... cand nu poti sa te desprinzi ...

Cred ca tuturor ni s-a intamplat intr-un moment al vietii sa ne pese de cineva (fie el partener, prieten, simplu amic sau un simplu om de pe strada) si sa ii fim alaturi in cele mai nasoale momente (poate chiar daca aveam propriile noastre probleme), sa facem eforturi sa il ajutam ca apoi sa ne-o luam direct in fata cand respectivul a dat de bine si a uitat de tot.

Mie mi s-a intamplat recent (nu ca ar fi prima data, desi sincer mi-as dori sa fie ultima) si am nervi. Nu pe persoana in cauza (pentru ca nu poti schimba caracterul unui om, e asa cum e, alegi daca il tii langa tine sau nu - eu am ales sa pun distanta), ci pe mine - ca imi pasa. M-am incarcat de energie negativa, mi-am pierdut timpul aiurea (si cand zic timp nu ma refer la o ora pe saptamana), am fost acolo (cand eram coplesita de propriile mele probleme) ca apoi sa uite ca exist si sa primesc dupa cateva saptamani un telefon de genul "eu maine plec din tara, as fi vrut sa ne vedem, dar nu mai e timp".

Nu stiu voi cum reactionati cand aveti "prieteni" d-astia, insa eu am o problema cu detasarea - adica chiar daca am luat decizia ca omul respectiv nu are ce cauta in viata mea, inca ma gandesc ca poate se simte nu stiu cum, ca poate ar fi bine sa ii zic ca face o tampenie (sau cum e situatia), ca poate ... ma rup de persoana, dar o parte din sufletul meu e inca acolo ...

Mi-as dori sa nu-mi pese, sa nu ma intereseze, sa ma port cu acelasi egoism ... si nu pot. Nu-s croita asa, nu functionez asa, dar mi-e clar ca nici nu functionez bine. Nu sunt dezamagita, nu am resentimente, dar nici bine nu ma simt ... habar n-am ce naiba e in capul meu insa nu inteleg ... zambesc cand scriu, dar e un zambet amar.

Cand nu gasesti nimic bun de spus despre o persoana ... mai bine taci - asta cred eu si asta e ceea ce o sa si fac ... uneori cuvintele sunt inutile, dar daca aveti vreo reteta sigura (sunt autoironica acum) de detasare spuneti-mi-o si mie ... poate n-o sa mai fiu asa batuta in cap alta data ... orice tip de relatie trebuie sa fie din ambele parti, cand unul doar ia si profita si altul doar ofera ... n-are ce sa iasa bun!


Nu cred ca e cazul sa mentionez ca postarea asta n-are nici o legatura cu vreun barbat, e doar o stare a mea in momentul asta, o stare care ma apasa si ma indispune, o stare cauzata de o "prietena" (si nu am ales-o eu, ci asa a fost conjunctura - si mai ironic, nu?). 

12 comentarii:

  1. E urat cand se intampla chestii de genu asta, ca de cele mai multe ori ramai cu intrebari la care nu ai si nu vei avea niciodata raspuns, dar poate e mai bine asa.

    RăspundețiȘtergere
  2. uf ce urat, eu ma consider norocoasa pentru ca nu am patit nimic de genul asta. din fericire oamenii pe care i-am ajutat nu au uitat asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. As vrea si eu sa ma detasez usor...Si chiar in aceasta perioada, prieteni din copilarie, cu care am crezut ca voi imparti mereu bune si rele, uita cu lunile sa mai dea un semn, desi atunci cand au nevoie, stiu unde sa ma gaseasca.Si tot mie mi se pare ca poate eu sunt de vina....

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca am o "reteta"! Sigur ca mi s-au intamplat si mie d-astea, dar cu timpul am inteles ca am asteptari nerealiste de la altii (ba chiar si de la mine insami!) - asa ca acum incerc, cel putin, sa iau pe fiecare cum e, vazand ca si eu sunt cum sunt si nu prea pot fi schimbata...Nu e cazul sa te simti rau, toti suferim dezamagiri mai ales fiindca ne e greu sa intelegem cat de diferiti suntem totusi! Si poate mai e o cauza - in general simtim cand nu ne "potrivim" cu cineva, dar nu luam in seama avertismentul... Iti doresc sa ai o stare buna cat mai curand!

    RăspundețiȘtergere
  5. te inteleg perfect pentru ca sunt fix la fel. saptamana asta mi-am luat-o de 2 ori, de la 2 persoane diferite, si eu inca mai incerc sa le gasesc scuze...

    RăspundețiȘtergere
  6. Extraodinar de bine te inteleg! Poate ti-ar fi mai bine daca te-ai gandi la faptul ca naravul din fiere n-are lecuire - si de-o parte si de alta! Apoi, ceea ce a depins de tine ai facut, atata vreme cat esti multumita si impacata cu actiunile tale...e ok; pe-ale celorlalti nu le putem controla; situatiile acestea sunt benefice daca gandim ca ne-au aratat ce simte si ce considera cu-adevarat o persoana din viata noastra! Eu pot spune toate acestea privind obiectiv; cand sunt implicata, gandesc si simt asemeni tie! :)

    Pupici!
    Ilda
    lavender thoughts

    RăspundețiȘtergere
  7. ma incearca si pe mine sentimente asemanatoare...tocmai am rupt o prietenie de aproape 12 ani, si ma simt...fara resurse. ma gandesc, ca pe viitor imi va foarte greu sa ma atasez din nou, asa, de cineva...sa ne vedem zilnic, cu diferite ocazii, sa radem, sa plangem, iar apoi sa intervina cineva si sa schimbe totul. e trist! daca am lasa orgoliile cel putin o ora deoparte si am spune tot ce gandim....sigur lumea ar fi mai buna! iti multumesc pentru aceasta postare, m-a facut sa realizez ca nu sunt eu nebuna, ca nu sunt eu singura care trece prin astfel de stari...te pup si iti urez o zi minunata!:)

    http://thatswhywesmile.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
  8. Jade, incerc sa nu-mi pun intrebari, nu prea exista nici un raspuns ... fiecare face cum simte si cand nu esti in stare sa-ti stabilesti prioritatile ... asta spune multe.

    Gabriela, eu nu ajut pe cineva ca sa-si aminteasca, dar nici nu accept sa fiu folosita si luata de proasta ... cam la asta se reduce tot.

    Adina, poate chiar e vina noastra, ca acceptam oameni care nu ar avea ce sa caute in viata noastra ...

    Anonim, nu sunt dezamagita (viata m-a invatat ca doar asteptarile mele ma pot dezamagi), mai degraba sunt scarbita, desi nu e un cuvant frumos.

    Zuzele, eu nu caut scuze, sa se spele pe cap cu ele ... chiar am lucruri mai bune de facut, insa stiu (din experiente trecute) ca va veni o zi cand va trebui sa ma explic eu de ce nu vreau sa continui relatii de genul asta si asta mi se pare chiar penibil.

    ilda, sunt mai mult decat impacata cu mine, stiam de cand m-am dat peste cap sa o ajut cum e, insa n-am putut sa nu fac nimic ... nu e stilul meu, doar ca uneori simti nevoia sa scoti lucrurile astea afara ... oricum i-am spus si ei ce aveam de spus (desi am facut-o cu manusi ca sa nu ii stric plecarea - ar fi trebui sa nu ma intereseze lucrul asta, la asta m-am referit ca-s batuta in cap) :)

    Florina, nu esti sigura, si nu e vina ta, oamenii sunt cum sunt si se schimba, nu ai cum sa influentezi alegerile lor, fiecare are dreptul sa greseasca, tot ce poti face este sa nu permiti sa-ti fie tie rau, iar daca asta inseamna sa scoti un om din viata ta, o faci. Eu asa cred.

    RăspundețiȘtergere
  9. Camelia, nu-mi explic cum, dar chiar am impresia că ai descris o povestioară de care şi eu mă minunez, deşi a trecut mai bine de un an, timp în care am luat distanţă faţă de acea persoană. Şi la fel ca şi tine, vorbesc despre o aşa zisă prietenă, o persoană de care chiar m-am ataşat şi implicat în egală măsură. Şi acum mă gândesc, oare ce s-a putut întâmpla încât să uite complet de existenţa mea? Sincer, nici dacă ar fi vreo şansa de-a primi acel răspuns cândva, nu cred că aş putea şterge cu buretele toate lacrimile, gândurile, grijile, ofurile din acest ultim an. Nici măcar o urare de La mulţi ani, nici măcar un gând de sărbători, şi totuşi... Ne despart, fizic vorbind, 200 km... E greu, dar în timp, ajungem să ne detaşăm, nu avem o altă cale mai bună de urmat, şi asta dacă ne dorim să nu ne pierdem sufleteşte...

    RăspundețiȘtergere
  10. Mihaela, eu cred ca se cheama egoism, cand nu te gandesti decat la tine si nu te obosesti macar sa te gandesti ce efect au asupra celorlalti faptele tale ... in momentul in care o sa primeste raspunsul mai mult ca sigur ca n-o sa mai ai nevoie de el si nu te va mai interesa, in general asa se intampla. N-am pierdut nimic, nici tu, nici eu, oamenii (aia care valoreaza ceva si merita) nu fac asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  11. Din pacate si cu tristete in suflet iti spun ca am patit-o si eu in ultimii 2-3 ani si nu doar cu "prietene" ci chiar si cu o verisoara la care tineam foarte mult. La inceput eram furioasa si chiar am incercat sa nu mai vorbesc cu persoanele respective, dar am realizat ca singura care sufera prin aceasta atitudine eram tot eu. Cateodata ma consolez singura ca asa e viata... fiecare e prea ocupat sa-si mai aminteasca de persoanele dragi odata. Sau poate sunt eu o naiva, fraiera si sentimentala care se ataseaza mereu de cine nu trebuie.. Who knows??

    RăspundețiȘtergere
  12. Anca M., nu cred, pur si simplu unii dintre noi simtim mai mult, in final pierd aia care nu stiu sa aprecieze, pacat ca intre timp noi ne mancam sanatatea si ne facem griji aiurea.

    RăspundețiȘtergere