Kilogramele nu te definesc ca om ...

dar ajung sa devina o povara si sa te limiteze ...cam asa ar trebui sa sune titlul acestei postari. Am in minte (si implicit in varful degetelor) gandurile, respectiv cuvintele de foarte mult timp. Si cand zic mult nu ma refer la o saptamana sau o luna, ci ma refer la niste ani. Este un subiect pe care am vrut sa-l abordez acum mult timp, dar n-am putut. V-am mai zis ca eu sunt de parere ca lucrurile care te dor cel mai tare sunt alea pe care nu poti nici sa le exprimi. Dar simt ca asta e momentul, de fapt nu sunt sigura de nimic cand scriu cuvintele astea, dar daca n-o fac acum, nu stiu cand o s-o fac.

Va spuneam ca infarctul mi-a luat ceva ce n-am putut sa recuperez si cand am scris asta m-am gandit la imaginea mea despre mine ... primul an dupa infarct (cel in care coboratul scarilor un etaj si drumul pana la masina reprezentau un efort suprem pentru mine) m-a schilodit (n-am ales intamplator cuvantul asta) fizic. Nu dormeam, nu mancam, nu eram in stare de nimic, habar n-aveam ce e in jurul meu, tot ce-am facut a fost facut mecanic, iar eu m-am trezit la ceva vreme dupa ce-a murit tata in fata unei imagini pe care n-o cunosteam - greutatea mea o luase razna, habar n-am cand si cum s-a intamplat. N-am inteles niciodata ce s-a intamplat si nu inteleg nici acum. Banuieli am multe, nu exista insa o certitudine.

Greutatea n-a venit la pachet cu alte probleme de sanatate gen colesterol marit sau diabet sau multe alte complicatii care vin cu cresterea in greutate (lucruri pe care mi le-au pus cel mai des in carca medicii fara macar sa asculte despre ce e vorba - am auzit niste replici atat de penibile in toti anii astia ca mi s-a facut si mai sila de sistemul medical, una din replicile care m-a secat si am tot auzit-o "nu ne ingrasam cu aer") pentru ca in cazul meu nu alimentatia este problema sau nu asta e principala problema. Am fost la nutritionisti, mi-am facut de nu stiu cate ori analizele hormonale, am incercat sa caut explicatii pe toate planurile posibile (n-am degete sa va povestesc pana unde am ajuns si ce variante am auzit), am mancat ca la carte si nimic n-a functionat. 

A fost un moment in care mi-am bagat picioarele la propriu si am mancat total aiurea, nu s-a intamplat nimic .. greutatea mea a ramas constanta desi mancam inghetata si ciocolata zilnic. A fost un alt moment cand am incercat marea cu sarea si am trait dupa program, cu mancare prescrisa de medic, mese la ore fixe, miscare in masura in care mi-a permis organismul ... din nou nu s-a intamplat nimic. Au fost multe momente si multe incercari, nici una n-a dus nicaieri ... iar eu am ramas cu aceeasi frustrare - nu ma recunosc in imaginea mea actuala si am ajuns la concluzia ca nici n-o s-o fac vreodata, nici macar n-are sens sa mai incerc s-o fac. 

Stiu doar ca am nevoie de o schimbare, mi-am incins creierii gandindu-ma cum, de ce, de unde, in ce fel si din nou cum ... am ajuns la o concluzie cu care probabil unii (mai multi sau mai putini) nu vor fi de acord, dar este realitatea mea. M-am pedepsit singura, am simtit ca in momentul infarctului corpul meu m-a dezamagit si am inceput un razboi cu el, un razboi care m-a adus in situatia actuala - ma simt prizoniera in propriul meu corp si caut de ceva ani o solutie de a iesi in asta si pana astazi n-am gasit-o.

Probabil ca multi vor judeca (ca la asta ne pricepem cel mai bine) si vor arunca cuvinte aiurea, eu va spun ca pana nu treci printr-o situatie habar n-ai care e realitatea. Nici macar 2 oameni care traiesc acelasi lucru n-au aceeasi experienta, ce functioneaza la unul nu functioneaza si la altul, fiecare trebuie sa-si gaseasca blocajul si sa-si rezolve problema in modul lui propriu. Problemele de greutate (si nu ma refer doar la excesul de greutate, ci si la cei care sunt foarte slabi si au la randul lor complexe) pleaca din minte, de unde pleaca de fapt toate problemele. 

Poti sa incerci orice, pana nu accepti ca ai o problema si nu cauti cauza acelei probleme nu poti sa faci nici un pas inainte. Pana nu te ajuti singur, nu te poate ajuta nimeni. Eu asta cred, dupa ani in care m-am tarat in cerc incercand sa inteleg ce nu era de inteles. Multi vor spune ca solutia este moderatia, altii vor spune ca solutia este sportul, nu functioneaza mereu, sunt si situatii cand problema pleaca din alta parte. Atunci cand nimic nu functioneaza cautati solutia in voi, in adancul sufletului vostru, acolo veti gasi mereu raspunsul. De acolo porneste si acolo se intoarce tot.

Nu mi-e usor sa scriu, dar nici nu pot sa zic ca m-am emotionat pana la lacrimi, insa imi bate inima mai tare. Este un subiect delicat, unul care inca ma doare si pe care imi doresc sa-l rezolv. Eu n-am trait niciodata cu gura lumii si nici n-o s-o fac vreodata, singura persoana in fata careia am de dat explicatii sunt eu - singurele limite mi le-am pus eu, mi-am refuzat singura multe lucruri pentru ca nu ma simt ok in pielea mea si asta e un lucru greu de dus pentru cineva care n-a trait toata viata asa, pentru un om care nu stie decat sa mearga inainte.

Poate totul s-a intamplat cu un scop, poate o sa inteleg candva, poate doar ma mint singura ... inca astept. Nu stiu unde va duce postarea asta sau daca va duce undeva, insa astazi am vrut sa va spun ca nu sunteti singure. Am multe de spus pe tema asta, voi decideti daca postarea asta ramane asa sau este doar inceputul unei serii.

Habar nu am la ce comentarii sa ma astept, dar sunt curioasa ...

Later edit: in urma mesajelor si comentariilor am decis sa fac un grup pe Facebook - cred ca ne putem ajuta una pe alta - daca simtiti ca si voi aveti nevoie de asta ne gasiti AICI.


66 de comentarii:

  1. Ma bucur ca ai deschis acest subiect.Eu m-am luptat cu kg in plus cam toata viata,acum am lasat toate armele jos si folosesc iubirea.Invat sa ma iubesc pe mine insami,am primit ajutorul Ralucai si al intregului grup de pe facebook Iarta,Iubeste si Fii liber(o armonie incredibila).Sper sa pot sa te ajut eu de aceasta data,iti propun sa mergi la acest workshop: https://www.facebook.com/events/1493396104275691/?pnref=story posibil ca locurile disponibile sa se fii epuizat,dar daca chiar vrei si poti sa ajungi sigur se v-a face un loc disponibil si pt tine,Raluca primeste cu bratele deschise pe toata lumea.Ce zici,te-ar interesa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuia sa-l deschid de mult, mi-a luat prea mult timp sa scriu cuvintele, desi le-am de mult in minte. Sa stii ca eu am incercat si terapii alternative, am incercat multe, chiar cred ca acolo e solutia. O sa discut cu Raluca, sambata am o intalnire cu cineva chiar pe subiectul cu terapii alternative. Multumesc de idee.

      Ștergere
  2. Hei. Cand am vazut postarea ta de pe facebook in care ne intrebai daca avem/am avut probleme cu greutatea...m.am gandit ca urmeaza o postare pe blog legata de acest subiect.
    In primul rand vreau sa te felicit ca ai avut puterea sa scrii despre asta, aici,pe blog.(sunt sigura ca ti.a fost greu)
    Eu una nu as putea sa scriu despre problemele mele cu greutatea. M.am "luptat" cu kilogramele in plus de cand ma stiu - niciodata nu am fost slaba... Nici atunci cand am fost "piele si os" nu eram slaba-tot grasa eram din cauza constitutiei mele.
    Eu spre deosebire de tine, am si alte probleme de sanatate asociate : SOP(sindromul ovarelor polichistice care ma chinuie de 5-6ani)- dar nu despre asta vreau sa iti spun ci despre chinul pe care l-am trait in scoala si liceu. Am fost mereu poreclita in cele mai urate moduri ... Si din pacate m-a afectat mai mult decat as fi vrut: nu am avut niciodata(si nici acum nu s-a schimbat atat de mult situatia) incredere in mine, nu ma vad frumoasa si nici nu as putea sa spun despre mine ca arat bine.
    Toata treaba cu oasele grele (big boned)- pe care lumea o critica si spune ca nu este adevarata la mine e. La 1.65m ...cand am avut 65kg( cea mai mica greutate pe care am avut-o) tot ma considera lumea grasa..si ma jignea.(cred ca din cauza asta m-am ingrasat in urmatorii ani 20kg)
    Unde vreau sa ajung cu ideea de mai sus- am inceput sa ma ingras dupa ce l-am cunoscut pe cel care acum este un fost iubit. (Cred ca gandul ca am pe cineva m-a facut sa nu imi mai pese de greutatea mea si nici de parerea celor din jur- marea greseala pe care am facut.o). Dupa ce ne-am despartit(acum 5 luni) am dat jos 15kg , fara sa schimb mare lucru in rutina mea.(am schimbat foarte putin alimentatia)
    Spuneai si tu ca uneori problemele cu greutatea pot fi din interiorul tau sau chiar psihologice- eu inclin sa iti dau dreptate. (Eu m.am schimvat enorm-fizic- dupa ce am iesit din relatia respectiva. Relatie care cel putin in ultimul an nu a fost deloc frunoasa ci dimpotriva, a fost groaznica)
    Eu sper din suflet sa ajungi la o greutate pe care tu ti-o doresti...sau daca nu sa ajungi sa "te recunosti in oglinda".
    Cred ca daca va exista o schimbare majora in viata ta,indiferent de ce natura, exista sanse mari sa se schimbe si aspectul asta.
    Sper ca nu am aberat si ca exista o coerenta in ceea ce ti.am scris... E un subiect foarte sensibil pentru mine...un subiect despre care nu am avut cu cine sa vorbesc niciodata.(toate prietenele mele sunt slabe)
    Iti doresc toate cele bune. Felicitari inca o data pentru curaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucura mesajul tau si ma face sa-mi dau seama ca trebuia sa abordez de mult problema asta. Te inteleg cu jignitul pentru ca am patit-o si eu recent, cand am ramas fara masina si am apelat la mijloacele de transport in comun si mersul pe strada mi-am dat seama cat de josnici sunt oamenii. Din fericire pentru mine lucrurile astea nu ma afecteaza, problema e la cei ce gandesc atat de jos si de murdar, nu la mine.

      Eu am ajuns intr-un punct in care imi dau seama ca m-am ascuns dupa kilograme si ma gandesc de mult la asta, insa acum vad lucrurile un pic mai clar. Poti sa vorbesti cu mine oricand simti nevoia, sunt buna de mangaiat suflete, mi se spune des asta. :)

      Ștergere
  3. In general intru la tine pentru celalalt gen de postari (despre cosmetice si alte rasfaturi) dar pentru ca te citesc zilnic am vrut sa-ti las acest comentariu ca sa stii ca nu esti singura. :) Ma lupt cu greutatea de multi ani si m-am regasit in povestea ta desi nu am avut niciodata probleme de sanatate atat de serioase ca ale tale. Dar sa fii gras in Ro e un cosmar din toate punctele de vedere. De la haine (urmaresc cu interes postarile tale despre hainele de pe site-urile asiatice tocmai din cauza asta), la medici (orice problema as avea - "trebuie sa mai slabiti" e in repertoriu) si la interviurile pentru angajari.
    Dar asta nu inseamna ca nu sunt fericita. Oamenii care conteaza ma iubesc si ma plac (multi, putini - nu e important numarul), cine a avut rabdare sa ma cunoasca, ma prefera si dpdv profesional iar celelalte probleme se rezolva pe parcurs. Nu e usor, dar trebuie sa te "setezi" sa nu mai pui la suflet. Eu mai am scapari inca, dar in general m-am obisnuit cu ideea.
    Nu stiu daca o stii pe fata asta: https://www.facebook.com/whitney.thore?fref=ts (vezi si youtube) sau pe http://girlwithcurves.com/ Le-am descoperit anul acesta si amandoua au acel "good vibe" care pe mine m-a ajutat. desigur, nu sunt ca ele...dar felul in care isi poarta "grasimea" este minunat.
    Si citatul acela cu "you are more important than this number" e ceva ce-mi spun mereu.Pana la urma ajungi sa-l crezi. :)
    Si stii ce mai ajuta..un support group. Adica...fete la fel ca tine cu care sa te intalnesti si langa care sa nu te simti un elefant. Eu n-am cu cine, decat ocazional...dar oh..ce bine e cand se intampla!
    Te imbartisez! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inteleg bine ce spui, pe mine gandirea asta limitata cu "daca esti gras sigur mananci ca porcu' si aia e problema" ma scoate din sarite. E ceva de care m-am lovit in ultimii ani si nici azi n-am reusit sa inteleg cat de limitati sunt unii oameni. Nici eu nu pot sa-ti zic ca nu-s fericita, doar ca am o frustrare pentru ca neacceptarea de sine duce la asta. Insa n-am de gand sa las lucrurile asa. Pe Tanesha o stiu si o urmaresc, transmite atata energie pozitiva. :)

      Ștergere
  4. Ufff....e o problema spinoasa, recunosc. Si nu stiu daca comentariile altora si "viziunea" lor asupra problemei asteia, in cunostinta de cauza sa nu, te va ajuta in vreun fel. E cum ai spus tu: aceeasi experienta poate fi perceputa foarte diferit de doi oameni. Ca sa nu mai spun de cati ar putea sa judece sau sa aiba preconceptii "la liber".

    Dar daca vrei sa stii parerea mea, o sa scriu putin:
    E cum ai spus tu: te uiti in oglinda si nu te recunosti si nu accepti ca ceea ce vezi esti de fapt tu. Eh, e si asta o forma de razboi intre tine si tine.
    Cumva ma gandesc ca trebuie sa gasesti o cale sa faci pace intre minte, suflet si corp si atunci, cand cele trei vor fi in armonie, poate vei afla care e solutia, care e drumul pe care trebuie sa-l urmezi ca sa-ti fie bine.

    Iar drumul catre echilibru interior poate fi altfel decat te-ai astepta. Cand ai o problema de imagine personala, duci zi de zi un razboi cu tine. Acest razboi trebuie sa inceteze intr-un fel sau altul, pentru ca te distruge, te faramiteaza, te face sa te autosabotezi pe un plan sau pe altul. Orice ar fi, o parte din tine pierde ceva.
    Toata lumea iti va zice sa ai ambitie, sa tragi tare pentru ca imaginea din oglinda sa se conformeze imaginii mentale si sa raspunda eforturilor pe care le facem in acea directie. Dar lucrurile nu se intampla intotdeauna asa. Happyending-ul poate veni si pe alta cale: In unele situatii, pentru a face pace cu tine insati e posibil sa fie nevoie ca mintea sa se conformeze imaginii din oglinda si sa accepte intai de toate ca ceea ce vede este tot tu, o alta forma de "tu", pe care trebuie sa o iubesti la fel de mult si sa o lasi sa fie iubita si apreciata si de cei din jur. Ca suma tuturor experientelor vietii tale esti tu din oglinda, chiar daca imaginea nu corespunde idealului tau sau al lumii. Nu poti sa iesi dintr-un razboi cu viata fara cicatrici. Asa mamele ajung sa-si iubeasca vergeturile - pentru ca le amintesc de miracolul prin care au trecut si au supravietuit. Poate vei reusi si tu sa te iubesti pentru aceleasi motive si, pornind de la asta, sa faci pace cu tine si cu imaginea din oglinda. Apoi poate vei stii ce ai de facut. Dar inainte de orice consider ca ar trebui sa vina acceptarea, pacea. Ca sa poti sa-ti auzi clar vocea interioara.


    Asta nu inseamna ca recomand neaparat sa te conformezi cu greutatea pe care o ai si s anu faci nimic. Dar razboiul asta cu imaginea de sine poate fi dus pe mai multe planuri. Nu numai corpul trebuie sa "asculte", ci si mintea cateodata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, ma asteptam sa-mi zici ceva, incep sa stiu cand ai ceva de zis. :) N-am scris ca sa primesc sfaturi sau pareri, nu la asta m-am referit, am sperat ca cele care se confrunta cu asa ceva sa iasa in fata si impreuna sa realizam ceva, nu neaparat ceva practic, ci sa acceptam niste chestii.

      Ai punctat bine de tot niste lucruri, d-aia am si ales sa folosesc anumite cuvinte in postare (stiam ca sunt oameni care vor citi si printre randuri), ma iubesc mai mult decat s-ar pute crede, daca n-o faceam azi nu mai eram si nu exagerez cu nimic. Stiu unde e buba, dar stiu si ca n-o sa invat sa accept ceea ce vad, am incercat in toate modurile in care am putut, dar poate ceea ce lipsea era s-o spun public. Am in minte ceva si daca se va dovedi ca e asa, o sa am taria s-o spun. Vom vedea ...

      Ștergere
    2. Stiu ca nu asta este topicul de azi, dar apropo de vergeturi. Eu nu sunt mama si am vergeturi in regiunea soldurilor. Este din cauza ca am crescut foarte mult intr-o perioada scurta de timp. cand aveam 12 - 13 ani. Vara, cand ma bronzez, se vede foarte bine dar nici macar o data nu mi-a trecut prin cap sa ma simt prost din cauza asta. Uit ca exista si pur si simplu nu ma intereseaza. E ceva normal, nu sunt eu de vina pentru asta asa ca nu-mi pasa. Nu cred ca e ceva care sa ne faca sa ne simtim rau.

      Ștergere
    3. Nu exista perfectiune fizica, eu niciodata n-am aspirat la asa ceva, ai perfecta dreptate cu ce spui.

      Ștergere
  5. Sufletul conteaza nu kg...el nu se pune pe cantar...e greu sa te obisnuiesti cu ceea ce te face "diferit"o stiu nu din auzite ...nu am aceasta problema am alta dar m-am obisnuit cu gandul si atunci viata a luat o apucatura mai buna!Esti un om minunat nu o zi des cuiva dar de cand te cunosc prin blog m-ai convins!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu, Maria, si sunt de acord cu tine, insa traim intr-o societate care e plina de stereotipuri si multe dintre cele care au probleme de imagine (de orice fel sunt ele) se confrunta cu asta. Cred ca de fapt la asta imi doream sa ajung. :)

      Ștergere
  6. Camelia, ai facut primul pas si asta conteaza foarte mult. Iti doresc mult succes si nu te lasa batuta sau descurajata. Este un subiect sensibil si lumea spune multe. Nu te lasa influentata si nici descurajata. E greu cu kilogramele. Eu din fericire nu am kilograme in plus dar ma lupt si eu sa nu le am. Fac sport regulat si am un respect deosebit pentru cei care au curajul sa vorbeasca despre problema lor si sa faca tot ce pot pentru a scapa de ea. Eu zic sa mai postezi despre asta. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj, nu m-am lasat batuta niciodata si nici n-o s-o fac. In mod sigur postarea asta va deschide un drum, vom vedea impreuna unde duce. :)

      Ștergere
  7. Eu spun ca primul pas , de altfel cel mai important dupa parerea mea, l-ai facut deja .Ai vorbit despre problema ta si cred ca ti-a fost destul de greu .Imi pare rau ca suferi din cauza asta , dar cu siguranta ai sa gasesti o solutie care te va ajuta . As fi vrut sa-ti dau mai multe sfaturi , dar nu m-am confruntat cu problema asta .Pot doar sa iti spun ca atata timp cat ai vointa , cu siguranta reusesti tot ce iti propui .Despre doctori ....ce sa zic, m-am ingrozit cand am citit ce ai spus .Nu-mi vine sa cred ca exista asemenea oameni , cand tu ca pacient mergi cu o problema, pe ei sa-i doara undeva si sa mai si dea asemenea raspunsuri...groaznic , n-am cuvinte.Eu nu cred ca lumea va arunca cu cuvinte grele (cum ai crezut ) sau sa te judece gresit, pentru ca nu au dreptul , doar prost crescutii fac asta. Te felicit pentru curajul de care ai dat dovada si sunt sigura ca daca iti doresti cu adevarat acest lucru ai sa reusesti .Te imbratisez cu drag .
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu m-am gandit la cuvinte grele sau ca ma va judeca cineva, m-am referit doar ca uneori spunem cuvinte si nu le gandim si cel mai des uitam ca daca ceva a functionat pentru noi nu va fi la fel si pentru ceilalti. Iti multumesc pentru cuvinte, conteaza. :)

      Ștergere
  8. Eu sunt mai plinuta de cand m am nascut si tot de atunci si pana acum cativa ani m am simtit complexata si aiurea din cauza asta. In scoala am auzit o groaza de vorbe urate din aceasta cauza dar asta pana prin facultate cand am inceput sa ma simt mai sigura pe mine si sa ignor toate aceste vorbe.
    E greu sa fii asa, intr o lume in care, oricat am vrea, aparentele conteaza. Am avut parte insa de oameni care m-au iubit asa cum sunt si m-au apreciat pt ceea ce sunt si m au facut sa ma simt mai bine in piele mea. Sincer, sunt ok in pielea mea si nu as schimba nimic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Imi place atitudinea ta si sunt sigura ca multe pot invata din asta. :)

      Ștergere
  9. Sunt si eu pe aici, dar simt ca acum e mai bine sa tac. Dar sunt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu ca esti, ma asteptam sa-mi spui ceva ... stii unde ma gasesti. :)

      Ștergere
    2. Imi place mie sa surprind uneori oamenii :) Cand ei se asteapta sa vorbesc, tac si invers :) Glumesc, desigur :)
      Cred mult, tind spre armonie si echilibru. In toate dimensiunile mele mental, fizic, spiritual. Evident ca nu-mi iese intotdeauna. Și cand e asa, incep sa ma analizez si sa fiu atenta. caci, uneori, deloc intamplator, prin cei din jurul meu imi vin si indiciile.
      Da, da, stiu unde te gasesc :)

      Ștergere
    3. Doar am stabilit ca nimic nu e intamplator, nu?

      Ștergere
  10. Vorba medicului meu de pe vremea cand eram plinuta: " Pana nu te accepti asa cum esti, te vei privi mereu astfel si cum te vezi te vad si cei din jur".
    E greu in ziua de azi sa te accepti asa cum esti si sa ai pretentia ca si cei din jur sa o faca DAR nu este imposibil. Daca ajungi sa realizezi ca asta poate fi o problema de genetica (cum e la mine desi acum sunt cu -15 ) si ca oricat te-ai chinui si orice stil sanatos ai adopta, tot te ingrasi, incepi sa traiesti mai bine cu tine. Dar doar atunci...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic nu e imposibil, cand ai o cauza cred ca e mai usor de acceptat, cand n-ai de unde sa pornesti orbecai in intuneric ca mine ... dat cat traim invatam, despre asta e vorba in final, nu?

      Ștergere
  11. Poate raspunsul il gasesti in dieta ta plina de carbohidrati si zahar ( paste, musli, ciocolata calda, painici, biscuiti si biscuitei). In opinia mea folosesti boala si dramele ca pe o scuza pentru ati justifica esecul. Get out of comfort zone. Nu suntem vesnici, toti ne lovim de boala si de moarte, nu putem sa alegem pe cine si cand. Cum gestionam criza si mergem mai departe ne diferentiata in invingatori ori invinsi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma asteptam la un comentariu (sau mai multe de genul asta), pacat ca n-ai si tarie sa iti asumi ce spui si sa o faci in mod public, nu sub protectia unui anonimat, asa as fi putut sa-ti respect parerea. Faptul ca vezi 3 poze pe care le postez nu-ti da dreptul sa asumi ca stii cum, ce si cand mananc. Si ca fapt divers musli am mancat o singura data in viata, respectiv ieri cand am incercat ce mi-au trimis cei de la Solaris, poate asa intelegi si tu ca nu e bine sa judeci pe nimeni dupa aparente pentru ca nu ai dreptul asta si nici informatiile ca sa o faci.

      Ștergere
    2. Daca ne legam punctual, nu musli, dar da pentru granola. In plus la o simpla cautare pe blog putem afla directia preferintelor tale gastronomice (nu avocado, nu frunze verzi, nu etc).

      Pentru un om care a avut un infarct consider un mare moft dieta ta chiar daca este ocazionala si tare mi-as dori sa gresesc si sa te alimentezi corect.

      Degeaba folosim Pai sau pomezi cu ingrediente atent selectate daca ne indopam cu indulcitori artificiali si paine (a nu se interpreta mot-a-mot, cred ca intelegi ideea, 'garbage in => garbage out').

      Incearca sa te documentezi din surse avizate legat de ceea ce presupune o dieta sanatoasa #eatclean #healtyeating, in primul rand pentru tine si apoi pentru a nu dezinforma. Esti activa in social media in mod asumat si iti 'incanti publicul' cu pahare de cereale pline de zahar si iaurt cu tagurile respective atasate.

      Eu nu sunt activa in social media si am ales sa public anonim primul mesaj.
      Anca

      Ștergere
    3. Foarte interesanta absenta asta a ta in social media, dar esti la curent cu ce hashtaguri folosesc eu pe Instagram, nu ti se pare ca nu prea se leaga ce spui?. Probabil ca daca m-ai fi citit (dar nu vad de ce ai face-o atata timp cat oricum ma victimizez dupa spusele tale deci chiar nu e nimic de luat ca informatie de pe acest blog) ai fi stiut si ca avocado este parte constanta a alimentatiei mele si ai fi stiut si ca mananc verde in ciuda aversiunii pe care o am pentru legumele verzi si multe alte lucruri pe care incerc sa le fac.

      Asa cum ti-am spus si in mesajul anterior tragi niste concluzii fara sa ai habar de multe lucruri si te bazezi pe niste presupuneri. O sa continui sa mananc granola cu iaurt si sa pun poze cu asta pentru ca asta sunt eu si n-am pretins vreodata altceva. Sunt curioasa cu care paine si indulcitori artificiali ne indopam de ai ajuns tu la concluzia ca degeaba folosesc Pai sau cine stie ce alte produse daca ma alimentez atat de prost. Daca as fi spus vreodata ca am probleme cu tenul in urma alimentatiei mele sau ca am probleme medicale ca nu ma hranesc corespunzator as fi inteles sa tragi niste concluzii ca cele de mai sus. Asa doar iti dai cu parerea si presupui pe baza a ce ai inteles tu din cateva poze pe care le-am postat eu, foarte interesant modul tau de gandire. Sunt curioasa daca as fi pus poze cu mancare de la fast food (pe care n-o consum dar sa presupunem ca despre e vorba aici) si sucuri acidulate si multe altele ce mi-ai fi recomandat.

      Publicul meu (asa cum il numesti tu) are destula minte sa aleaga ce e bun si ce nu pentru el, eu nu m-am dat vreodata perfecta si nici atotstiutoare, blogul asta e o reflectie a mea, cu bune si cu rele si asa va ramane pentru ca nimeni in lumea asta nu e perfect, n-am de ce sa ascund ceva pentru ca nu e x si y de acord cu ce mananc sau folosesc.

      Ștergere
    4. Eu am nascut acum 1 an si jumatate si inainte de sarcina eram o femeie normala spre slaba care isi permitea cam zilnic cate un pacat culinar,fara ca asta sa-mi afecteze silueta. Desi nu am luat deloc multe kg in sarcina.uite ca nici dupa 1 an jumate nu am reusit sa-mi revin la kg de dinainte,mai am 5 pe care nu le pot da jos. Eu nu s o tipa inalta si se vad foarte bine kg astea in plus.. Pur si simplu trebuie sa fiu foarte,far foarte atenta la ce mananc,pt ca imediat se vede. Concret 3.4 zile mananc f corect si sanatos,fara nicio "prostie" si intr a 4 a bag 3 felii de paine cu unt si dulceata la 11 noaptea. Ca s obosita maxim si creierul imi comanda zahar si eu raspund " sa traiti,acum!" Ei,mie feliile alea imi anuleaza tot efortul facut in zilele de dinainte...pur si simplu observ la haine asta. Cred cu tarie ca daca nu as "pacatui" o data la 2,3,4 zile,mi as reveni,,,dar e greu.

      Ștergere
    5. Ce de comentarii ai starnit cu acest articol... foarte interesant si placut, chiar daca e mult de citit.

      Adevarul este deranjant din pacate dar degeaba te-ai suparat/te-a deranjat, dar domnisoara/doamna cam are dreptate.
      Imi plac si mie dulciurile si daca as manca in fiecare zi sau de atatea ori de cate ori ne arati tu pe blog ar fi dezastru la silueta mea (apropo, in toamna asta am mancat si... yeep, am pus kile pe mine).
      E bine ca ne arati cum esti tu, dar poate ar trebui sa te abtii (pt tine in primul rand) in a mai bea ciocolata calda inainte de culcare; nu cred ca vreun nutritionist la care ai fost ti-a spus ca poti sa faci asta.
      Si eu am fost la nutritionist, am fost si la masaj, si terapii in saloane si am facut si sala intens si... vai, foarte putine rezultate daca nu le constientizezi pe fiecare si nu le combini.
      Ideea este ca fiecare organism este diferit (am prietene care mananca dublu ca sotii lor si nu se ingrasa...) si fiecare trebuie sa accepte greselile pe care le face in alimentatie si sa faca o schimbare.Schimbarea asta trebuie sa fie permanenta pentru cele care au probleme cu silueta.
      Degeaba avocado este parte din alimentatia ta daca tu seara te relaxezi cu ciocolata calda si biscuiti Milka. Nu spune nimeni sa nu le mananci, dar poate ca in loc de 3 ori pe saptamana sa te resfeti de 3 ori pe luna... sau mai bine de 2 ori pe luna si mai bine dimineata.
      Criticile sunt constructive si trebuie sa le iei ca tare; cu toate gandim diferit si toate avem experientele noastre dar asta nu inseamna ca te criticam, ci doar iti spunem ce credem noi despre ceea ce ai scris.
      Si da, si eu cred ca hrana ne ingrasa; si cred cu tarie asta pentru ca atunci cand cand am grija la ce mananc (si eu mananc foarte putin) slabesc cat de cat usor; cum deraiez un pic (dulciuri, mancat seara si rontait aiurea), cum pun kil pe mine... si am un metabolism si niste arderi lenteee ca trebuie sa trag dublu.

      Mihaela I.

      Ștergere
    6. MIhaela, eu nu stiu de unde trageti voi concluzia ca eu mananc dulciuri sau ca fac vreun exces alimentar - daca va arat ca am primit o ciocolata sau ca am primit ceva dulce nu inseamna ca si mananc acel ceva. Mie dulciurile nu-mi plac si nici nu poftesc la ele. In afara de ciocolata calda si cine stie ce alta nebunie pe care o incerc o data nu pot sa zic ca poftesc la ceva sau ca-s innebunita dupa ceva dulce.

      Si la ciocolata calda chiar n-am de gand sa renunt, este unul din putinele lucruri care imi plac cu adevarat atunci cand vine vorba de mancare sau bautura. Chiar nu cred ca o ciocolata calda pe care o beau eu o data pe saptamana (daca o beau si pe aia) e aia care dauneaza, mai ales ca nu beau vreuna care sa fie plina de zahar sau alte prostii.

      Problemele sunt mai complexe de atat. Si nu m-a suparat comentariul doamnei/ domnisoarei (puteam sa nu-l public daca nu-mi convenea), dar nu-mi place cand oamenii judeca fara sa aiba vreo idee care e realitatea. Despre asta e vorba aici, nimeni care citeste postarea asta nu stie ce mananc eu intr-o zi sau care e regimul meu alimentar, dar pentru ca am ales sa pun niste poze in anumite momente toata lumea "stie" ce ar trebui sa mananc si ce nu. Exact asta a fost scopul postarii - sa nu judecam, ca nu stim niciodata ce se ascunde cu adevarat in spatele unei probleme. Daca in cazul tau alimentatia moderata e solutia din pacate nu e si cazul meu, mi-as fi dorit sa fie atat de simplu.

      Ștergere
  12. Esti de apreciat ca ai scris despre asta si mai ales ca ai scris asa cum ai scris, fara sa te victimizezi in plus si fara sa faci faze lacrimogene. Sa stii ca fiecare om are "kilogramele" lui ca sa zic asa, fiecare are bucuria de a trai, dar si povara de a duce inegalitatea fata de ceilalti. Cred ca de asta sute de ani lumea a urlat dupa egalitate, vrem toti sa fim la fel, ne omoara media care ascunde monstri :). Toti vrem sa fim acel prototip mediu si caldut. De asta eu personal am oroare si de statistica medicala care zice ca trebuie sa ai colesterolul atat, glicemia atat si daca nu e in limitele alea standard, inseamna ca esti cu probleme. Nu o sa fiu ipocrita sa iti spun acum sa te accepti asa multumindu-te ca ai un suflet frumos, orice femeie vrea sa fie frumoasa complet. Continua sa ai grija de tine si va veni si momentul cand problemele medicale se vor reduce, iar tu vei avea kilogramele in care tu te simti bine. Eu fac parte din media aia calduta, adica nu sunt nici slaba si nici grasa, am greutatea aia standard, cu inaltimea stau mai prost :). Cu toate acestea iti spun ca niciodata nu ma simt pe deplin multumita si cred ca nici o femeie nu este 100% multumita cand se uita in oglinda. Ca idee eu am un colesterol nativ peste 300, am avut si 400 cand aveam 42 de kilograme, pot manca si frunze, ca tot asa ramane, multi medici zic ca sunt incostienta ca nu mai iau tratament, insa nu mai suport efectele secundare si m-am oprit de vreo 8 ani sa mai iau ceva in acest sens. Si inca ceva , o sa slabesti cand tu o sa accepti ca esti asa si cand tu te vei iubi. Nu sunt religioasa, dar e o chestie pe care zice Biblia " Iubeste-te aproapele ca pe tine insuti"....deci intai fa pasul sa te iubesti pe tine, sa faci ceva pentru tine si apoi vei vedea ca lucrurile incep sa se aseze bine pentru tine, dar implicit si pentru cei din jurul tau. Daca ai mai primit inca o data sansa sa iti continui viata, ca inteleg ca ai supravietuit unui infarct, sunt convinsa ca vei gasi si forma sa iti regasesti silueta in care sa te simti bine. Bafta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana-Maria, nu exista alt mod de a scrie - sunt constienta de ce am facut si ce n-am facut si-mi asum ceea ce spun. Doar ca eu nu cred ca lumea se limiteaza la ce vedem cu ochiul liber si uneori imi zboara gandurile. Nu incerc sa ascund asta pentru ca e parte din mine. Am incercat cam tot ce-a tinut de mine (poate trebuia sa fac si mai mult, dar rabdarea nu este punctul meu forte) sa accept situatia, nu mi-a iesit, trebuie sa caut o alta cale. Poate faptul ca am si spus-o va trezi in mine acel ceva care a lipsit pana acum. Nu stiu, voi vedea unde ma duce viata. Eu n-am vrut niciodata sa fiu ca ceilalti, apropo de societatea asta care vrea sa ne standardizeze, nu suport regulile si nu vreau sa traiesc vreodata asa. Insa sunt perfect de acord ca trebuie sa ne gasim echilibrul, de acolo pleaca tot. :)

      Ștergere
  13. Camelia draga,ce pot sa spun,am cam ramas fara cuvinte la citirea acestui articol,in locul cuvintelor am lacrimi! Iti multumesc pentru curajul de a face acest pas si desi nu am probleme cu greutatea sa stii ca tot timpul sufar alaturi de cei care au aceste probleme.Boala nu o cerem noi si nici nu prea avem cum lupta cu ea.Sa stii ca iti sunt mereu alaturi si te voi sustine cand vei avea nevoie,chiar daca virtual,mi-as dori enor sa pot face mai mult. Te imbratisez cu drag si nu lasa lumea sa te judece!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daniela, multumesc pentru cuvintele frumoase, toti ne confruntam mai devreme sau mai tarziu cu o situatie de genul asta, nu cred ca e om complet multumit de aspectul lui. Lumea sa-ti vada de treaba ei, ca nu are nimeni dreptul sa judece pe nimeni in lumea asta. :)

      Ștergere
  14. You made me cry.
    Exact asa m-am simtit si eu timp de 3 ani de zile...Pana m-am ridicat de jos, m-am scuturat si am privit viata cu alti ochi. Poate asa a fost sa fie.

    Tatal meu a murit acum aproape 6 ani si era persoana care simteam ca ma intelege si ma completeaza. Eram amandoi emotivi si introvertiti. Dar intre noi discutam de toate, despre toate, chiar si doar cu privirea, cu gesturile.
    Cand a murit, a murit si o parte din mine cu el. Asta o simt in fiecare zi.Dupa 6 luni in care nu am mancat, luam vitamine si stateam in perfuzii, nu dormeam noaptea, m-am hotarat sa iau macar somnifere. Am incercat o singura data sa mai dorm acasa, insa nu am reusit sa inchid un ochi si atunci s-a produs ruptura. Am stiut ca nu voi mai vrea sa mai calc niciodata acolo. Drept dovada, nu mai locuim acolo. Intre timp a trebuit sa dau bacul, numai eu stiu cate suturi in fund mi-am dat singura pentru a invata, problemele la matematica ma ajutau sa ma deconectez de la gandurile cateodata macabre si deloc sanatoase pe care le aveam. M-am invinuit mult timp ...consideram ca din cauza mea i-a recidivat boala si nu intelegeam nici in ruptul capului de ce mi s-a intamplat mie asta.
    In octombrie cu chiu cu vai m-am urnit sa plec la facultate. Dadusem la o facultate care imi placea mult, dar datorita depresiei am ajuns sa o urasc. Am vrut sa renunt si dupa primul semestru si dupa al doilea. Mi se parea ca am luat cea mai proasta decizie posibila. Am ajuns in anul 2 cu 10 restante din 12- luasem doar examenele la engleza. Si m-am trezit intr-o dimineata dandu-mi seama ca mama nu are nicio vina si nu are de ce sa suporte cheltuielile facultatii pentru ca eu nu ma pot ridica de jos. Si asa am inceput sa invat si am luat bursa de merit restul anilor de facultate.
    Din clasa a 12 de cand a murit tata am mancat pe fond de stres si am pus 30 kg. Te inteleg cand zici ca nu te recunosti. Eu in oglinda vedeam doar un om care si-a dezamagit familia, in mod special tatal. Vedeam un munte si nu mai zaream nicio farama din ceea ce am fost odata.
    Puneam faptul ca nu slabesc pe seama ovarelor micropolichistice, insa eu nu faceam nimic pentru a slabi. Ma complaceam.
    Pana la sfarsitul facultatii cand am realizat ca sunt un om nefericit si nefericirea asta nu imi poate conduce viata si nici nu poate sa ma defineasca , ca om. Si atunci am inceput lupta mea cu mine si kg. Si incet, incet am slabit kg adunate si am inceput sa zambesc, sa merg pe jos km intregi fara sa gafai, sa fac toate programele de sport nebune pe care nu le-as fi facut in veci. Nici macar la 53 kg. Cu siguranta tata m-a indrumat pe tot parcursul meu.Acum, la 2 ani dupa sunt o persoana fericita. Am logodnit, am langa mine persoane care ma iubesc si eu sunt multumita de persoana pe care o vad in oglinda.
    Ti-a trebuit mult curaj sa ne scrii toate astea. Te apreciez si te-am apreciat dintotdeauna pentru sinceritatea cu care vorbesti cu noi, cititoarele tale. Cu atata tarie de caracter si atata forta. Cu siguranta cred in vorba : Dumnezeu ne da intotdeauna cat putem duce. Atunci candd ne ridicam din genunchi, ne putem considera mai puternici, chiar daca pentru moment nu vedem asa.Si da, ai dreptate, doar singuri ne putem ridica din smoala in care ne adancim :(. Imi cer scuze daca am zis ceva ce te-a suparat. Nu a fost intentia mea.
    Mie mereu mi-a fost mai usor sa vorbesc cu strainii decat cu persoanele apropiate mie...de teama sa nu-i ranesc si mai tare datorita faptului ca nu ma pot ajuta.
    Poate iti vor parea vorbe in vant, dar iti zic din suflet: Daca vreodata ai nevoie sa te descarci cu orice problema, sunt aici...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a mers la suflet comentariul tau, vreau sa citesc povesti ale oamenilor care au reusit si tu esti unul dintre acei oameni. Ma bucur din inima ca ti-ai facut si tu curaj sa-mi spui ce ai simtit. Eu banuiesc ce s-a declansat in mine cand n-am acceptat moartea ca parte a vietii, de asta am si spus in ultima vreme ca redescopar cum e sa razi si sa te bucuri, ma redescopar pe mine - am momente cand sub muntele de kilograme o vad pe Camelia pe care o stiu si asta ma face sa ma bucur si sa sper. :)

      Ștergere
  15. Te imbratisez, Camelia, si astazi gandurile mele bune merg spre tine. Nu stiu daca are vreo importanta pentru tine, dar e ceva ce-am simtit sa-ti zic :*.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci Koko, gandurile bune intotdeauna au importanta. O noapte linistita iti doresc. :)

      Ștergere
  16. M-a emotionat postarea ta, imi pare rau ca ai trecut prin atatea incercari. E greu sa fii judecat de oameni ghidati doar de superficialitate, de tipare inguste (ale mintii sau corpului).
    Nu te mai lupta cu corpul tau, accepta-te asa cum esti. Camelia din oglinda esti chiar tu. Asta e primul pas....Asa cum ai spus si tu, la un moment dat s-a produs o ruptura in tine, asa ca trebuie sa te regasesti.
    Esti o femeie puternica, ai trecut prin atatea incercari care i-ar fi daramat pe cei care te critica, ignora-i. Romanul e maestru in a-si da cu pararea despre oricine si orice..... E usor sa stai in tribune si sa-i critici pe aia de pe teren, in timp ce scuipi seminte....sau venin...
    Si eu m-am luptat si ma lupt cu metabolismul lenes; singura solutie pentru a-mi tine greutatea sub control este renunt complet la glucide "rele", sportul nu m-a ajutat niciodata. Doar ca e o lupta grea, sunt si eu om, si mai am "scapari" care se contabilizeaza imediat pe solduri, posterior si abdomen. Inteleg cum e sa simti ca, corpul tau se intoarce impotriva ta. Am o problema digestiva cu care ma lupt de vreo 19 ani si care imi da viata (mai ales aia sociala) peste cap, cand mi-e lumea mai draga si ma face sa ma simt prost, desi nu-i vina mea ca, organismul meu respinge aproape orice aliment. Incerc sa ma accept asa cum sunt si sa nu ma mai judec eu pentru asta (desi e tare greu, fiindca ma "filtrez" prin ochii altora).
    Nu te minti singura, tot ceea ce ti s-a intamplat are un scop "de sus", ce-ti va fi dezvaluit candva. E o lectie invatata pe pielea mea, nu doar o pacaleala pentru creier.... Esti suma tuturor experientelor traite, te definesc si diferentiaza de turma. Ai supravietuit unui infarct, pierderii unei fiinte dragi, si cu toate astea ti-ai pastrat omenia, dragostea pentru oameni si animalute. Ti-ai facut auzita vocea in social media, inspiri atatia oameni, care-ti citesc zilnic postarile. Cu mult mai mult decat fac cei care te critica, intr-o viata de om. Iar tu ai o viata inainte si vei face si mai multe lucruri frumoase.
    Iti doresc sa iti gasesti drumul spre tine (cea dinainte de infarct) si sa valorifici toate lectiile de viata primite!

    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, iti multumesc pentru mesaj. Stiu ca nu e intamplator, nimic nu e intamplator si m-am gandit de zeci (sute probabil) de ori ce-mi scapa, ce este acel ceva pe care nu-l fac si care ar face diferenta. Am o banuiala si postarea asta a fost o incercare (usor timida) de a vedea daca este sau nu asa. M-au bucurat cuvintele tale si-ti doresc ce-mi doresc si mie si cred ca ai inteles la ce ma refer. O zi frumoasa sa ai.

      Ștergere
  17. M-a emotionat acest articol.Te felicit pentru curajul tau de a impartasi cu noi aceste lucruri.
    Eu nu pot spune ca ma confrunt cu kilogramele in plus, dar perfecta nu sunt. Totusi chiar daca nu kilogramele ma deranjeaza, am cateva defecte ( nu fizice, gen vreun handicap), ci strict legate de aspectul fizic, de frumusete. Nu ma simt frumoasa si nu pot sa spun ca ma simt bine in pielea mea, nu.... Toata lumea spune " Iubeste-te eu pe tine" dar nu e chiar asa usor...

    Eu iti doresc numai bine si sper din tot sufletul ca vei gasi sotiua pentru a te simti bine in pielea ta si pentru a arata exact cu iti doresti. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cristina, sunt sigura ca asa va fi si-ti doresc si tie sa gasesti calea spre echilibru. O zi frumoasa sa ai. :)

      Ștergere
  18. Cred cu tarie ca inainte sa incepi orice...trebuie sa inveti sa te iubesti pe tine...asa cum esti...corpul tau ...care momentan se razvrateste..o fi avand el motivele lui,nu-i asa!?! Dupa aceea ,totul va fi mult mai usor !! astept cu interes celelalte postari...iti doresc succes in demersurile tale,ptr ca simt ca esti pe punctul de a incepe ceva mare ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper sa fie asa, cu gandul asta am inceput sa scriu - asta este lucrul pe care nu l-am facut pana acum, poate asta a lipsit. :)

      Ștergere
  19. Eu sunt acum intr-un punct in care nu stiu daca la anul voi mai avea tata. Asa ca vorbele tale de mai sus ma dor... organic.Iti doresc sa iti gasesti linistea, sa fii impacata cu tine oricare ar fi greutatea. Sanatatea e mai importanta decat aspectul, in viziunea mea. Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Una din intrebarile care m-a chinuit toti anii astia a fost daca nu cumva tata ar fi avut o sansa daca eu stiam acum niste ani ce stiu azi. M-am gandit de zeci, sute, mii de ori daca n-as fi putut sa schimb lucrurile, greu am inteles ca fiecare pleaca cand si-a terminat treaba aici.

      E un subiect dureros si orice as spune nu te ajuta, eu nu m-am gandit niciodata ca tata va muri desi stiam cat e de grav, nici el nu s-a gandit la asta. Tot ce poti face este sa ii fi alaturi indiferent care va fi drumul si sa ii transmiti din puterea ta, sa stie asta si s-o stie de la tine. Daca el isi doreste sa traiasca, nu exista nimic in lumea asta care sa impiedice asta, nici o boala nu e mai puternica, cred cu tarie in asta. Ii doresc multa sanatate tatalui tau si sa gaseasca calea sa treaca peste toate astea.

      Ștergere
  20. Draga Camelia,
    Am citit si recitit de cateva ori rândurile tale, repetandu-mi constant ca e imposibil ca cineva atat de străin mine sa imi semene atat de tare.
    As putea sa-ti dau soluția care a stat la baza succesului meu ( -25 de kile in 7 luni si fara efect de Yoyo desi a trecut peste un an de cand mananc normal!) dar ceva imi spune ca ai încercat deja aproape totul si esti sătulă de variantele "Sa vezi ce misto mi-a mers mie!"
    Am fost si eu acolo, cu vizite la nutriționiști si testatul tuturor rețetelor posibile si cunosc si disperarea de-a fi percepută mai mult decat un numar de kilograme (pentru ca da, omul e mai mult decat atat!), cunosc frustrarea si in final resemnarea ca nu exista nicio solutie si probabil trebuie sa învăț sa accept o realitate de neschimbat.
    Dar acum, la capătul unei bătălii câștigate, iti spun doar sa nu te lasi. Încearcă sa scapi de kilogramele alea pentru sanatate (mai ales daca ai suferit deja un infarct!) si apoi, numai daca asta e ce simti ca ai nevoie.
    La mine a fost nevoie de multa ambiție si voință de neclintit, am facut-o mai mult ca sa închid gura dezaprobatoare a unor oameni foarte apropiați care credeau ca voi abandona sportul si tendința spre o alimentație (mai) sanatoasa dupa o luna, cum mai făcusem si alta data si cu bicicleta de camera si alte "jucării" uitate in trecut.
    Nu le-a venit sa creadă ca am supravietuit intr-o casa cu sotul care mananca Nutella zilnic si nu se îngrășa, intr-o societate care te îndeamnă la consum si la absenta moderatiei la fiecare pas.
    Experienta m-a transformat fizic si mai ales psihic. Am inteles ca-i simplu sa rezisti eroic unor limitări temporare daca iti doresti energic asta, dincolo de aniversari pline de prajituri la birou si sărbători indestulate pe la toate rudele.
    Nu vreau sa spun ca tu nu iti doresti suficient (sunt sigura ca iti doresti!) dar incerc sa subliniez ca orice decizie ai lua ai nevoie de multa rabdare, genul asta de transformări nu se petrec peste noapte.
    Rabdare si putere si mult curaj! Nu o sa fie simplu, dar gândește-te ca e pentru sănătatea ta iar victoria va fi dulce!
    Daca te pot ajuta cumva sau ai vreo întrebare, sunt aici!
    Te imbratisez si multumesc pentru randuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, multumesc si eu pentru mesaj. Imi merg la suflet comentariile de genul asta, la mine nu ambitia e problema (mai ales ca eu nu poftesc la mancare si nici nu-s innebunita dupa ceva anume), incerc sa descopar ce si unde s-a blocat ca sa pot sa depasesc momentul. Te felicit pentru reusita, rabdarea e ceva la care eu trebuie sa lucrez din greu pentru ca e belea mare, asa a fost de cand ma stiu. :)

      Ștergere
  21. Am realizat ca daca povestesti, te eliberezi, e o senzatie de moment iar sa caut intelegerea celui care asculta nu e o idee prea buna. Mi s-a intamplat ca in timp omul sa-si schimbe parerea si ba chiar sa ma invinuiasca de ceea ce mi s-a intamplat. Kilogramele sunt inca o problema, o resimt la nivel de sanatate, fizica si mentala, dar neimplinirea asta nu mai doare ca inainte. Apar alte lucruri care ma nemultumesc si inca caut calea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti inteleg foarte bine cuvintele, eu n-am cautat niciodata intelegerea cuiva si poate nici asa nu e bine. Dar de senzatia aia de eliberare avem nevoie din cand in cand, e mai usor sa faci fata cand te poti identifica cu alti oameni cu aceeasi problema, nu? O sa gasim calea, sunt sigura de asta. :)

      Ștergere
  22. Nici mie nu imi e straina lupta cu kilogramele, pentru ca am o constructie predispusa la ingrasare..
    Deci pe mine ma intereseaza sigur acest gen de postari.
    Din pacate eu nu pot fi pentru tine un exemplu, dar sper sa gasesc in tine exemplul pe care il pot urma eu! Ganduri bune si incurajari si din partea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unul din motivele pentru care n-am scris mai devreme a fost un soi de teama - ca o zic, n-o sa-mi iasa si ce-am facut? Nu stiu daca o sa fiu vreun model de urmat, dar poti sa fii sigura ca o sa fac tot ce sta in puterea mea sa-mi fie bine. Si daca voi puteti sa invatati din asta cu atat mai bine. :)

      Ștergere
  23. Buna, e foarte bine ca te-ai hotarat sa vorbesti despre acest subiect. Si pentru mine a fost si e un subiect delicat tot ceea ce are legatura cu kilogramele in plus. Asta pentru ca... satula de jigniri si glume proaste ale societatii, pentru ca rar gasesti oameni care sa-ti intinda o mana, sa te incurajeze sa te ajute sa-ti plantezi in minte ideea ca "poti"...am decis eu sa fac ceva. In ianuarie 2012 cantaream 103 kg ma simteam oribil. Nu prea mai ieseam din casa pentru ca nu ma simteam ok in pielea mea. Devenisem depresiva, parca orice se intampla n-avea sens si nu reuseam sa ma bucur de nimic...mintea mea o luase razna. Stiind ca se apropie nunta fratelui meu in acel an si au mai fost cateva impulsuri care m-au determinat sa-mi doresc sa vreau sa incerc sa rezolv problema asta. Pentru mine asta era, o problema uriasa. Si m-am gandit bineinteles mai intai sa merg la un control la endocrinologie sa nu fie vreo glanda cauza acestor kg in plus. Am ajuns acolo, o doctorita care te trata gen "ce mai vrei si tu" s-a uitat la mine si mi-a zis pur si simplu ca trebuie sa slabesc normal cu regim pt ca nu e glanda. Ok ... mi-a dat o foaie cu o lista de alimente si indicele caloric la fiecare..mi-a dat niste explicatii, pe aceeasi foaie aveam si un exemplu de meniu de 1000 Kcal pe zi si cam atat. M-am inarmat cu curaj si rabdare si m-am tinut de regimul acela o perioada... greu...foarte greu dar plantandu-mi ideea in minte ca pot si trebuie...am reusit. Cu timpul m-am documentat si am citit n-spe articole cu si despre n-spe diete.. Pana la urma am ales sa-mi fac una exact cum vreau si cred eu ca mi-e bine, pentru ca atunci cand te apuci de un regim/dieta e clar ca trebuie sa il/o respecti in mare pentru restul vietii. Si am inceput prin a elimina fainoasele cat s-a putut dar nu de tot, prajelile si unele dulciuri. Am consumat multa apa. Sport...nimic concret. Dar am numarat Kcal si n-am depasit 1400/zi. Uneori prindeam zile si sub 1000 kcal desi nu e recomandat. Si am slabit in timp. Am si stagnat perioade lungi, am si obosit de tinut regim, dar n-am cedat de tot niciodata...doar mi-am luat timp cat sa-mi antrenez mintea din nou. Acum decembrie 2014 am 68 kg. Eu as mai vrea sa slabesc macar pana la 60 avand in vedere ca am 165 cm, dar organismul meu deja e mai sensibil si nu as vrea sa ma imbolnavesc. Ideea e ca se poate dar cu psihicul e de furca mai intai, trebuie sa crezi cu adevarat ca se poate...chiar daca nu se vad rezultate...sa crezi mereu ca se poate si sa ai incredere ca vei reusi. Ce sa zic, desi am 35 de kg in minus tot "mare" ma vad pentru ca nah noi suntem cei mai mari critici ai nostri... incerc insa sa ma obisnuiesc cu defectele corpului meu desi nu prea reusesc, dar inca incerc. Te pup...sper din suflet sa realizezi orice iti propui pentru ca poti! :*:*:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru mesaj Ana-Maria (in numele meu si al fetelor care il vor citi pe viitor) si te felicit pentru reusita. Totul pleaca din minte si totul are rezolvare, doar sa gasesti calea ... primul pas e mai greu, cand apar rezultatele te ambitionezi si mai mult si vrei si mai mult. E in natura noastra. :)

      Ștergere
    2. Multumesc! Asa este! Mult succes si multa sanatate in continuare :*

      Ștergere
  24. Te imbratisez cu drag si ma bucur ca ai scris despre asta. Recunoasterea slabiciunilor e un semn de mare maturitate.
    Titlul este mai mult decat perfect - asa este, kilogramele nu te definesc ca om, dar te pot influenta in mare masura. Eu am fost slaba multa vreme... provin dintr-o familie in care 95% dintre rude sunt supraponderale si obeze, asa ca eu eram cea mai blamata, ca sunt o aschie, un pui de somalez... ii invinovateau pe parinti ca nu ma obliga sa mananc, pe mine ca ma alint si nu mananc... desi nu lipsa de apetit era problema la mine, ci faptul ca nu mi-au placut niciodata mancarurile grase, grele (carne grasa, sarmale, cartofi prajiti, sunca, maioneze, mezeluri). Crezi ca ma aprecia cineva ca mancam multe fructe si legume, copil fiind? Verii mei, care mancau cartofi prajiti cu carnati, 4 oua ochiuri la o masa si o portie dubla de inghetata erau foarte apreciati, in schimb. Nu conta ca aveau 50-60 kg la 10 ani :) Eu eram blamata ca mancam simplu si sanatos.

    In liceu aveam in jur de 48 kg la 1.67 m. In facultate mi s-au mai dezvoltat oasele, m-am mai latit un pic... am ajuns pana la 56 kg. Ale mele rude au inceput sa ma socoteasca grasa, desi n-am avut niciodata colacei, burtica... erau kg repartizate uniform, purtam marimea 36... Acum, la un an dupa schimbarea stilului alimentar (preponderent raw-vegan) si niste probleme de sanatate am ajuns la 49 kg... desigur, atrag din nou dupa mine plangerile ca sunt prea slaba...

    Asta e societatea... nu-i poti fi niciodata in totalitate pe plac si nici nu trebuie sa-ti faci un scop din asta. Am ajuns sa-mi pese de parerea mea si a sotului meu. Atat. Scopul meu e sa ma simt bine in pielea mea si atat. Nu ii pasa nimanui cum te simti, daca poti manca, daca nu poti, ce mananci, cat mananci, daca te dor niste vorbe, daca te doboara un simplu cuvant aruncat aiurea... Eu am decis sa nu-mi mai pese si sa nu le urmez exemplul. Vreau sa nu judec, pentru ca e usor sa tragi concluzii pripite din premise insuficiente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai spus frumos ... si adevarat. Lumea e prea preocupata ca sa ii pese cu adevarat de ceva, dar se grabeste sa judece, asta e. Mergem inainte si cautam implinirea, sub orice forma vine ea. :)

      Ștergere
  25. Hmm, nu stiu daca am introdus comentariul cu numele complet, dar daca da, poti te rog Camelia sa nu il publici? Pana la urma cuvintele iti erau adresate tie si atat, si recunosc ca parca ma simt ciudat sa scriu ceva personal in spatiul public.

    Multumesc si am vorbit serios in legatura cu cartea :)
    Tania

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tania, nu exista alt comentariu in afara de asta (m-am uitat si in Spam), deci clar nu trebuia sa ajunga pe blog. Insa te rog sa mi-l trimiti in privat (mail, Facebook, cum iti e mai usor), clar mi-ai trezit curiozitatea. :)

      Ștergere
  26. Cred ca e prima data cand intru la tine pe blog. Uh, e un subiect delicat, de fapt sunt mai multe subiecte si toate delicate... nici nu stiu ce sa zic. De vorbit si judecat e usor. Eu una mor pe astia cu comfort zone. Frate, da' ce ai tu cu zona mea de confort? Ei oare sunt linistiti traind intr-o continua schimbare, tot incercand, tot depasind limite, tot abtinandu-se de la una-alta? La urma urmei toti suntem oameni. Grasi sau slabi. Si daca imi e pofta de o ciocolata o sa o mananc. Ca poate maine imi pica un avion in cap si crap. Slaba, dar crap.

    RăspundețiȘtergere
  27. Felicitari pentru curajul de a impartasi viata ta, durerile tale, experientele tale...nu e usor sa te deschizi asa, stiind ca multi oameni vor citi si poate multi nu vor intelege! Mult succes in a te iubi si accepta pe tine insati, asa cum esti!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvintele frumoase, Loredana. Acceptarea asta e boala grea ...

      Ștergere
  28. Banuiam ca o sa scrii despre asta. Vorba Anei, fiecare dintre noi avem kg noastre si daca dietele nu dau rezultate n-avem decat sa invatam sa ne acceptam asa, sa ne iubim indiferent de cum aratam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fede, teoretic asa ar trebui, practic e mai mult decat greu, mai ales cand ai o imagine trecuta la care sa te raportezi ... sunt multe de zis, o sa vad ce-mi rezerva viitorul.

      Ștergere