By Terry Brightening CC Serum - Immaculate Light

27.7.21

By Terry este un brand care ma face mereu sa zambesc, mai ales ca imi place mult Terry de Gunzburg, femeia din spatele acestui brand - am urmarit de-a lungul anilor cateva interviuri cu ea si mi-a placut mult ceea ce a facut in cei 15 ani cat a lucrat ca Makeup Designer pentru YSL Beaute. Nu stiu daca stiti sau nu dar binecunoscutul Touche Eclar ii poarta semnatura pentru ca Terry a inventat de-a lungul anilor multe formule si produse.

Produsele pentru ingrijirea tenului nu ma tenteaza asa tare, insa mi se par interesante parfumurile (mult prea putin cunoscute la noi) si produsele de machiaj. In ultimii ani am reusit sa pun mana pe cateva produse de la ea si, desi nu le folosesc des, imi plac si imi dau o stare de bine. Brightening CC Serum a fost cativa ani pe lista mea de dorinte, dar nu l-am cumparat pentru ca nu este tocmai ieftin si mai am alte produse care fac in teorie acelasi lucru, insa l-am primit cadou in primavara si m-am bucurat mult.


Nuanta pe care o am eu este Immaculate Light, cea mai deschisa din cele 4, ce reduce roseata si uniformizeaza tenul, oferindu-i un efect instant de lifting. Lumineaza si capteaza lumina, reusind sa ii dea tenului acel aspect de proaspat si sanatos, estompand imperfectiunile si indulcind trasaturile. E un produs hibrid, cu rol estetic, dar care si ofera ingrijire tenului avand un efect de rejuvenare si netezire, insa nu il folosesc atat de des pe cat mi-as dori si nu pentru ca nu imi place (imi place la nebunie efectul pe ten), ci pentru ca ochii mei sunt extrem de deranjati de mirosul de la celulele stem de trandafiri albi. Asta e singurul aspect care ma deranjeaza la acest produs.

Textura este de vis, fluida si neteda, se topeste efectiv pe ten si se adapteaza perfect tenului, ca o pelicula ultrafina si translucida - m-am chinuit ceva cu ultima poza, dar cred ca am reusit sa va arat exact ce face produsul asta. Se poate folosi atat singur, cat si combinat cu fondul de ten pentru un efect de glow. Nuanta pe care o am eu se poate folosi si ca iluminator pentru a accentua pometii, iar nuanta cea mai inchisa se poate folosi pentru a contura fata. 

Imi place ce face produsul asta la nebunie si am decis sa combin cateva picaturi cu fondul de ten sau CC creamul pe care il folosesc pentru a ma bucura de el. Mirosul de trandafiri insa este puternic si ma deranjeaza, asa ca nu vreau sa il mai folosesc singur pe tot tenul, dar vreau totusi sa ma bucur de el si de ceea ce face. Daca nu aveti probleme cu produsele parfumate si cautati un produs care sa dea tenului un efect radios si proaspat merita sa il incercati.

Pe viitor o sa raman la gamele Terrybly Densiliss si Hyaluronic Hydra care mi se potrivesc mult mai bine si care mi se par de vis (sper sa reusesc vara asta sa bifez 2 produse pe care mi le doresc din gama cu hialuronic), nu-mi pare deloc rau ca am incercat produsul asta, insa ma oftic putin ca nu il pot folosi asa cum mi-am dorit. Un produs extrem de misto, dar care este puternic parfumat si pe care ochii mei nu il tolereaza bine - ghinion, ce sa zic (stiam ca e parfumat ca doar l-am incercat inainte, dar pana nu l-am folosit efectiv si nu l-am avut ore intregi pe ten nu am avut cum sa stiu cum voi reactiona).

Ati incercat vreunul din serurile Brightening CC? Cum vi se par? Stiti produsele de la By Terry?

Trimiteți un comentariu