Cloud Mask de la Bielenda

31.7.19

Saptamana trecuta va povesteam despre cateva produse pentru curatarea tenului de la Bielenda care imi plac mult si pe care le folosesc in perioada asta, iar astazi vreau sa va povestesc despre niste masti de ten de la ei, care imi plac la nebunie si pe care le tot cumpar. Mastile le-am gasit doar pe Notino si sunt 15 lei fiecare - gasiti mai multe informatii aici daca va tenteaza sa le incercati si voi. Eu le-am vazut initial pe contul de Instagram al celor de la Bielenda si mi-au atras atentia ambalajul si denumirile, le-am luat si m-au convins.


Cloud Mask vine in 4 variante si sunt niste masti de tip bubble cu o formula care creste in volum atunci cand intra in contact cu aerul - se aplica pe ten ca un gel ce se "umfla" si se transforma intr-o spuma usoara, in timp ce realizeaza un micro masaj delicat al tenului. Eu le las pe ten cat timp simt cum spuma se umfla si actioneaza, iar cand nu mai e nici un efect de fizz le indepartez cu apa. Am incercat masti de tip bubble de la mai multe branduri si astea de la Bielenda sunt in top 3 pentru ca sunt eficiente si tenul ramane curat si proaspat dupa folosirea lor.

Mohito Despacito este o masca cu efect de iluminare, contine vitamina C si un complex de ingrediente care hidrateaza si ofera tenului luminozitate, fara a-l incarca. Banana Cabana miroase demential si este o combinatie de ulei de avocado, miere si banana care ofera tenului hidratare si prospetime. Merry Berry contine multe extracte de fructe de padure (acai berry, zmeura si merisor) si carbune activ si are un efect de detoxifiere. Mango Balango revitalizeaza si hidrateaza tenul in profunzime, avand in formula extract de mango si papaya.

Imi plac toate patru si in mod sigur o sa le mai iau pentru ca tenul meu se simte foarte bine dupa ce le folosesc, dar daca ar fi sa aleg doar una as alege Merry Berry - dupa ce o folosesc tenul meu este extrem de curat, luminos si cu o senzatie de proaspat care imi place mult.


Ati incercat masti de tip bubble? Cum vi se par? Cat de des folositi masti pentru ten?
Read More

Cateva preferate de la EOS

29.7.19

In urma cu niste ani a fost o intreaga nebunie cu balsamurile de buze de la EOS, toata lumea le lauda, toata lumea le cauta si bineinteles ca am incercat si eu produsele lor, mai ales ca au aparut in multe reviste de specialitate si multe vedete le-au declarat ca fiind the best. EOS (Evolution of Smooth) a fost infiintat in 2006 in New York si brandul a ajuns cunoscut in intreaga lume pentru lotiunile de maini si balsamurile pentru buze, insa eu de-abia recent m-am indragostit de cateva produse de la ei pe care le-am luat de pe Notino

Am gasit pe site setul Tropical Escape cu 3 produse si ma bucur tare mult ca am avut inspiratia sa il pun in cos pentru ca produsele imi plac la nebunie si au niste arome de vis. Produsele EOS au niste arome extrem de interesante, insa eu nu m-am impacat mereu cu ele, dar setul asta mi se potriveste si am tot folosit produsele in ultimele saptamani.

Am vazut ca nu mai este disponibil in momentul asta, dar daca apare din nou pe site va recomand sa il puneti direct in cos pentru ca merita din plin si o sa va placa la nebunie. In plus saptamana cei de la Notino au o promotie buna - la cumparaturi de minim 220 lei primiti cadou un voucher de 25 lei, care va fi ambalat impreuna cu produsele din comanda si il puteti folosi la urmatoarea comanda pe site.


In trecut am incercat balsamurile clasice de la EOS, insa de data asta in set am gasit balsamul Crystal Melon Blossom si m-am indragostit. Imi place mult mai mult forma si mi se pare mult mai usor de folosit, il gasiti si separat de cumparat daca va tenteaza. Se simte extrem de placut pe buze, are o aroma de vis si lasa buzele hidratate si cu un aspect sanatos care mie imi place la nebunie. Pe siteul Notino am vazut de-a lungul timpului multe editii limitate de la EOS, asa ca daca va plac balsamurile de buze de la ei fiti cu ochii pe site ca aduc mereu noutati.


Produsul pe care de-abia am asteptat sa-l incerc si care m-a fascinat de la prima folosire este Guava Lip Scrub, un exfoliant pentru buze pe baza de zahar cu aroma de guava. Este cel mai bun produs de genul asta folosit de mine in ultima perioada - nu este uleios, nu este agresiv si face o treaba extrem de buna. Este nevoie de o cantitate mica de produs pentru fiecare folosire, este bland, dar eficient si ma bucur mult ca l-am descoperit.

Nu am vazut pana acum exfoliante de buze de la EOS, deci banuiesc ca a fost lansat doar cu editia limitata Tropical Escape, insa eu clar o sa urmaresc ofertele si daca mai apare ceva de genul asta o sa il cumpar direct. Am folosit intotdeauna exfoliante pentru buze, fie cumparate, fie facute de mine in casa cu zahar si miere, insa asta de la EOS este exact ceea ce caut si bate tot ce am acum in baie - si am vreo patru exfoliante pentru buze.


Ultimul produs din set a fost lotiunea pentru maini Beach Mango si a fost o descoperire mai mult decat interesanta datorita aromei. Am mai avut in trecut produse pentru maini de la EOS (imi place mult ambalajul plat, este extrem de usor de luat in geanta) si mi-au placut, dar n-am gasit una care sa imi placa la nebunie. Beach Mango este perfecta pentru vara, "striga" vacanta, intra repede in piele si hidrateaza fara sa lase urme grase - daca avea si protectie solara era si mai bine.


Ati incercat produsele de la EOS? Cum vi se par? Aveti vreun produs preferat de la ei?
Read More

7 intr-o saptamana #224

28.7.19



Am avut o saptamana extrem de grea si nervii mei au fost pusi la incercare de multe ori, indiferent de cat am incercat eu sa nu las anumite lucruri sa ma influenteze. Cumva toata agitatia si stresul asta inutil si-au pus amprenta fizic pe mine si corpul meu nu a reactionat foarte bine. Urmeaza o perioada extrem de agitata si tot ce sper este sa am puterea sa ma detasez de tot ce nu are legatura directa cu mine si sa nu iau personal anumite lucruri, desi in anumite situatii lucrul asta se dovedeste a fi extrem de greu.

Saptamana asta am primit mai multe noutati si astazi o sa va arat doar cateva, insa in mod sigur o sa le vedeti in curand pe Instagram si pe blog si pe restul pentru ca stiu ca va place, la fel de mult ca si mie, sa fiti la curent cu ce e nou in lumea frumusetii. Garnier a lansat o crema noua pentru vara cu textura de gel si cu o formula interesanta cu aloe vera organica si acid hialuronic - pretul recomandat este de 26 de lei, nu am apucat nici sa studiez formula si nici sa incerc produsul, asa ca inca nu va pot da alte detalii. 

Am primit si de la Plant Line, un brand inspirat din fitoterapie, o cutie plina de produse si sunt curioasa sa vad cum sunt pentru ca au preturi extrem de accesibile. M-am bucurat in avans de cateva cadouri de ziua mea, am primit niste cercei cu semnul leului care imi plac mult, dar si parfumul Floral de la Coach, o descoperire extrem de recenta. Am mai primit cateva surprize de la prieteni care nu sunt in Bucuresti sau in tara, dar am primit instructiuni sa astept pana de ziua mea, asa ca mai am de asteptat cateva zile sa vad ce mi s-a "pregatit".

Salatele sunt mancarea de baza la mine in ultima perioada, asta mananc si la pranz si seara si incerc sa le fac sa arate cat mai bine si mai diferit. Iar daca nu imi fac salata tot o combinatie de legume cu ceva proteina aleg si functioneaza ok pentru mine. Dimineata mananc fructe de padure (afine si mure in special pentru ca astea imi plac) cu iaurt si fulgi crispy de orz si mi se pare un mic dejun extrem de bun, mai ales in zilele cand ma duc la sala.

Pe final de saptamana am mai primit cateva surprize si printre ele este si setul Get Gifted de la Elizabeth Arden. Gama Prevage mie imi place mult, fondul de ten si crema City Smart cu SPF50 sunt preferatele mele, dar costa destul de mult. Setul asta de calatorie vine cu 3 mini produse: crema de zi cu SPF30, crema de noapte si serul anti-aging si de-abia astept sa le incerc pentru ca mi se par extrem de interesante.

Cei de la Import Direct mi-au trimis un colet surpriza cu cateva produse potrivite pentru vara, iar produsele au niste preturi mai mult decat bune, asa cum probabil stiti deja. Bronzerul de la Maybelline are 15 grame si este doar 17,73 lei, iar glossul de la Bourjois este 12 lei si are o nuanta extrem de frumoasa, perfecta pentru vara. Eu urmaresc mereu sectiunea de noutati de pe site (o gasiti aici) si deja am pus in cos cateva produse pentru o comanda viitoare.

Saptamana voastra cum a fost?
Read More

Nina Ricci Les Sorbets de Bella

27.7.19

Va spuneam in urma cu cateva saptamani ca pentru vara asta am o singura dorinta aromata si anume noua apa de toaleta de la Nina Ricci - Les Sorbets de Bella - si am primit-o cadou chiar inainte cu o luna de ziua mea, ca un pre-cadou (daca pot sa ii spun asa) si nu pot sa va spun cat m-am bucurat. Anul trecut de ziua mea am primit Bella, iar anul asta Les Sorbets de Bella si de cate ori port una dintre astea doua arome ma simt mai aproape de Bella, catelul meu de suflet, si asta imi da o stare de bine pe care n-o pot descrie in cuvinte. Iar faptul ca 2 oameni extrem de importanti pentru mine s-au gandit la acest aspect in perioada cand amintirile ma coplesesc face sa apreciez si mai multe parfumurile astea.

Pentru mine parfumurile sunt emotii si sunt strans legate de anumite momente din viata mea si am spus asta de multe ori pe blog. Bella a fost cea mai buna prietena a mea si va ramane intotdeauna, este fiinta care m-a invatat ce inseamna iubirea neconditionata si faptul ca am gasit o aroma (chiar daca daca a aparut in viata mea la cativa ani dupa ce Bella nu a mai fost fizic langa mine) care imi trezeste acea emotie imi mangaie sufletul. Am ales ziua asta sa public acest review pentru ca astazi sunt 4 ani de cand am tinut-o ultima data pe Bella in brate, dar intensitatea sentimentelor mele nu s-a schimbat cu nimic. Bella a fost iubire si bucurie si asta este ceea ce vreau eu astazi sa transmit si cred ca am facut-o asa cum stiu eu mai bine.


Dar sa revin la Les Sorbets de Bella - Nina Ricci a lansat anul asta editiile limitate inspirate de inghetata Amorino a parfumurilor Nina, Luna si Bella (le am pe toate trei) si eu am fost extrem de curioasa sa vad cum sunt, insa singura varianta care m-a atras cu adevarat a fost Les Sorbets de Bella, care imi aduce aminte de varianta originala, dar care totusi are ceva diferit. Sonia Constant este cea care si-a pus amprenta pe parfumul asta, ca si in cazul variantei originale la care a colaborat cu Louise Turner, iar dintre creatiile ei recente pe mine ma atrage La Belle (nu stiu daca are sau nu o slabiciune pentru cuvantul Bella, dar asa pare) de la Jean Paul Gaultier.

Mie greu sa aleg cateva cuvinte sa descriu parfumul asta pentru ca este o avalansa care te inconjoara si te invaluie, desi cald nu este unul din cuvintele pe care le-as alege pentru el. Este un parfum proaspat, cremos si verde intr-un mod extrem de placut, cu accente amarui si lemnoase care il fac deosebit. Notele de mandarina verde, grapefruit, rubarba si rodie se combina foarte bine cu jeleul de trandafiri, shiso si violete, in timp ce baza lemnoasa ii da un caracter picant, dar proaspat. 

Este genul de parfum pe care trebuie sa il incerci si sa-l simti, te conectezi cu el sau nu, nu exista cale de mijloc - mie imi place la nebunie in perioada asta calda si de cate ori port oricare dintre variante primesc intrebari si complimente. Varianta Sorbet este mai cremoasa si mai putin amara decat varianta originala, insa din punctul meu de vedere Bella este un parfum ce trebuie macar o data incercat pentru ca e diferit.


Ati incecat variantele Les Sorbets de la Nina Ricci? Care va place cel mai mult?

Later edit: daca e si pe lista voastra de dorinte, il gasiti aici la cel mai bun pret si primiti si un cadou extrem de frumos.
Read More

Curatarea tenului cu produse Bielenda

24.7.19

Cand vine vorba de curatarea tenului eu am niste "reguli" clare si nu a existat nici macar o data in viata mea cand sa ma fi culcat fara sa ma demachiez. Imi place sa incerc diferite tipuri de produse de curatare, dar intotdeauna caut cele mai accesibile variante pentru ca nu vreau sa dau bani aiurea pe produse care stau pe tenul meu cateva zeci de secunde, dupa care le indepartez cu apa. Iar Bielenda este unul din brandurile care are produse de curatare extrem de bune, asa ca astazi m-am decis sa va povestesc despre cateva produse de curatare de la ei care imi plac.


Din gama Manuka Honey, o gama mai noua de-a lor mi-au atras atentia gelul micelar si spuma de curatare, le-am comandat de aici in urma cu cateva saptamani si mi-au placut de la prima folosire, asa ca au ramas in baie si le folosesc aproape zilnic. Acum sunt curioasa sa incerc aceleasi produse si din gama Black Sugar, lansata tot de curand. Ambele produse au texturi extrem de lejere, curata tenul foarte bine si-l lasa curat si neted, fara a-l usca sau a-l incarca.

Am observat ca am tendinta sa intind mana dupa gelul micelar de curatare dimineata pentru ca este usor si lasa tenul cu o senzatie de prospetime care imi place mult, iar dupa crema (care este usoara ca o spuma) seara cand imi simt tenul mai incarcat. Daca aveti tenul uscat crema o sa va placa mai mult, insa ambele produse sunt bune si merita incercate

Cel mai nou produs pe care l-am incercat de la ei este crema micelara pentru curatarea tenului din gama Carbon Detox - o gasiti aici la un super pret. Mi-a atras atentia din mai mult motive: nu am auzit pana acum de crema micelara, m-a intrigat culoarea neagra (am mai incercat produse din gama Carbon Detox si mi-au placut) si am citit numai pareri bune despre ea. E pe baza de argila si carbon natural activ si se preteaza unui ten mixt sau gras, dar in perioada asta calda pana si tenul normal are probleme cu porii si excesul de sebum, asa ca am vrut s-o incerc. Curata foarte bine tenul, indeparteaza toate urmele de machiaj si lasa tenul curat si hidratat - are o cantitate extrem de mica de parfum spre finalul listei, dar ochii mei sensibili nu au avut o problema cu asta.


Un alt produs pe care l-am descoperit recent este laptele demachiant din gama Botanic Formula (o gama extrem de interesanta din care eu vreau sa mai incerc produse - aici si aici le gasiti la preturi extrem de bune), eu am ales varianta cu ulei de rodie si amarant si imi place mult. Curata bine, este bland cu pielea si imi place cum imi simt tenul dupa folosire. In gama asta sunt mai multe produse pentru ten, dar si produse pentru corp si par, insa nu l-am incercat decat pe acesta. Pe viitor vreau sa mai iau si altele produse din gama asta pentru ca mi se par interesante si au preturi foarte bune.


Ultimele doua produse nu sunt o noutate, le-am cumparat de multe ori pana acum (atat de pe Elefant, cat si de pe Notino - unde a fost oferta buna la momentul respectiv) si sunt sigura ca vi le-am mai aratat pe blog. Demachiantul din gama Expert este preferatul meu si este perfect pentru ochii sensibili - nu este uleios, curata extrem de bine si nu imi irita deloc ochii care de obicei reactioneaza repede. La fel si in cazul apei micelare roz din aceeasi gama Expert - mai sunt si alte variante, insa eu numai pe aceasta am folosit-o si imi place la nebunie.


Ati incercat produsele de la Bielenda? Voi cum alegeti ce produse de curatare folositi?
Read More

Hidratare cu produse Jonzac

22.7.19

In ultima perioada am tot auzit si citit pareri extrem de bune despre produsele Jonzac, asa ca atunci cand am primit propunerea de a incerca produsele lor n-am ezitat si am spus da. Am ales cateva produse potrivite pentru perioada asta din an, dar si care stiam ca mi se vor potrivi mie ca textura si ca ingrediente. Le-am folosit in ultimele saptamani si astazi vreau sa va povestesc mai multe despre ele pentru ca imi plac si vreau sa stiti si voi de ele. Produsele Jonzac se gaseste in mai multe magazine on-line, dar si pe Emag - aici gasiti preturi si mai multe informatii.


Primul produs care mi-a atras atentia a fost serul H2O Booster din gama Rehydrate+, un produs fara parfum care se adreseaza tenului deshidratat si sensibil. Gama Rehydrate+ este gandita pentru a hidrata in profunzime toate tipurile de ten, avand o matrice de hidratare biomimetica care actioneaza in profunzime pentru a combate semnele de deshidratare si pentru a reprograma hidratarea naturala a pielii la nivelul tuturor straturilor. 

Formula este una foarte lejera pe baza de apa termala Jonzac, mai multe tipuri de acid hialuronic si acid lactic, iar textura este una de gel extrem de usor care intra imediat in piele. E un produs care poate fi folosit atat dimineata, cat si seara, inainte de aplicarea produselor de machiaj, dar si ca prim pas daca va place sa aplicati mai multe produse hidratante.


O alta gama care mi-a atras atentia este Perfection, o gama gandita pentru a renegera si a ajuta pielea in 3 dimensiuni: culoare, textura si granulatie. Sunt mai multe produse hidratante in gama asta, dar si un BB Cream, insa produsul pe care am vrut eu sa-l incerc este tratamentul pentru regenerare celulara cu acid hialuronic si fara parfum (perfect si pentru pielea extrem de sensibila).

Nu exista ten perfect si sunt multe momente in viata cand ne confruntam cu piele iritata (de la frig, transpiratie, epilare, frecare sau cine stie din ce alt motiv), cu senzatii de mancarime sau cu diverse leziuni minore si exact in momentele astea e foarte bun acest tratament. Textura este usoara, dar efectul unui pansament, iar ceea ce face produsul este sa repare zonele afectate si slabite si mi se pare ca face o treaba foarte buna.


Ultimul produs pe care l-am incercat este apa termala Jonzac, cea care sta la baza tuturor produselor Jonzac. Eu am o varianta mini de 50 ml si este perfecta pentru luat in geanta, iar ceea ce imi place mult este pulverizatorul care dozeaza produsul exact cum trebuie. Este o apa termala hipermineralizata si izotonica, actionand in osmoza perfecta cu celulele pielii, respectand integritatea lor. 

V-am povestit de mai multe ori pe blog cum obisnuiesc eu sa folosesc apa termala, asa ca n-o sa mai insist pe tema asta, o sa va spun doar ca apa termala Jonzac este extrasa de la o adancime mai mare de 1850 metri si este o sursa impresionanta de 11 minerale. Intareste bariera cutanata a pielii, calmeaza pielea, limiteaza roseata si are o actiune anti-iritanta, limitand sensibilitatea si reactiile asociate proceselor inflamatorii.


Ati incercat produsele de la Jonzac? Cum vi se par? Aveti vreunul preferat?
Read More

7 intr-o saptamana #223

21.7.19


A mai trecut o saptamana si eu o termin cu zambetul pe buze, desi am avut si zile mai putin bune in ultima perioada. Am incercat sa fac ceea ce imi place, sa petrec timp cu fiintele pe care le simt aproape de sufletul meu, sa ma incarc cu energie pozitiva si sa aleg doar ceea ce imi face bine si ma bucura cu adevarat. Nu v-am mai aratat-o de mult pe Alma pe blog, iar poza asta imi place prea mult ca sa o tin doar pentru mine. Cand i-am ales numele m-am gandit ca e numai suflet, dar e mai mult de atat - e un caine deosebit si dupa 5 ani de cand am gasit-o pe strazi inca ii mai spun ca a picat din cer direct in bratele mele.

In ultimele luni am citit foarte mult si saptamana asta a fost randul catorva carti scrise de Colleen Hoover (le gasiti aici daca sunteti in cautare de povesti noi pentru vara asta). Prima carte scrisa de ea pe care am citit-o a fost Totul se termina cu noi si a fost una din putinele carti care m-a luat prin surprindere la final, asa ca am vrut sa mai citesc si altceva. Poate o sa va povestesc mai multe despre ele intr-o alta postare pentru ca am mai citit cateva carti de care as vrea sa va povestesc.

Cei de la Radiant Professional mi-au trimis cateva produse noi de machiaj si m-am tot "jucat" cu ele zilele astea si o sa va povestesc si voua mai multe in curand pentru ca este un brand care merita mai multa promovare. Salatele sunt mancarea de baza la mine in casa in perioada asta atat de calda si tot incerc diverse combinatii cu ce am prin casa. 

Am terminat boosterul cu peptide de la Paula's Choice si m-am rasfatat cu unul nou pentru ca imi place mult. Este un produs scump dar pe mine ma tine destul de mult, asa ca pielea mea merita rasfatul asta. A aparut si varianta mini a produsului - 5 ml, insa mie mi se pare cam scump. Dar daca vreti sa il incercati profitati de reducerea de 15% valabila in acest weekend pentru mini produsele Paula's Choice (trebuie sa folositi codul TRAVEL in cosul de cumparati) - il gasiti aici. Am dat comanda pe Notino si mi-am luat cateva chestii interesante, dar vreau sa va arat sprayul asta anti-poluare cu acid hialuronic de la Payot pe care il folosesc de cateva saptamani si imi place mult de tot - il gasiti aici.

Sfarsitul de saptamana a fost unul relaxant, m-am plimbat prin magazine, am iesit la masa cu prieteni, am ras mult si m-am simtit bine. Am ajuns la Carturesti in Mega Mall si m-am plimbat printre rafturi, imi place mult sa fac asta si sa vad ce noutati au. Saptamana voastra cum a fost?
Read More

Produse hidratante sub forma de spuma

19.7.19

Cand vine caldura schimb multe din produsele pe care le folosesc pentru ingrijirea tenului si a corpului si sunt mereu in cautare de "altfel" de produse. Caut produse cat mai usoare, cu texturi cat mai lejere, produse care sa intre imediat in piele si care sa fie eficiente, iar astazi vreau sa va povestesc despre asta - despre produse de hidratare sub forma de spuma. O sa ma limitez la 3 produse pentru corp, dar o sa va povestesc in curand si de un astfel de produs pentru ten pentru ca am primit recent ceva interesant si am inceput sa il folosesc.


Nivea are niste variante sub forma de spuma extrem de interesante pentru hidratarea corpului si eu am ales una revigoranta cu ceai matcha si castravete. Nu stiu daca produsele astea se gasesc si in magazine, eu am luat spuma de corp on-line de aici si am vazut inca o varianta cu ceai alb si zmeura si una simpla cu mirosul clasic Nivea.

Cand am folosit-o prima data mi s-a parut lipicioasa si am fost putin dezamagita, insa mi-am dat seama ca am aplicat prea mult produs si asta a fost cauza neintelegerii. E nevoie de o cantitate mica de produs, se topeste pe piele, nu lasa filtru gras si hidrateaza extrem de bine pielea. In plus are o aroma proaspata care mie imi place mult si mi se pare perfecta in zilele calduroase cand parca totul curge de pe piele.

In DM am descoperit o spuma pentru maini de la Balea cu aroma de fructe de padure si am luat-o pentru ca am fost curioasa cum e. La fel s-a intamplat si cu produsul pentru picioare de la Cien pe care l-am luat din Lidl. Amandoua au 100 ml (cel de la Nivea are 200 ml) si au fost pana in 10 lei, nu mai retin exact pretul dar as zice ca au fost in jur de 7 lei, ceea ce le face extrem de atractive. Sunt ok, intra repede in piele si hidrateaza usor pielea, dar nu au nimic special.


Pot sa spun ca acum dupa ce le-am incercat as lua doar produsul de la Nivea, mi se pare mult mai delicat si mai placut pe piele si imi place mai mult si aroma. Nu spun ca cele de la Balea si Cien nu sunt ok, doar ca il prefer pe cel de la Nivea.

Ati incercat produse pentru hidratare sub forma de spuma? Cum vi se par?

Aveti ceva recomandari pentru mine?
Read More

Bronz a la Pupa Milano

17.7.19

Daca zilele trecute v-am povestit despre protectia solara si cateva produse care ne ajuta sa ne mentinem pielea tanara si cat mai sanatoasa, astazi vreau sa va spun despre cateva produse de machiaj care aduc vara si pielea bronzata mai aproape, insa fara a fi nevoie sa ne expunem la soare. Pupa Milano a lansat Bronzing Collection si sunt cateva produse extrem de interesante, eu am primit doua dintre ele si le-am folosit in ultima perioada ca sa va pot povesti si voua despre ele. In perioada asta le gasiti cu reducere de 30% daca va tenteaza.
 

Extreme Bronze Face & Body este un gel cu efect de bronz instant, cu o textura extrem de lejera ce se transforma in apa pe piele. Nu contine autobronzant, are finish mat si miroase extraordinar. Formula este imbogatita cu unt de murumuru, ulei de acai si ulei de morcov, nu contine parfum si nici alcool si poate fi folosit atat pe ten, cat si pe corp, iar mie mi-a starnit interesul de cum l-am vazut. Este disponibil in doua variante, eu o am pe cea deschisa.

Este un produs extrem de interesant si nu s-a transferat pe haine (insa nici nu l-am folosit cand m-am imbracat in nuante extrem de deschise), poate fi folosit pe o piele alba pentru a o colora putin, dar si pe pielea deja bronzata pentru a accentua bronzul. Se curata extrem de usor la dus si mi s-a parut interesant atunci cand l-am folosit - eu am folosit o cantitate mica pentru ca nu am vrut un efect dramatic, ci ceva natural.


Paleta Bronzing & Glowing vine in trei variante, eu am o am pe cea mai deschisa - Light Skin - si are 17,5 grame. Contine doua nuante de bronzer: unul cald si unul pentru contur si trei tipuri de iluminator: satinat, metalic si ultra scanteietor si este o paleta multifunctionala extrem de usor de folosit. Iluminatoarele au nuante diferite (nu am reusit sa prind asta foarte bine in poza, nu m-a ajutat lumina) - cel satinat este auriu, cel metalic are reflexii rose gold, iar cel ultra scanteietor are si nuante de argintiu.

Nuantele de bronzer si iluminatorul satinat pot fi folosite si ca fard de ochi, iar texturile permit combinarea produselor pentru diferite efecte. Texturile produselor sunt foarte fine si contin pulberi soft focus, ultimul iluminator - cel ultra sparkling - este un pic cam mult pentru mine, insa celelalte patru produse din paleta imi plac mult de tot si sunt perfecte pentru perioada asta. Mie imi plac mult produsele de tip pudra de la Pupa Milano si nici astea nu fac exceptie, iluminatoarele lor sunt printre preferatele mele.


Cum vi se par produsele astea din Bronzing Collection? Va tenteaza?
Read More

Protectie solara de la L'Erbolario

15.7.19

Daca ar fi dupa mine probabil ca as scrie in fiecare saptamana ceva legat de protectia solara pentru ca este primul pas spre a avea o piele frumoasa si sanatoasa, dar incerc sa nu exagerez ca sa nu va plictisesc. Sunt inca socata cand discut cu oameni care imi spun ca se duc la mare si nu folosesc nici un produs cu protectie solara, dar pana la urma e alegerea fiecaruia si eu am invatat sa respect deciziile celorlalti, chiar si atunci cand stiu ca nu sunt cele mai bune.

Am primit in urma cu cateva saptamani de la L'Erbolario niste seturi de produse ideale pentru un weekend de relaxare, iar zilele trecute am intrat in Sensiblu si am vazut niste oferte extrem de bune la produsele lor, toate aveau reduceri de 30% luna asta, iar o parte din cremele din postarea asta le-am vazut la 29,99 lei. Despre produsele L'Erbolario v-am mai povestit pe blog pentru ca le-am folosit si anii trecuti si mi-au placut.


L'Erbolario are produse cu protectie solara pentru intregul corp si gasiti de la produse cu SPF mic (15) pana la SPF50. In functie de preferinte puteti alege texturi mai usoare pana la creme cu texturi mai luxuriante. Eu anul trecut am folosit Invisible Sunscreen Veil Spray SPF50 care nu lasa deloc urme uleioase pe piele si stiu ca exista si SpraySole cu SPF30, dar pe acesta nu l-am incercat - am observat ca in ultimii ani prefer produsele de tip spray, mi se par mai usor de folosit si imi place mai mult textura.

Produsele de la L'Erbolario miros foarte bine, iar eu prefer sa le folosesc pe corp intrucat sunt prea mult pentru ochii mei sensibili. Crema cu SPF30 cu morcov, susan si karite si cea cu SPF50 cu bujor californian imi plac foarte mult pe zona decolteului - exista si o varianta cu SPF15, insa eu n-am folosit niciodata un factor de protectie solara atat de mic nici macar in perioada iernii. Oscilez intre 30 si 50 in functie de anotimp si pielea mea este extrem de multumita.

Un alt produs care mi-a placut mult anul trecut - si pe care m-am bucurat sa il descopar in seturile astea primite - este Soleombra, un produs de folosit dupa expunerea la soare ce contine unt de shea, ulei de argan si proteine de quinoa. Calmeaza si hidrateaza, lasa pielea extrem de matasoasa si cu o senzatie de prospetime, iar daca exista zone rosii si deranjante se poate aplica in strat mai gros, ca o masca, si chiar ajuta.


Ati incercat produsele cu protectie solara de la L'Erbolario? Cum vi se par?
Read More

De incercat vara asta de la Elmiplant

12.7.19

Atunci cand descopar produse bune care nu costa o avere imi place sa va spun si voua despre ele, iar astazi am adunat cinci produse de la Elmiplant pe care le folosesc si care imi plac mult si pe care le consider perfecte pentru perioada asta din an, cand toata lumea "arata" mai multa piele decat de obicei. Produsele Elmiplant se gasesc foarte usor, au preturi extrem de bune si mi se pare ca tot timpul vin cu noutati interesante.


Ultimul produs pe care l-am incercat de la ei este gelul de dus micelar Detox cu castravete si ceai matcha si imi place la nebunie, desi mie nu imi plac deloc castravetii si nici mirosul lor. Insa gelul asta de dus este proaspat si usor, imi da o stare de bine si are o aroma subtila, incat am ajuns sa intind mana dupa el dimineata. Mi se pare perfect pentru perioada asta si imi place mult formula pentru ca lasa pielea hidratata.

Lotiunea de corp cu acid hialuronic o am de ceva vreme si o folosesc atunci cand pielea mea este uscata pentru ca efectul este imediat si se simte extrem de placut pe piele. Eu am varianta la 400 ml cu pompa si imi place tare mult, o folosesc pe tot corpul si nu lasa o pelicula grasa, nu are un miros puternic si face exact ceea ce promite: hidrateaza in profunzime.


Am fost extrem de curioasa sa incerc crema depilatoare cu indepartare in timpul dusului pentru ca promite rezultate in doar cateva minute. Varianta pe care o am eu este pentru toate tipurile de piele si este imbogatita cu ulei de seminte de floarea soarelui. Mai sunt disponibile inca patru variante si este recomandata folosirea pe picioare, axile, brate si linia bikinilor. Eu o folosesc pe brate si face ceea ce promite - indeparteaza parul in doar cateva minute, fara efort.

Am aplicat un strat de crema pe brate, am asteptat in jur de 4 minute (in functie de grosimea firului de par se lasa sa actioneze intre 2 si 6 minute) si dupa am indepartat-o cu un burete. A indepartat eficient parul, nu mi s-a iritat deloc pielea, nu are un miros neplacut si imi place ce face. Dupa folosirea cremei aplic pe brate balsamul dupa depilat cu extract de aloe vera ce ofera hidratare si confort si imi place mult cum imi simt pielea dupa combinatia asta.

Crema hidratanta pentru calcaie cu unt de avocado si peppermint imi place mult si pe langa hidratarea oferita pielii ajuta si la circulatia sanguina (uleiul de menta este "vinovat"). Este un produs ieftin si eficient si face exact ce promite. In gama Smooth Feet mai exista inca o varianta de crema reparatoare pentru calcaie crapate - si sunt sigura ca multe avem problema asta dupa mersul in sandale.


Ati incercat vreunul dintre produse? Va plac produsele Elmiplant?
Read More