Câteva ore în Sopot

28.9.26

Sopot e la distanța mică de Gdansk și se ajunge ușor atât cu trenul, cât și cu mașina, așa că am zis că merită să vă arăt câteva poze chiar dacă am stat doar câteva ore și am văzut doar o mică parte din tot ce are de oferit. Planul nostru era să stăm mai mult, dar ne-am dat seama că va veni ploaia și a trebuit să scurtăm timpul. 

Nu am plecat cu așteptări, ci doar am vrut să vedem cum e - Sopot este, probabil, cea mai importantă stațiune a Poloniei de la Marea Baltică, iar ceea ce mi s-a părut fascinant de cum am ajuns a fost eleganța old school. Am ajuns direct în zona cu hotelurile Sheraton și Grand Palace, nu am făcut poze, dar mi-au atras atenția din prima clipă.

Motivul pentru care am venit a fost să ne plimbăm pe plajă, am văzut Marea Baltică dinspre Suedia, am vrut să o vedem și din Polonia și ne-a plăcut mult timpul petrecut aici, chiar dacă Marea Baltică nu mi se pare la fel de fascinantă ca alte mări. Apa e mereu rece, chiar și vara, dar chiar și așa am văzut oameni care au intrat în apă.

Am stat câteva ore pe plajă. direct pe nisip, ne-am uitat la nori și la apă, am ascultat muzică, am citit, pur și simplu ne-am bucurat de timpul petrecut aici și am admirat bărcile. Dacă vă place să vă plimbați pe nisip zona asta e perfectă pentru asta și mi-a plăcut mult energia locului.


Am văzut multe feluri de pescăruși, mai tineri și mai bătrâni, cu penaj diferit, specific trecerii de la un sezon la altul. Nu se speriau de oameni, veneau extrem de aproape și asta mi-a oferit ocazia să fac câteva poze care îmi plac la nebunie, dar și să filmez fără să le stric treaba. La fel de mult mi-a plăcut să observ bărcile, de la mici la mari.

Cât am stat pe plajă am văzut căței care ieșiseră la plimbare pe malul mării și chiar unul care a intrat să facă baie în mare. Momentele astea pe mine m-au făcut să zâmbesc larg și să mă gândesc la ce contează cu adevărat în viață și la ce luăm cu noi. 


Pontonul din Sopot este clar punctul de atracție - este cel mai lung ponton de lemn din Europa (511 metri) și a fost construit în 1820. Accesul este cu bilet (dacă îmi amintesc bine a fost 10 zloți de persoană), e destul de circulat, iar la capătul lui este o marină cu un restaurant unde se poate mânca. Chiar și cu nori și pe punctul de a începe ploaia este o plăcere să te plimbi, să admiri păsările și bărcile, pur și simplu să te bucuri de loc și de ce vezi în jur.

Mă bucur că am ajuns și am avut câteva ore de relaxare, mi-a prins tare bine să mă uit la mare și să-mi las gândurile libere. Mi se pare că noi, oamenii, au uitat să fim, să respirăm și să ne bucurăm de fiecare clipă, fără lucruri de făcut și liste de terminat.  


Ați fost în Sopot?

Read More

7 într-o săptămână #551

27.9.26

Nu-mi place să forțez lucrurile, dar de data asta am făcut-o pentru că știu că atunci când începi să amâni ceva și să ai dubii în final ajungi să renunți. Viața mea în acest moment este departe de a fi echilibrată, am momente de tristețe profundă și simt un gol pe care nu pot să-l umplu, după care am clipe de liniște și zâmbesc încet, iar în clipa următoare mă întreb dacă merită efortul sau dacă un lucru anume are sens. 

Nu e prima dată când trec prin asta, știu că e un proces normal de acceptare și mers înainte, nu vreau să mă fac că nu există pentru că există și e parte din mine. Încerc să găsesc un echilibru fragil, să îmi umplu timpul ca să nu mă mai gândesc la ce am pierdut, e un proces lung și dificil și iau fiecare clipă așa cum vine și cum pot să îi fac (sau nu) față.

Am fost de mai multe ori în parc, am ieșit să mă plimb, să citesc, să respir și să-mi las gândurile libere. Parcul Sticlăriei mi se pare că e alegerea potrivită pentru mine în perioada asta - e sălbatic și cumva izolat, nu e multă lume și dacă nu se lucrează prin zonă e liniște ... o liniște pe care o găsești greu în București.

Dacă nu o să avem o toamnă ploioasă probabil că o să-mi iau laptopul și o să mă duc dimineața să lucrez pe o bancă. Îmi schimbă starea de spirit și simt că am altă energie, nu vreau să insist cu moartea Almei, dar fiecare colț e plin de ea și de multe ori simt că dorul taie în carne vie. 


Încerc să mă concentrez pe micile plăceri, pe momentele alea care îmi amintesc ce am în viața mea și ce mă face de obicei să zâmbesc. E sezonul smochinelor, așa că profit de asta, chiar dacă în multe zile trebuie să-mi amintesc că nu am mâncat. Cred că o să caut câteva produse pentru corp cu aromă de smochine, am mai mirosit dar nu am găsit ceva pe gustul meu ... încă.

Am primit câteva cadouri de la oamenii din jurul meu care îmi plac mult și de care vreau să mă bucur în perioada următoare, dar mi-am luat și eu câteva produse pe care le voiam. Câteodată shoppingul este un fel de terapie, sunt 2 produse de la Rituals pe care le voiam, dar nu le-am luat pentru că nu sunt tocmai ieftine, dar am zis că merit răsfățul ăsta. Lumânarea Gratitude din colecția Soulful și conurile parfumare din gama Royal Tea erau pe lista mea, așa că le-am luat.  


Perioada asta a fost (și este) foarte grea pentru mine, mult mai grea decât aș putea să exprim în cuvinte dacă aș încerca să o fac, iar pielea mea a reacționat la tot ce tot ce trăiesc. Am avut mai multe episoade de dermatită de contact și m-a ajutat mult Eczema Calming de la Vaseline, am luat-o de aici, nu știu dacă se găsește și pe alte siteuri. Nu îmi amintesc dacă am povestit de ea pe blog, dacă aveți piele reactivă și probleme de genul ăsta ... ajută mult.

În ultimele zile au început să apară semne clare de toamnă, așa că am început să schimb hainele și parfumurile. Am câteva parfumuri noi pe care de-abia aștept să le port toamna asta, dar și preferate mai vechi după care întind mâna doar când vremea începe să se răcească.


Săptămâna voastră cum a fost?

Read More

Gdansk prin ochii mei

24.9.26

Gdansk a fost câțiva ani buni pe lista mea cu locuri pe care vreau să le văd într-o zi și știu exact cum a ajuns pe lista asta - am căutat detalii acum mult timp despre fondatoarea brandului Bielenda, am citit că a studiat în Gdansk și am vrut să văd cum arată orașul și mi-am spus mie că într-o zi o să ajung să-l văd în realitate. La momentul ăla nu auzisem nimic despre Gdansk, dar s-a transformat într-o dorință.

Anul trecut de ziua mea de nume am primit cadou o vacanță care a trebuit să fie anulată din cauza unor schimbări ale zborurilor și am rămas cu regretul că nu am ajuns, așa că anul ăsta am planificat totul din timp și am sperat să ne iasă. Au fost foarte frumoase zile petrecute în Gdansk, dar la doar câteva zile de la întoarcere Alma s-a dus și, deși au trecut doar 3 săptămâni de la vacanța asta, mi se pare că e dintr-o altă poveste ... dar nu vreau ca asta să mă împiedice să vă arăt orașul cum l-au văzut ochii mei. 

Nu am făcut planuri deloc pentru vacanța asta, am vrut doar să ne plimbăm și să lăsăm picioarele să ne ducă pe unde au vrut. Nici măcar nu am căutat informații despre istoria locului, am avut niște repere și cam atât, am vrut să lăsam locul să ne surprindă și exact așa s-a întâmplat. Mie îmi place mult Polonia și ne-a plăcut mult și Gdansk, dar nu a fost cea mai plăcută vacanță - nu o să intru în detalii pentru că nu are sens, dar ce vreau să zic este că mulți oameni nu mai au nicio treabă cu bunul simț, educația și multe altele. 

Am prins vreme bună, ne-a plouat doar în ultima zi, ochii mei s-au bucurat din plin de culorile de poveste și am încercat să savurez toată experiența asta. Am descoperit o mulțime de lei prin oraș și asta m-a făcut să zâmbesc, dacă m-aș fi documentat înainte aș fi știut și povestea lor, dar a fost o surpriză frumoasă.


Gdansk e o plăcere de luat la pas și descoperit pe măsură ce pășești, deși în ultimii ani a devenit tot mai popular și este destul de aglomerat. Polonia a reușit să-și păstreze farmecul și caracterul propriu fără să rămână blocată în timp și mie asta îmi place mult. Clădirile din Gdansk au un farmec aparte, la fiecare pas găsești ceva de admirat.

Orașul Vechi e o poveste și merită văzut chiar când e aglomerat, în locuri precum Fontanna Neptuna e greu să faci o poză pentru că toată lumea vrea să fie acolo, dar nu e imposibil. Prețurile mi s-au părut cam mari și multe terase aveau oferte 1+1 la băuturi ca să atragă turiștii și le ieșea, dar nouă nu ne plac zonele astea comerciale - ca în mai toate locurile turistice la 50-100 de metri pe o străduță găsești ceva mult mai mișto și mai autentic.


Ne-am plimbat mult, am văzut o mulțime de clădiri și străzi pline de farmec, ne-am oprit de multe ori doar să admirăm ce era în jur și am zâmbit larg - pentru mine să iau un oraș la pas e modul în care mă conectez cu oamenii și cu locul, să bifez o listă de locuri din ghidurile turistice nu mă atrage deloc.

Mi-au apărut o grămadă de ghiduri cu locuri pe care trebuie să le vezi/ localuri în care trebuie neapărat să mănânci/ lucruri pe care trebuie să le faci înainte să plecăm, dar noi nu funcționăm așa. Am descoperit locuri care ne-au plăcut și localuri unde am mâncat extrem de bine fără să avem vreo listă, cele mai bune idei le primești de la localnici care știu exact ce și unde merită.


Nu aveam cum să ratăm o plimbare cu barca pe Motlawa și ne-am bucurat de fiecare moment în care am descoperit orașul și o parte din istoria lui. Prima poză de mai jos e făcută în zona Peninsulei Westerplatte, locul unde germanii au atacat Polonia în 1939 și a urmat ceea ce știm, iar a doua arată o bucată mică din orașul ăsta frumos și plin de povești, un oraș care a reușit să se reconstruiască atât de frumos.

Am ales să nu coborâm la Westerplatte pentru că locul e plin de energia a ceea ce s-a întâmplat atunci și eu am învățat în timp la ce nu trebuie să mă expun dacă vreau să-mi fie bine. Prefer să admir un loc de la distanță sau să nu-l văd pentru că știu exact ce fac astfel de locuri unui persoane empatice și hipersenzitivă, aleg cu ce-mi hrănesc sufletul și ce îmi face bine, nu ce "trebuie".


Am ales cazarea chiar în centrul vechi, știam exact unde vrem să stăm și știam că asta vine la pachet cu gălăgie - locul pe care l-am ales nu a fost ieftin, dar amândoi preferăm locurile cu un view care să ne aducă aminte ce ne place și ce vrem să facem în viața asta. Diminețile și serile pe balconul ăsta au fost ce aveam nevoie pentru a ne rupe de ce am lăsat acasă și a ne încărca cu energie bună.

Fiind direct în zona veche a orașului am putut să ne plimbăm seara târziu fără bătăi de cap, să admirăm zona asta în altă lumină și cu altă atmosferă. Mi se pare fascinant să descoperi ritmul unui loc fără să te afli efectiv în nebunia aia, pentru mine asta contează mai mult decât să bifez x monumente și muzee sau să încerc cine știe ce chestie tradițională cu care nu rezonez deloc. 


Îmi place să fac pozele locurilor fără oameni în cadru pentru că vreau să le prind așa cum sunt, dar în unele locuri nu e deloc ușor - pentru mine detaliile ies cu adevărat în evidență când focusul e pe ce reprezintă locul, nu pe mișcarea din jur. Prefer să mă opresc în fața unei uși cu detalii care mi se par de poveste, într-un colț de stradă decorat frumos sau într-un local care are ceva cu rezonez. În viață majoritatea lucrurilor pe care le facem și le trăim sunt propriile noastre alegeri, iar eu știu ce îmi place și ce nu.


Mi-aș fi dorit să văd Gdansk din turnul de la St. Mary's Church, dar glezna mi-a spus clar că cele 400 de trepte înguste sunt prea mult și pentru prima dată nu m-am forțat să fac asta. E o premieră pentru că mi s-a mai întâmplat să am probleme cu picioarele și să strâng din dinți și să urc pentru că eu "pot". De data asta am ales să nu mă forțez.

Așa că am mers la Hevelianum, un loc interesant, pentru că am vrut să am totuși o privire de asamblu asupra orașului. Nu am stat mult, ci doar cât să vedem un pic locul și să privim Gdansk de sus.


Gdansk a fost ce-am sperat să fie, mi-a plăcut și mă bucur că am putut să mai bifez ceva din lista mea de dorințe turistice, plimbarea cu barca pe Motlawa rămâne printre cele mai frumoase amintiri din vacanța asta și când o să mă uit la albastrul de pe apă o să zâmbesc mereu. Am mai spus și cu alte ocazii că eu pe apă mă simt liberă și am un sentiment de pace pe care îl caut în toate locurile unde aleg să merg. Cerul, apa, florile, detaliile care îmi sar în ochi și momentele când îmi bate inima mai tare sunt cele care contează pentru mine.


Am postat pe Instagram un reel cu cumpărăturile pe care le-am făcut la Rossman, în caz că vă interesează, dar vreau să vă arăt shoturile astea cu ghimbir și guarana care pe mine m-au ajutat în zilele când am simțit că energia mea fizică nu e ce trebuie. Au fost un ajutor de care aveam nevoie și chiar au făcut diferența pe partea de energie.

Deși nu am bifat multe preparate tradiționale și nici n-am stat la coadă la covrigi copți cum am văzut că se poartă am vrut neapărat să încercăm ceva - flaki/ flaczki, adică supa de burtă, preparat specific polonez (nu se drege cu smântână precum ciorba noastră de burtă). Are o aromă puternică dată de condimente precum nucșoară sau ghimbir, nu ne-a impresionat deloc.


Poza de mai jos mi s-a părut cea mai potrivită pentru a încheia postarea asta pentru că mi se pare extrem de reprezentativă pentru Gdansk. Gdansk este frumos, are caracter și personalitate, dar a devenit - la fel ca multe alte orașe - extrem de comercial și este aglomerat. E bine să țineți cont de asta dacă plănuiți vreo vacanță aici, mai ales că zborurile sunt ieftine, nu este însă ieftin și orașul.

Ai fost vreodată în Polonia? Dar în Gdansk? Ce oraș ai pe lista de dorințe? 

Read More

Ce-am făcut în ultima vreme

17.9.26

Nu știu cum să încep postarea asta ... mi-a luat zile întregi să mă adun și să încerc să scriu ceva. Dacă mă urmăriți pe Instagram probabil știți de ce am avut nevoie de o pauză: 7 septembrie a fost ziua în care Alma a plecat ... brusc, fără atenționări și într-un mod care mi-a făcut sufletul praf. Nu există ceva care să nu mă doară, încerc să-mi reconstruiesc viața și să descopăr cine sunt fără vreun cățel în viața mea. 

Au trecut mai bine de 27 de ani de când în viața mea nu a existat cel puțin un cățel, anul trecut după ce Tasha a plecat și am pierdut 3 câini în 14 luni ... am știut că Alma, singura care îmi rămăsese, va fi ultimul meu cățel. A fost o decizie grea, luată perfect conștient - am avut 8 câini în viața mea, fiecare moarte a mai rupt o bucată din mine. Sufletul meu nu mai poate duce o asemenea durere, știu asta ... am sperat să am mai mult timp cu ea, dar sunt extrem de recunoscătoare pentru cei aproape 13 ani cât am avut-o lângă mine, după ce am salvat-o de pe străzi.

Nu există cuvinte care să poată descrie cât de minunată și specială a fost Alma. Nici nu vreau să încerc măcar - a fost o minune de cățel, un infinit de iubire și înțelegere, știu cât de specială a fost legătura mea cu ea și asta nu va dispărea, dar durerea este la fel de puternică pe cât a fost iubirea ... brațele îmi sunt goale, sufletul mi-e sfâșiat și știu că tot ce pot face este să trec prin asta și să reconstruiesc.

Știu că multe persoane care citesc asta vor înțelege exact ce spun și ce nu spun (și că se vor gândi cu durere la propriile pierderi), la fel cum știu că unele persoane nu vor înțelege ... o pierdere te schimbă radical, îți schimbă scara de valori și te face să privești viața altfel. Nu cred că voi uita vreodată momentul în care medicul mi-a spus că a intrat iar în stop cardio respirator, nu era primul, dar am știu că este ultimul ... mintea mea a știut cu mult înainte ca sufletul să poată măcar să încerce să înțeleagă.    

Durerea este în mine și cred că va trece mult până să respir iar normal, sunt zile când dorul mă apasă și nu vreau să ascund asta, dar nici nu am de gând să las asta să mă pună la pământ. Pentru mine este o perioadă de supraviețuire și reconstrucție, este o perioadă în care am și mai puțină răbdare pentru superficialități, oameni fără caracter și rahaturi fără valoare, este o perioadă în care sunt foarte atentă cum îmi consum energia.

Am fugit săptămâna trecută la munte câteva ore, am simțit că am nevoie de alt aer, m-am uitat la cer, la munți și la flori, m-am gândit la multe lucruri, am plâns, am zâmbit, am încercat să-mi reamintesc ce contează și ce suntem în lumea asta, am încercat să-mi pun ordine în minte, dar mai ales în suflet. 


Perioada asta a fost și este extrem de grea și mi-a arătat exact unde mai e omenie și unde nu, mi-a arătat la ce nivel am ajuns ca societate și cât egoism există. M-am gândit la multe lucruri și am luat niște decizii, sunt lucruri despre care nu o să vorbesc sau o să scriu vreodată, dar ele fac parte din mine și îmi dictează deciziile și modul în care acționez. Nu am de gând să renunț la blog, dar cel mai probabil va urma o perioadă în care voi scrie mai rar.

În viața asta am trecut prin pierderea multor ființe dragi și știu că durerea vine în valuri, știu cât de greu e să găsești sens în viața de zi cu zi, știu că singurul mod de a merge înainte e să înfrunți durerea direct și să creezi o nouă "normalitate". Cel mai greu e să te bucuri de lucrurile nici și normale care cândva ... 

Mâncarea nu are niciun gust, nu am absolut niciun fel de tragere să fac ceva de mâncare, am luat zilele trecute niște smochine într-o încercare de a-mi aminti ce îmi place toamna ... a fost doar o încercare. Încerc să forțez aportul de proteină cu artificii pentru că știu că nu mă alimentez cum trebuie și corpul îmi spune asta. Așa cum mi-o spune și pielea și cum mi-o spun multe altele.

M-am gândit bine dacă să scriu asta sau nu și am decis să scriu nu pentru că vreau să vă spun că mă doare sau pentru că aștept ceva de la cineva, ci doar pentru că aș vrea să ne reamintim că nu știm cu adevărat prin ce trece cineva, nu știm ce e în sufletul cuiva și de multe ori uităm că fiecare simte durerea astfel. Compasiunea și empatia au devenit ceva extrem de rar și despre asta am vrut să scriu ...


M-am uitat pe pozele din Polonia pentru că am în continuare intenția să povestesc despre Gdansk, doar că în momentul simt că au trecut 2 luni, nu doar 2 săptămâni de când visam cu ochii deschiși la o toamnă liniștită ... poate o să simt să povestesc săptămâna viitoare și să vă arăt mai multe poze.

Mai avem câteva plecări programate pentru toamna asta, planuri făcute cu luni în urmă și mă bucur că sunt deja programate pentru că altfel probabil că nu aș fi simțit să plec pe undeva și nici nu aș fi avut energia necesară să mă gândesc la așa ceva. 


Toată energia mea (care nu e deloc la cote înalte) e canalizată pentru a găsi un echilibru și a crea o normalitate în noua mea viață - caut lucruri și locuri care să îmi transmită ceva, încerc să fiu recunoscătoare pentru ce am și am avut în viața mea, pentru experiențele prin care am trecut și care m-au adus în punctul în care sunt astăzi și nu e deloc ușor. Dar nici nu mă așteptam să fie ...


Nu vă întreb cum au fost zilele voastre, vă spun doar că fiecare dintre noi are perioade bune și perioade mai puțin bune ...

Read More

7 într-o săptămână #550

6.9.26

Am început toamna cu o vacanță în Polonia, Gdansk era pe lista mea de dorințe de mulți ani, anul trecut ni s-au anulat zborurile cu câteva zile înainte să plecăm, dar anul ăsta am reușit să ajungem. Și ne-a prins tare bine să ne desprindem câteva zile de tot, să ne relaxăm și să descoperim locuri noi. Au fost câteva zile lejere, fără program prestabilit sau locuri de bifat, am făcut ce și cum am simțit. 

Gdansk e superb și mi-a depășit așteptările, o să încerc să povestesc mai multe într-o postare separată pentru că merită, însă a fost destul de aglomerat și asta nu mi-a plăcut deloc. L-am luat la pas, l-am văzut de pe apă, l-am lăsat să ne surprindă la fiecare pas, l-am descoperit încet și într-un ritm lejer și asta ne-a plăcut mult.

Mie Polonia îmi place mult, mi se pare că și-a păstrat farmecul fără să-și piardă caracterul și istoria, deși s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani a reușit să își păstreze identitatea și să îmbine modernul cu propria poveste. Prețurile mi s-au părut destul de mari și m-a mirat puțin că nu prea se vorbește engleză, deși era plin de turiști.


Am fost și în Sopot într-una dintre zile, mi-era dor să merg desculță pe nisip și să privesc marea. Am stat pe nisip, m-am uitat la apă, am citit, am admirat spectacolul dat de pescăruși (am văzut mai multe tipuri, atât tineri, cât și adulți), mi-am lăsat mintea să se relaxeze și m-am încărcat cu energie. 

Nu am stat toate orele pe care ni le propusesem pentru că ne-am dat seamă că urmează să plouă, dar a fost suficient să ne facem o idee și să ne relaxăm. Nu e prima dată când vedem Marea Baltică, am stat și în Suedia pe plajă, are farmecul ei, dar nu mi se pare la fel de spectaculoasă ca alte mări.


Nu am făcut lucrurile tipice pentru o vizită în Gdansk, nu am urcat în turnul de la St.Mary's Church deși mi-aș fi dorit să văd așa orașul - am avut niște probleme cu o gleznă înainte de plecare și cele 400 de trepte înguste n-ar fi făcut decât să îmi creeze alte probleme. Dacă cu ani în urmă mi-aș fi folosit voința, aș fi strâns din dinți și aș fi urcat acum am știut că e mai bine să nu o fac.

Sunt foarte multe ghiduri/ liste cu locurile în care să mănânci într-un anumit oraș, n-am ținut vreodată cont de ele, ci am mers mereu unde am simțit și am mâncat ce-am vrut, nu ce "trebuie". Farfuria asta e de inspirație grecească și a fost un deliciu, am văzut o grămadă de locuri extrem de aglomerate doar pentru că toată lumea se duce buluc, iar mâncarea nu arăta deloc bine.

Vântul a fost o problemă la care ne așteptam, așa că am folosit extrem de des un tratament pentru buze și a trebuit să-mi cumpăr o ceară de tip stick pentru păr pentru că n-a fost chip să-l potolesc altfel. Paula's Choice a lansat o variantă nouă - Toasted Vanilla - la tratamentul pentru buze cu peptide și s-a descurcat exemplar pe hidratare și reparare. 


Am decis că merită postarea asta o poză bonus, direct de pe balcon cu vedere spre pod - a fost o plăcere să stăm seara târziu și să privim oameni la plimbare, să ascultăm muzică și să ne bucurăm că putem să facem astfel de lucruri. Fiecare dintre noi caută lucruri diferite atunci când merge într-un loc nou, pentru mine asta înseamnă conectare cu locul în care sunt.

Voi cum ați început toamna? Cum a fost săptămâna voastră?

Read More