O poveste reala

Nu stiu care sunt cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce am vrut sa transmit cu aceasta postare. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu cred ca anumite lucruri/ persoane apar in viata noastra doar ca sa invatam ceva sau sa ne ajute sa trecem peste anumite lucruri. Azi vreau sa va povestesc despre un catel, mai exact o catea, care a aparut in viata mea ... de fapt, daca ma gandesc mai bine, eu am aparut in viata ei ... sa o salvez de nenumarate ori. Cred ca asa e cel mai corect spus, dar EA e dovada vie ca atunci cand Dumnezeu vrea sa faca miracole si minuni, le face.

In 2007, in vara, ne-am mutat birourile in curtea unde suntem si acum (unde v-am mai povestit de diversi catei din curte) si acolo am gasit 6 pui de catei (au ramas 3 - doi baieti si o fata; unul din baieti a facut parvoviroza si desi l-am dus la doctor si m-am chinuit ceva zile cu el, nu a rezistat, iar celalalt a fost otravit dupa cateva luni cand se facuse titamai catelu').

Cand am ajuns eu in curte acolo, fata era intr-o stare jalnica - mult mai mica decat fratii ei, slaba moarta si nu mananca nimic. Era plina de purici si de capuse, slabita in ultimul hal si toata lumea se ferea de ea ... am reusit s-o pun pe picioare dupa tratamente cu vitamine, antiparazitare, hrana buna si s-a facut o catea frumoasa si blanda care statea numai langa cotetul ei, manca ce ii dadeai, te pupea si vroia atentie.

Cand a venit iarna, am dat iar de belea. A facut jigodie - nu stiu daca ati vazut cum arata un caine bolnav de jigodie sau ce inseamna tratamentul, iar sansele sunt foarte mici sa traiasca sau in cazul in care se intampla minunea si scapa, ramane cu sechele grave. Oricum, cred ca m-am chinuit cam o luna cu ea, cu mirosul, cu adus doctorul in fiecare zi, cu injectii, etc. Cert e ca dupa aproape 2 luni, cateaua si-a revenit total (avea doar un tremur nervos la gura, care se manifesta rar) - nici doctorului nu ii venea sa creada ca a scapat, iar eu ma minunam in fiecare zi cand o vedeam. Sa nu va mai zis ca eu in perioada aia am avut intindere de ligamente si m-am dus intr-un picior la munca doar pentru tratamentul ei.

Dupa asta, a murit fratele ei otravit si a ramas singura si a inceput sa iasa pe strada sa se uite la oameni, de multe ori disparea si nu o gaseam cu zilele. Mereu mi era frica sa nu pateasca ceva ca nu era obisnuita cu masinile.

Si cum de ce ti-e frica nu scapi, am gasit-o intr-o zi lovita si cu piciorul rupt (ulterior am aflat ca a lovit-o masina). Era in perioada in care tata era foarte rau si era in spital, iar medicul veterinar care se ocupa de cateii mei era plecat, eu cu banii stateam destul de prost, dar n-am putut s-o las asa. Am urcat-o in masina si m-am dus la o clinica cu ea sa-i faca radiografie sa vad macar in ce stadiu e piciorul. Piciorul era facut praf, osul rupt in bucatele, mi-au zis ca trebuie urmat tratament cateva zile pana se dezumfla piciorul si poate fi operata. N-am avut bani s-o las acolo in pensiune si nici sa incep tratamentul.

Am adus-o inapoi in curte, la cotetul ei si am inceput sa-mi storc creierii si sa gasesc o solutie. Intre timp am reusit sa vorbesc cu medicul veterinar care mi-a zis sa gasesc o solutie sa ii faca cineva antibiotic si inflamatoare 3 zile pana se intoarce el si o baga in ghips (printr-un prieten am gasit un medic veterinar care statea in apropiere si a venit s-o trateze alea 3 zile si mi-a luat bani mai putini). Dupa alea 3 zile, a venit medicul veterinar si mi-a garantat ca fiind pui (n-avea nici un an) isi va reveni complet daca ii punem laba in ghips. Nu va mai povestesc ce chin a fost sa stea in ghips 10 zile (normal trebuia sa stea 14 dar a reusit sa si-l scoata), insa si-a revenit complet - laba dreapta din fata a ramas un pic stramba, dar nu a avut nici o problema la mers (se vede si in poza - e facuta imediat dupa ce si-a scos ghipsul).

Perioada imediat urmatoare a fost foarte grea pentru mine - tata a intrat in coma si totul a fost o nebunie, alergam de nebuna, iar la ea ajungeam 5 minute cat sa-i dau mancare in fiecare zi. Nu stiu daca de plictiseala sau s-a intamplat altceva, cateaua a disparut si desi am cautat-o in locurile unde stiam ca se duce (obisnuia sa se duca la o statie distanta si statea langa o florarie si se uite la oameni sau la 3 statii distanta langa o piata), nu am mai gasit-o.

Mi-am innebunit toti prietenii sa ma ajute s-o caut si dupa vreo 2 saptamani, mi-a spus vara'mea ca a vazut-o langa piata unde o mai cautasem inainte. M-am dus intr-o duminica si cand m-a vazut, s-a bucurat si a sarit pe mine, era slaba si speriata, moarta de foame ... am urcat-o in masina si am adus-o inapoi, s-a bucurat, a alergat peste tot, era fericita ca s-a intors ... a stat 3 zile si a disparut iar (eu sunt convinsa si in ziua de azi ca cineva a gonit-o sau a fost batuta ... nu pot sa cred ca un caine pleaca de nebun de unde are acoperis deasupra capului, primeste mancare zilnic si era iubit si mangaiat). Asta se intampla acum 2 veri, desi am cautat-o in nenumarate randuri, n-am mai vazut-o niciodata. Mereu ma intrebam oare ce s-a intamplat cu ea.

Mi s-a parut de zeci de ori ca o vad pe strada, am tresarit cand vedeam cate un caine care semana cu ea si mereu eram dezamagita. Iar la un moment dat, m-am autoconvins ca nu mai e posibil s-o gasesc si sa renunt sa mai sper ca o s-o mai vad ... am mai trecut prin locul unde eram sigura ca s-a dus si m-am uitat dupa ea, ma gandeam macar sa ii dau sa manance, nu vroiam s-o mai iau inapoi pentru ca m-am gandit ca a fost alegerea ei sa stea acolo si n-are sens sa insist. Dar n-am mai vazut-o!

Si pentru ca exista minuni si Dumnezeu are momente cand vrea sa ne arate asta ... la mai bine de 2 ani dupa ce disparuse, intr-o duminica m-am dus la piata aia sa cumpar ceva si cand plecam, intre 2 masini am vazut un caine murdar si slab, dar ai carui ochi mi-au facut inima sa tresare ... am oprit masina cu greu (mi-am luat si niste injuraturi de la niste soferi foarte grabiti), eram cu mama in masina care si ea stia foarte bine cateaua si ea mi-a zis ca nu e ea. M-am apropiat de locul unde era si am gasit un caine cu blana alta culoare decat o stiam ea, nasul uscat, slab si speriat ... ma uitam la ea si nu-mi venea sa cred, desi ochii ei nu puteau sa ma insele ... imi era frica sa nu ma muste ca se vedea clar ca este un catel terorizat (casa ei era sub o masina parasita), am reusit s-o mangai, am incercat sa-i dau sa manance ceva, dar ii era frica si de umbra ei.

Am plecat de acolo trista si cu inima grea ... ma intrebam de ce mi-a aparut iar in cale? Trebuia s-o ajut iar? Care era decizia corecta? Stiam clar ca daca o aduc inapoi, fuge ... dupa o saptamana in care m-am dus zilnic unde statea sa vad cum e si sa-i dau sa manance (n-am gasit-o in fiecare zi), am hotarat sa incerc s-o aduc inapoi ... am plecat cu un gand in minte: daca apare inaintea mea, o iau; daca nu, nu incerc ca mai rau o chinui. Si cand am ajuns acolo, ea venea fugind spre locul unde statea de obicei si am considerat ca e un semn ... au urmat 2 saptamani de chin ca nu vroia sa stea deloc singura (noaptea a trebuit s-o las in lant, insa era singura metoda s-o salvez de la viata aia urata pe strada). Intr-un final dupa aproape 1 luna, era cel mai fericit catel - alerga libera, se imprietenise cu ceilalti catei, era prima la mancare ... am luat decizia buna cand am adus-o inapoi, desi toata lumea a zis ca s-o las pe strada.

Si pentru ca nu se intamplase nimic in ultima vreme, ieri n-am mai gasit-o si am stiut ca a patit ceva, ca dupa atata timp nu pleca iar de nebuna ... azi am gasit-o schelalaind de durere in fundul curtii la munca, este lovita la o laba in spate si de-abia calca ... maine trebuie sa chem veterinarul si s-o luam de la capat.

Ce lectie vrea sa-mi dea viata?


30 de comentarii:

  1. Ca atunci cand trebuie sa continui, are viata grija sa se intample in asa fel incat sa nu te lase sa renunti.

    RăspundețiȘtergere
  2. E impresionanta povestea iar ea e,pe langa frumoasa, foarte norocoasa ca te-a avut aproape mereu cand a avut mai mare nevoie. Din pacate cateii ies "la plimbare" chiar si cand au un loc ok unde sa stea si primesc mancare si afectiune, poate nu o alunga cineva, ci se ia dupa o persoana care o mangaie, sau dupa alti catei, sau fuge de alti catei (se intampla in perioada caldurilor). Ideal ar fii sa stea intr-un spatiu inchis, sa nu mai poata fugi cand are ea chef, mai ales daca nu e invatata cu masinile. Cat despre jigodie, e o boala cumplita, dar se poate face vaccin cainilor inca de mici, la fel si pt. parvoviroza. Din ce am citit pe net, apare la cateii sub 1 an.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred ca iti testeaza bunatatea, cred ca intalnim atatia oameni rai pentru ca, undeva, exista un om cu prea multa bunatate, asa ca tine
    :)
    E o poveste cu adevarat impresionanta, iar catelusa e frumoasa si foarte norocoasa ca a dat de tine.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu pot sa zic decat ca esti un om exceptional! ....

    RăspundețiȘtergere
  5. m-ai impresionat foarte tare, esti un om foarte bun si cu suflet mare :). deseori se intampla sa nu intelegem de ce viata ne pune in anumite situatii, insa eu sunt convinsa ca mereu este spre binele nostru, chiar daca poate nu ne dam seama de ce pe moment...
    catelusa e super frumoasa,nu stiu cum de tot timpul intra in necazuri saracuta de ea... dar tu esti her superman(woman :P)

    RăspundețiȘtergere
  6. De fiecare data cand iti citesc postarile , nu pot decat sa ma minunez de tine! Ma bucur din inima ca exista si oameni cu sufletul atat de cald ca al tau !!!

    RăspundețiȘtergere
  7. se cunoaste ca esti un om cu suflet bun iar animalele simt asta doar dintr-o privire.Ai facut un gest f nobil pentru catelusa,ma bucur ca exista oameni ca tine pe lumea asta,si eu iubesc animalele f mult si nu suport cand le vad amarate,te pup

    RăspundețiȘtergere
  8. Esti o fata cu suflet de aur.
    Sa va povestesc si eu,daca imi dati voie:Mi-a murit catelusul de batranete si pe deasupra nu imi luasem un examen.Eram terminata deoarece acel catelus il aveam de la varsta de 10 ani,Ne-am jucat impreuna,pot chiar sa spun ca am crescut impreuna
    Foarte dezamagita, m-am dus la padure sa imi pun ordine in ganduri,Copacii te incarca cu energie vie.
    Am hoinarit cam doua ore,in care m-am gandit la viata mea.Cand sa plec,deoarece se inserase,am auzit langa un copac un scancet ca de copil.M-am dus cu teama si curiozitate inspre acel loc.Era un catelus comun negru cu o pata alba langa codita
    L-am luat acasa si in scurt timp am devenit foarte buni prieteni.sorana2

    RăspundețiȘtergere
  9. Esti o persoana de nota 10!Se vede ca iubesti cateii si faci orice ca sa ii ajuti:)
    Ai un suflet bun!
    Si toata aceasta "munca"a ta de a le ajuta va fi rasplatita inzecit!
    Un animal e cel mai bun prieten al omului si merita ajutat caci el te ascuta tot timpul si nu spune la nimeni secretele tale;)

    RăspundețiȘtergere
  10. Desi e o poveste trista pana la urma, ma bucur sa vad ca mai exista oameni cu un suflet ca al tau :( Ti-am mai spus, daca ar fi macar jumatatea din proprietarii de caini asa cum esti tu, multe animale ar fi salvate :( Si totusi cateodata oamenii care nu au dau din putinul lor, aproape tot, pentru a salva viata unui animal.

    te pup si sa continui ceea ce faci, esti un om minunat!

    Probabil viata vrea sa-ti arate ca nu trebuie sa renunti niciodata si sa continui sa crezi, pentru ca "atunci cand noaptea pare mai intunecata, inseamna ca o sa rasara soarele". :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Camelia... m-ai lăsat fără cuvinte, cu fiecare postare de-a ta despre căței , realizez ce ființă minunată ești! Bravo! Ce bine ar fi ca toți oamenii să aibă sufletul tău și dragostea pentru animale.

    RăspundețiȘtergere
  12. este o .. poveste mai mult decat impresionanta. nu stiu ce vrea sa te invete viata, dar cred ca tot ce ai oferit tu, candva si cumva, vei simti ca vei primi inapoi.

    >:D< >:D< >:D<

    RăspundețiȘtergere
  13. oamenii ca tine ar trebuie sa fie clonati..ai un suflei atat de bun..sunt sigura ca toata bunatatea si generozitatea pe care le o oferi acestor suflete candva se va revarsa asupra ta..si sunt sigura ca atunci cnd te uiti in ochii lor vezi adevarata iubire..sa ti dea Dumnezeu sanatate si sunt sigura ca multi catei vor trai mai bine..merita sa facem ceva pentru ei..!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. Vai, mi-au dat lacrimile pentru ca si eu am trecut printr-o poveste asemenatoare, numai ca la mine s-a terminat prost:( Acum 2 ierni, intr-un viscol si un frig de inghetau pietrele, in zona unde munceam am gasit un puiut mic de catel, zgribulit, tremura de frig, mort de foame, murdar. Normal ca l-am luat la birou si in zilele urmatoare am spalat-o, am hranit-o bine, i-am facut vaccinuri, vitamine, tot ce se putea. Am tinut-o pana in primavara la munca si era mascota noastra. Toata lumea o iubea. Intre timp crescuse si se facuse o catea superba, alba, cu o privire blanda. Nu mai era de ea in birou, asa ca am trimis-o la curte acolo unde avea spatiu sa alerge in voie, sa se joace si s-a acomodat foarte repede. Nu-ti spun ce bucuroasa era cand ma vedea, facea tumbe, alerga de la un capat la altul al curtii, schelalalia, nu mai stia de capul ei :)
    Pana intr-o seara... Cand cineva care venise in vizita a lasat poarta deschisa si ea a iesit... Nu stia ca exista masini pentru ca nu le vazuse niciodata, nu stia ca sunt cretini care atunci cand vad un caine pe strada nu incetinesc si sunt imbecili fara suflet care accelereaza chiar atunci....
    Si cam pana atunci a fost viata ei...
    Daca vrei sa o vezi, este aici:
    http://www.facebook.com/photo.php?pid=136467&id=100000517505708&fbid=105305042830079#!/album.php?aid=242759&id=716018467

    Ma bucur atat de mult cand aud de oameni ca tine si ai tot respectul meu!
    Mi-e atat de ciuda ca in tara noastra animalele trebuie sa traiasca pe strada, ca la noi nu sunt pedepsiti cei care le chinuie, ca aici a mangaia un caine de pe strada este tot una cu a fi nebun si usor cam fraier si imi pare rau ca nu exista nici macar un numar de telefon la care putem suna atunci cand vedem un animal ranit sau singur pe strada.
    Eu cred ca frumusetea aia alba a fugit de la adapost pentru ca vroia sa te caute pe tine, probabil ca d-aia disparea, in incercarea ei disperata de a te gasi in orasul care ei ii este neprietenos...
    Si soarta a facut sa te gaseasca mai devreme sau mai tarziu...
    Si fii sigura ca faptele pe care le faci tu, iti vor fi intoarse insutit!
    Sa fii fericita si sa fericesti si pe altii!

    RăspundețiȘtergere
  15. Zuzo, nu pot sa vad poza - m-am uitat si in albumele tale, dar n-am vazut-o!

    RăspundețiȘtergere
  16. E un folder intreg la mine in Photos, se cheama Cora!

    RăspundețiȘtergere
  17. zuzela , sufletul nu moare niciodata, doar isi pierde forma ! sunt sigura ca ii simti spiritul catelei langa tine !
    camelia, nu e nici o lectie in experienta ta :-) pur si simplu este ! si cateaua trebuie sa isi traiasca experienta ei, de asta s-a incarnat
    va pup !
    si eu iubesc animalele si pe cainele meu rocky :-)

    RăspundețiȘtergere
  18. Camelia,iti multumesc din suflet pentru tot ceea ce faci in favoarea cateilor din viata ta!iti multumesc atat in numele lor,ca si in numele dragostei mele pentru ei!:)
    esti unul dintre cei mai minunati si frumosi oameni din lumea asta,crede-ma!
    personal,nu cunosc nici un om care sa fii reusit pana acum sa mearga mai departe cu ajutorul catre necuvantatoare,in ciuda lipsei de timp,a banilor uneori-desigur,cat si a prioritatilor in viata de zi cu zi-chiar daca te"seaca de enrgie"si iti aduc oarecum tristete in momentele astea critice tu tot nu renunti!!!!sincere felicitari si ma rog la Dumnezeu ca in viata aceasta sa fii binecuvantata cel putin pentru faptele tale extraordinar de deosebite:)
    te iubesc!:*:*:*:*:* Dumnezeu sa fie alaturi de tine mereu..pupici dulci:*:*:*

    RăspundețiȘtergere
  19. Chiar m-a impresionat povestea. Este incredibil modul in care viata iti da lectie dupa lectie... si tu nici nu iti poti da seama ce vrea de la tine :(

    RăspundețiȘtergere
  20. pana sa ajung sa citesc povestile tale cu animalute, nu credeam ca exista oameni cu suflet atat de mare. aveam in jurul meu oameni care iubesc animalele, dar ceea ce faci este incredibil. meriti tot respectul! daca am fi cu totii mai buni, ce bine ar fi...

    RăspundețiȘtergere
  21. Vai Camelia, chiar e impresionanta povestea, mi-au dat lacrimile...ce frumoasa e catelusa...
    Oare n-ar fi sanse sa o adopte cineva?

    RăspundețiȘtergere
  22. Anda, s-a obisnuit pe strazi .. si acum mai pleaca cu orele (chiar si cu ziua) si se plimba aiurea. Acum e destul de rau ... lovitura de masina e mai grava decat am crezut initial, cand incearca sa mearga are dureri mari de tot si plange ingrozitor, dar doctorul mi-a confirmat ca se va reface.

    RăspundețiȘtergere
  23. Felicitări...Tu eşti sufletistă iar ea este o norocoasă.....

    RăspundețiȘtergere
  24. nu pot sa-ti spun decat atat:respect pt tine,toate gandurile mele bune pt tine!stiu ca sunt oameni ca tine dar...mai rar sau atat de discreti in tot ceea ce fac pt ca din pacate societatea in care traim ne arata cu degetul...inca o data respect pt tine si tot ceea ce faci!cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  25. D'ati-ar dumnezeu sanatate si noroc pe masura sarguintei si incapatanarii cu care te-ai implicat de atatea ori in salvarea bietului suflet. Si mie mi-au fost puse in cale pe parcursul vietii diferite vietuitoare aflate la ananghie, pe care le-am salvat, ca mai apoi sa plece (fugind din curte) din viata mea. S i eu m-am tot ingtrebat de ce imi tot apareau in cale numai animale nenorocite de oameni si parca uitate de soarta, si am gasit cavetva variante, nu stiu exact care o fi adevarat: fie eram pedepsita pt pacatele mele: fie imi ardeam o karma incarcata, dintr-o alta viata in care probabil am fost tot un om nenorocit care a chinuit animalele; fie imi eram fortata sa ma responsabilizez avand grija de biata fiinta care depindea total de mine. Cine stie? Mult noroc.

    RăspundețiȘtergere
  26. Wow, sunt emotionata si fara cuvinte... Extraordinara aceasta dedicare a ta! Si eu iubesc cainii, dar niciodata n-am facut astfel de gesturi uimitoare :(

    RăspundețiȘtergere
  27. tot respectul pt tin si eu am avut in jur de 30 de catei mici mari ,tineri,batrani alti mancati de sobolani ,altii otraviti altii isi dau viata pt tin iar altii te respecta ca si cum ai fi tot ce ai mai scump

    RăspundețiȘtergere
  28. frumos si totodata impresionant comentariul CAMELIEI , un om cu suflet mare, multi dintre cei care le plac animalele , cred ca ar fi abandonat aceasta ,,misiune" daca pot spune asa.Deci a fost destinat sa se intimple dansei.DUMNEZEU cred ca stie de ce a ales asa .

    RăspundețiȘtergere