Doar 5: parfumuri

30.6.14

Cand iti plac parfumurile asa cum imi plac mie este greu sa alegi. M-am gandit ca va fi usor sa aleg tinand cont ca aveam 5 posibilitati insa n-a fost deloc asa, iar doua dintre alegerile mele m-au mirat si pe mine un pic.

Very Irresistible de la Givenchy a fost primul care mi-a venit in cap si asta pentru ca este parfumul care nu lipseste din viata mea de ani de zile. Ma reprezinta si nu cred ca o sa ma plictisesc vreodata de el. De-a lungul timpului am incercat mai multe variante si cred ca in topul preferintelor mele ramane Sensual (pe care il am si acum, insa e o sticla mare de 75 ml si-mi strica fotografia - logica de femeie).

Alegerea surpriza (si pentru tine) a fost Amarige, tot de la Givenchy, un parfum care imi aduce aminte de o perioada frumoasa din viata mea si care este foarte dulce pentru gusturile mele, dar care pe pielea mea nu este deloc gretos, ci se transforma in ceva foarte senzual. Nu l-am purtat decat rar in ultimii ani, dar mi-ar lipsi daca nu l-as avea. (probabil ca daca aveam Hypnose de la Lancome, i-ar fi luat locul, dar cum nu-l am Amarige a intrat in cele 5)

Flowerbomb de la Viktor&Rolf a fost o alegere fireasca, este parfumul dupa care intind mana cand vreau sa ma simt speciala. Imi place mult de tot si il folosesc cel mai des cand ies undeva seara. Imi da o stare de bine si de incredere si persista foarte mult timp pe piele.

Ultimele 2 parfumuri sunt de la Yves Rocher si a fost o decizie destul de grea pentru ca imi plac multe parfumuri de la ei. Vanille Noire imi place mult de tot si este unul dintre parfumurile mele preferate, ma identific cu el, dar nu este un parfum pe care l-as purta in perioada asta, cel putin nu ziua. Alegerea surpriza a fost Flowerparty, care imi place mult, dar care nu rezista foarte mult pe piele, insa care este perfect pentru vremea asta (daca as fi avut 212 On Ice de la Carolina Herrera altfel statea treaba).


Care sunt cele 5 parfumuri la care n-ati vrea sa renuntati sub nici o forma?

41 de comentarii

  1. GHIZADVU IULIANA SIMONA ;nu am folosit decat aceste parfumuri ,summer white ,pur blanca ,chalon, sun moon eclipse, pentru ca sunt ieftine si imi plac cum miroase ,dar daca o sa am ocazia o sa imi cumpar si eu unul din parfumurile prezentate de tine daca nu sunt scumpe

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt scumpe, mai ales Flowerbomb de la Viktor&Rolf, insa pe cele de la Yves Rocher la poti primi cadou la anumite comenzi daca urmaresti ofertele.

      Ștergere
  2. M-ai focut foarte curioasa in legatura cu aceste parfumuri, cel mai mult ma tenteaza Very Irresistible de la Givenchy, restul nu m-au atras asa de tare. Eu nu am un parfum preferat, fara de care nu-mi concep zilele, am parfumuri dar niciunul nu m-a facut sa vreau sa-l recumpar. Sper ca intr-o buna zi sa gasesc acest parfum :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Armani Code si Moschino Funny sunt parfumurile care nu-mi lipsesc de ani de zile. Ma indentific complet cu ele, prietenii mei ma recunosc dupa ele.
    Elie Saab e parfumul meu de suflet - l-am purtat la nunta si are o magie aparte... il port rar, la ocazii speciale pentru sufletul meu, cand vreau sa-mi amintesc de clipe de magie - imi da o stare de spirit extraordinara.
    Caldion - e parfumul copilariei mele... l-am redescoperit anul trecut si m-am reindragostit de el - pentru mine miroase a mare, a soare, a clipe fara griji (l-am folosit in luna de miere, si probabil ca a ramas asociat in mintea mea cu acele clipe).
    Siiiii..... Jump de Joop - un parfum barbatesc, cel al sotului meu. Pe pielea mea se indulceste, miroase ametitor de seducator. Imi place la nebunie cum miroase pe pielea lui, dar si pe pielea mea (pe a mea miroase complet diferit, chiar si el m-a intrebat cu ce m-am dat).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma intreb uneori daca e parfumul sau amintirea legata de el aia care ne face sa-l simtit special, cred ca adevarul e undeva la mijloc. :)

      Ștergere
    2. :) da, si eu cred ca e pe la mijloc... toate amintirile mele au miros...
      Desi, in unele cazuri, aleg eu sa plasez mirosul in cadrul unui eveniment - cum a fost cazul lui Elie Saab - de cand l-am mirosit prima data am stiut ca e magic si ca va fi parfumul meu de nunta (pe atunci nici nu hotarasem nunta).

      Ștergere
    3. Nu chiar toate ... dar alea care conteaza au. :))

      Ștergere
  4. Tom Ford - Black Orchid; Chanel - Coco, Thierry Mugler - Angel, Dior - Diorissimo si Elie Saab. Imi mai plac foarte mult si Guerlain - Shalimar EDP, Molinard - Habanita si Castelbajac, cel cu sticluta rosie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Vanille Noire este si unul dintre preferatele mele, dar nici eu nu il pot purta vara, pentru ca e prea dulce, zic eu.:) iarna sau toamna merge de minune.:) acum prefer ceva mai fresh, citric, si am ales Signorina Eleganza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am cateva amice care il poarta si ziua pe caldurile astea, pentru mine e prea mult, insa seara cand era racoare l-am mai folosit si eu.

      Ștergere
  6. Acum cateva zie, ai intrebat pe Facebook ce parfumuri iti recomandam. N-am putut sa-ti raspund pe loc, desi m-a intrigat intrebarea (si eu ador parfumurile), dar pur si simplu nu stiam destule despre preferintele tale.
    Acum stiu :) Si sa stii ca avem destule preferate comune: eu iubesc in primul rand Hypnose, pe care l-ai mentionat, dar si Vanille Noir si Flowerbomb. Iar Amarige a fost preferatul mamei muuulti ani.
    Pornind de la aceasta premisa, imi permit sa-ti recomand sa incerci Elizabeth Arden - 5th Avenue - este ultimul parfum care m-a surprins si m-a dat peste cap. Il gasesti spre testare in galeria Auchan din AFI, la standul de cosmetice. Miroase a flori de primavara, dar intr-un mod cald si senzual - notele dominante sunt de lacramioare, liliac si flori de tei. Este unul din putinele parfumuri din lume cu nota dominanta de floare de tei - si este o nota autentica, naturala.
    In continuare ti-as mai recomanda Jean Paul Gaultier - Classique (flori albe, vanilie, trandafir, ambra si un pic de condimente - un parfum in care notele sunt in perfect echilibru, seducator, feminin), My Insolence de la Guerlain - un parfum cu o personalitate aparte (cel putin la contactul cu chimia pielii mele). Si, in final, daca iti mai doresti un parfum cu nota dominanta de patchouli, ai putea sa incerci Armani - Si.
    O zi frumoasa iti doresc!
    ^.^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, am ras cand am citit comentariul tau - 5th Avenue este ultimul parfum pe care l-am cumparat si chiar il folosesc des, imi place, dar nu m-a fascinat. :)

      Chiar m-ai facut curioasa cu celelalte, o sa ma uit dupa ele si sa le incerc. Merci :)

      Ștergere
  7. Ce subiect delicat :)
    Sunt genul care se plictiseste foarte repede de un parfum si cauta tot timpul ceva nou.Foarte putine sunt parfumurile care le-am cumparat a doua oara..ele se afla in top 5.
    1) Salvatore Ferragamo - Signorina (este parfumul care ma caracterizeaza)
    2)Marc Jacobs --Daisy (parfumul de care nu ma plictisesc niciodata)
    3) Giorgio Armani -- Acqua di Gioia (perfect pentru vara)
    4)Lancome -- La vie est belle (cel mai persistent parfum pe care il am si potrivit doar in sezonul rece)
    5)Trussardi -- Donna (un parfum pe care l-am descoperit recent si imi place mult)
    Acesta a fost topul meu .Imi plac foarte mult si parfumurile de la Escada , Cherry in the air, Sexy graffiti. Tin sa precizez ca peste un an , topul meu poate sa arate altfel :)

    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar asteptam raspunsul tau, clar trebuie sa incerc Signorina, prea multa lume a zis de el. :)

      Ștergere
  8. Neaparat sa-l incerci cand ai ocazia , dar sa stii ca e Signorina simplu, nu Signorina Eleganza (am vazut ca a zis cineva de el ) Te pup :)
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna Camelia.
    Si mie imi place foarte mult Very irestible, de fapt parfumurile givenchy mi se par feminine, deosebite.
    Cred ca cinci la numar sunt toate parfumurile pe care le am, dintre care doua sunt foarte speciale si le pastrez ca pe niste comori de pret- J'adore si Eau claire des marveilles.
    In rest folosesc parfumuri Yves rocher de care sunt foarte multumita.
    Sunt foarte curioasa de flower bomb, multa lume vorbeste despre el si nu am avut ocazia sa-l miros.
    O seara frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi place J'Adore pe alte persoane, pe mine insa miroase groaznic. Niciodata n-am inteles de ce, nu mi s-a intamplat cu nici un alt parfum. Il gasestin Sephora acum, pana de curand nu prea aveai unde sa-l testezi.

      Ștergere
  10. Nu stiu daca as putea alege 5 parfumuri, intrucat sunt multe care imi plac. Insa unul la care nu as vrea sa renunt niciodata (si sper sa nu fie delistat, desi mai mult ca sigur ca se va intampla la un moment dat) este BU Trendy. Poate parea surprinzator intrucat e un parfum "ieftin" (desi am in colectie si J'adore sau Shalimar, de ex.) insa mi-a fost oferit de o anumita persoana, intr-un anumit moment astfel incat amintirile pe care i le asociez ma fac sa-l iubesc pur si simplu si sa-l folosesc chiar cu mai multa zgarcenie decat altele "de firma" (urasc etichetarea asta dar o folosesc ca sa se inteleaga mai bine sensul afirmatiei :) ).
    Cristina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inteleg bine ce-ai zis, am scris si mai sus, fiecare parfum cu amintirea lui ... ma gandeam acum daca eu am avut B.U. vreodata si nu-mi amintesc. :)

      Ștergere
  11. Eu nu-mi cumpar parfumuri scumpe si nici nu pot spune ca am preferat unul anume,dar stiu ca-mi plac parfumurile fresh,citric...nu-mi plac parfumurile dulci pentru ca-mi provoaca o stare de rau
    Acum cativa ani sotul meu a primit parfumul D&G Light Blue si pot spune ca m-am indragostit de el :) poate o sa razi dar mie imi plac mai mult parfumurile barbatesti :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gusturile se schimba cu timpul, am avut si eu o perioada pe la 20 de ani cand aveam inclinatii spre parfumurile barbatesti si spre cele puternice - Allure de la Chanel mi-a placut o lunga perioada de timp, la fel Organza de la Givenchy, acum nu le mai pot purta.

      Ștergere
  12. Eu cred ca in timp ne schimbam preferintele.Cel putin, eu,asa am patit.Totusi,am pastrat o linie comuna.Nu mi se potrivesc parfumurile dulci.Multa vreme am folosit Dune-Dior,din care am si acum si inca imi place mult.Cel putin intr-o vreme se zicea ca este ceva ce ma defineste,deci mi se potrivea.
    Am si Amarige-Givenchy,vara il folosesc.Tot vara folosesc Eau de Fleurs-Nina Ricci,care e pe sfarsite si nu stiu daca mai gasesc.
    Dar parfumul care mi s-a parut foarte foarte potrivit de vreo 3-4 ani este Nina-Nina Ricci.De el inca nu as vrea sa ma despart.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clar asa e, spuneam si mai sus intr-un comentariu ca eu n-as mai putea sa folosesc acum cateva parfumuri chiar mi-au placut la nebunie la 20 de ani. :)

      Ștergere
  13. Dintre astea doar Vanille Noir il iubesc cu pasiune. Amarige l-a avut mama la un moment dat si cred ca a fost unul din putinele parfumuri care nu mi-a placut pe ea. Very Irresistible din pacate il asociez automat cu o fosta colega de liceu super antipatica:)). Flowerbomb nu l-am mirosit (stiu, incredibil) dar e musai sa il adulmec ca prea il vad laudat si prea suna a ceva ce mi-ar placea. Nici cu Flowerparty nu m-am intalnit asa ca nu ma pot exprima. Oricum eu am intrat intr-o epoca de vrut parfumuri. Desi mi-am gasit un nou parfum semnatura dupa ce ramasesem fara Sensi, parca tot simt nevoia sa am si altele "sa fie":)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Amarige miroase diferit de la persoana la persoana (nu ca n-ar face-o cam toate parfumurile) si eu stiu asta bine, pe mine miroase bine. :)) Sa fie, sa tot fie. :)

      Ștergere
  14. Amarige este un parfum pe care il folosesc cu placere inca din liceu si imi place la fel ca in prima zi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca de vreo 15 il folosesc si eu dau poate chiar mai mult. :)

      Ștergere
  15. Parfumurile sunt marea mea pasiune. De la prima sticluta de Magnolia de la Yves Rocher prilita cadou in clasa 5-a am stiut ca parfumurile vor fi slabiciunea mea. Am pastrat fiecare sticluta de parfum- am peste 400 acum:) calatoresc mult si prin toate duty-free-urile pescuiesc cate unul..

    Am mereu 20-30 parfumuri pe rol:) Printre cele pe care le recumpar mereu sunt: Hot Couture de la Givenchy, Coco Mademoiselle, Angel de la Thierry Mugler, Very Irresistible de la si Insolence de la Givenchy si Aqua di Gioia de la Armani.
    Un parfum care imi aduce amintiri excelente este Gabriela Sabatini cel rosu Devotion pe care nu il mai gasesc nicaieri si pe care l-am purtat intr-o perioada foarte frumoasa din viata mea si mai adulmec sticluta din cand in cand ca sa imi clatesc capul de idei urate.

    Imi place mult selectia ta. Amarige nu ma impresioneaza din cauza ca l-am mirosit prea mult, peste tot la un moment dat din tineretea mea dar restul sunt minunate :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sticla la Magnolia este cumva alba cu ceva desenat pe ea cu verde si roz?

      Eu am niste amintiri memorabile cu Magnetic de la Gabriela Sabatini - inca mai am o miniatura si din cand in cand il adulmec si ma lasa prada visurilor. :)

      Ștergere
    2. Da, portelan alb rotund cu o magnolia roz desenata.

      Ștergere
  16. Foarte interesante parfumurile placute de tine.Dintre cele enumerate de tine il am si eu pe FLower Party de la Yves ROcher(eu il folosesc vara),apoi dintre cele care imi plac mie si le am sunt tot de la Yves Rocher Voile D'Ambre care imi place mult,apoi cel mai plauct sufeltului meu este Euphoria de la Calvin Klein,Daisy de la Marc Jacobs si imi place de mor desi nu il posed este Mademoiselle Coco de la Chanel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu tot vara cand e foarte cald, are ceva racoritor in el sau cel putin asa il percep eu. :)

      Ștergere
    2. Da exact si in plus mirosul acela de flori combinat cu aroma de citrice....e super potrivit de varra :)

      Ștergere
    3. Da, e perfect pentru perioada asta.

      Ștergere
  17. Eu iubesc parfumurile, dar nu le pot tolera intotdeauna.
    Singurele care imi vor ramane mereu. dar la inima e BU ala galben care imi trezeste nostalgii chiar si acum si parfumurile de liliac, fie ele de la Yves Rocher, sau Omnia.
    In rest, Aqua Di Gio ramane in fruntea listei, impreuna cu un Chanel Mademoiselle si Salvatore Feragamo- Mademoiselle.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omnia Crystalline m-a fermecat si pe mine o perioada, dar am cam uitat de el, trebuie sa-l mai incerc. :)

      Ștergere
  18. Parfumuri, niciodata destule!
    Cumpar parfumuri de unde imi place, Oriflame, TheBodyShop, L'occitane, L'erbolario, YR, si cele de "firma".
    In ultimul timp n-am mai cumparat parfumuri din magazine, am purtat YR pt ca imi plac si sunt ok ca si pret si ca rezistenta iar in iarna am purtat Oriflame Demi Red, parfum foarte rezistent si foarte tare.
    Dar parfumurile de suflet, pe care am sa le cumpar mereu:
    - Guerlain Champs Elysees edp... miroase a toporasi si cum sa nu iubesti parfumul toposarilor? Ca atare, il iubesc si pe el, o sa-l recumpar sper curand.
    - Hugo Boss Femme edp - sensual, racoros, fresh, feminin.
    Acestea doua ma reprezinta foarte mult.
    - Givenchi Verry Iresistible Sensual
    Givenchi si Guerlain sunt marcile mele de suflet, imi plac majoritatea parfumurilor de la ei si vreau sa imi cumpar si celelalte variante ale lui Very I.. si apele de parfum Idyle.
    - YR Moment de bonheur

    SI ma opresc aici pt ca pe astea le-am avut de multe ori si constat ca tot pe ele le doresc cand caut un parfum.
    Altele am mai avut si imi plac multe alte parfumuri, de exemplu de la Cristian Dior am avut un Addict miniatura pe care l-am adorat si am constatat ca imi plac toate Addicturile pe care le are Dior si pe care vreau sa le cumpar.

    As da faliment daca mi-as cumpara toate parfumurile pe care mi le doresc.

    Chiar ieri am stat pe Strawberry si am vizualizat oferta de parfumuri si pana la urma cred ca am sa imi comand ceva de acolo. Ramane totusi cea mai buna varianta cu cele mai bune preturi pt ca la noi, Doamneee, ce preturi nesimtite au magazinele!!!

    Mihaela I.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he, cred ca am dat faliment in masa daca ne-am lua tot ce poftim. :))

      Ștergere