Ramai cu bine 2013!

31.12.13

Ultima postare din anul asta va fi una de suflet, asa am inceput si asa vreau sa si sfarsesc anul asta, care n-a fost nici pe departe ceea ce-mi doream eu sa fie, insa n-a fost nici atat de rau pe cat ar fi putut sa fie (o sa ma abtin sa scriu completarea care mi-a venit in minte pentru ca nu vreau sa ma intristez), insa sper si-mi doresc din tot sufletul ca anul ce vine sa fie de mii de ori mai bun.

Am invatat multe anul asta, am experimentat multe lucruri (unele mi-au deschis ochii, altele m-au speriat), mi-am dovedit mie ca pot si ca mintea e mai puternica decat corpul, dar mai ales mi-am adus aminte ca secretul reusitei este credinta (si nu ma refer la mersul la biserica, tinut post sau alte lucruri de acest gen), ci la increderea in sine si dorinta puternica de a face un lucru.

Am reflectat mult anul asta si m-am gandit de multe ori (fara regrete) de ce in trecut am putut sa fac lucruri aproape imposibile si sa cladesc ceva din nimic si acum simt ca sunt obstacole peste tot, mi-am dat seama ca raspunsul este tot la mine, acum am indoieli, inainte nu le aveam - imi doream ceva si faceam tot ce-mi statea in putinta sa realizez acel lucru fara sa ma gandesc vreo secunda ca as putea esua in tentativa mea, acum m-am pierdut in detalii si am stat sa analizez prea multe "daca", lucru pe care am de gand sa-l schimb total. Stiu ca pot si am de gand sa reusesc!

Cea mai mare dezamagire a anului asta sunt oamenii, au fost momente cand mi s-a facut greata la propriu cand am vazut atata rautate si barbarism in jurul meu, nu-mi vine nici acum sa cred cat de usor se lasa marea majoritate manipulata, sunt multe lucruri care m-au socat si m-au lasat fara cuvinte (si nu sunt genul de om care sa fie socat usor), au fost momente (si nu putine) in care nu m-am regasit in lumea asta.

Au fost (si mai sunt inca momente) cand m-am intrebat daca e asa greu sa gandesti si sa vii cu o idee originala, nu sa copiezi ce face altul, e oare mai simplu sa il iei pe "nu stiu" in brate in loc sa te stradui putin sa treci lucrurile prin propriul filtru al gandirii? Asta se aplica si in lumea blogurilor, daca pana anul asta imi facea placere sa citesc anumite bloguri, anul asta lista s-a redus simtitor ... n-o sa intru in detalii pentru ca nu are sens, eu astept sa gasesc omul din spatele blogului, nu postari la comanda si reclame mai mult sau mai putin mascate.

Tot anul asta am descoperit si oameni frumosi, oameni care fac multe fara sa se laude cu asta, oameni care au inteles ca a ajuta pe cineva inseamna in primul rand a te ajuta pe tine, oameni care m-au facut sa zambesc si mi-au dat speranta atunci cand mi se parea ca anumite situatii nu mai au rezolvare ... oameni care imi redau increderea in specia umana. Sper ca oameni de genul asta sa tot apara in calea mea.

Ce mi-a lipsit anul asta? Linistea, oricat incerc eu sa invat sa fiu calma (si e o lectie grea pentru un om agitat cu mine) mereu se iveste ceva care sa ma agite sau sa ma enerveze, mereu apare cineva care da totul peste cap (in general cauza e nesimtirea si nepasarea fata de ceilalti), mereu apare o situatie care are ceva agitat in ea, astea sunt lucruri pe care imi doresc sa le fac altfel de acum incolo.

Am facut multe schimbari anul asta, am renuntat (nu usor) la lucruri si oameni care au insemnat mult in viata mea, dar cred ca cel mai important lucru pe care l-am inteles anul asta a fost ca atunci cand cineva simte ceva pentru tine isi face timp, se preocupa, te cauta - nu exista "n-am timp", atunci cand ceva e important iti faci timp, restul sunt doar scuze pe care le inventam noi pentru a nu accepta realitatea.

2013, te las zambind (pentru ca asa te-am si intampinat) chiar daca zambetul meu nu e atat de larg pe cat ar fi putut sa fie si sper ... nu stiu ce sper, dar sper si asta e tot ce conteaza! Daca ar fi sa definesc 2013 intr-un singur cuvant cred ca as alege OBOSITOR - voi ce cuvant ati alege pentru 2013?

Va doresc un an plin de sanatate, de iubire, de lucruri frumoase, de zambete, de oameni frumosi, de impliniri si de intelepciune.
Read More

Mosule, ne vedem la anu'!

30.12.13

A trecut si Craciunul (de parca voi nu stiai asta deja), mai e un pic de tot si incepe un an nou. Mie sarbatorile astea mi s-au parut cam triste, nu ma refer la mine, ci la ceea ce am vazut in jurul meu, parca nimeni nu avea chef de nimic. Am vazut oameni abatuti, care isi pierdusera speranta, parca mai multi ca oricand ... sa speram ca 2014 va fi un an mai bun si vom vedea toti mai multi oameni zambind.

Eu am avut niste zile linistite (in mare parte), in care mai mult am stat, n-am exagerat deloc cu mancarea (nici nu ma innebunesc dupa ceva anume si nici n-am avut cine stie ce chef de gatit), la capitolul somn am stat mai prost (Alma are niste probleme si a trebuit s-o scot cam des afara si s-a mai dovedit a fi si o mare "vaitareata"), in rest nu s-a intamplat nimic spectaculos sau care sa merite a fi mentionat.

Am primit cadouri frumoase, unele prea personale pentru a fi aratate pe blog, unele la care ma asteptam, altele care m-au surprins si vreau sa va arat si voua cateva dintre ele.

Mama mi-a luat mai multe cadouri printre care demachiantul de ochi crema de la Olay care stie ca-mi place mult (am avut multe tuburi pana acum) si un gel de dus peeling de la Alverde (a tinut ea minte ca am eu o obsesie cu gelurile de dus peeling din DM - n-am incercat pana acum vreo varianta de la Alverde, asa ca sunt chiar curioasa). Crema cu caramel Deluxe de la Lidl n-am incercat-o inca (nu vreti sa stiti cate Milka Bubbly white am primit - inca ma "lupt" cu ele), dar de-abia astept, mai ales ca ma gandesc cum ar fi topita intr-o cana de ciocolata fierbinte.



Am primit o agenda despre care nu va spun multe (poza spune tot), daca vreti ceva deosebit cautati-o pe Choco, stie ce face. Tot de la ea am primit cateva bratari pe care de abia astept sa le port (nu e singura care mi-a oferit bijuterii anul asta, dar vi le arat cu alta ocazie) si doua produse de la Kiko: o oja nude si un ruj (tot nude) care imi place la nebunie.


Si pentru ca se stie obsesia mea pentru produsele de ingrijire si machiaj nu puteau sa lipseasca din cadourile de anul asta, asa ca o sa am o gramada de produse noi de incercat.





Am primit multe alte lucruri frumoase de care am de gand sa ma bucur in perioada urmatoare (un fular gros circular, un pulover gri care imi place la nebunie, papuci caldurosi, tarte Yankee Candle si multe altele care m-au facut sa zambesc).


Ce cadouri frumoase ati primit anul asta?
Read More

Dezamagirile din 2013

29.12.13

Un an nu poate fi complet daca nu exista si niste dezamagiri, nu? Dezamagirea e parte din viata noastra si e imposibil sa nu apara atunci cand incerci atat de multe produse (o sa ma rezum la dezamagirile cosmetice, ca daca incep sa scriu despre oameni cine stie cand termin). Nu scriu prea des despre produsele care ma dezamagesc pentru ca in general ma documentez inainte sa iau ceva si mi se intampla rar sa gasesc ceva atat de prost incat sa simt nevoie sa scriu despre asta.

Anul asta exista 3 produse care m-au dezamagit profund si m-au surprins negativ pentru ca nu ma asteptam la asta. Este vorba de noua formula de la roll on antiperspirant de la Yves Rocher (puteti citi aici mai multe detalii) - dupa ani de zile in care le-am folosit exclusiv si pielea mea sensibila n-a avut nici o problema trebuie sa recunosc ca noua formula este o mare porcarie, oja Lychee din gama Gelly Hi de la Barry M. (pe care v-am aratat-o aici) de la care aveam multe asteptari si care nu mi se potriveste deloc si nu in ultimul rand BB creamul de la REN. Am povestit aici cum mi s-au parut produsele pe care le-am incercat de la REN si n-am nimic bun de spus despre BB cream - prea parfumat, putere de acoperire mai deloc si nici la capitolul rezistenta nu sta bine deloc.


Voi ce dezamagiri cosmetice ati avut anul asta?
Read More

Preferatele din 2013

28.12.13

Nu puteam sa inchei anul asta si sa nu va povestesc despre cateva dintre lucrurile care mi-au placut la nebunie anul asta si pe care le-am folosit constant. Nu ma rezum doar la produse cosmetice sau de ingrijire, ci mai degraba o sa va povestesc despre lucrurile care mi-au fost utile sau m-au ajutat sa ma relaxez anul asta.

O sa incep cu tableta de la Samsung, nu a fost ceva ce mi-am dorit in mod deosebit, insa cand a ajuns la mine mi-am dat seama ca aveam nevoie de ea. Cred ca o singura zi in toate aceste luni n-am folosit-o, in rest a fost mai mult decat prezenta in viata mea - nu-mi place sa scriu pe blog de pe ea, insa imi foloseste la multe altele.


Tartele de la Yankee Candle sunt de ani multi in topul preferintelor mele, insa anul asta parca mi-au placut mai mult ca niciodata. Cel putin de cand s-a racit rar a trecut o seara fara sa folosesc una (impropriu spus una pentru ca v-am mai povestit pe blog ca eu rup o tarta in 3-4 si folosesc fiecare bucata o singura data, nu-mi place deloc mirosul tartelor refolosite). Anul asta am descoperit Vanilla Lime si m-am intors la niste preferate mai vechi. Si tot n-am ajuns in Obor sa incerc cateva arome noi, dar nu e timpul pierdut.


Top coatul de la Nubar (Diamont Seal & Shine) ramane preferatul meu, anul asta am incercat alte variante insa nimic nu se compara cu el (Seche Vite deja e istorie pentru mine), asa ca deja mi-am luat inca o sticla sa fiu sigura ca nu raman fara.


Anul asta am tot schimbat parfumurile, insa sunt 2 la care ma intorc indiferent de ce folosesc: Vanilla Noire de la Yves Rocher si Very Irresistible de la Givechy. Daca primul imi place sa-l folosesc doar cand e mai frig afara, Very Irresistible ramane parfumul meu preferat, nu stiu de cati ani il tot port si sunt la fel de indragostita de el.


O relatie frumoasa am avut anul asta cu pensulele de machiaj - am scapat de multe dintre ele (Sigma - la pensule ma refer - este in topul produselor care nu-mi mai plac deloc) si le-am inlocuit cu altele noi, care imi plac la nebunie. Despre pensulele Real Techniques v-am spus si in postarea cu descoperirile de anul acesta, pensulele de pe ebay (copii sau nu - eu banuiesc ca sunt facute in aceleasi fabrici - dupa cele de la Sigma si Real Techniques, era sa uit de copia dupa Yachiyo de la NARS) ma ajuta mult si nu il ultimul rand cateva pensule de la MAC care stateau uitate intr-un sertar si acum au ajuns unde le era locul.


Desertul la cana a fost unul din lucrurile pe care le-am facut de-o gramada de ori anul asta, au fost saptamani cand am facut diverse variante si de 3-4 ori, asa am mancat si eu fructe si iaurt de care nu ma ating foarte des. In mod sigur va fi la fel de apreciat si anul viitor si o sa incerc si alte combinatii.


Si ... Bella (care nu este lucru, nu este nici om, este un suflet), am savurat fiecare moment petrecut impreuna, am incercat sa ii arat cat de speciala este si ce inseamna pentru mine. N-a existat zi in care sa nu multumesc ca ea a aparut in viata mea (sunt aproape 11 de ani de cand suntem impreuna) sau sa nu ii spun ca o iubesc (da, o iubesc si n-am nici o problema sa spun asta, Bella este cea care mi-a aratat ce inseamna iubirea neconditionata si pentru asta n-o sa pot sa ii multumesc vreodata, mi-a deschis ochii, dar, mai ales, mi-a deschis sufletul).


Probabil nu e postarea la care v-ati fi asteptat dupa titlu, dar cand am facut eu ce se astepta de la mine? (aproape niciodata, asta sunt si asa o sa raman, dar voi stiti deja asta despre mine - daca vreti sa cititi si o postare cu preferatele anului asta in materie de cosmetice spuneti-mi in comentarii si o s-o fac zilele astea)
Read More

NOTD: Rimmel Space Dust Aurora

27.12.13

Oja asta a fost o surpriza si pentru mine, am vazut-o in DM si mi s-a parut interesanta, asa ca am cumparat-o inainte de Craciun. Aveam intentia sa port oja rosie de Craciun (da, chiar eu care nu am nici o treaba cu oja rosie), insa ceva m-a atras atat de tare la oja asta incat nu am rezistat.


1 x Alta Cosmetics baza cu biotina
2 x Rimmel Space Dust Aurora

Are o pensula lata si se aplica foarte usor, se usuca imediat, eu o am de 3 zile pe unghii (poza este facuta putin mai devreme), ieri mi-a sarit la o unghie la varf insa nu a fost nevoie s-o sterg si sa reaplic, ci doar am peticit (datorita texturii se poate fara nici o problema), nu stiu cum va fi cand va trebui sa o sterg, dar pentru moment ma bucur de ea (e prima data cand spun asta despre o oja si mi se pare chiar caraghios).

Imi place? La nebunie desi textura este putin incomoda si simt ca ma agat de anumite lucruri daca nu sunt atenta. Pretul? In jur de 12 ron (daca imi amintesc bine), banii cheltuiti foarte bine. Mai vreau si alte culori? Da, desi nu este o oja pe care as purta-o in fiecare zi, dar este perfecta pentru perioada asta.

Le-ati incercat? Cum vi se par ojele Space Dust de la Rimmel? (acum stau si ma gandesc de cativa ani n-am mai incercat o oja Rimmel, dar nu-mi amintesc)
Read More

Descoperirile din 2013

26.12.13

Anul asta a fost ciudat din multe puncte de vedere ... am trait niste experiente noi, am incercat lucruri noi, am cunoscut oameni noi, o parte din problemele de anul trecut nu si-au gasit rezolvare, altele s-au rezolvat intr-un mod cel putin straniu ... raman la ciudat, e cuvantul care descrie cel mai bine anul asta.

Insa in 2013 mi-am impus sa fac sau sa incerc niste lucruri ca sa vad daca exista sau nu limite, daca pot sau nu pot, daca instinctul meu functioneaza sau nu, a fost un an de teste in care am descoperit multe lucruri (despre mine si despre multe altele). Dar am descoperit si niste produse care mi-au placut si despre asta vreau sa va povestesc astazi.

Pensulele Real Techniques - mi-a luat o gramada de timp sa ma decid sa le incerc pentru ca in mintea mea se formase gandul ca sunt laudate ca multe alte produse si nu sunt chiar atat de bune. M-am inselat si o recunosc, nu ma dau in vant dupa toate insa Expert Face Brush (despre care am scris aici) a devenit preferata mea. N-am mai folosit alta pensula pentru fond de ten de cand o am si asta spune tot. Pensula pentru blush (pe care o folosesc si pentru pudra) ocupa locul 2 in topul preferintelor mele. Le puteti cumpara de pe Makeup Shop sau de pe iHerb.

Un alt produs care mi-a placut la nebunie si l-am folosit aproape tot (si spun aproape pentru ca un sfert din tub i l-am dat unei prietene care a avut o eruptie de zona Zoster pe fata si a ajutat-o foarte mult) este Dead Sea Treatment Repair Oil de la SeaLine (v-am povestit aici de el), acum astept Rosehip Oil de la Pai si sunt chiar curioasa daca o sa-mi placa mai mult. Si ca tot am amintit de produsele de la Pai, le-am descoperit de-abia in noiembrie, insa din ce am incercat pana acum cred ca in 2014 exfoliantul va fi in topul preferintelor mele.

Ani de zile am fost fidela bazei de la OPI (Natural Nail Base Coat), nu m-am atins de ea de luni bune si asta e cea mai buna dovada ca mi-au placut la nebunie produsele pentru unghii de la Alta Cosmetics de care v-am povestit aici. Nu ma asteptam sa-mi placa atat, asa ca faptul ca au ajuns in postarea asta ma mira si pe mine.

Doua produse care m-au incantat anul asta si pe care le folosesc si acum cu placere sunt fondul de ten Flawless Cream de la MeMeMe Cosmetics (de care v-am povestit aici) si sprayul pentru volum de la John Frieda (gasiti aici detalii), probabil ca vor ajunge pe viitor in postari de genul sesiune de shopping pentru ca-mi plac prea mult ca sa nu le am din nou.

In ceea ce priveste procedurile cosmetice incercate anul asta, am 3 preferinte: pensatul cu ata (de care v-am povestit aici), epilarea IPL la axila si tratamentul WishPro la clinica SlimArt (unde n-am ajuns de ceva vreme, dar nu asta e important). Despre epilare n-am reusit sa fac o postare cu impresiile finale pentru ca n-am reusit sa ajung decat la 5 sedinte, insa exista diferente enorme intre ce era la axila mea la inceputul anului si ce este acum - a fost una din cele mai inspirate decizii ale mele, insa despre WishPro am scris aici daca sunteti interesate.

Masajul nu pot sa-l trec ca fiind descoperire, insa merita un loc special in 2013, asa ca nu puteam sa nu-l amintesc - daca va zic ca masajul m-a ajutat sa-mi rezolv problema cu cearcanele o sa par putin nebuna, insa daca cititi postarea asta o sa pricepeti mai bine despre ce e vorba. A functionat pentru mine si pentru problemele mele, nu garantez ca o sa functioneze si pentru altcineva (mie mi-a rezolvat si problema cu picioarele umflate de care v-am mai spus pe blog), nici macar n-am convingerea ca o sa va placa tehnica lui Marius de la clinica AKH (nici eu nu m-am simtit bine dupa primele sedinte), insa pentru mine este unul din lucrurile care m-au ajutat anul asta.

Pinterest a fost unul dintre cele care mi-au placut enorm anul asta - desi nu a fost chiar descoperire, am luat o gramada de idei de acolo, m-am relaxat in serile cand mintea mea avea nevoie sa evadeze. Imi place!

Nu pot sa inchei postarea asta fara sa va spun ce-am descoperit din punct de vedere culinar - e mult spus culinar, dar n-am gasit alt cuvant mai bun - ceaiurile (toata viata mea am baut ceai doar cand am fost racita rau de tot), acum am invatat sa savurez o cana cu ceai si sa ma relaxez si ciocolata Bubbly (white) de la Milka.

Voi ce-ati "descoperit" in 2013?
Read More

De Craciun & o castigatoare

24.12.13

Astazi a fost o zi ... nu stiu cum sa ii zic ... am plans mult si nu ma asteptam la asta, m-au coplesit amintirile, mi-am adus aminte de tata, de bunicii mei, de Ricky, de cei care nu mai sunt fizic langa mine, mi s-a facut dor, dar un dor d-ala de simti ca nu te lasa sa respiri, care te doare si cand incerci sa te misti. Dupa care am zambit chiar daca lacrimile imi curgeau pe obraji.

M-am gandit la ei toti, m-am gandit la cei ce inca suntem aici, mi-am adus aminte ce-am avut, m-am bucurat de ceea ce am si ma gandesc cu bucurie la ceea ce o sa apara in viata mea. Nu sunt trista, dar nici nu sunt fericita - o parte din mine lipseste si va lipsi intotdeauna indiferent de ceea ce va veni in viata mea. Am mai spus si cu alta ocazie ca probabil voi mai putea sa ma bucur cu adevarat de Craciun doar atunci cand voi avea un copil si voi retrai cu el tot ce reprezinta perioada asta.

Acum zambesc si ma bucur de fiecare moment pe care il traiesc, dar o parte din sufletul meu nu e aici si nu puteam sa nu spun ce simt (asta sunt eu, astia suntem noi oamenii, cu bune si cu rele). Am recitit comentariile lasate la postarea cu giveawayul si am zambit, va multumesc pentru urarile frumoase si va multumesc ca mi-ati impartasit amintiri atat de frumoase, m-ati dus putin in lumea voastra si chiar aveam nevoie de asta. 

Cateodata mi-e greu sa povestesc despre amintirile mele de Craciun, sunt momente atat de frumoase si cu oameni atat de dragi pe care nu ii mai am langa mine, incat as vrea sa le tin ascunse in mine de frica sa nu dispara. Poate pare o prostie, dar eu ma simt mult mai vulnerabila in perioada asta a anului.

Eu am de gand sa ma bucur de zilele astea, sa petrec timp cu oamenii care sunt aproape de sufletul meu, sa incerc sa le aduc zambetul pe chip cat de des pot. Ce-mi doresc? Liniste, armonie, voie buna, sanatate, rasete, amintiri frumoase, clipe in care sa rad din tot sufletul, intelepciune si (de ce nu?) un nou inceput.

Ceea ce va doresc si voua - sa aveti zile frumoase, alaturi de cei dragi sufletului vostru, sa primiti si sa faceti cadouri frumoase care sa (va) bucure, momente in care sa reflectati la tot ce e important si intelepciune sa va indepartati de ceea ce nu va face bine, implinire sufleteasca si nu in ultimul rand sanatate.


Norocoasa care va primi geanta cu produsele de la giveaway este Claudia Vaga, felicitari, astept mail sau mesaj pe Facebook pentru a-ti expedia coletul cu premiul. Am decis sa nu anunt premiul surpriza pentru ca vreau ca cea care a castigat sa-l descopere cand va deschide cadoul.

Craciun fericit si pace sufleteasca!
Read More

ELF Mineral Powder Brush

O sa repet ce-am mai spus pe blog - nu ma dau in vant dupa produsele ELF si evit sa cumpar ceva de la ei oricat de tare m-ar tenta. De pensula asta am auzit pe Youtube si mi-am dorit-o pentru ca a fost comparata cu 109 de la MAC (care mie mi-a placut la nebunie, dar care pierdea peri rau de tot si am dat-o), asa ca mi-am calcat pe inima (dramatizez putin) si am pus-o in cosul de cumparaturi.


Am luat-o de pe iHerb cu 3 dolari, nu pierde peri, forma este exact ce speram sa fie, este fina si nu zgarie deloc (experientele trecute cu ELF inca sunt in mintea mea) si se curata usor. Eu o folosesc strict pentru contur (insa merge la fel de bine si pentru aplicarea blushului) si-mi place la nebunie. Nu ma asteptam la asta, insa a devenit una din pensulele mele preferate.

Am si Contour Brush de la Real Techniques (am facut cateva poze mai jos sa va dati seama de dimensiune si de cum sunt dispusi perii), insa cea de la ELF imi place mult mai mult si e singura pe care o folosesc pentru contur. O recomand? Da, fara sa ezit.


Ati incercat-o? Va tenteaza?
Read More

Christmas bark

23.12.13

Va mai amintiti ca va spuneam acum o luna ca de-abia astept decembrie sa stau acasa si sa fac dulciuri pentru Craciun? Ei bine am inceput aseara ... o tarta cu banane (care e gustoasa, dar nu-mi place cum arata, poate vi-o arat cu alta ocazie) si ... n-am cum sa ii spun in romana asa ca o sa raman la denumirea data de americani - Christmas bark. Ce este? O amestecatura delicioasa ... eu am tot vazut idei pe Youtube si in final am combinat ideile lor cu ce-mi place mie si a iesit ceva super misto, care nu necesita talente culinare.

Am folosit 2 feluri de biscuiti cu crema (cu lapte si ciocolata) rupti in bucati, sticksuri cu sare rupte si ele in bucati si bomboane gen M&M (eu le-am luat din Lidl), le-am amestecat usor si le-am intins pe o tava pe care am pus hartie de copt (va recomand o tava mai mare astfel incat stratul sa fie cat mai subtire). Deasupra am turnat ciocolata topita (eu am topit-o pe aragaz si am adaugat un pic de lapte pentru a o subtia putin ca sa pot s-o intind), am pus bomboane rosii si verzi (ca doar e Craciunul), ornamente de zahar si am pisat un baton mentolat (faimoasele candy cane). Puteti sa vedeti mai jos cum aratau dupa ce le-am pus in tava.


Le-am lasat la frigider peste noapte (daca folositi doar ciocolata se va intari mai repede - pentru aspect si mai misto se poate folosi ciocolata alba, eu n-am avut decat cu lapte) si mai devreme am rupt bucati si le-am asezat pe o farfurie mare. Bomba calorica, stiu, o gramada de zahar, stiu, dar o data e Craciunul si nici nu mai conteaza la cat de bun este la gust.


Puteti sa adaptati reteta dupa propriile preferinte, pe mine m-a tentat combinatia dulce - sarat - mentolat, iar daca aveti copii prin preajma vor fi incantati de acest desert. Eu am facut o tava mare pentru ca o sa ma duc in vizita zilele urmatoare si stiu sigur ca o sa aiba succes.
Read More

Cuvinte & impachetat cadouri

22.12.13

Aveam in gand sa fac postarea cu idei de ambalat cadouri acum cateva zile si sa va arat mai multe poze, intre timp m-a luat raceala si m-am simtit cam aiurea, o parte din cadouri au fost deja trimise si eu tot nu am intrat in atmosfera de sarbatoare, desi am incercat.

Mai tarziu vreau sa fac o tarta cu banane (se potriveste cu Craciunul, nu?) si maine cozonac (n-am facut niciodata si nici nu ma innebunesc dupa el, cum v-am mai zis, dar ... am zis ca fac si o sa fac). Cadourile le-am pregatit deja, cumparaturi nu mai sunt de facut, dar tot nu simt ca vine Craciunul.

Anul asta n-am avut nici o logica cand am cumparat cadourile (poate doar la inceput, dupa aia am tot vazut diverse lucruri si m-am gandit ca ar fi frumos sa iau si aia si aia si n-am mai respectat nimic din ce-am gandit initial) si cand le-am ambalat am procedat cam la fel. Detalii neimportante in final ... vreau doar sa va arat niste idei care poate va vor inspira. 

In general fac etichete personalizate pentru cadouri, insa anul asta am facut atatea pentru comenzi ca n-am mai avut nici o tragere, am mai ajutat si cativa prieteni cu ambalatul unor cadouri mai deosebite (sau haioase - nu cred ca ati ambalat o cutie de tic-tac pana acum) incat am simtit ca mi-a disparut inspiratia cand am ajuns la cele cumparate de mine. Dar m-am straduit ...

Mi-am luat intr-o seara niste sosete pufoase si calduroase perfecte pentru dormit si mi-au placut atat de mult incat m-am dus si am luat o gramada pentru cadouri, insa cum sosetele mi se par un cadou cam banal m-am gandit ca n-ar fi rau sa le ambalez mai deosebit si mi-am amintit de cutia "haina lui Mos Craciun" pe care v-am aratat-o acum ceva vreme pe Facebook, asa ca am facut cateva si le-am pus la cadouri.


O alta idee care mi-a placut anul asta (am vazut ceva asemanator pe Youtube si am adaptat) a fost sa scriu numele pe cadouri din litere decupate. Eu le-am printat si le-am decupat cu un perforator cu model, insa se pot face si fara aceste accesorii. Le-am lipit cu banda dublu adeziva si am adaugat 2 stelute rosii (autoadezive) si gata cadoul. Daca spatiul va permite se pot da cate 2 gauri laterale la fiecare litera si se trece un snur subtire si astfel se obtine ca o ghirlanda.


Cadourile care imi dau mie cele mai mari batai de cap sunt cele care nu au cutie sau au o forma atipica si atunci imi folosesc imaginatia. Anul asta am folosit cartonul de la sulurile de hartie igienica si prosoape de bucatarie - le-am imbracat in hartie colorata (am folosit banda dubluadeziva), am pus in interior cadoul, le-am imbracat in folie de celofan si le-am legat la capete cu funda colorata. Se potrivesc foarte bine la produsele cosmetice (oje, parfumuri mici, mascara, creioane), insa si daca aveti de gand sa oferiti cuiva bani sau un voucher/ certificat.

Se pot recicla multe lucruri altfel si folosi intr-un mod creativ (cutiile de Pringles, suluri de la diverse produse, cutiile de carton rotunde), totul e sa-ti folosesti imaginatia - exista in magazine carton gros creponat care poate fi folosit pentru a crea astfel de tuburi (am mai incercat in trecut pentru niste sticle de vin).


Anul asta am facut o gramada de bratari pentru a le oferi cadou si am vrut sa arate si intr-un anumit fel, asa ca am ales cutii din carton rosu metalizat, le-am legat cu o funda cu buline (rosu, verde, galben) si le-am pus etichete prinse cu carlig mic de lemn.


Pentru ca nu-mi place mereu sa leg cadourile cu funda de multe ori folosesc carlige decorate cu figurine de Craciun - cadoul de mai jos este pentru o prietena care are acelasi nume ca si mine (de fapt e botezata dupa mine, poveste lunga si neinteresanta pentru voi), asa ca am ambalat cadoul in hartie colorata si vesela, am lipit carligul si am adaugat 2 etichete. Simplu si elegant, zic eu.


M-a rugat un prieten sa-l ajut cu o idee pentru a le oferi angajatelor niste bonuri de masa de Craciun, dar care sa arate a cadou si sa fie aiba ceva feminin in ele. Asa ca am facut niste posete din carton, le-am atasat pe fata un mic cadou cu o eticheta si in interior a pus bonurile. Acelasi tip de ambalaj l-am mai facut pentru o firma care a oferit angajatelor cadou o pereche de cercei cu cristale.


Am procedat la fel si cu niste cadouri pregatite pentru orice eventualitate (cred ca vi s-a intamplat si voua sa mergeti undeva si sa intalniti pe cineva care sa va ofere ceva si voi sa nu aveti nimic pregatit si situatia nu a fost tocmai placuta) sau pentru un schimb de cadouri (Secret Santa). Un ambalaj vesel, o urare de Craciun si o steluta rosie.


Si ramane intotdeauna clasicul mod de ambalare - impachetat in hartie, legat cu funda si aplicat diverse accesorii (sau nu, depinde de fiecare) - la care ma intorc si eu in fiecare an pentru anumite cadouri.


Sper ca v-au inspirat un pic ideile mele de anul asta (as mai fi avut cateva chestii misto de aratat, insa am apucat sa dau/ trimit cadourile inainte de a face poze - am creat din carton o cutie care se deschidea ca o carte si in interior erau o carte, un semn de carte si un lant pentru ochelari; un plic care se deschidea si avea buzunar interior pentru un gift card, iar pe fata erau aplicate diverse decupaje 3d - brad, cadouri, o sanie).
Read More

Craciun cu Sleek?

21.12.13

Cei de la Makeup Shop au provocat mai multe bloggerite la o campanie de testare a produselor Sleek si cum eu nu am inteles niciodata nebunia iscata in jurul acestui brand (am 3 produse toate) am acceptat, desi ma gandeam ca poate am sa primesc niste produse care sa nu mi se potriveasca. Si cand am deschis coletul am fost putin sceptica ca o sa reusesc sa le si folosesc, insa astazi (desi sunt racita si-mi curg ochii ingrozitor) am profitat de lumina si le-am pus la treaba.

Am primit paleta Snapshots (imi pare rau ca nu ati putut sa-mi vedeti fata cand am deschis-o, ma gandeam cand o sa port eu culorile astea - frumoase, dar departe de ce folosesc eu) si blushul Pixie Pink. Desi initial m-am "speriat" putin de ele, in final s-au dovedit a fi o provocare pentru mine si m-au facut sa ies din zona mea de siguranta si sa-mi aduc aminte ca-mi plac culorile si-mi place sa ma joc cu ele, asa ca pana la urma cred ca niste produse Sleek colorate si vesele pot deveni cadoul ideal pentru Craciun pentru ca-ti ofera ocazia sa incerci si altceva.



M-am straduit sa fac niste poze bune astfel incat sa puteti vedea exact culorile din paleta si cred ca am reusit. Unele sunt mai pigmentate, altele nu, nu a fost tocmai usor sa lucrez cu ele (ar fi trebuit sa va arat cate pensule am reusit sa murdaresc) si asta e un aspect care nu mi-a placut, insa culorile sunt frumoase si pentru cineva care poarta machiaje colorate paleta asta le are. Eu mi-as fi dorit sa existe o culoare mata (alb/ bej deschis) in locul uneia dintre nuantele de portocaliu.

Blushul este foarte pigmentat si, chiar daca nu port roz des, mi-a placut - eu am folosit pensula luata de pe ebay (cea care este o copie dupa Yachiyo de la NARS) pentru a controla exact cantitatea de produs aplicata si n-am avut probleme. Posibil pe viitor sa incerc si alt blush de la Sleek pentru ca mi-a placut textura si cum s-a aplicat, chiar daca culoarea nu este ceva ce port zilnic.

Si pentru ca mereu va povestesc despre produse si va arat swatchuri astazi am decis sa vedeti si cum arata pe fata mea - nu sunt cea mai priceputa in arta machiajului si nici pe departe n-am talent sa fac poze - insa tinand cont de asta si de faptul ca ochiul mi-a curs incontinuu si a trebuit sa tot reaplic culoarea din coltul exterior al ochiului rezultatul n-a fost rau, asa ca am decis sa va arat si voua.


Am folosit Sand Walker ca baza (peste Magrittes Paint de la MAC), Green Iguana pe pleoapa, Purple Haze in coltul exterior, Lotus Flower in pliu si Martini in coltul interior al ochiului. Pentru a "incalzi" un pic lookul am blenduit in pliu cu un bronzer si am folosit sub arcada pentru iluminare un bej dintr-o paleta NYX. Si cam atat.


Si cu asta inchei postarea asta ... daca nu va place ce-am facut nu dati cu pietre, daca va place laudati-ma sa prind curaj sa va mai arat si alta data.
Read More

Supless (crema termica si crio-gel) de la Gerocossen

20.12.13

Cred ca este prima data cand mi-a luat cateva luni sa pot scrie o postare despre un produs (de fapt doua, dar fac parte din aceeasi gama). Motivul este unul simplu: picioarele mele reactioneaza diferit cand folosesc crema termica si crio-gelul anticelulita, mai exact piciorul drept nu are nici un fel de problema (atat senzatia de cald de la crema termina, cat si cea rece de la crio-gel sunt in limite normale si suportabile - o sa pricepeti de ce am ales cuvantul asta imediat - in timp ce piciorul meu stang are niste reactii bomba, nu am cum sa le descriu altfel).


Produsele mi-au fost trimise pentru testare de catre Brander si magazinul Daciccool acum luni bune si de atunci tot incerc sa-mi formez o parere si sa scriu despre ele, insa de cate ori le-am incercat (si nu au fost putine) am intampinat probleme.

Prima data am incercat crema termica si m-am speriat - nu, nu este prima crema termica pe care am folosit-o, deci stiam la ce sa ma astept. Am aplicat-o pe piciorul drept si senzatia de incalzire a fost usoara, crema a intrat repede in piele, asa ca am continuat linistita cu piciorul stang, aceeasi senzatie misto, piele catifelata, insa dupa vreo 2 minute a inceput sa-mi arda piciorul, il simteam fierbinte si cu fiecare secunda senzatia era mai intensa si eu incepusem sa ma panichez (lucru foarte rar pentru mine) pentru ca simteam cum imi pulseaza si nu puteam controla ce se intampla, asa ca m-am dus sa ma uit cum imi arata piciorul - era rosu tot si simteam ca-mi fierbe (nu exagerez cu nimic). Pe partea dreapta nu aveam nimic, pe partea stanga dezastru. Dupa vreo 30 minute senzatia a disparut si piciorul a capatat o culoare normala.

Nu ma epilasem recent, nu folosisem lama de ras si nici vreun alt produs, dar m-am gandit ca poate am avut vreo reactie la altceva, asa ca am incercat din nou crema dupa cateva zile si s-a intamplat acelasi lucru, istoria s-a repetat de cateva ori si in final am acceptat ca nu este pentru mine. I-am dat mamei crema s-o incerce (chiar eram curioasa daca va avea aceeasi reactie) si pentru ea este foarte buna, senzatia de incalzire este una normala si chiar ii place, mi-a zis ca-si simte pielea mai neteda si parca n-o mai doare atat de rau zona (cele ce aveti probleme mari cu celulita stiti despre ce dureri spune ea). Deci problema este doar la mine.

Am fost putin sceptica in privinta crio-gelului dupa experienta cu crema termica, desi mi-am imaginat ca nu se poate intampla acelasi lucru, asa ca a durat ceva pana sa incep sa-l folosesc. Culmea este ca picioarele mele reactioneaza diferit si la crio-gel: dreptul este ok, pe stangul senzatia este mult mai puternica, insa nu se compara cu ce v-am povestit mai sus, asa ca crio-gelul l-am folosit in fiecare seara si chiar imi place. Senzatia este una placuta si imi simt pielea mai catifelata, nu stiu cat a ajutat cu retentia apei pentru ca eu am facut si masaj in perioada cat l-am folosit si am luat si niste pastile de detoxifiere, deci efectele probabil sunt o combinatie reusita.

V-am intrebat despre crema si pe Facebook si mi-ati spus ca va place si ca n-ati avut vreo reactie asemanatoare cu a mea, deci banuiesc ca eu am o problema cu vreunul dintre ingrediente (tinand cont ca mi s-a intamplat cu ambele produse), chiar sunt curioasa sa aflu explicatia.

Mi-au placut produsele? Da si nu (si cand zic nu ma refer stric la senzatia de arsura de la crema termica). Le-as cumpara? Pentru mine as cumpara crio-gelul (mi-a placut mult in serile cand am venit obosita si picioarele mele nu erau in cea mai buna forma, pe langa efectul anticelulitic, m-a ajutat si la relaxare), crema termica clar nu as mai risca s-o folosesc, insa e clar ca pentru alte persoane s-ar potrivi (mama deja m-a intrebat cat costa ca sa isi cumpere alta).

Daca ati incercat vreunul dintre cele doua produse sunt curioasa sa aflu cum vi s-au parut.
Read More

Just a few bits of shopping

19.12.13

Din pacare (si spun din pacate pentru ca asa se intampla in fiecare an inainte de sarbatori) am avut niste zile agitate din cauza unor oameni care nu realizeaza ca pentru toti vin sarbatorile si ca asa cum ei au vacanta, asa au si ceilalti, dar nu vreau sa ma mai gandesc la asta ... incerc sa fiu linistita si sa las in urma tot ce nu mi-a placut. Sper din suflet sa-mi si reuseasca, vreau doar liniste si armonie ....

Ieri mi-a ajuns un colet de pe Strawberry (primul colet care a intarziat din cele multe de pana acum - a fost expediat in 25.11 si a ajuns dupa aproape o luna) si eu n-am avut decat un produs pentru mine - baza de ochi de la Laura Mercier (nuanta Bisque), ma asteptam sa fie o idee mai roz, voi vedea cum e cand o s-o folosesc.


La inceputul lunii am tot vazut si citit pareri despre un burete de curatare a fetei Konjac si cum curiozitatea mea e mare cand e vorba de asa ceva am comandat de pe ebay o varianta ieftina si spre surprinderea mea a ajuns in 10 zile. Este un burete din fibre naturale care dupa ce il uzi se inmoaie si se foloseste pentru curatarea fetei, are efect usor exfoliant si multe altele (zic ei). L-am folosit de doua ori pana acum si imi place, daca va intereseaza mai multe informatii despre el o sa fac o postare mai detaliata dupa ce il folosesc o perioada de timp.


Intrucat am de dat niste cadouri tematice (pamper time) in perioada urmatoare si aveam o oferta de la Yves Rocher primita prin posta (un parfum la alegere din 3 pentru o comanda de 49 ron - eu am ales Iris Noir care va fi cadou de Craciun pentru cineva) am profitat si am cumparat 6 geluri de dus pentru cadourile de care va ziceam.


Cam astea sunt produsele pe care pot sa vi le arat (restul ar strica surpriza unor oameni si e mai bine sa ramana asa) ... voi ce cumparaturi ati facut in ultima vreme?
Read More

Pensat la Estet Studio

18.12.13

Asa cum v-am spus mai devreme pe pagina de Facebook astazi am ajuns la pensat la Elena de la Estet Studio - m-a invitat de atatea ori si n-am apucat sa ajung niciodata, dar de data asta am profitat ca nu mai sunt la munca si m-am dus. De Elena v-am mai povestit pe blog si stiam ca o sa plec multumita de la ea pentru ca am auzit numai cuvinte de lauda la adresa ei pana acum.

Sprancenele mele nu i-au dat mare bataie de cap insa ma asteptam la asta. Am avut norocul sa mostenesc sprancenele bunicului meu, sunt dese, arcuite si foarte negre (adesea sunt intrebata cu ce le vopsesc si mereu zambesc si spun ca sunt naturale). Le puteti vedea in poza de mai jos, stiam ca ma duc la pensat asa ca le-am lasat in ultimele doua saptamana sa creasca si chiar eram curioasa daca o sa gaseasca ceva de modificat la forma lor.


Elena a folosit ceara pentru puful de deasupra sprancenei (si va spun sincer ca mi-era dor de pielea fara puf) si in rest penseta si m-am minunat de ce mana usoara are (in general pensatul nu este foarte placut pentru mine, insa de data asta a fost altceva). Elena este foarte atenta la detalii si fiecare programare dureaza 30 minute in care ofera o gramada de informatii utile clientelor.


Rezultatul il puteti vedea in poza de mai sus - imi place mult de tot ce-a iesit si m-am simtit super bine (am mai stat si de vorba niste minute bune pentru ca Elena este o persoana deschisa si calda). Mi-a placut si studioul, mi-a placut si Elena si imi place si cum arata sprancenele mele acum. Chiar daca nu e aproape de mine o sa o mai vizitez cu siguranta pentru ca am plecat de la ea zambind.

O puteti gasi fie pe blog, fie pe pagina de Facebook, eu am vazut de-a lungul timpului ce minuni a facut cu sprancenele clientelor (doar nu credeati ca nu i-am urmarit munca) si vi-o recomand cu caldura.
Read More

Prima impresie: produse par Lorys

16.12.13

Va aratam in postarea asta ca am inceput sa folosesc cateva produse noi pentru par si am primit multe intrebari legate de produsele Lorys (atat pe blog, cat si pe Facebook), asa ca am decis sa fac o postare cu primele mele impresii. 

Produsele le puteti achizitiona de pe siteul cosmeticerotta, iar preturile sunt mai mult decat accesibile (cremele de par fara clatire 15 ron pentru 300 ml, iar mastile de par 15,50-16 ron pentru 1 kg). Eu am primit produsele pentru testare si, ca si voi, nu auzisem de ele pana la acel moment. 

Trebuie sa va "avertizez" ca in acest moment siteul are multe lipsuri (cea mai importanta din punctul meu de vedere este lipsa descrierii la produse), insa se lucreaza intens la asta si din ianuarie va fi un cu totul alt concept. Cei care se ocupa de site au fost foarte seriosi, m-au sunat sa ma anunte de statusul comenzii, coletul a fost insotit de factura, asa ca daca va tenteaza ceva nu va lasati inselate de aspectul siteului, este doar o problema temporara.


Masca cu unt de shea este indicata pentru reconditionarea parului cret si uscat, lipsit de stralucire, asa ca a fost primul produs pe care l-am incercat. Are o consistenta densa, culoarea este galbuie si miroase foarte bine. Eu am incercat-o atat ca masca rapida (3 minute), cat si ca tratament (peste 15 minute lasata pe par), rezultatele au fost aceleasi - par hidratat, usor de descurcat si din ce am observat efectul se si mentine pentru ca atunci cand imi trec mana prin par il simt mai matasos decat de obicei.

Pretul este mai mult decat bun pentru cantitatea generoasa din recipient, iar pe site sunt multe alte variante - pe mine ma tenteaza cea cu ciocolata (Chocolate Mousse), dar si cea din gama Nutri Shine, daca incercati vreuna dintre ele sa-mi spuneti cum sunt.



Cremele de par fara clatire se aplica pe parul umed si se folosesc pe toata lungimea parului - eu am insistat de la ceafa in jos si am trecut mana cu ce-a ramas si pe la radacina, dupa care am pieptanat pentru o aplicare uniforma. Cea roz (Nutri Shine) promite extra protectie si stralucire pentru par si mi-a placut, miroase placut si chiar am simtit parul mai matasos dupa folosire (si nici nu mi-a incarcat parul desi am folosit cam mult produs la prima aplicare - in general produsele de tip leave-in incarca parul si de asta m-am temut cel mai mult), iar cea mov (Over Liss) ar trebui sa aiba un efect de netezire si sa hidrateze in profunzime - eu am folosit-o cu un spray pentru volum si efectele au fost cu totul altele, insa este foarte posibil ca asta se fi intamplat din cauza combinatiei, deci inca nu ma pot pronunta referitor la ea - o mai testez, insa mi s-a parut ca incarca putin parul spre deosebire de celelalte doua care mi-au placut mult mai mult, insa e doar o prima impresie.

Ambalajele sunt din plastic, culorile sunt vesele si sistemul de dozare/ aplicare este perfect pentru tipul asta de produs, cantitatea este mai mult decat suficienta (300 ml). Pe site am mai vazut disponibile alte 3 variante - Extreme Defrizz, Deep Hidrat si Chocolate Mousse - sunt curioasa cum sunt.



Daca va tenteaza produsele, puteti beneficia de oferta de pe site - la comandarea oricarui produs pentru par din gama Lorys primiti cadou un balsam de par (Extreme Defrizz sau Chocolate Mousse), transportul este gratuit pentru comenzile cu valoare mai mare de 50 ron (pentru comenzile mai mici in Bucuresti se plateste o taxa de 5 ron, iar in tara contravaloarea taxelor postale - in functie de greutate finala a coletului). Eu va spun sincer ca pe mine m-au facut curioasa produsele incercate pana acum, asa ca pe viitor nu exclud posibilitatea sa incerc si altceva.

http://cosmeticerotta.ro/Home?action=brand&brand=Lorys&utm_source=coltul_cameliei&utm_medium=banner&utm_term=Produse%20Lorys&utm_content=Lorys&utm_campaign=cosmeticerotta

Va tenteaza? Aveti de gand sa comandati ceva?
Read More

Sunday Time

15.12.13

M-am trezit tarziu (cum fac mereu in weekend) si am lenevit o gramada in pat, am ascultat muzica, m-am jucat cu Bella, mi-am incarcat bateriile si m-am pregatit pentru saptamana viitoare (ultima in care mai muncesc, dupa care pana in ianuarie o sa lenevesc).


Mi-am facut o ciocolata calda si am pierdut timpul pe Instagram si Pinterest (cate idei vreau sa pun in practica inainte de Craciun, sper sa am timp si inspiratie) - ieri am pierdut niste ore bune pe Youtube uitandu-ma numai la lucruri pentru sarbatori (mancare, decoratiuni, idei diverse) si chiar m-am simtit bine, m-am rupt total de lume si mi-am imaginat multe.


Am pregatit ceva de mancare - legume si pulpe de pui la tigaie - si am de gand sa fac mai tarziu ceva dulce (poate niste clatite sau cookies, o sa vad - in Lidl am vazut o gramada de chestii misto pentru gatit in perioada asta - fulgi de ciocolata, decoratiuni din zahar, niste ornamente dulci pentru briose, trebuie sa ma mai duc o data saptamana viitoare sa mai iau cate ceva).


Mai tarziu trebuie sa impachetez niste cadouri care vor fi expediate saptamana viitoare si ma gandeam sa fac si niste poze pentru o postare cu idei de ambalat cadouri (daca va intereseaza spuneti-mi in comentarii).

Alte planuri marete nu am pentru astazi, poate o baie fierbinte mai tarziu si o carte, insotite de o tarta de la Yankee Candle (zilele astea am folosit Sugared Apple - imi place dar parca e putin cam dulce pentru gustul meu). Vreau sa ajung zilele astea la magazinul din Obor si sa mai iau cateva pentru perioada urmatoare.

Voi ce ati facut/ faceti astazi?
Read More