Saptamana asta m-a imbatranit cu cativa ani, a inceput absolut normal, dupa care lucrurile au luat-o razna si mi-a fugit pamantul de sub picioare de multe ori. Nici nu am stiut daca sa incerc sa scriu postarea asta sau nu, dar m-am gandit ca normalitatea ma va ajuta sa raman cumva ancorata in realitate si sa-mi amintesc de ce e frumos si de momentele care m-au bucurat pentru ca alea care m-au intristat sunt prezente inca.
Am inceput primele zile ale saptamanii cu liniste, produse pentru ten care imi plac, planuri si lucruri de facut, mi-am facut timp sa ma duc in vizita la vecinul sa vad ce face, dar si sa-mi fac ceva bun de mancare. Nu am mancat cum trebuie in ultimele saptamani si resimt asta la nivelul intregului organism, asa ca am incercat sa remediez asta.
Printre bucuriile de saptamana asta se numara bratara de la Ducett si balsamul de buze de la Givenchy. Pe prima am primit-o cadou pentru ca mi-am pierdut bratara pe care o aveam de aproape 5 ani (si de care v-am tot spus pentru ca o purtam des) si am fost extrem de trista pentru ca imi placea la nebunie. Cine mi-a facut-o cadou a mai adaugat 2 charmuri la modelul initial si a iesit frumusetea de mai jos.
Balsamul de buze a fost un cadou de la mine pentru mine, am avut o varianta mini si mi-a placut mult, l-am vazut la oferta pe Best Value si l-am pus direct in cos. Transportul a fost gratuit, am ales livrare in Easy Box si a ajuns in mai putin de 24 de ore de cand l-am comandat. Am apucat sa fac poza de mai jos, dupa care lucrurile s-au schimbat radical ...
Marti una din blanoasele mele mari a inceput sa se simta rau, iar lucrurile au degenerat total miercuri cand a facut 2 crize care pareau a fi de epilepsie. Am luat-o direct in brate si am ajuns la medic de urgenta, iar diagnosticul mi-a intors toata lumea pe dos: insuficienta renala cu niste valorii de uree si creatinina de ne-am speriat. Vorbim de un caine de 14 ani, batran, aproape orb si cu semne de senilitate care nu prea avea sanse. Cuvantul eutanasiere a aparut in discutie si mie mi-a stat inima in loc pentru ca asta e cosmarul vietii mele.
Am internat-o si am apelat la singura varianta pe care o aveam, un tratament destul de costisitor la care a trebuit sa asteptam 3 zile sa vedem daca da rezultate sau nu. 3 zile si 3 nopti in care am asteptat ca niste rezultate sa ma faca sa iau o decizie, clar cea mai buna pentru cainele meu, dar care nu am stiut ce va aduce pentru mine. Dupa prima zi (am fost zilnic sa o vad si sa o scot la plimbare ca sa stie ca sunt cu ea) am vazut clar imbunatatiri in starea ei, insa medicul mi-a zis sa astept si sa nu-mi fac sperante pentru ca rezultatele sunt alea care vor decide.
Din fericire a reactionat la tratament nesperat de bine, creatinina e in valori normale si nivelul de uree a scazut mai mult decat speram. Astazi urmeaza sa o aduc acasa si sa continuam tratamentul care e unul lung si care ma va termina atat financiar, cat si fizic. Nu stiu unde va duce si ce zile vor urma, dar ea s-a luptat si vrea sa traiasca, asa ca tot ce pot face e sa sper si sa ii fiu alaturi.
Zilele mele au fost cu frica, cu ganduri, cu speranta, cu dureri (atat fizice, cat si de alea de lasa urme si nici nu poti sa vorbesti despre ele), singurele momente cand am reusit sa ma detasez au fost alea cand m-am dus la masaj - noroc ca era programat si m-am fortat sa nu-l anulez - si am putut sa ma linistesc pentru ca inainte primisem telefonul in care mi s-au comunicat rezultatul analizelor si cuvantul eutanasiere a iesit din ecuatie.
Nu stiu cum vor fi urmatoarele zile, a trebuit sa imi modific tot programul ca sa fiu acasa cat mai mult timp, nu stiu ce vor aduce si cu ce vor veni, o sa incerc sa am o rutina cat de cat normala si sa imi descarc emotiile intr-un mod pozitiv si care sa ma ajute.
Saptamana voastra cum a fost?
Trimiteți un comentariu