Lancome Hypnose Drama Mascara

17.11.15


De-a lungul timpului am incercat multe produse de la Lancome, de la parfumuri (Hypnose e preferatul meu, desi nu-l am acum, e un parfum pe care l-as purta numai pe o vreme foarte rece) la produse de ingrijire a tenului si produse de machiaj. Unele mi-au placut mult, altele mai putin, insa am ramas clienta fidela a unui produs la care cred ca Lancome face o treaba excelenta - rimel.

Hypnose a fost una din primele variante incercate de mine si mi-a placut mult, insa de-abia multi ani mai tarziu am ajuns sa incerc si varianta Drama, cea de care vreau sa va povestesc astazi. O folosesc de ceva vreme si-mi place mult, desi am senzatia ca formulele de la Lancome s-au mai schimbat si nu neaparat in bine, mi se par mult mai lichide si se ia prea mult produs pe perie, insa chiar si asa raman printre cele mai bune incercate de mine de-a lungul anilor si nu cred ca va exista o perioada cand sa nu am macar o varianta in sertare.

Peria de la Hypnose Drama este extrem de interesanta (in penultima poza puteti sa vedeti exact ce zic, am sters peria ca sa va arat detaliile) si cred ca asta face diferenta. Reuseste sa separe si sa imbrace fiecare geana, iar efectul este unul de gene lungi si definite, dar si cu volum. Formula este destul de umeda si nu simt ca s-ar fi uscat deloc in saptamanile astea de cand o tot folosesc, insa pentru genul asta de produs cred ca este exact ce trebuie.

Eu prefer sa cumpar de pe StrawberryNET atunci cand sunt oferte (pe asta am dat 50 lei in primavara cand l-am prins la oferta zilei, dupa ce cu cateva zile inainte luasem si Definicils la un pret si mai bun) sau de pe feelunique atunci cand au oferte bune si cam au mereu. Dimineata mi-am comandat pachetul Grandiose Mascara Gift Set pentru ca am primit de la ei un voucher de 5 lire pentru ca n-am mai dat comenzi in ultimele luni si imi duceau dorul - puteti sa vedeti oferta aici (mai sunt si alte seturi disponibile daca nu va incanta asta, inclusiv de la YSL). Daca n-ati dat comanda pe feelunique pana acum dati-mi un mail/ mesaj cu adresa de mail si pot sa va trimit o invitatie care va ofera o reducere de 15% la prima comanda. Uneori mai iau si de pe ebay variante mici daca gasesc oferte bune.

N-am avut niciodata probleme cu vreun rimel de la Lancome (sa nu-mi placa, sa curga, sa se usuce) si pentru mine sunt clar in top 3 si nu cred ca lucrul asta se va schimba. Ati incercat vreo varianta? Cum vi se pare?

2 comentarii

  1. Interesantă periuța! Au fost ok rimelurile mini luate de pe ebay? Eu sunt cam reticentă la produsele de lux de pe ebay, îmi e să nu fie fake-uri sau chestii expirate (probabil ai văzut și tu filmul cu tipa care aduna cosmetice de prin gunoaie și spunea că le vinde o parte pe ebay).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am cumparat constant de la aceeasi vanzatori, n-am avut probleme (cu ceva ani in urma).

      Ștergere