10 ani mai tarziu

 
10 august 2007 e o zi pe care nu am cum s-o uit ... a inceput ca orice zi de vineri, cu agitatie la munca, cu multe telefoane si mailuri, o groaza de probleme de rezolvat. Fizic am depus destul de mult efort, tocmai ne mutasem birourile si am ajutat la montat mobila pentru ca mi se parea ca nu mai terminam. In ultimele zile ma simtisem foarte obosita, dormeam destul de prost pentru ca aveam multe lucruri de rezolvat, mancam cand imi aminteam, eram tot timpul in alerta si nu mai stiam sa fac lucrurile altfel.
 
Am plecat in jur de ora 18 de la birou, am incercat sa ma relaxez cat am condus pana acasa, am ascult niste melodii care imi placeau mult, cand am coborat din masina m-a "lovit" un val de caldura, asa ca primul lucru cand am intrat in casa a fost sa dau drumul la aerul conditionat (de fapt al doilea, primul lucru a fost sa o mangai pe Bella si sa vorbesc cu ea). M-am schimbat (imi amintesc perfect si acum ce haine mi-am luat pe mine), am baut apa si am iesit cu Bella afara, nimic nu anunta ceea ce urma sa se intample.
 
Am plimbat-o repede pe Bella si ma simteam din ce in ce mai obosita, iar cand am ajuns in fata usii am realizat ca ceva nu e in regula. Inima mea cedase si am stiut ca e grav - m-am intins pe gresie in holul de la intrare (si mi-am dat seama ca nu am nici un telefon langa mine), Bella s-a lipit de mine, am incercat sa-mi pastrez calmul si sa respir regulat. Nu stiam multe despre bolile de inima la momentul ala si nici ce inseamna un infarct, insa corpul meu mi-a spus ca e grav si am stiut ca momentele alea sunt cele care vor determina ce se va intampla.
 
Nu stiu cat am zacut asa intinsa pe gresie, stiu doar ca nu m-am panicat nici o secunda si mi-am tot repetat in minte ca pot sa trec peste asta si ca nu exista nimic mai puternic decat vointa mea de a trai - asta m-a salvat si asta este motivul pentru care inca sunt astazi aici. Dupa un timp am reusit sa ma ridic, mi-am scos sutienul, am pus mana pe telefon si am sunat la ai mei sa cheme salvarea si sa vina unul din ei la mine si m-am intins in pat.
 
Salvarea a venit destul de greu, desi am chemat o salvare privata, sunt sigura ca v-am spus povestea atunci cand v-am povestit prima data despre infarct, nu vreau sa repet ce-am spus atunci. Ce s-a intamplat dupa asta pare o poveste - sa ti se spuna la 28 de ani ca ai facut infarct miocardic acut si ca e posibil sa nu mai apuci dimineata nu e usor de acceptat pentru nimeni. Eu am stiut ca viata mea nu se va sfarsi atunci si asa, am stiut ca am destula putere in mine sa ma ridic si sa merg mai departe.
 
Asta am facut, doar ca nu fara consecinte - postarea de aici spune mai multe despre asta, daca va intereseaza sa cititi sau nu ati facut asta deja. Nu am murit, dar nici n-am trait asa cum mi-am dorit. Sunt multe lucruri pe care mi le-am refuzat singura in ultimii ani pentru ca nu am mai avut incredere in inima si in corpul meu, pentru ca am trecut de atatea ori prin situatii care mi-au aratat ca nu mai pot face ceea ce imi doresc.
 
Asa ca m-am resemnat pentru ca la un moment dat m-am saturat sa fiu intr-o lupta continua. Sfarsitul anului trecut m-a prins cu niste analize aproape perfecte, cu nici o urma a infarctului pe cord (cardiologul mi-a spus chiar ca daca nu ar avea in fata istoricul meu medical nu ar crede ca am suferit un infarct dupa ce vede pe ecocardiograma), insa cu niste urme lasate grav pe corpul meu, dar si cu un psihic nu tocmai bun.
 
Am facut singurul lucru pe care stiu sa-l fac - m-am ridicat. Am decis ca e cazul sa imi recuperez viata, am decis ca nu vreau sa mai ascult de medicii care imi spuneau ca nu pot sa fac nici un fel de efort fizic, am decis ca vreau sa fiu iar eu, am decis ca e cazul sa rad din nou cu toata gura, am decis ca nu mai vreau sa-mi fie frica sa urc, sa tin ceva mai greu in mana, sa traiesc facand lucruri normale. Am realizat ca m-am suparat pe inima si pe corpul meu in momentul infarctului si ca am uitat sa mai lucrez cu ele, asa ca am luat-o de la capat si am inceput sa le ascult din nou.
 
Nu a fost deloc usor si mai am multe de facut ca sa reusesc, nu vreau sa va spun cum au fost ultimele 9 luni pentru ca nici nu as putea sa exprim vreodata in cuvinte tot ce-am trait si am simtit in perioada asta, nici nu e vorba despre mine, tot ce vreau sa va spun este ca nu exista nimic mai puternic pe lumea asta decat sufletul nostru si dorinta de a reusi. Am invatat sa am rabdare, am invatat sa imi ascult din nou corpul, am reinvatat sa am incredere in inima mea si in mine si asta a schimbat tot.
 
Sunt recunoscatoare ca dupa atatia ani de orbecait in intuneric am reusit in sfarsit sa gasesc acel ceva care sa-mi aminteasca cine sunt si ce pot. Ma bucur ca m-am regasit pe mine si ma bucur si mai mult ca mi-am ascultat instinctul, am simtit ca inca pot, am simtit ca-s pregatita si am incercat - am trecut prin iad si m-am intors. Sunt aici, mai puternica ca oricand, cu o energie pe care n-am simtit-o de foarte mult timp si-mi dau seama ca singurul lucru care a contat a fost modul in care am privit ceea ce mi s-a intamplat - cand am inceput sa-mi recapat increderea in mine s-a schimbat tot, am inceput sa fac lucrurile altfel si rezultatele au inceput sa apara. Am avut langa mine oameni care m-au ajutat in mod diferit, dar care mi-au spus ca pot atunci cand simteam ca nu mai am forta sa ma ridic inca o zi si s-o iau de la capat.
 
Asta este si povestea noului meu tatuaj de pe mana dreapta - anul asta simt ca este un nou inceput pentru mine si nu vreau sa mai uit vreodata sa am incredere in inima mea. Infarctul e parte din viata mea, mi-a schimbat cursul vietii, m-a schimbat pe mine, insa ceea ce se va intampla de acum inainte este ceea ce decid eu ca vreau sa traiesc, nu ceea ce-mi spune o boala.

17 comentarii:

  1. Cami dragă, ce să mai zic ... îți las o inimioară și înțelegi tu <3

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitări! Ești o adevărată luptătoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, eu ma consider mai degraba o supravietuitoare. :)

      Ștergere
  3. Felicitari, sincer!! Ma regasesc in ceea ce ai scris, doar ca nu actionez ca atare si atunci raman doar cu frustrarea ca nu reusesc sa duc la capat ceea ce vrea. Depinde doar de mine si imi sta in putinca, dar... Sper sa vina MOMENTUL ACELA si pentru mine. Si sper sa nu vina prea tarziu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa vina cand o sa te simti pregatita, nici mai devreme si nici mai tarziu, stiu sigur asta. Si eu am dat gres de multe ori inainte ...

      Ștergere
  4. Doamne, Camelia, ce poveste! Recunosc că nu știam despre acest episod din viața ta, dar ți-am zis că simt că ești o persoană puternică! M-a impresionat mult povestea ta și poate după ce-mi fac tatuajul mult dorit despre care îți spuneam o să-mi fac și eu curaj să-mi scriu povestea pe blog, dar trebuie să mai treacă ceva timp, încă nu mă simt pregătită.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De-abia astept sa-mi zici ca l-ai facut si vreau sa citesc si povestea. :)

      Ștergere
    2. Toamna asta mi-am promis să-l fac :)

      Ștergere
  5. tatuajul arata bine, parca e acolo dintotdeauna. Uneori si a fi supravietuitoare e o mare realizare, depinde cum o faci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, asa il simt si eu, parte din mine, cea de azi. :)

      Ștergere
  6. Sa fii sanatoasa! E poate singurul lucru important in existenta unui om si totusi atat de usor de pierdut. dar toate hopurile astea sunt date cu un scop. Important e sa iesim invingatori. Cumva, in orice fel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sunt perfect de acord cu tine, tot ce traim ne formeaza si ne duce spre ceea ce suntem azi.

      Ștergere
  7. Foarte inspirat tatuajul , ma bucur ca esti bine , te imbratisez .
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ceva pentru mine, l-am gandit ceva vreme ca sa fiu sigura ca e ceea ce-mi doresc si simt ca il am dintotdeauna, asa cum mi s-a intamplat si cu primul. Sunt parte din mine. Weekend superb iti doresc! :)

      Ștergere
  8. Ma bucur tare ca esti bine. :-) <3 Multa sanatate and always trust your heart <3 <3 <3 e cea mai buna alegere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, asta fac ... in fiecare zi! :)

      Ștergere