Fericirea ...

2.4.21


Nu mi-am bazat niciodata fericirea pe o alta persoana, dar au fost perioade din viata mea cand am lasat ca ceea ce s-a intamplat in jurul meu sa ma afecteze mai mult decat ar fi trebuit. Am pierdut multe fiinte dragi mie si mi-a fost greu, o lunga perioada de timp, sa ma bucur de lucrurile simple si sa trec razand prin viata. Insa a venit un moment cand mi-am dat seama ca fericirea mea tine doar de mine si ca, daca nu fac ceva sa imi gasesc echilibrul, lucrurile si oamenii din jurul meu vor reusi mereu sa imi influenteze starea.

Nu a fost un drum usor si nu e mereu lin, dar sunt deja cativa ani de cand am decis ca nu ma ajuta cu nimic sa trec prin viata cu suferinta si durerea dupa mine. Sunt momente cand ma copleseste dorul si amintirile imi aduc lacrimi in ochi, dar in cea mai mare parte a timpului starea mea e una de fericire, asa cum n-am mai simtit-o de foarte mult timp. Si asta a inceput in momentul in care mi-am dat seama ca vreau sa fiu fericita si sa traiesc fiecare clipa, indiferent de ce nu merge in viata mea sau de problemele pe care nu am cum sa ocolesc.

Am trecut de la a-mi simti ochii grei cand ma gandeam la fiintele pe care nu le mai am langa mine la a zambi la amintirile pe care le am cu ei. In loc sa ma gandesc la ce nu am apucat sa traim impreuna am inceput sa ma gandesc la ce-am trait impreuna si la toate momentele care au contat. Am mai scris si alta data pe blog ca nu putem controla ce s-a intamplat, dar avem control total asupra modului in care reactionam la lucrurile si situatiile pe care nu le putem schimba. Pentru mine acceptarea mortii a fost pasul care a schimbat multe lucruri, e o lectie grea pe care mai devreme sau mai tarziu o invatam toti, in cazul meu a durat mult pana mi-am amintit cum e sa zambesti din inima.

Ganduri, franturi de ganduri, intr-o dimineata de aprilie ... daca simtiti ca aveti ceva de spus o puteti face in comentarii, daca nu e perfect in regula. Fiecare lucru se intampla la timpul lui.

4 comentarii

  1. Eu mi-am pierdut anul trecut tatal (azi ar fi fost ziua lui) si cele 2 pisici surori pe care le-am "mosit" acum 19 ani...si in ultimii ani mi-am pierdut bunica, a doua mea mama, catelusa de 17 ani, o alta pisica...Am sa tot recitesc cuvintele tale (s-au nimerit intr-un moment aparte si simt ca nu a fost intamplator ca fix azi ai postat asta) si sper sa ma ajute sa ma vindec, deocamdata simt ca mi-am pierdut bucati din mine si nu mai sunt completa. E tare greu cand cei dragi tie raman din ce in ce mai putini langa tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa iti lipseasca mereu, golul ala nu il umple nimeni si nimic, dar nu o sa mai doara atat de rau, asta pot sa iti spun cu certitudine. Sa iti fie bine si sa iti gasesti linistea!

      Ștergere
  2. Cred că ți-ar plăcea ultima carte scrisă de un terapeut pe care am citit-o (probabil ai văzut-o, cea de Lori Gottlieb), printre altele vorbește și despre ideea asta că uneori nu ne dăm voie să fim fericiți după ce suferim o pierdere fiindcă avem sentimentul de vinovăție/trădare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut-o la tine si mi s-a parut interesanta, mi-o dai si mie cand vom face un book swap. :)

      Ștergere