De vorba ...


N-am avut nimic de spus in ultimele doua zile, asa ca am preferat sa tac ... si cred ca asa ar fi trebuit sa faca multi care au dat din gura/ degete doar ca sa se afle in treaba. Am plans si am plans mult ... n-o sa ma apuc sa scriu cuvinte precum empatie, solidaritate, omenie si altele de gen ... fiecare face ce simte si, cum realitatea ne-a dovedit din plin in ultimele ore, multi nu simt sau simt in moduri neintelese, cel putin de catre mine. Punct ... 

Am plans, am plans mult desi nu cunosc personal pe nimeni care a fost in noaptea aia acolo, am plans pentru cei ce s-au dus, am plans pentru cei ce-au ramas, am plans si probabil ca o sa mai plang ... oricare dintre noi putea sa fie in locul lor, se putea intampla oriunde si oricui, nu pot sa nu ma gandesc la cei care nu stiu starea in care se afla cei din spitale, nu pot sa nu ma gandesc la cei ce au umblat disperati pe strazi ore intregi incercand sa afle ceva, nu pot sa nu ma gandesc la cei ce vor ramane marcati pe viata de noaptea aia, nu vreau si nu pot sa n-o fac ...

Cineva va plati (intotdeauna plateste cineva, de cele mai multe ori nu tocmai cine trebuie), insa asta nu ii va consola cu nimic pe cei care au ramas in urma celor morti si care se vor intreba toata viata "de ce?", "si daca ...", "dar oare ...?", asta nu va schimba cu nimic amintirile celor care au trebuit sa impinga sau sa calce pe un alt om ca sa aiba sansa sa mai respire, asta nu va face cu nimic mai usoare zilele urmatoare pentru cei ce sufera si se lupta sa traiasca in fiecare clipa, dar sper (si ma rog si o sa ma tot rog) sa ne faca pe noi sa pretuim ce avem, sa ne faca sa ne pretuim mai mult, sa nu mai facem compromisuri, sa ... nu stiu sa ce ... am citit atat de multe idiotenii in ultimele doua zile ca m-am intrebat de extrem de multe ori din ce sunt facuti unii si pe ce principiu functioneaza ...

Am vazut oameni tineri si frumosi care aveau un viitor in fata si care in cateva zeci de secunde au devenit un numar pe o lista, am vazut parinti care nu vor mai trai niciodata dupa noaptea aia chiar daca inima inca le mai bate, am vazut oameni care inca mai pot fi oameni, am vazut ca impreuna putem, am vazut ca inca ne pasa, am vazut si o raza de lumina in tot intunericul care s-a lasat peste noi, dar am vazut multi nebuni si am vazut si mai multi prosti, care nu merita sa pierd mai mult de cateva secunde cu ei  ...

Oamenii aia au murit si nimic nu ii va mai aduce inapoi, in urma lor au ramas parinti, frati, copii, prieteni, oameni pentru care viata nu va mai fi niciodata la fel, noaptea aia n-a schimbat cursul vietii doar pentru cei ce-au fost acolo sau pentru cei care cunosc pe cineva care e acolo, noaptea aia ar trebui sa schimbe ceva pentru noi toti, ar trebui sa ne faca mai constienti, mai responsabili, mai hotarati sa schimbam ceva, mai oameni.

Eu am plans, tu nu poti sa plangi, pe mine m-a emotionat profund durerea, pe tine nu, eu am ales sa ma manifest cumva, tu ai ales sa taci ... e ok, fiecare face ce simte. Eu n-o sa-ti spun ca esti un monument de piatra, tu n-o sa-mi spui mie ca-s o proasta ... viata merge mai departe ... oricat de cinic suna in momentul asta, viata merge mai departe ... insa daca lasam ca moartea lor sa fie in zadar suntem toti niste prosti. Unii au ales sa doneze sange, altii au ales sa doneze bani, altii incearca sa trimita ganduri bune, unii s-au dus sa aprinda o candela, altii au incercat sa ajute asa cum au putut, important e sa luam o atitudine, oricare ar fi ea, dar sa nu lasam povestea asta trista sa ajunga la "asa a fost sa fie" ... ne-am obisnuit sa acceptam tragediile si sa credem ca degeaba incercam ca tot nu schimbam nimic. Eu refuz sa cred asta!

Vineri dupa-amiaza scriam (in cu totul alt context) Schimbarea porneste din tine, din mine, din fiecare dintre voi si eu cred in puterea exemplului pozitiv si asta e ceea ce as vrea sa va ramana in minte daca ati citit cuvintele mele de pana acum. Si mai cred in unitate, cred in puterea oamenilor, cred ca impreuna putem realiza multe, daca ne propunem sa spunem ceva frumos in fiecare zi (fie ca o facem cu cineva cunoscut, fie ca o facem cu un necunoscut) lumea n-are ce sa faca ... decat sa ne urmeze exemplul la un moment dat, la bine nu poti raspunde decat cu bine (chiar daca inainte ai raspuns cu rau de cine stie cate ori) ... cred asta! ... acum cred cu si mai multa tarie in ce-am scris atunci.

Sunt gandurile mele ... intre ceaiuri fierbinti, frisoane, multe servetele consumate, multe randuri de haine schimbate, ochi umflati ... eu inca ma simt om, tu?

16 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Cred ca nu exista cuvinte care sa exprime tot ...

      Ștergere
  2. Eu nu mai am cuvinte, am plans si inca plâng cand citesc articole si mărturii atat de dureroase despre tragedia din acel club blestemat! Nu cunosc pe nimeni dintre victime, dar sunt profund impresionata de ce s-a întâmplat si sper din tot sufletul ca cei in stare gravă sa isi revină, si totodata mai sper ca ceea ce s-a întâmplat sa fie un semnal de alarma pentru noi toți. Nu vreau sa imi imaginez ce e in sufletul parintilor, rudelor, prietenilor celor decedați... Cel mai oribil lucru este sa iti îngropi propriul copil! Le doresc multa sanatate tuturor si condoleanțele mele familiilor îndurerate! Dumnezeu sa ii ierte si sa ii odihneasca in pace pe cei decedați, Amin!

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am cutremurat citind marturiile celor prezenti-cadre medicale sau supravietuitori. Am plans pentru cei care s-au dus- Dumnezeu sa-i odihneasca!, pentru cei care au ramas in urma lor, pentru cei ce au supravietuit, pentru cei care inca se zbat in spitale pentru viata lor. Le doresc putere sa mearga mai departe.
    Am ales sa nu postez nimic pe fb legat de acest subiect.
    Mi-am dorit de nenumarate ori sa pot dona sange.
    Am citit comentarii care m-au socat si nu pot intelege cum sunt unii oameni atat de limitati. Am vazut emisiuni care m-au revoltat prin explicatiile pe care le-au dat pentru aceasta nenorocire. Sunt fara cuvinte.
    In aceasta tara lucrurile se pun in miscare doar cand se intampla astfel de tragedii, si o spun cu mare mahnire in suflet.
    Avem nevoie sa ne redescoperim umanitatea si avem nevoie sa credem in schimbare.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este un sacrificiu care ar trebui sa ne deschida ochii ... sa speram ca asa va fi.

      Ștergere
  4. Tare m-a indurerat ceea ce s-a intamplat. Nimic nu va mai fi la fel dupa asta.
    Mi-ar place ca, indiferent de optiunile noastre religioase, sa avem cu totii acea decenta. Si sa gasim un punct comun, cel al omeniei si compasiunii.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cutremurator ce s-a intamplat! Nimeni nu va uita! Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe tinerii nevinovati si sa le dea putere familiilor indurerate.
    Oameni buni, ajutati cum puteti si faceti fapte bune in lumea asta!
    Mai distribuiti pe pagina de facebook si astfel de articole, sa vada lumea, sa luam cu totii o atitudine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu putem sa ne pierdem credinta in umanitate, nu acum ...

      Ștergere
  6. Nu am starea necesara pentru a spune prea multe in legatura cu acest subiect. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace si sa fie alaturi de familiile indurerate , iar pentru cei aflati in spitale multa sanatate si putere sa se faca bine :(
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu prea sunt cuvinte sa mai spunem ceva ...

      Ștergere
  7. Ooofff! Nici nu e posibil de imaginat suferinta lor - a tuturor celor implicati (in mod direct sau indirect), habar nu avem! Fireste ca am plans - de ciuda, de revolta, de amaraciune! Rascolite amintiri despre modul in care a plecat dintre noi o persoana foarte apropiata; se intampla in copilaria mea si, dupa aproape 30 de ani, tot doare gandul! Dumnezeu sa le dea putere celor ce au ramas si sa-i odihneasca pe cei ce nu mai sunt!
    Ilda


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca toti am trecut prin toate starile posibile si imposibile ...

      Ștergere
  8. Zilele astea m-au incercat sufleteste si m-au imbatranit cu 100 de ani. Banuiesc ca multi sunt in aceeasi situatie. La fel ca tine, n-am fost capabila sa scriu decat un scurt mesaj pentru ca doua persoane dragi mie s-au razgandit in ultima clipa si nu au plecat acolo. Pana am aflat asta am crezut ca innebunesc..Am plans, am aprins candele, dar parca sunt prinsa intr-un vis urat. Tot ce pot sa sper e ca nu vom uita. NICIODATA! Nu e ceva ce avem voie sa uitam vreodata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit de rudele tale, noaptea aia ne-a schimbat pe toti, astea e realitatea. Eu incerc sa ... nici nu stiu ce incerc, nici nu mai vreau sa intru in detalii, ma inteapa inima si acum cand ma gandesc.

      Ștergere