As vrea sa va spun ca am cine stie ce planuri marete pentru luna asta, dar adevarul e ca in acest moment al vietii mele nu pot sa-mi fac planuri nici pe cateva zile. Iau lucrurile exact asa cum vin si incerc sa fac lucrurile cum pot mai bine. Nu-mi iese mereu, dar eu stiu ca am incercat si sunt impacata cu mine. Am renuntat la multe lucruri in ultimele luni (si nu pentru ca am vrut), insa stiu ca e doar o perioada si pentru asta sunt recunoscatoare: pentru ca sunt capabila sa vad asta ca pe o perioada care va trece si lucrurile se vor aseza.
Daca nu m-as fi educat sa gandesc asa si sa nu dramatizez unele situatii probabil ca lucrurile nu ar fi stat prea bine pentru mine acum. Cred ca am mai scris asta de-a lungul anilor: lucrurile se intampla, nu le putem controla, insa ne putem controla reactiile si modul in care ne pozitionam fata de ceea ce se intampla.
Viata mea e extrem de complicata in momentul asta, pe Social Media vedeti partea mai "roz", pe blog am scris cat de aproape de realitate am putut, insa sunt lucruri de care nu vreau si nu pot sa scriu. Asta nu inseamna ca nu se intampla, asa cum ni se intampla tututor ... atat lucruri bune, cat si lucruri mai putin bune. Cand ma intreaba cineva ce fac raspunsul meu e ... bine. Si chiar sunt bine, doar ca sunt si se intampla foarte multe in jurul meu. Dar daca am invatat ceva in viata este ca toate trec si lucrurile se linistesc la un moment dat.
Asa ca ceea ce incerc sa fac (in cea mai mare parte cu succes) este sa gasesc metode sa imi fie bine si in perioada asta grea. Incerc sa prioritizez lucrurile si sa gandesc cu 10 pasi inainte ca sa imi fie mie mai usor. Anumiti oameni nu pricep ca functionam diferit si ca unii dintre noi facem lucrurile altfel si ca uneori planificarea e cheia. Altii nu pricep ca sunt situatii in viata cand chiar nu ai timp si nu poti. Iar altii cred ca stiu cum e cel mai bine sa procedezi ... adevarul e ca nu poti intelege niciodata 100% situatia si sentimentele cuiva, chiar daca ai trait lucruri asemanatoare, asa ca ar fi bine sa invatam uneori sa pastram linistea.
Au fost zile cand am simtit blogul si toata partea de social media ca pe o obligatie (mai ales cand am primit mesaje de genul "bine ca nu vii nu stiu unde, dar ai timp sa postezi"), cand am facut poze pentru ca trebuia (eu daca spun ca fac ceva ma tin de cuvant, indiferent de ce efort inseamna asta in anumite situatii, e o forma de respect pentru mine in primul rand) si nu pentru ca nu-mi place asta sau nu ma mai entuziasmeaza, ci pentru ca efectiv au fost zile cand m-am simtit epuizata si depasita din toate punctele de vedere. Insa am mai invatat ceva in viata: ca trebuie sa mergi inainte, mai ales atunci cand simti ca nu mai poti, pentru ca intotdeauna gasim resurse sa mai facem cativa pasi inainte.
M-am simtit frustrata in multe zile, m-am simtit neputincioasa in altele, m-am simtit puternica si extrem de matura in altele, m-am simtit ca un copil care are nevoie de o imbratisare in altele, m-am inchis in mine in anumite perioade, am cumparat cam multe lucruri, am vrut sa fug in lume, am strans din dinti de multe ori, mi-am gandit cuvintele in multe situatii care m-au provocat ... dar la final tot ce conteaza e ca sufletul meu e impacat, ca pot zambi si ca nu uit sa fac bine atunci cand pot. Si daca in tavalugul asta numit viata inca ma pot bucura de o floare inflorita, de un bine facut fara sa stie nimeni, de un zambet si o vorba buna pe care le pot da unui necunoscut ... e bine, e mai mult decat bine.
... doar ganduri, scrise din inima si fara filtru ...
Camelia, cred că tu ești cu câțiva pași în fața mea la ideea de „gura lumii n-o poți închide orice s-ar întâmpla”. Îți doresc doar binele și să vină zile mai senine în curând, deși nu știu când va fi acel „curând”.
RăspundețiȘtergereNu stiu daca sunt, dar incerc. Ma afecteaza si pe mine anumite lucruri, mai ales in perioadele mai putin bune, dar toate trec ... sa avem zile frumoase, cu liniste!
Ștergere