#ganduri ... din nou


Aveam cateva postari pregatite pentru astazi si as fi putut sa o public pe oricare dintre ele, dar nu simt ... nu ma intrebati de ce ca nu stiu. E o avalansa de ganduri care nu-mi da pace, ma simt superficiala azi (poate nu e cel mai potrivit cuvant, dar asta mi-a venit in minte) si am avut weekendul asta un moment cand am vrut sa spun stop blogului. Si n-o scriu ca sa-mi zica cineva sa nu renunt sau sa-mi faca cineva galerie, asta am simtit, asta scriu. Pur si simplu simt ca nu-mi mai ajunge timpul, vreau sa ajung la anumite evenimente si n-am cand, vreau sa fac anumite lucruri pentru mine si n-am timp, vreau ... si nu reusesc.

Nu sunt de felul meu un om care renunta, ba chiar ma incapatanez atunci cand toti se dau batuti, dar imi dau seama ca am gresit de-a lungul timpului. Tot timpul am luptat pentru ceva si cred ca in sfarsit m-am desteptat si am realizat ca n-are de ce sa fie totul o lupta. In timp ce scriu asta ma gandesc daca m-am desteptat sau m-am prostit de tot ... habar n-am. Probabil o sa aflu curand.

Mi s-a pus o intrebare zilele trecute si n-am avut raspuns - sunt putine momentele cand pot fi redusa la tacere. Si m-am intrebat din nou unde sunt eu in toata povestea asta ... am ajuns la o concluzie dureroasa pentru mine - imi lipseste pasiunea. Si cand zic asta nu ma refer ca nu fac eu ceva cu pasiune, si ma refer la pasiunea aia care pune totul in miscare in mine. Sunt un om care vibreaza ... sau cel putin asa am fost, astazi habar n-am daca mai sunt asa ... intrebarea la care n-am avut raspuns a fost una simpla - de ce ma ascund. 

Si-mi dau seama ca asta am facut, nu stiu daca constient sau nu ... am pus distanta intre mine si restul lumii ... poate pentru ca singurul mod in care stiu sa ma ridic este sa-mi ling singura ranile, poate pentru ca am fost dezamagita, poate pentru ca am ales gresit, poate pentru ca m-am pedepsit singura, poate ... prea multi poate.

Imi dau seama ca e timpul sa renunt sa ma mai cred atotputernica si sa-mi imaginez ca pot sa rezist la orice ... nici nu conteaza daca pot sau nu, important e sa n-o mai fac cu toate urmarile acestei decizii. Weekendul asta m-am intors in timp si m-am vazut pe mine de acum 10-15 ani prin ochii altcuiva si au fost cateva momente cand m-a durut rau, dar am realizat multe lucruri pe care nu cred ca le-as fi putut intelege altfel. V-am mai spus ca oamenii nu apar intamplator in viata noastra ... fiecare are ceva sa ne invete sau noi avem ceva sa ii invatam pe ei.

N-am stiut niciodata sa cer ajutor (si nici nu stiu daca voi invata vreodata s-o fac), intotdeauna in cele mai urate momente din viata mea am ales singuratatea, la momentul respectiv am crezut ca cel de langa mine (oricine ar fi fost el) mi-a respectat decizia. Astazi realizez ca nici unul nu mi-a inteles de fapt durerea sau nu i-a pasat cu adevarat ... imi dau seama ca daca langa mine era omul potrivit m-ar fi luat cu forta pe sus si m-ar fi tinut in brate pana imi secau lacrimile indiferent ca zgariam si urlam, ca mocneam de furie, ar fi fost acolo. Si a fost nevoie sa-mi spuna un barbat ca el a sperat tot timpul asta ca am sa-l caut cand imi va fi greu ca sa realizez ca a fost optiunea mea sa trec singura prin tot si ca ar fi putut sa fie altfel. 

Concluzia zilei: am iubit, dar nu suficient cat sa fiu in stare sa impart - n-am fost in stare nici durerea s-o impart cu cineva, am tinut totul in mine pana mai aveam putin si ma autodistrugeam. Zambesc ...

8 comentarii:

  1. Been there, done that - e mai comod sa mocnesti singura. Te gandesti ca nimeni nu intelege, ca nu-ti gasesti cuvintele sa explici, ca n-are rost... Dar uite ca viata m-a invatat ca in astfel de momente singuratatea e cel mai rau dusman, care te impinge si mai tare in prapastia durerii. N-am vrut sa inteleg asta din prima, nici din a doua, nici din a treia, ca deh, sunt o incapatanata fara margini, si credeam ca stiu eu mai bine. Dar pana la urma viata m-a izbit atat de tare cu fundul de pamant, incat m-am trezit pana la urma. Cand esti ranit, ai nevoie de o imbratisare, de un suflet, ai nevoie sa cazi pe moale, sa nu-ti zdrelesti genunchii, sa nu te destrami... nu de singuratate.
    Iar a iubi inseamna si a imparti - si bune, si rele. Tocmai astfel de furtuni ne triaza prietenii. Un om care te iubeste, trebuie sa te cunoasca si in clipele tale cele mai roz, si in cele mai intunecate. Multi fug cand treci prin astfel de vai... dar raman cei care conteaza :)
    Incearca sa te deschizi mai mult... nici nu stii cu ce te va surprinde viata ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt prea multe de zis ca sa ma pot limita la cateva zeci de cuvinte, eu trebuie sa ma regasesc intai pe mine sau mai bine zis sa accept cine sunt astazi ca sa pot face ceva ... orice. Sunt pe drumul cel bun ... mai apar si piedici.

      Ștergere
  2. e bine ca macar ai un coltisor unde sa te descarci,intradevar e greu sa nu ai un umar mereu aproape,pe care sa te poti baza.Poate nu tu esti de vina ca mohnesti in tine sentimentele,ci persoanele care au fost alaturi de tine si nu au stiut sa te faca sa te deschizi precum un bobocel timid de trandafir.Nu e timpul trecut,o sa apara si acel barbat adevarat care sa puna accentul pe iubire in relatie si care sa iti ofere ce meriti...muulta dragoste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e vorba ca n-am avut pe umarul cui sa plang, pur si simplu n-am luat in calcul varianta asta niciodata - prea multa independenta si incapatanare, asa am fost mereu ...

      Ștergere
  3. Ia sa nu-ti mai treaca asemenea ganduri prin cap ca-ti dau bataita :) (glumesc desigur)
    Nu stiu de ce persoana respectiva a pus o asemenea intrebare, eu una nu am simtit ca te-ai ascuns intr-un fel sau altul, dar fiecare cu parerile lui .Mi se pare normal ca unele chestii din viata noastra sa ramana private .Cu siguranta ai sa gasesti persoana potrivita la timpul potrivit . Fiecare avem un suflet pereche.
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A pus-o pe buna dreptate, cand nu vezi un om un timp e mult mai usor sa vezi diferentele. Eu cred ca avem mai multe suflete pereche si eu am intalnit deja vreo 2 ... dar vom vedea ce-mi aduce viitorul.

      Ștergere
  4. Si eu fac cam fix la fel, in ce priveste durerea, rar de tot o impart cu cineva. Cand am avut blogul, cumva mi-a fost o supapa, m-am eliberat prin scris. Motivatia mi s-a schimbat pe parcurs si o vreme am mai scris pentru oameni, ptr ceea ce ei aveau frumos, asta printre varii bazaconii ce-mi populau capsorul la vremea respectiva :)
    Azi, si daca impart greu momentele dureroase, am invatat sa le gestionez altfel. Nu stiu, poate am mai crescut :)
    In speranta ca-ti vor aduce macar un zambetel mic - le-am ales absolut aleator :)

    http://lotusull.wordpress.com/2011/12/11/sens/

    http://lotusull.wordpress.com/2011/12/14/acasa/


    RăspundețiȘtergere