Saptamana trecuta pe vremea asta eram in Venetia si a fost o zi extrem de frumoasa de care m-am bucurat din plin, asa ca m-am gandit ca astazi e momentul potrivit sa va arat, dar si sa va povestesc mai multe despre cum au vazut ochii mei, dar si despre cum a simtit sufletul meu Venetia, un oras despre care se spun multe si care are o istorie mai mult decat interesata, fiind format din 126 insule, iar singurele metode de a circula sunt la pas sau pe apa.
Venetia nu a fost neaparat o destinatie pe care sa o fi avut pe lista de mers neaparat, mi-a placut mereu sa o admir, mi s-a parut interesanta viata aici, dar in general evit locurile prea aglomerate, dar s-a nimerit sa gasim bilete de avion ieftine, sa fie 2 zile in care am vrut sa plecam undeva si s-a legat totul. Am prins o vreme superba, desi a fost un pic mai frig decat ne-am asteptam.
Am ajuns extrem de devreme in Venetia si ne-am petrecut toata ziua plimbandu-ne pe stradute, traversand poduri, descoperind tot felul de canale, mancand ba una, ba alta, descoperind mici artisti locali. Mi-a placut mult Venetia si ma bucur ca am vazut-o, chiar daca a fost mai aglomerat decat am crezut (nu vreau sa stiu cum e vara aici), insa nu este un loc in care as vrea sa stau mai multe nopti. Mi se pare ca ziua petrecuta aici a fost exact ce-a trebuit pentru a descoperi locul si a ma bucura de el exact asa cum e.
Nu ne-am urcat deloc pe vaporetto, desi nu am plecat cu gandul asta, dar cand am vazut ca e soare si e frumos am zis ca e pacat sa nu descoperim orasul la pas. Si exact asta am facut: de la Piazzale Roma am luat-o spre Ponte dell'Accademia si tare bine am facut pentru ca am vazut orasul exact asa cum e, cu bune si cu rele, cu frumos si cu mai putin frumos, ne-am bucurat ochii cu arhitectura si ne-am dat cu parerea despre cum sa traieste aici.
Ponte dell'Accademia este locul care mi-a placut cel mai mult, poza cu care am inceput postarea asta este facuta de pe pod, a fost momentul in care Venetia m-a facut sa zambesc larg si m-am bucurat de culori si de soare. Este unul dintre cele 4 poduri care trec peste Grand Canal si a fost construit in 1932, din punctul meu de vedere e mult mai frumos decat Rialto sau Podul Suspinelor care sunt mult mai cunoscute si promovate.
Luand orasul la pas am vazut cladiri mai putin ingrijite, cladiri care aratau foarte bune, canale unde mirosul nu era cel mai placut (nu mi s-a parut oribil, dar sunt si astfel de zone, insa nu multe), am vazut gondole, barci de tot felul, turisti din multe colturi ale lumii, am stat si am admirat, am descoperit colturi colorate precum cel cu flori de mai jos, am vazut gondolieri care dormeau dupa plimbare, a fost extrem de interesant.
Am analizat mult modul in care se deplaseaza oamenii in oras, ne-am uitat la cladiri, am vazut cum se ridica gunoiul si cum se aduce posta, e o alta lume, una care functioneaza foarte bine in ritmul ei, dar care clar nu e pentru toata lumea. Eu nu cred ca as putea sa traiesc intr-un astfel de oras si m-am gandit mult la asta. Multe strazi sunt inguste si pana la un canal e ceva de mers (nu extrem de mult, dar nu e la cativa metri), m-am tot intrebat in caz de urgenta ce se intampla si cum procedeaza oamenii.
O alta senzatia pe care am avut-o a fost ca orasul traieste pentru turisti, adica stim ca este una dintrele cele mai vizitate destinatii din lume, insa am intalnit zone intregi numai cu terase/ restaurante si magazine cu suveniruri. Si multe erau doar kitsch-uri, insa am intalnit si magazine ale unor artisti si am vazut lucruri frumoase si lucrate cu grija, predomina bineinteles sticla de Murano. Eu am plecat cu rucsacul in spate si cu putine lucruri, asa ca am putut sa iau cateva cadouri extrem de bine gandite, dar care m-au costat cam mult.
Am ajuns si in Piata San Marco, dar era foarte aglomerat, se si lucra in zona, asa ca am decis sa nu ne pierdem aici - am admirat cladirile din exterior, am incercat sa ne facem loc printre grupurile de turisti si vanzatorii de diverse si ne-am indreptat spre ceea ce ne interesa: San Marco Campanile, turnul de 98,6 metri inaltime reconstruit total in 1912, care ne-a aratat Venetia de sus. A fost imposibil sa pot face o poza turnului din exterior din cauza aglomeratiei.
Intrarea a fost 10 euro de persoana, se urca doar cu ascensorul si totul este foarte bine organizat. Fiind o zi senina a fost aglomerat si asta a facut lucrurile un pic mai dificile, dar am reusit sa vedem ce ne-am propus, am facut si cateva poze, am nimerit si cand a batut clopotul in turn, a fost o ocazie perfecta sa vedem orasul de sus si sa intelegem mai bine cum se desfasoara lucrurile.
Ar fi fost si mai frumos daca oamenii s-ar gandi ca nu sunt singuri intr-un loc si ca nu e nimeni obligat sa stea minute bune ca cineva sa repete o poza pana e multumit(a). Asta e ceva ce se intampla mereu in zonele cunoscute si extrem de fotografiate ... iar uneori efectiv nu ai unde sa inaintezi, nu o sa duc gandul mai departe. Sunt sigura ca stiti exact la ce ma refer.
Nu aveam cum sa ratam Podul Suspinelor/ Ponte dei Sospiri/ The Bridge of Sights, desi era evident ca va fi foarte greu sa prindem un moment in care cineva sa nu ne impinga pentru o poza (din nou nu duc gandul mai departe), lucru care s-a intamplat exact cum am banuit. Eram curioasa sa vad zona asta pentru ca nu am inteles vreodata fascinatia pentru podul asta din care prizonierii care urmau sa petreaca ani multi inchisi admirau Venetia si vedeau ceva de care nu aveau cum sa se mai bucure.
Despre pod se spune ca este unul dintre cele mai romantice locuri din Venetia si cand gondola trece pe sub el e magic. Nu am trecut cu gondola, insa nu vad ce sa fie magic sa treci pe sub un pod cu o istorie neagra iar in fata sa fie zeci de oameni care vor sa (se) fotografieze. Am prins si o gondola care trecea si imi mentin parerea, sunt curioasa daca voi aveti alta parere daca ati fost aici.
Am descoperit canale micute si pline de farmac, altele mai mari si care nu mi s-au parut deloc frumoase, am vazut viata in oras asa cum e ea (cred ca v-am aratat din fiecare loc in care am fost in Italia o poza cu un cearceaf la fereastra) si m-am gandit la multe lucruri. Am ales sa pun poza asta pentru ca am trecut de 3 ori pe aici, de fiecare data in alta lumina, si mi-am dat seama inca o data cat de importanta e lumina atunci cand descoperi un loc. Noi am avut noroc de o zi superba si asta ne-a ajutat mult sa ne bucuram de locul asta fascinant.
Mi-am dorit mult sa ajung la Libreria Acqua Alta, un loc despre care am citit multe - unii spun ca este cea mai frumoasa librarie din lume, mie mi se pare ca exagereaza. Este interesanta, e unica, e altceva, dar eu vad frumusetea altfel, dar nu regret deloc ca am fost sa o vad, desi mi-a fost aproape imposibil sa fac poze in interior din cauza aglomeratiei, dar si a tot ceea ce e inauntru.
Daca ajungeti in Venetia merita o vizita: sunt 13 camere pline de carti (vechi si noi), albume si multele altele, o gondola plina cu carti in interior, pisici care stau printre carti, e un loc cu personalitate, in reperul de pe Instagram cu Venetia puteti sa vedeti mai bine atmosfera din interior.
Nu aveam cum sa termin altfel postarea asta decat cu apusul de pe Rialto Bridge, cel mai vechi pod care trece canalul si probabil locul in care toata lumea vrea sa ajunga in Venetia. Am niste poze facute de jos cu realitatea de pe pod pentru ca am vrut sa scriu si asta, dar am decis ca e bine sa raman la ce e frumos, dar sa nu ma imaginati ca podul asta e vreodata liber sau ca nu o sa va impinga cineva, intentionat sau din greseala.
Sus, jos, langa, toata lumea vrea sa aiba o poza cu Rialto Bridge - eu am vrut doar o poza cu podul pe care nu o am pentru ca a fost imposibil, asa ca am gasit un loc pe pod, ne-am pus castile in urechi si am trait momentul asta (cu coatele de rigoare). A fost frumos si am savurat momentul, nu si loviturile accidentale.
Ati fost in Venetia? Cum vi s-a parut orasul?
Trimiteți un comentariu