Parfum Accord Chic de la Yves Rocher

15.12.16


Gama de parfumuri Secret D'Essences de la Yves Rocher mi se pare ca este cea mai buna a lor. Au reusit sa scoata pe piata cateva arome care te duc cu gandul la niste case mari de parfumuri, sunt cateva parfumuri din seria asta pe care eu le folosesc des si-mi plac mult de tot. Cand am aflat ca vor lansa un nou parfum am fost mai mult decat curioasa sa vad cum e, mai ales ca suna bine de tot combinatia de piper roz si esenta de elemi, probabil va amintiti ca v-am spus despre parfum cu mult timp inainte sa se lanseze la noi.

Ultimul parfum lansat este Accord Chic si este creat de Marie Salamagne si Olivier Cresp, parfumieri renumiti care au lucrat cu Yves Rocher si la alte parfumuri (si ma gandesc la seria So Elixir), dar si cu mari case de parfumuri. Parfumul este unul oriental floral, eu il percep ca un parfum elegant, nu simt notele picante din el (chiar mi-as fi dorit sa simt tamaia, dar n-o simt, cel putin nu pe pielea mea). Il gasiti aici, au fost lansate si un gel de dus si un lapte de corp cu aceeasi aroma daca va place sa aveti toata gama.

Pe langa piper roz si esenta de elemi, Accord Chic contine si note de iris, benzoina si tamaie. A fost gandit ca un parfum elegant si sofisticat, ba chiar ar indrazni sa zic ca este un parfum matur, insa din punctul meu de vedere ii lipsesc pasiunea si misterul. Si cand zic asta ma gandesc strict la gusturile mele, mie imi plac parfumurile care au ceva jucaus in ele si Accord Chic nu are.

Imi place, este un parfum extrem de reusit (si daca va place Nu de la Yves Saint Laurent o sa va placa sigur si asta) si ma vad purtandu-l in anumite ocazii, insa nu este genul de parfum care sa ma fascineze, cum mi s-a intamplat in trecut cu alte parfumuri de la Yves Rocher. Am citit multe pareri despre el si am vazut oameni care il percep ca un parfum vesel, mie mi se pare serios - pana la urma totul tine de perceptia fiecaruia. In ceea ce priveste persistenta mi se pare mai slab decat celelalte parfumuri din gama asta, as zice 4-5 ore maxim.

Sunt curioasa daca voi l-ati incercat si cum vi se pare.

9 comentarii

  1. Eu l-am încercat și mi se potrivește fix ca nuca-n perete :) E prea grav, prea sobru, prea matur pentru mine ori eu sunt un spirit ludic :)
    Fără legătură cu parfumul, am un lapte reparator ptr corp de la YR, pe lângă că miroase superb, lasă și pielea fină. Seși sunt o leneșă în ce privește cremuitul pe corp, cu crema asta, de dragul ei, hop, mă trezesc că mă "catifelez" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e serios, iti inteleg perfect reactia, ai vazut ca si eu am zis ca ii lipseste pasiunea. :))

      Ștergere
    2. Dacă afli de vreun parfum mai tra-la-la, floral, aerian, jucăuș cu note de gravitate existențială, stoicism fără a fi morbid - adică așa cum sunt eu - tare m-as bucura dacă m-ai anunța într-o postare de-a ta.
      Zilele trecute am trecut prin față pe la Sephora, mi-am lipit nasul de vitrina - ca-n fetița cu chibrituri, hi, hi - și mi-am imaginat ce minunății au pe acolo. Dar cum să intru și să încerc să le explic cam ce aromă caut eu acum în momentul ăsta al existenței mele? :)
      C[ tot veni vorba de parfumuri, am cunoscut un tip. Și din vorbă în vorbă, superficială cum sunt uneori, l-am întrebat ce parfum folosește. Mi-a zis ca Invictus de la Paco Rabanne. Am intrat într-o parfumerie, cred că Kendra și o domnișoară drăguță mi-a dat spre amușinare parfumul cu pricina. Instinctiv nu mi-a
      plăcut. Și mi-am zis, măi să fie, n-o să iasă nimic din întâlnirea cu băiatul ăsta că nu-mi place cum miroase :D Și așa a fost :))))

      Ștergere
    3. Ar trebui sa ma vezi cum rad in fata monitorului, al naibii parfum, i-a taiat omului aripile. O sa ma gandesc la un parfum pentru tine. :))

      Ștergere
  2. Mie imi place taaare mult Accord Chic. Este un parfum "serios" asa cum l-ai simtit tu, asa mi s-a parut si mie.
    Stii ce imi place la el si m-a fermecat, cu timpul pe pielea mea devine un parfum masculin, cu note puternice, sexy(in viziunea mea nebuna) :), vorbesc f serios. Notele se schimba nu mai sunt ca la inceput.
    Seamana intradevar cu Nu de la YSL.
    E un parfum reusit pe care mi-l doresc. Nu am apucat sa imi i-au Vanille Noire si Rose Oud, inca stau in balans si cuget. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu aproape termin Vanille Noire (dar mai am o rezerva), Rose Oud nu l-am folosit asa des pentru ca n-a fost suficient de frig, dar recuperez eu. :))

      Ștergere
  3. Acest parfum bu o-am încercat inca, dar te cred ca este in țin cu ceea ce fac cei de la Yves rocher. Adică parfumuri bune cu arome deosebite la prețuri mici

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma fascineza acest parfum. E misteros si grav.

    RăspundețiȘtergere