7 intr-o saptamana #73

26.6.16


De-abia am asteptat sa vina weekendul sa-mi trag sufletul, nu stiu cat mi-a iesit, dar macar nu mai simt greutatea de pe umeri si parca nu ma mai simt nici asa de obosita. Saptamana asta a fost una grea, care mi-a rascolit toate emotiile si amintirile, dar au fost si momente frumoase de care am incercat sa profit la maxim si sa ma incarc cu energie.

Luni m-am intalnit cu Corina si am stat de vorba ore bune (n-am facut poze ca ne-a stat mintea la altele), mi-am luat si cateva produse de la Paula's Choice, sa vedem cand imi fac timp sa ma si arat ce si sa va spun si de ce am facut alegerile astea. Marti am fost la o lansare Avene si mi-au placut mult semnele de carte care pot fi personalizate prin pictare/ colorare. O sa va povestesc mai multe despre lansare zilele urmatoare.

Am vazut in catalogul Lidl un Smoothie Maker de la Silver Crest si ma tenta sa-l iau pentru ca parea perfect pentru ce-mi trebuia mie. De-abia dupa ce-am vorbit cu Flori si mi-a zis ca l-a luat si ca e ok (se descurca cu fructe congelate, paharele se inchid etans si pot fi luate pe drum fara probleme) l-am cumparat si eu. L-am incercat de cateva ori si merita din plin banii.

De la Editura Herg Benet mi-am ales cateva carti, in mintea mea exista o imagine - seara, eu in fotoliul din dormitor, un pahar de ceai cu gheata, fructe si o carte - pe care sper s-o transform in realitate cat mai des (destul de greu m-am inteles cu timpul in ultima vreme). Si cu ocazia asta poate mai fac si cateva recenzii de carti, au trecut niste ani de cand n-am mai facut asta pe blog si chiar nu stiu de ce.

Dintre noutatile primite saptamana asta vreau sa va arat produsele de la Pupa si pe cele de la Gerovital. Coletul primit de la Pupa m-a incantat peste masura pentru ca vazusem deja in magazin toate produsele si chiar eram curioasa in privinta lor. Sprayul si stickul cu SPF50 pentru tatuaje erau pe lista mea de cumparaturi, asa ca m-am bucurat tare de tot cand le-am vazut printre produse, uleiurile de buze mi se par super misto, dar la fel de tare ma incanta si restul produselor. Gerovital a lansat o crema de fata anti-imbatranire cu SPF50 din gama H3 Derma+ si de-abia astept s-o incerc, chiar mi se pare ca gama asta a lor merita mai multa atentie.

Asa cum v-am spus si in postarea de ieri, joi seara din cauza caldurii, Foxy a facut o criza si doar printr-o minune mai este astazi cu noi. Au fost niste zeci de minute de teroare, iar eu mi-am dat seama ca trauma traita cu moartea Bellei (toata perioada de suferinta si momentele de criza) nu este nici pe departe vindecata - desi mecanic am facut tot ce-a tinut de mine s-o ajut, in mintea mea a fost prapad - ma uitam la disperarea din ochii ei, o simteam moale in brate si nu puteam sa controlez gandul ca o sa moara si eu nu pot face nimic. Neputinta este una dintre cele mai urate chestii pe care le avem de trait, iar eu mai am multe de lucrat la capitolul asta ... 

Motivul pentru care am ales sa scriu iar despre intamplarea asta este doar ca sa va reamintesc sa fiti atente la reactiile animalelor voastre si sa luati in calcul ca sunt mult mai afectate decat noi de caldura. O secunda poate face o diferenta majora, poate chiar sa fie linia dintre viata si moarte.

Ca sa inchei intr-o nota mai optimista si mai relaxata va las cu un apus de soare care mi-a incalzit sufletul ... sa aveti o duminica frumoasa si o noua saptamana minunata!

6 comentarii

  1. Sa speram ca urmeaza o saptamana cu temperaturi mai domoale ca sa avem un aer cat de cat respirabil. Ma emotioneaza privirea catelusei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa speram ca asa va fi, e un catel foarte expresiv si se vede pe moaca ei tot ce simte.

      Ștergere
  2. M-am gândit la Foxy ieri, văzând că e mai răcoare. Sper că-i e bine acum și că n-o să mai treacă prin astfel de crize!
    Să fie o săptămână cât mai bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E ok, dar incercam s-o protejam de orice efort (nici pe scari nu mai coboara singura).

      Ștergere
  3. Blender din ala vreau si eu sa iau, mi se pare mult mai usor de folosit si curatat decat cel clasic.
    Au, bietul animalut, da, caldura face ravagii si printre animale, vad asta la pisicii mei.
    Dar ce mocutza dragalasa are catelusa!
    Pup!

    https://urbanbeautyjunkie.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La asta m-am gandit si eu cand l-am luat si chiar asa e. Chiar merita.

      Ștergere