Despre minte si limite ...

Stiu ce gandesc si ce vreau sa transmit prin postarea asta, dar nu stiu daca am sa gasesc cuvintele potrivite sau daca am sa pot sa-mi ordonez gandurile astfel incat sa va fac sa vedeti un pic lucrurile asa cum le vad eu acum.

Cele ce ma cititi de mult timp poate va amintiti ca am spus la un moment dat ca la 28 de ani am suferit un infarct. Cauzele (medical vorbind) nu sunt clare nici in momentul asta, clinic analizele mele aratau foarte bine, insa pe cord se vad urmele infarctului, deci s-a intamplat si e o realitate. Acum stiu ca infarctul a fost modul prin care organismul meu a reactionat la stres si la tot ce traisem in perioada aia (lucruri deloc usoare, care au lasat urme adanci), insa n-am sa aprofundez asta acum, daca sunteti interesate o sa scriu cu alta ocazie despre tot ce-am citit in anii astia si ce-am inteles dupa mult in care m-am chinuit singura cu mii de intrebari.

Nu stiu daca a fost un moment de cotitura in viata mea (sigur a fost, dar nu l-am simtit asa la momentul ala), insa a fost sfarsitul a ceva si inceputul unei alte vieti. De ce spun asta? Pentru ca infarctul mi-a limitat libertatea fizica. Timp de un an mi-a fost greu si sa merg, oboseam la cel mai mic efort si am simtit ca nu mai sunt in stare de nimic. Dintr-o data m-am trezit ca nu mai puteam sa fac nimic si medicii imi tot repetau ca toata viata am sa fiu dependenta de pastile si ca va trebui sa am mereu grija si ca asta e (nu vreau sa intru in detalii dar in momentul in care m-a dus salvarea la spital medicul de garda mi-a repetat de cateva ori ca am sa mor si nu are ce sa faca, iar eu i-am spus ca daca n-am murit pana am ajuns acolo, sigur n-am sa mor si am zambit - si dupa cum vedeti n-am murit si nici n-am de gand sa mor curand).

Timp de un an am luat anticoagulante si am trait ca un robot mai ales ca in perioada aia a murit si tata si lucrurile au luat o cu totul alte intorsatura si n-am mai avut timp de mine. La un moment dat m-am resemnat ca n-am sa mai fiu vreodata ceea ce am fost si nici n-am sa mai pot face lucrurile pe care le faceam. Am facut numeroase teste de efort si de fiecare data apareau probleme in repaus si inima mi-o lua razna, la fel si tensiunea. Am avut probleme cu picioarele, mi se umflau foarte rau si nici un medic cardiolog nu a gasit o solutie. Au fost ani in care eu n-am putut sa car nici macar o sticla de apa de 2 litri ... d-apoi sa fac vreun fel de activitate intensa. Au fost probleme multe ...

Anul trecut in toamna (dupa ce citisem o gramada de lucruri - mintea mea n-a acceptat niciodata ce mi-au spus doctorii si sunt o fire prea incapatanata ca sa accept ca o boala poate face din mine ce vrea, am cautat explicatii, vroiam raspunsuri si solutii) am decis sa intrerup orice fel de tratament si sa o iau de la capat. Nu am consultat nici un doctor, m-am bazat doar pe mine si pe ceea ce simteam, nu spun nimanui sa faca ce am facut eu, va spun doar cum am decis eu ca n-o sa fiu toata viata un om dependent de pastile si de vremea de afara. Si m-am comportat ca atare.

Am inceput sa introduc in alimentatie alimente benefice si care sa ma ajute sa-mi intaresc organismul, am inceput sa nu ma mai enervez din cauza celor ce nu merita, am inceput sa-mi repet zilnic ca pot, ca azi va fi o zi mai buna si ca pot face diverse lucruri la care renuntasem. Am inceput sa caut din nou lucrurile si oamenii care imi dau stare de bine, m-am debarasat de durere si de griji si am decis ca pot sa depasesc o boala de inima, care intr-un fel sau altul, ma condamnase la o viata pe care nu mi-o doream.

Au trecut aproape 14 luni de atunci, mi-am repetat analizele de cateva ori in acest timp si totul este ok, insa pana zilele astea nu am realizat cu adevarat cate lucruri am schimbat in viata mea. In ultimele zile am urcat si coborat 3 etaje de 8-10 ori pe zi (carand greutate - si cand zic greutate nu ma refer la 2 kg pe care nu le puteam duce inainte), dupa care am iesit cu cainii la plimbare si am mers distante bune si a doua zi am luat-o de la capat. Sunt obosita, mai gafai cand urc in viteza (asta face si cineva care nu a trecut prin ce-am trecut eu), dar nu am alte probleme. Poate parea ceva banal si normal pentru un om sanatos, insa pentru mine este ceva ce nu puteam face pana acum.

Asa ca revin la gandul initial: totul pleaca din mintea noastra. Nu exista limite (nici macar fizice), doar le inventam noi din diverse cauze si le lasam sa ne domine viata. Insa in fiecare dintre noi sta capacitatea de a se autovindeca si de a-si imbunatati viata. Totul e sa crezi si sa vrei.

Daca v-ati pus vreodata intrebarea de ce s-a imbolnavit cineva sau ati cautat vreo explicatie atunci cand medicii n-au putut sa va dea un raspuns va recomand sa cautati si sa cititi informatii despre Ryke Hamer si ceea ce a scris el (puteti sa cititi si articolul asta) si sa lasati lucrurile sa treaca prin filtrul mintii voastre. Pe mine m-a ajutat sa inteleg multe lucruri.

Probabil ca n-am spus nici macar o mica parte din ceea ce am vrut, dar m-am lungit si asa destul. Vroiam doar sa va spun ca se poate, chiar si atunci cand ti se spune ca nu mai esti capabil de anumite lucruri.

25 de comentarii:

  1. Draga mea, ma bucur din tot sufletul pentru tine, sper sa o tii tot asa.Sa fii puternica si cu zambetul pe buze, chiar si atunci cand altii considera ca esti pe marginea prapastiei.Multa sanatate iti doresc si sunt mandra ca am cunoscut asa un om, chiar si online.

    RăspundețiȘtergere
  2. Adina, multumesc pentru gandurile bune (si nu ma refer numai la aceasta postare), o zi frumoasa sa ai :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Unul dintre motivele pentru care te citesc, consta in puterea pe care ai demonstrat-o trecand peste problemele de sanatate. In multe dintre experientele tale m-am regasit, insa, din pacate, eu nu am reusit sa depasesc anxietatea generata de evenimentele neplacute din viata mea. Am admirat pofta ta de viata si faptul ca un diagnostic nu te-a impiedicat sa mergi cu incredere mai departe. Si eu cred ca mintea este cea care ne imbolnaveste si mai cred in instinctul propriu atunci cand vine vorba de vindecare, si nu neparat in medicatia alopata prescrisa mai mult din interes financiar, nu curativ. Sper sa depasesc si eu la un moment dat toate problemele si sa ma simt libera din nou, fizic si mental. Si mai sper sa scrii despre experientele tale trecute, prezente si viitoare, dar si despre produse si metode naturiste care te-au ajutat intr-un fel sau altul. Esti, fara doar si poate, o persoana puternica si te felicit pentru tot ceea ce faci!

    RăspundețiȘtergere
  4. iuliana alina, am avut si eu momente cand am renuntat, insa au fost scurte si mi-am revenit repede. Mi-am dat seama ca vreau sa traiesc si asta m-a motivat, chiar daca n-am gasit drumul bun din prima si am orbecait o perioada, in final mi-am amintit cine sunt si ce pot si asta a fost factorul decisiv. Cand o sa fi pregatita pentru o schimbare o sa gasesti si tu forta in tine sa te rupi de tot ce te tine pe loc si sa mergi mai departe. O zi frumoasa iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  5. acum 2 zile (parca) ziceam ca de-abia astept sa vad si o postare optimista de la tine si... iat-o. ma bucur ca nu te lasi doborata de probleme, dar ma roade o intrebare: crezi in Dumnezeu? eu sper ca da, si mai sper ca asa cum ti-a luminat mintea sa nu te lasi doborata de boala sau condusa de pastile si neputinte fizice, sa te ajute si pe mai departe! Doamne, ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim, nici postarea anterioara la care ai comentat nu avea un ton pesimist, daca expui o situatie/ problema/ fapt de viata mai putin placut nu inseamna ca-ti merge rau sau ca te vaiti, ci doar exprimi ce simti. Si, da, cred in Dumnezeu, am mai spus asta pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  7. Camelia, pot doar sa te felicit . Esti o persoana foarte puternica daca ai putut sa treci peste necazul asta. Iti dau dreptate in tot ceea ce ai spus mai sus. Dar am ramas socata cand ai precizat ca medicul respectiv iti repeta aceeasi chestie. Nu se face asa ceva, in mod normal trebuia sa te incurajeze indiferent de situatie, trebuia sa iti ridice moralul .Dar ma bucur ca ai trecut cu bine peste aceasta etapa , sa iti dea Dumnezeu multa sanatate si sa nu mai ai nicio problema.Ne ajuta atat de mult optimismul iar tie definitiv nu iti lipseste . Te pup

    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
  8. Anamaria, d-aia am si zis ca nu vreau sa intru in detalii, nu am nimic cu medicii, dar atitudinea a lasat mult de dorit si persoana la fel. Alma e bine, am fost azi cu ea la medic si nu e nici o problema grava - ca tot ma intrebai de ea, asa ca lucrurile incep sa se linisteasca. Weekend placut. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari pentru puterea de a-ti schimba modul de gandire si viata! Si eu am trecut prin probleme serioase de sanatate timp de foarte multi ani. Si abia cand m-am redescoperit pe mine si mi-am dat seama de ceea ce e important in viata am scapat de mare parte din ele.
    te pup!

    RăspundețiȘtergere
  10. Ma bucur ca e bine Alma , am sperat asta . Un weekend placut si tie :)

    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
  11. ralujulie, eu cred ca stiam ce e important, doar ca ... important e ca acum e altceva, o seara frumoasa iti doresc :)

    Anamaria, sa fie :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari esti o inspiratie pentru mine .Multa sanatate si fericire iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu iti doresc multa, multa sanatate! Este foarte importanta si ma bucur din inima ca esti bine si puternica!
    Si sunt perfect de acord cu tine: daca iti doresti ceva, trebuie sa iti depasesti limitele, sa ai ambitie si sa treci peste toate obstacolele

    RăspundețiȘtergere
  14. Nici nu sti cata putere mi-au dat randurile astea! Iti multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  15. Camelia, poti sa o spui fara sa te temi: acel moment ti-a schimbat drumul si treaba ta nu se terminase aici ci doar trebuia sa o iei pe alt drum. Eu le numesc "aweakness"-uri si, cred ca doar momente de genul acesta ne pot trezi.
    Te citesc de ceva timp (nu suficient;)) dar m-a atras la tine aceea perceptie ce o simt dincolo de cuvinte, de produse si acum ... am inteles :).
    Ca si tine, am observat ca al meu corp imi spune exact ce are nevoie, trebuie doar sa-l cunosc si sa-l ascult. De la o vreme si eu ma "suplimentez" cu ceea ce-mi cere el si, curios, cand verific el este bine. Nu stiu ce as face in cazuri patologice dar stiu ca nu ma cunoaste nimeni mai bine ca mine si nu are interes mai mare ca mine sa fiu bine.
    Deci, te inteleg perfect si ma bucur ca ai luat-o pe calea asta, nu e usoara dar are mai multa fericire decat cea "normal-sociala". Eu sunt aici si de vei avea nevoie de o vorba as fi bucuroasa sa-ti intorc bucuria pe care mi-o dai cu blogul tau. Weekend frumos si pace!

    RăspundețiȘtergere
  16. Te citesc de mult timp si stiam de faptul ca ai suferit un infarct dar nu stiam ce consecinte a avut asupra ta pe termen lung...Bolile pot spune ce fel de om esti si o spun din proprie experienta pentru ca eu am ulcer. Despre el se spune ca este boala oamenilor nervosi, agitati, iar eu sunt intr-o continua framantare sufleteasca din cauza nemultumirilor legate de propria persoana...
    Nu stiam despre Ryke Hamer, voi citi despre el.
    Este foarte greu sa te automotivezi, sa o iei de la capat atunci cand esti la pamant.
    Tot ce pot sa-ti doresc sunt sanatate si putere pentru a merge mai departe. Si in speranta ca te poate ajuta cu ceva- un zambet macar, as vrea sa stii ca ma reintorc cu mare drag pentru a te citi.

    RăspundețiȘtergere
  17. Daniela, ma bucur si sper ca si tu si celelalte cititoare ale mele sa aveti parte de lucruri frumoase si experiente care sa va ajute sa cresteti. Weekend placut.

    darlyst, multumesc pentru gandurile frumoase, puterea sta in noi, trebuie doar sa deschidem ochii.

    Deea, ma bucur ca am putut sa te ajut intr-un fel. O noapte linistita iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  18. Kyanna, n-a fost numai momentul ala, dar a contribuit mult - am stiut de atunci ca a fost doar o avertizare si ca asa am evitat ceva mult mai rau. Si asa am incercat mereu sa privesc orice lucru care mi s-a intamplat. M-au facut sa zambesc randurile tale, ca de altfel de fiecare data cand imi lasi comentarii pe blog. Weekend linistit.

    Anonim, si eu am avut ulcer si inca nu mi-a trecut starea de agitatie, insa incerc (uneori reusesc, alteori nu) sa ma gandesc de fiecare data sa ma gandesc daca peste o luna va mai conta gandul de acum care imi face rau si asa imi e mai usor sa nu ma mai las atinsa de anumite lucruri. Ma bucur cand citesc comentarii care imi arata ce fel de oameni ma citesc, cateodata mi se spune ca dezvalui prea mult si nu stiu mai nimic despre cei ce ma citesc. :)

    RăspundețiȘtergere
  19. buna
    ce pot sa spun este ca ma bucur de postarile tale, de sufletul tau pe care ni-l oferi sa-l descoperim...
    nu prea comentez de obicei, dar vroiam sa sti ca mai este inca o persoana alaturi de tine (chiar virtual)
    poate ne spui mai multe despre tratamentele alternative pe care le-ai urmat
    un week-end cat mai frumos

    RăspundețiȘtergere
  20. Buna, Camelia! Te citesc cu mare drag, de ceva vreme dar din umbra. Imi place cum scrii si ceea ce scrii, esti mereu pusa la curent cu tot ceea ce e nou in materie de cosmeticale & co dar in plus, dezvalui si parti din sufletul tau, lucru care mie cititorul imi place fiindca ajung sa te cunosc prin randurile scrise.

    Imi pare rau ca ai fost nevoita sa treci prin asemenea experiente de viata, fiecare venim cu propriul bagaj si ne place sau nu, sunt convinsa ca toti avem popriile 'lectii" pe care trebuie sa le asimilam. Sunt convinsa ca nimic nu este intamplator, totul curge intr-un mod menit a ne determina sa crestem, sa evoluam si chiar sa devenim mai puternici. Orice boala, pana a ajunge la a se instala in corpul fizic exista in corpurile energetice, ideal ar fi sa identificam cauza iar apoi va disparea si efectul. Cand mergem la medic, tratam efectul, se poate vindeca sau ameliora dar daca acel declansator exista inca in noi, boala va recidiva sau se va instala in alte zone.

    O viata echilibrata, curata, alimentatie sanatoasa, puterea de a ierta, de a iubi, o rugaciune, ganduri pozitive, recunostinta...fac minuni! :)

    Iti doresc numai bine, sa fii sanatoasa si implinita!
    Imbratisez cu drag!

    Dana

    RăspundețiȘtergere
  21. Camelia, rândurile tale, trăirile şi toate cele împărtăşite cu noi m-au făcut să conştientizez încă o dată cât este de importantă sănătatea noastră, a tuturor, dar nu în ultimul rând, gândirea pozitivă din viaţa noastră. Mi-au dat lacrimile, am depăşit momentul cu un zâmbet, gândindu-mă la cel mai preţios dar pe care-l putem avea: viaţa şi şansa de-a interacţiona. Bunul Dumnezeu să-ţi vegheze paşii şi pe toţi cei dragi, iar cu bucurie, ori de câte ori vei alege să ne împărtăşeşti stări preţioase, ne citim. Îţi mulţumesc! :-)

    RăspundețiȘtergere
  22. Superb articol...atat de emotionat este incat a ajuns direct la tinta. Ma bucur mult sa aud ca esti bine, esti un exemplu.

    RăspundețiȘtergere
  23. Buna Camelia,

    te citesc de ceva timp si iti scriu acum pt ca articolul asta m-a atins si pe mine intr-un punct sensibil. Te admir pt puterea ta, pt curaj, pt optimismul de care dai dovada.
    Te rog, daca poti scrie un articol despre tratamentele alternative pe care le-ai urmat, despre alimentatie, orice ne este de folos celor ce sintem la inceputul acestei etape prin care tu ai trecut. Zilele trecute am aflat si eu o veste nu tocmai placuta si incerc, incetul cu incetul sa accept, sa procesez si sa ies din starea in care m-au bagat niste medici "extrem de zelosi". Totul e in mintea noastra, insa nu cred ca cineva si-a antrenat mintea pt asemenea experiente.
    Cred ca experientele astea ne aduc lectii de viata foarte , foarte importante, ne obliga oarecum sa stam de vorba cu noi insine, sa facem un pic de analiza, un pic de introspectie si sa ajungem sa ne valoram mai mult.
    Inainte de a afla de boala, dramatizam pt orice fleac, acum parca nu-mi mai pasa, am inceput sa am mai multa grija de sufletul meu, de corpul meu.
    Te imbratisez cu drag si te felicit pt articol.

    RăspundețiȘtergere
  24. Mie mi se pare foarte periculos faptul ca ai renuntat la pastilele pt inima,am un bolnav de inima in familie si stiu ce dezastruos a fost faptul ca a intrerupt tratamentul de capul ei...nu vreau sa-ti spun cum e acum,desi la suprafata era bine...

    RăspundețiȘtergere
  25. anca D, multumesc pentru mesaj si poate de acum comentezi mai des :)

    Dana, multe adevararuri in spusele tale, sunt momente in viata cand avem nevoie si de astfel de lucruri pentru a realiza (sau mai bine zis constientiza) anumite lucuri si astfel sa ne putem ajuta pe noi si pe cei din jurul nostru. Tot ce traim ne formeaza si fiecare lucru bun (sau rau) are rolul lui ... o zi frumoasa iti doresc.

    Mihaela, iti multumesc si eu pentru cuvintele frumoase, sa ai o saptamana asa cum iti doresti.

    Gabriela, si o sa fiu si mai bine, e o promisiune fata de mine insami. :)

    Zarada, am trecut prin multe stari pana sa ajung aici si mi-am consumat energia aiurea cu lucruri care nu meritau (despre oameni nici nu mai vorbesc), in final am realizat ca singura datorie pe care o am este fata de mine si starea mea de bine este cea care trebuie sa primeze. Intotdeauna au avut incredere in instinctul meu, insa acum am invatat sa-mi ascult si corpul si e mult mai bine asa. O zi frumoasa iti doresc.

    valentina, e periculos cand nu ai grija de tine si nu te ajuti, eu am analizele la zi si sunt mult mai bune decat in atatia ani cand mi-am bombardat corpul cu pastile care nu m-au ajutat cu nimic. eu in ultimul an am rezolvat o gramada de probleme pe care tratamentul medicamentos nu le-a rezolvat si ma simt cum nu m-am simtit dinainte de infarct, deci decizia mea a fost cea corecta si n-am nici o indoiala in privinta asta

    RăspundețiȘtergere