Am fost dezamagita ... ce fac?

21.6.14

Nu stiu voi cum sunteti, insa pe mine oameni nu prea mai reusesc sa ma dezamageasca. Si sa nu va ganditi acum ca am gasit cine stie ce reteta minune, doar ca mi-am dat seama in timp ca de fapt nu oamenii ma dezamagesc (ei sunt cum sunt si nu se schimba), ci asteptarile mele de la ei. Iar cand am inteles asta viata a inceput sa mi se para mai usoara. Asta nu inseamna ca nu exista situatii/ momente in viata mea cand dezamagirea ma loveste in plin si simt ca nu mai pot sa respir. Sunt foarte rare, dar exista. Astazi vreau sa va povestesc despre cum fac eu fata momentelor de genul asta si sper sa fie de folos pentru cine trece printr-un asemenea moment.


Ca e vorba de un examen pe care nu l-ai luat cu nota visata, ca e vorba de un job pe care il vroiai si interviul a fost o catastrofa, ca e vorba de o persoana care s-a dovedit a fi cu totul altceva decat sperai, ca e vorba de un lucru neinsemnat, dezamagirea aparea mai devreme sau mai tarziu in viata oricui. Ce fac eu cand ajung intr-un moment d-asta?

Fac ce simt - ca-mi vine sa urlu, sa injur (da, am si momente d-astea si ma scapa de multi nervi), sa plang, sa dau din picioare, sa ma inchid in dormitor, sa ... nu conteaza ce, pur si simplu ma manifest. Scot toata dezamagirea, durerea, frustrarea la suprafata si asta ma face sa respir mai usor.

O spun cu voce tare - sunt momente in viata cand trebuie sa auzi ceva ca sa procesezi informatia. Da, nu a iesit asa cum am vrut, asta e. Nu pot schimba ce s-a intamplat, insa pot sa controlez ce se va intampla mai departe.

Imi imaginez toate variantele posibile - spre norocul meu sunt o optimista si variantele mele au intotdeauna ceva bun in ele, nu au existat momente in viata mea cand sa ma imaginez cu ambele picioare in groapa si fara vreo solutie. Intotdeauna gasesc ceva bun in ce s-a intamplat - n-am luat nu stiu ce examen, inseamna ca mai am ceva de invatat si e mai bine asa. Nu am obtinut nu stiu ce slujba, clar o sa apara altceva mai bun. S-a terminat o relatie, semn clar ca nu era cel potrivit si ca EL ma asteapta undeva. Asta e gandirea mea si asta m-a tinut in picioare oricat de neagra a fost realitatea in acel moment.

Iau o decizie - mai incerc o data, ma orientez spre altceva, incerc sa uit si sa merg mai departe. Orice decizie, numai sa nu stau in loc si sa-mi plang de mila. Nu-mi foloseste la nimic sa ma gandesc ce ar fi fost daca, cum ar fi fost daca sau ce-ar fi putut sa fie daca ... realitatea e aia care e si sigur asa e mai bine pentru mine.

Trec la actiune - actiune care are legatura cu decizia de mai sus. Orice hotarare am luat, incep sa fac pasi (fie ei cat de mici) spre ceea ce vreau. Stiti voi vorba aia cu pofta vine mancand, cam asa sta treaba si aici. Incet incet incepe sa-ti placa si vrei sa ajungi mai repede si sa faci mai mult.

Insa nu uit niciodata ca mai devreme sau mai tarziu se va intampla iar, numai ca de data asta o sa ma prinda si mai pregatita. Am mai spus si o sa mai repet: nu poti schimba ce s-a intamplat, insa poti sa alegi cum vrei sa te pozitionezi fata de ce s-a intamplat: ori lasi dezamagirea sa puna stapanire pe tine si-ti plangi de mila, ori mergi inainte si scoti ceva bun din toata experienta urata de care ai avut parte.

Voi cum faceti fata dezamagirii?

18 comentarii

  1. Din pacate, dezamagirea face parte din valurile vietii :) asadar eu, ca tine, incerc sa schimb asteptarile mele si nu realitatea. Pe langa cele spuse de tine, pe mine ma ajuta mult sa vorbesc, sa povestesc, sa o intorc pe toate partile, apoi ma linistesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca si gesticulezi cand povestesti ... cam asa fac si eu, desi in prima faza prefer sa fiu singura. :)

      Ștergere
  2. Ghizdavu iuliana simona;Camelia psiholog trebuia sa te faci,ca gandesti foarte bine si eu am fost dezamagita de multe persoane ,de la care nu ma asteptam ,dar credinta in Bunul Dumnezeu m-a facut sa devin o persoana puternica si sa ii iau pe oameni asa cum sunt caci daca ei nu se schimba ,atunci noi nici atit nu ii putem schimba

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred ca eram buna de psiholog (desi mi s-a mai spus asta), dar cred ca am ceva experienta de viata si asta se vede. :)

      Ștergere
  3. Foarte frunos si inspirational scris. incerc si eu sa fac fata cam.la fel. uneori iese, alteori nu... asta-i viata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti avem momente cand ne iese si momente cand nu ne iese si momente cand totul ni se pare ca ia proportii infricosatoare. In final lucrurile se aseaza si o luam de la capat. E doar viata.

      Ștergere
    2. Ma uimeste cateodata ca intervalul de timp intre perspectiva cu proportiile infricosatoare si treaba asezata este atat de mic... iar oscilatiile te cam consuma nervos.

      Ștergere
    3. Totul porneste din minte ... ai controlat mintea, ai controlat tot ... e nevoi de exercitiu si putina incredere.

      Ștergere
  4. Bine punctat totul, interesant acest articol. Si eu am fost dezamagita de ft multe ori, mai ales de persoane la care nu ma asteptam :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa se intampla de obicei, d-aia e bine sa nu mai avem asteptari (atat cat e posibil lucrul asta).

      Ștergere
  5. Da, ai dreptate, totul depinde de unghiul din care privesti/abordezi lucrurile!
    Mi-a placut mult articolul, m-am regasit in multe dintre ideile expuse!

    Cum fac fata dezamagirii?! Imi spun ca persoana respectiva nu merita supararea mea; atata vreme cat s-a dovedit a nu fi om de calitate, merita sa tin cont de ceea ce a facut/ a spus sau de opiniile sale?! No way! Iar cand este vorba despre situatii (nu despre oameni) ma gandesc ca nu a fost sa fie sau ca asa a fost sa fie, ca nu era momentul pentru o reusita, ca e nevoie de mai multe lectii pentru a invata ceva... :)

    Pupici, Camelia!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt de acord cu ce zice Ilda, cam așa văd și eu lucrurile. Numai că mi se pare greu uneori să mă conving pe mine că persoana care m-a dezamăgit nu merită supărarea mea. Mă gândesc că poate, pe undeva, am avut și eu o parte de vină, că merit să fiu dezamăgită tocmai datorită așteptărilor mari avute. De aceea, evit să mă mai leg foarte tare de oameni și să mă limitez doar a fi foarte apropiată de câțiva (familie+ 1-2 prieteni). Ce cred că mă salvează e faptul că găsesc câte ceva amuzant până și-n cele mai mari dezamăgiri și îmi cam place să fac haz de necaz :) .

      Ștergere
    2. Ilda, asa e cel mai bine, in final cu ce ajuta ca invinovatesti pe cineva ca nu e ce ti-ai imaginat tu ce e? Cat despre situatii si eu prefer sa am incredere si sa cred ca asa e mai bine pentru mine. Duminica placuta. :)

      Ștergere
    3. Aurora, asa e cel mai bine, noi le dam altora puterea sa ne raneasca, asa ca tot noi putem schimba asta. Si eu procedez ca tine, insa nu stiu daca e mereu cea mai buna alegere.

      Ștergere
  6. Eu nu pot sa tin in mine :)
    Initial vorbesc cu cineva, ii povestesc, imi vars frustrarea, apoi ma linistesc si, ca si tine, incerc sa gandesc pozitiv si ma gandesc ce pot face de acum incolo.

    Pana acum cativa ani eram dezamagita foarte des, acum deja "am experienta" si mi se intampla mai rar :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a placut asta cu experienta. Da, timpul ne face mai inteligenti si incepem sa procesam altfel informatiile. Nu exista om care sa nu fi fost dezamagit, important e sa nu te blochezi pe partea negativa. :)

      Ștergere
  7. Absolut de acord cu ideea libertatii de a alege atitudinea/ pozitionarea fata de un anumit eveniment :)
    Aproximativ asemanator procedez si eu. Adaug doar faptul ca daca simt cumva nevoia sa-mi plang de mila, o fac si pe asta, mna, imi pansez narcisismul lezat - e foarte reconfortant :) Si apoi merg mai departe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toti o facem la un moment dat, nu? Important e sa nu dureze mult si sa te pierzi in plangerea de mila. :)

      Ștergere