simtit mai neputincioasa ca niciodata.
    Fiecare dintre aceste sufletele m-a marcat profund si pastrez amintirea ochisorilor lor in minte. Nu am sa inteleg in veci rautatea unora ce se numesc oameni, nici macar indiferenta. Si, ca tot ti-am mai povestit despre cum se ocupa mama de catei si de adapost, ultima ei "captura"e un pechinez absolut superb, pe nume Micky, lasat 3 zile sa alerge pe strazi, printre masini, abandonat fara mila. Am vrut sa iti dau si eu mail, poate cineva l-ar vrea, e un catel extraordinar, eu m-am indragostit de el din prima.
    Din pacate problema maidanezilor, a atitudinii/cruzimii fata de animale consider ca nu tine doar de suflet, ci mai ales de educatie. Am vazut mai demult o fetita blonda, cu bucle, un adevarat ingeras...aruncand cu pietre intr-un catel. Tare mult imi doresc, macar la 80 de ani, sa vad oamenii tratand animalele cu respectul pe care il merita! Sa nu mor stiind printre ce "oameni" am trait...

    RăspundețiȘtergere
  10. te inteleg perfect.. si eu am grija de niste pisoiasi din fata blocului,ii tin intr-o gradina incuiata ,insa ei au reusit sa gaseasca o gaurica in gardut si au iesit afara.3 dintre ei,au fost muscati de catei...imagineaza-ti cum m-am simtit cand i-am gasit dimineata muscati,morti ..unul dintre ei avea ochisorii deschisi..(am uitat sa mentionez erau pisoi in varsta de 3 luni) mi-a fost foarte greu...sa ii ingrop..deci..si eu sunt trista..

    RăspundețiȘtergere