Scrisoare pentru ... un strain

23.12.10

Daca as fi scris asta acum 6 ani, mi-erai un prieten foarte bun; daca as fi scris randurile astea acum 5 ani, erai barbatul care ma iubea; daca as fi facut-o acum 4 ani, erai inca barbatul pe care il iubeam; daca ti-as fi scris acum 3 sau 2 ani, m-as fi adresat unui om care-mi cunostea sufletul mai bine ca oricine altcineva in lumea asta; daca ti-as fi scris acum 1 an, erai doar tu, cel ce-mi cunostea fiecare stare fara sa fie nevoie de vreun cuvant; insa azi, iti scriu tie ... unui strain. Acum cateva luni, ma durea ca ai devenit un necunoscut, azi nu-mi mai pasa ... nu cred ca mai meriti ceva de la mine, nici macar un gand bun.

Si ma bucur sincer ca in 2010 am putut sa pun capat acestei relatii (care nu stiu in ce s-a transformat in ultimii ani, dar o relatie sanatoasa nu a fost) si sa nu mai astept sa gasesc in tine, cel de azi, sufletul care mi-a fost alaturi in momente grele si care m-a mangaiat fara sa ii cer asta vreodata.

Azi esti doar un om blazat, un sclav al banilor, cum ti-am spus ca vei ajunge, un om care a uitat sa se uite in jur, un om care nu mai simte nimic, un om care s-a transformat intr-o umbra ... si ce e tragic, din punctul meu de vedere, e ca ti-am spus de atatea ori ca vei ajunge in punctul asta si ca tu ai stiut ca vei ajunge aici si n-ai facut nimic sa nu te pierzi pe tine, cel ce-ai fost candva, in lupta cu viata.

Mi-e greu sa ma gandesc la tine ca fiind un strain ... nimeni niciodata nu mi-a cunoscut vocea cum ai facut-o tu, nimeni nu mi-a "citit" sufletul asa cum ai reusit tu si nimeni nu m-a facut sa ard de dorinta si sa ma simt linistita in acelasi timp. Dar nimic din toate astea nu conteaza azi cand pentru mine ai ajuns un simplu necunoscut si ai ajuns asa pentru ca nu ai facut nimic sa ramai OM. Un om are inima si simte, tu ai devenit un robot si nu mai vezi nimic in jurul tau.

Mult timp n-am inteles ce ai cautat in viata mea, n-am inteles de ce ai fost acolo cand mi-a fost cel mai greu, de ce ai fost acolo neconditionat fara sa intrebi nimic, de ce ai stiut sa-mi accepti nevoia de singuratate, de ce mi-ai acceptat hotararile fara sa pui intrebari, de ce nu te-ai uitat niciodata ciudat la mine cand te-am trezit in miezul noptii ca mi-e frica, de ce ochii tai i-au gasit mereu pe ai mei indiferent in ce multime de oameni ne aflam. Si poate o parte din mine nu intelege nici azi, dar azi si acum nu ma mai intereseaza sa inteleg.

Inca simt cand ai probleme si nu ti-e bine, dar nu ma mai intereseaza ce ti se intampla. Dupa mult timp in care am fost dependenti unul de altul, am reusit sa ma eliberez. Si azi pot sa spun ca nu-mi mai doresc sa gasesc in tine omul de acum ceva vreme. Mi-a luat mult sa inteleg ca acel barbat nu mai exista si indiferent cat as vrea eu sa mai traim ce-a fost, nu mai e posibil ... si nu pentru ca nu as vrea eu sau nu ai mai vrea tu, ci pentru simplu motiv ca suntem alti oameni. Eu inca am un suflet si inca vibrez la multe, tu, din pacate pentru tine, ai inghetat.

Si acum o pot spune zambind si fara sa ma doara: ai fost un simplu calator prin viata mea! Probabil ca un pic de amaraciune exista in cuvintele mele pentru ca m-ai dezamagit ca om (desi m-ai facut sa traiesc lucruri atat de frumoase, ai reusit sa ma faci sa sufar ingrozitor - si daca m-as fi asteptat la asta de la barbat, nu m-am asteptat la asta de la om), insa azi si acum pot s-o iau ca pe o lectie de viata si sa merg mai departe fara sa fiu blocata in trecut si fara sa ma simt sufocata de niste sentimente care ma tineau prizoniera.

As vrea sa-ti spun ca ai ramas o amintire frumoasa, dar ar fi neadevarat. Insa nici sa spun ca am ramas cu amintiri neplacute nu pot. Cand 2 oameni termina o relatie urat sau se intampla ceva ce produce o ruptura e cu totul altceva. Noi doi nu ne-am certat vreodata (nici nu vad cum am fi putut cand n-am avut niciodata nevoie de cuvinte ca sa ne intelegem), nu s-a petrecut nimic urat intre noi si cu toate astea n-a fost sa fie.

Au fost momente cand m-am gandit ca ne-am consumat prea tare in relatia asta, ca sentimentele ne-au coplesit, ca am devenit prea dependenti, ca fiecare s-a temut de ce simtea pentru celalalt, ca ne-a fost frica, ca am incercat sa punem distanta si n-am reusit, ca ceva bolnavicios ne facea sa ne intoarcem unul la celalalt de atatea si atatea ori. Acum imi dau seama ca nu e asa ... n-a fost sa fie si motivele nici nu conteaza (poate a trebuit sa invatam fiecare cate ceva din povestea asta, poate ... ).

In viata exista diferite tipuri de iubire si cred ca povestea mea de pasiune s-a consumat cu tine (ar fi bine sa ma insel) si nu-mi pare rau. Ar fi fost mult mai trist sa nu fi trait vreodata ce-am trait cu tine, sa nu fi cunoscut acea apropiere de un om cand ajungi sa ii cunosti fiecare inflexiune a vocii si cand o privire spune mai mult decat 1000 cuvinte si 100 gesturi. Pacat ca viata nu ne-a lasat sa ramanem prieteni .. dar poate n-am fi putut fi doar prieteni si ne-am fi ratat amandoi viata. Oricum hotararea a luat-o altcineva pentru noi si poate timpul ne va dovedi ca asa a fost cel mai bine.

Stiu ca ultimele cuvinte pe care ti le-am spus au fost dure, insa consider ca le-ai meritat. Iar faptul ca n-ai avut nici o reactie la ele si, la fel ca si altele inainte lor, nu te-au atins imi dovedesc ca nu m-am inselat. Omul pe care l-am cunoscut si iubit eu candva nu mai exista. Ceea ce esti tu azi e o umbra a ceea ce ai fost candva. E trist ... pentru tine: te-ai pierdut undeva pe drumul vietii; pentru mine nu mai conteaza, eu te-am ingropat.

N-ai sa citesti niciodata randurile astea pentru ca nu consider ca mai ai vreun drept asupra sufletului meu, insa le-am scris pentru ca eu am nevoie de un punct final si am nevoie sa las trecutul in spate ca sa pot merge mai departe fara sa fac comparatii.

15 comentarii

  1. Am spus intotdeauna ca pasiunea este infinit mai periculoasa si istovitoare decat o iubire, fie ea si cu toate semnele de punctuatie....si nu cred ca doi oameni pe care i-a legat ar putea ramane prieteni,fiindca nu prea tine cont de ratiune, credinte, planuri, hotarari, si te trezesti intr-o zi ca desi stii bine ce vrei si unde nu e locul tau, ti-ai dori uneori sa retraiesti doza de adrenalina, de nebunie, chiar daca nu duce la nimic bun.
    Aud des in jur ca pasiunea trece repede, iubirea ramane...nu mi se pare deloc real, dimpotriva, prima e mult mai puternica pentru ca nu a inceput din motivele x, y, z, ca disparitia lor sa duca treptat la stingere. Schimbarile de comportament duc mai usor la moartea iubirii decat la moartea pasiunii, i was sick and he was sicker....si ma intreb uneori cand, unde am sa pot spune ca s-a terminat. Eu inca incerc sa-mi tin promisiunea facuta mie insami si celor dragi...el inca incearca sa redeschida tot. Iubesc? Nu, nu mai, iubirea s-a dus candva, cu ani in urma, neputand sa uite greseli de-o clipa....dar pasiunea a ramas mult timp dupa, sa ma tina prizoniera langa sursa atator nefericiri. Nu puteam trai cu, nu puteam trai fara.
    Usa ce inchide nebunia e atat de fragila....si e atat de greu sa stai in spatele ei si sa auzi bataile cu pumnii, si sa te rogi sa nu se deschida pentru ca singura ai putea simti, chiar si pentru o clipa, nevoia ca atunci cand reuseste s-o sparga, in loc sa lovesti, sa ranesti, sa fugi....sa intinzi mainile iarasi, sa te lasi coplesita, desirata.
    Dar sa nu mai zic nimic....pana si vorbele inspaimanta la gandul slabiciunii.
    "Femeia, cea mai dezgolita dintre carnurile vii (…)" – Antoine de Saint-Exupery

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte frumos ai scris,Camelia.nu regreta nimic,viata merge innainte,da,e greu,dureros,trebuie sa strangem din dinti ca sa avem puteri sa mergem mai departe cu capul sus.fiecare am avut dezamagiri,dar cu siguranta,soarele va iesi in viata ta.te pup dulce,fii optimista si o sa vezi..!

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna.Nush cum sa explic,de fapt nici eu nu stiu,dar aseara inainte sa adorm ma gandeam la tine.Iti citesc blogul in fiecare zi.Si ceea ce reiese,ceea ce simt eu desii suntem la km distanta,nu ti-am vazut niciodata chipul,am simtit o femeie trista.Si astazi cu ceea ce ai scris azi m-am convins,banuiam ca un barbat ar fi motivul.Esti o femeie minunata cu suflet mare si nu merita sa fii o femeie trista.Sunt multe femei care nu au pe jumate din ceea ce ai tu si totusi reusesc sa zambeasca,sa caute acel ac(fericirea) in carul cu fan.Femei lovire crunt de soarta,femei batute,femei care zac cu copii bolnavi prin spitale si totusi cred ca intr-o zi...intr-o zi va fi bine.Nu mai fi trista din cauza crucii care o duci,e usoara.Si eu mi-am pierdut tatal,de fapt el a ales asta,s-a spanzurat si eu am fost cea care l-a gasit.La inceput nu l-am putut ierta ca m-a abandonat,iar acum ma rog pt el sa ii fie bn,nu trebuie sa fim egoisti,fiecare alege ceea ce crede ca e mai bn pt el.Nu vreau sa ajung nicaieri cu comentul meu,doar ca si pe mn ma mira de ce ma gandeam la tine...dezamagirea in dragoste e un semn dat de sus,e cineva,undeva pe globul asta,perechea sufletului...trebuie doar sa cauti.Iti urez Craciun Fericit,un an nou plin de zambete,fericire,iubire, bucurie si impliniri.Nu e musai sa lasi pe blog comm meu...simteam nevoia sa iti spun asta...Nu vreau sa fii o femeie trista...zambeste...Zeyya!

    RăspundețiȘtergere
  4. Te felicit pentru maturitatea si armonia sufleteasca! Esti un om special, cum rar se mai gasesc.
    Sa ai o zi frumoasa ca si tine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cat de frumos poti sa scri ! Superb. Imi pare rau pentru cele intamplat dar in acelasi timp ma bucur ca ai reusit trece peste aceea experienta care a pus stapainre pe tine intr-un fel sau altul.

    Sarbatori fericite iti doresc !

    RăspundețiȘtergere
  6. wow:( si trist dar si incurajator. Spun incurajator pentru ca vad ca exista "scapare" din ghiarele unei relatii nefaste. Am avut si eu momente in care pur si simplu nu ma mai vedeam in relatie cu persoana pe care am ajuns sa o iubesc ca pe parintii mei, insa am luptat si m-am incapatanat sa cred ca poate fi bine...ca va merge
    Din fericire merge insa cam tragem caii de ham...:(...cine stie cat va mai dura,, cine stie daca pe 2011 nu voi spune si eu Adio, calator....

    :(

    Oricum un suflet ranit intotdeauna se va vindeca si va gasi un alt om care ii va alina durerea:*

    RăspundețiȘtergere
  7. Wow...mi-au dat lacrimile. Am senzatia ca am citit o parte din sufletul tau si sunt sigura ca numai o persoana cu suflet bun ar fi putut sa scrie cum si ce ai scris tu aici. Iti doresc tot binele din lume. Poti sa nu publici comentariul asta, vroiam doar sa stii ca m-ai impresionat.
    Iti doresc Sarbatori Fericite si pline de caldura alaturi de cei dragi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sincer nu prea am cuvinte... foarte frumos ai scris

    RăspundețiȘtergere
  9. Zeyya, nu sunt trista. Ma doare ca nu mai sunt langa mine fiinte dragi mie (moartea e singurul lucru care nu are rezolvare), povestea asta nu ma mai doare de mult, insa este parte din mine si m-a invatat multe.

    Anonim (care ai reusit performanta de a scrie primul comentariu pe care nu l-am publicat si l-am sters pe acest blog), poti sa-ti folosesti limbajul de om prost crescut si nesimtit unde ti se permite, aici nu ai ce cauta. Nu ti-a cerut nimeni parerea si nici nu esti in masura sa comentezi ceva.

    RăspundețiȘtergere
  10. Camelia, vreau doar sa iti spun ca citindu-ti acest post parca mi-am citit mie insami sufletul. Dar a trecut.. Acum mi-e bine. :) Te pup. :*

    RăspundețiȘtergere
  11. Doresc sa comentez acest articol pentru ca, dupa ce l-am citit, am simtit doua stari contradictorii. Una, cea normala cred, a fost cea de compasiune, iar a doua, sa ma scuzi ca iti spun, de putina dezamagire, pentru ca desi spui ca nu esti trista, asa cum a mai scris cineva si eu am simtit ca aceste cuvinte vin din partea unui om chiar mai mult decat trist (sa stii ca uneori starile depresive sunt refulate, neacceptate). Citesc de ceva timp acest blog (nu mult timp, recunosc) si am putut observa ca esti o persoana sensibila, cu trairi profunde. Am spus putin dezamagita, pentru ca nu-mi plac lucrurile triste si citesc bloguri de beauty intocmai pentru a evada din greutatile zilnice. Sa nu ma intelegi gresit, iti inteleg dorinta de a impartasi trairile tale (poate ca nici nu ai vrut de fapt sa le impartasesti, ci doar sa ''scapi'' de ele, scriindu-le aici...nu stiu).
    Capul sus si astept un articol vesel:) Un Craciun Fericit iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Foarte frumos ai scris... trist, dar cuvintele tale m-au impresionat.

    RăspundețiȘtergere
  13. mie nu mi se pare trist post-ul tau, insa sentimentul pe care il ai cand te desparti de cineva cu care ai fost mult timp e.... iti taie rasuflarea, simti ca ai pierdut un membru de familie si ca nu va mai fi niciodata la fel. am trecut prin asta, acum am o relatie minunata in care si eu ma sperii cat de bine ne intelegem si ma si enervez cateodata ca nu avem de ce sa ne certam :))). camelia, ma bucur ca ai trecut peste aceasta relatie, ceva ramane in noi pentru totdeauna, nu am fi oameni daca ar fi altfel

    RăspundețiȘtergere
  14. mi-au dat lacrimile... am trait foarte intens cuvintele tale.
    esti o femeie cel putin speciala si iti doresc din toata inima cele mai caldurose sarbatori. te pup!

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere