Povestea lui Patrocle

1.8.11

Azi am mai pierdut un prieten necuvantator ... l-am pierdut pe Patrocle! Si din nou ma doare sufletul ...

Cine a fost Patrocle? Unul din cainii pasageri din viata mea ... l-am intalnit acum aproape un an, in curtea unde lucrez, s-a apropiat timid de intrarea in cladire, fiind mort de foame si foarte speriat ... insa ceea ce n-am sa uit vreodata este privirea lui trista. Niciodata pana in acel moment nu vazusem un caine cu o asemenea tristete in ochi, as fi vrut sa-l mangai, sa ii alin durerea (nici macar nu stiam ce patise), dar ii era atat de frica, inca ma temeam si eu sa incerc sa-l ating. Saptamani intregi l-am hranit zilnic si vorbeam cu el si incercam sa ajung cat mai aproape de el, insa de fiecare data cand credeam ca nu va mai fugi, o lua la goana spre fundul curtii si se ascundea in niste tufe, unde nu putea ajunge nimeni la el.

Am incercat sa ii aflu povestea si sa inteleg de ce e asa traumatizat, ma marca privirea lui ... se uita fix in ochii mei cu ochii lui mari si tristi si incerca sa ceara ajutor. Intr-un final am aflat ca il cheama Patrocle si ca statuse ani intregi la una din firmele ce aveau depozite in curte impreuna cu alti caini de rasa si ca fusese ingrijit si hranit, insa in momentul in care firma s-a mutat de acolo, au luat doar cei 2 caini de rasa si pe el l-au abandonat, fiind destul de batran. Si atunci am inteles durerea lui ... ramasese singur, fara hrana si a fost de multe ori batut de oameni fara suflet (in mod sigur barbati pentru ca i-a fost tot timpul frica si sa treaca pe unde era un barbat) ... si atunci mi-a devenit si mai drag.

Incet incet a inceput sa aiba incredere in mine si sa ma lase sa-l mangai, se bucura cand ma vedea dimineata si privirea lui nu mai era atat de trista ... a inceput sa pazeasca usa biroului, sa ma conduca seara pana la masina si sa nu mai fuga de cate ori cineva incerca sa vorbeasca cu el. Fiind destul de batran si pitic - picioare scurte -  cand a venit frigul a inceput sa aiba probleme cu oasele (dormea sub o scara, in fundul curtii, unde nu putea sa ajunga nimeni la el) si intr-o buna zi si-a facut curaj si a intrat in birou unde era cald si nu mai il chinuia umezeala de afara. Se aseza in spatele meu si nu se mai misca de acolo pana plecam eu seara de la birou, nu va mai zic de cate ori a trebuit sa-l trezesc ca sforaia de te speriai (banuiesc ca din cauza varstei). 

A venit primavara, a venit si vara ... si el aparea dimineata la poarta sa ma astepte, intra cu mine in birou si mai iesea seara cand plecam eu. Nu facea mofturi la mancare, nu se misca de la locul lui si daca cineva incerca sa intre in birou si el nu stia cine e, imediat devenea cel mai protector caine. Nu mai ramasese nimic din cainele trist pe care il intalnisem anul trecut. Acum Patrocle era un caine vesel, care incerca sa vorbeasca de cate ori ma vedea dimineata, sarea pe langa mine si ma pupa pe maini si fugea sa ajunga primul la usa biroului. Iar seara ramanea de paza la usa (cum e si in poza de mai jos) si nu se misca de acolo pana a doua zi cand ma intorceam.

Ieri am fost sa ii duc mancare si nu l-am gasit si am avut o strangere de inima. L-am strigat, l-am cautat si nici urma de el ... am sperat ca era ascuns pe undeva si dormea si nu m-a simtit. Dimineata cand m-am dus la birou m-au intampinat celelalte 2 catele si pana am ajuns la usa biroului, am sperat ca e acolo si ma asteapta ... cand am vazut ca nu e, mi-am dat seama ca a patit ceva. Si am inceput iar sa-l caut ... intr-un final m-au dus catelele la locul unde era ... si cand l-am vazut intins, mi-a stat inima in loc o secunda ... Patrocle plecase intr-o lume mai buna ... parea ca doarme, foarte aproape de locul unde statuse dupa ce fusese abandonat.

Nu stiu ce-a patit ... nu cred sa-l fi calcat vreo masina sau sa fi fost agresat in vreun fel, n-am vazut nici un traumatism. Cred ca a murit de batranete, banuiesc ca avea si niste probleme cu inima (respira destul de greu de cand a venit caldura), Dumnezeu stie ... cert e ca biroul meu e gol ...

Singurul lucru care imi incalzeste sufletul este ca in ultima perioada a vietii lui a fost iubit, ingrijit si hranit si am reusit sa ii sterg tristetea din privire. Sper ca sufletul lui este intr-o lume mai buna (unde nu-l va mai lovi nimeni niciodata si nu va mai trebui sa se teama de nimic si sa fie mereu atent la "oamenii" din jurul lui)!

21 de comentarii

  1. Hugs, kisses, imbratisari,pupici!...chiar daca vin virtuali, lii trimit catre tine, caci imi dau seama cum e sa ti se rupa o bucatica din suflet! Insa tu i-ai vindecat tristetea si i-ai redat increderea in oameni !!! Sper ca atunci cand vei fi iarasi dezamagita(uneori e inevitabil) sa fie cineva in preajma ta sa te ridice si sa iti ramana aproape !

    RăspundețiȘtergere
  2. Saracutul.. sigur a murit de batranete daca spui ca nu avea urme de traume.

    RăspundețiȘtergere
  3. de ce ma faci mereu sa plang:(?sincer stiu cat de greu e sa pierzi un suflet credincios ce niciodata nu ti a cerut mai mult decat putina iubire..macar a murit fericit si sa speram ca e intr-o lume unde si animalele au locul lor si sunt respectate

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-au dat lacrimile cand am citi :(( R.I.P Patrocle! Sigur este intr-un loc mai bun si este fericit! O:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sigur a ajuns in raiul cateilor! Povestea lui Patrocle m-a facut sa plang, sa stii. Si eu am la gradina o pisica care are 3 puiuti si carora le dam de doua ori pe zi mancare (crantanele si conserva de hrana umeda) si apa. Intai a venit pisica mama si, a doua zi, adusese si puiutii. Ii poti vedea aici http://mikisplayground.blogspot.com/2011/06/new-kids-in-town.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Offf, saracul catel! Toate faptele bune iti vor fi rasplatite inzecit, Camelia. Esti o persoana foarte buna, cu un suflet enorm!

    RăspundețiȘtergere
  7. pacat ca viata are un sfarsit, numit moarte.. sfasie prea multe suflete.. sa ne amintim de momentele placute e cea mai mare alinare.

    RăspundețiȘtergere
  8. m-a bufnit plansul! micutul de el... de ce trebuie sa exista atata si atata rautate in jurul nostru???

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce frumos era.. te mai asteapta un sufletel acolo sus sa va reintalniti.. Cred ca s-a dus linistit si impacat, a avut parte de iubire..macar acum la sfarsit. Imi pare rau pentru pierderea ta, imi dau seama c egreu e acum sa stai la birou fara el..

    RăspundețiȘtergere
  10. :(( esti ingerul lui pt ca i-ai facut ultimii ani din viata mai frumosi si sunt sigura ca te-a raspaltit cu dragostea cea mai pura de care numai un animal este capabil.
    Imi pare rau pentru pierderea ta...stiu cum e sa pierzi animalele pe care le iubesti..

    RăspundețiȘtergere
  11. E trist ca s-a dus, dar e minunat ce ai facut pentru el! Sa faci un caine sa se increada din nou in oameni, sa-l ingrijesti si sa-l iubesti nu e putin lucru...

    RăspundețiȘtergere
  12. Acum 2 saptamani a murit si cainele logodnicului meu calcat de o masina . Eu neavand niciodata pana atunci caini (pt ca stau la bloc) a fost ca si cainele meu . Un canish complet alb . Il chema Puffi (era foarte pufos) . Mereu cand eu si logodnicul meu ne mai certam venea si incerca sa ne impace . Ne pazea , se juca . Pana intr-o zi , cand eu fiind plecata mi-am lasat telefonul acasa . Logodnicul meu dormea . Atunci , a iesit dupa cineva pe strada in fata vilei si a fost spulberat de o masina . Noi inca suferim , si ne gandim sa ne luam un alt catelus .
    O sa treaca , cel mai important este sa il tii ascuns in inima ta si o sa fie ca si cum traieste :) De acum inainte o sa stea in permanenta cu tine , nu numai la birou . O sa il hranesti cu iubire &devotament , si o sa ai grija de el sa nu iasa din inima ta :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Citind postarea ta, mi s-a facut pielea de gaina si mi-au dat lacrimile. Saracutul!! Bine ca, datorita tie, ultima perioada a vietii lui a fost una frumoasa. Te pup si capul sus! Ii este mai bine!

    RăspundețiȘtergere
  14. Stiu cat suferi, si eu am pierdut (multe) suflete dragi de animale. Desi mi-au dat lacrimile pentru Patrocle si toti cei ca el, care sufera si sunt chinuiti, sunt fericita ca exista oameni care stiu sa iubeasca un animal si sa ii ofere alinare,mangaiere. Prea suntem inconjurati de cruzime. E bine sa vad ca mai gandeste cineva asa (destul de multi, dupa comentariile lasate). Felicitari fetelor, pentru ca un om care iubeste animalele este un om frumos frumos!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce frumos era...dar ce puteai sa faci..ai facut destule pentru el..atat a avut el de trait..cum ai spus si tu era batran si se stia ca nu mai avea mult de trait...unde s-a dus acum poate ii este mai bine..

    RăspundețiȘtergere
  16. O imbratisare pentru tine, sa-ti fie putin mai bine. Lui sigur ii este!

    RăspundețiȘtergere
  17. Si eu am plans cand am citit... ma bucur, totusi, ca a murit de batranete, si nu din alta cauza...

    RăspundețiȘtergere
  18. Sigur a murit de batranete.Asta nu anuleaza durerea din suflet pe care o simti,dar eu zic sa fii impacata cu tine si multumita ca ai reusit sa schimbi viata unui suflet.In primul rand l-ai facut mai prietenos si receptiv si apoi l-ai hranit,ai avut grija de el.

    RăspundețiȘtergere