Un alt fel de parfum: Poo-Pourri Before You Go

Atunci cand am inceput sa scriu pe blog am pornit de la un gand clar: produse care merita si ne ajuta sa avem o viata mai frumoasa, iar asta nu se limiteaza doar la cosmetice. Insa undeva pe parcurs m-am lasat si eu prinsa de nebunia asta cu viata roz si frumos mirositoare (una deloc reala, dar cand toata lumea vorbeste de perfectiune, parca nu-ti mai vine sa scrii de lucruri banale precum mersul la toaleta) si am evitat sa scriu despre anumite lucruri, chiar daca au fost momente cand am "atins" si subiecte mai sensibile.

Ceea ce vreau sa va povestesc astazi este legat exact de mersul la toaleta si cum putem evita anumite situatii si mirosuri, produsul asta e unul pe care il stiu de ani buni ("de vina" e reclama asta, extrem de veche si geniala din punctul meu de vedere si care mi-a ramas in minte atata vreme) si l-am luat recent de aici, asa ca astazi vreau sa va povestesc despre sprayul Before You Go de la Poo-Pourri care este absolut genial si care merita din plin.

Ce este? Un spray cu uleiuri esentiale (eu am luat varianta Original Citrus, dar gasiti si altele pe site - nu stiu daca se gaseste in alta parte) care se pulverizeaza in vasul de toaleta inainte de a-ti face treaba si care formeaza un film care retine toate mirorusile neplacute si care iti permite sa stii numai tu ce faci la toaleta. Face exact ceea ce promite si, avand numai 59 de ml, e usor de luat in geanta sau bagaj si te poate scoate din impas indiferent de locul in care te afli.

Sunt absolut convinsa ca fiecare dintre noi a trecut cel putin o data printr-o situatie neplacuta cand a ajuns intr-o stare nu foarte fericita, asa ca mi s-a parut mai mult decat normal sa va spun ca exista o rezolvare simpla si eleganta si are si un nume dragut. Produsul este cumparat de mine si merita din plin, este discret, eficient si ceea ce ramane in urma este o aroma proaspata care nu se combina cu nici un miros neplacut (am oroare de spray-urile pentru toaleta care in loc sa rezolve problema o transforma intr-un dezastru).


Stiati de produsul asta? Folositi produse de genul asta? Cum vi s-a parut reclama?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu