7 intr-o saptamana #323

Saptamana asta a fost interesanta din foarte multe puncte de vedere, a fost o saptamana care m-a facut sa vad mult mai clar niste lucruri si sa accept in totalitate niste chestii care imi dau tarcoale de ceva vreme. Au fost zile pline, dar si zilele in care mi-am luat timp pentru mine si sufletul meu, timp pentru ceea ce conteaza cu adevarat si ce ce ma face fericita. 

Am reusit sa nu ma enervez si sa iau exact asa cum au venit niste situatii de-a dreptul hilare care te fac sa te intrebi in ce tara de nebuni traim, iar asta m-a facut sa ma simt extrem de norocoasa ca sunt asa cum sunt si ca am capacitatea sa accept deciziile oamenilor, chiar daca nu sunt de acord cu ele. Nu imi place deloc rautatea din jurul nostru, nu imi plac oamenii care judeca si care au impresia ca detin adevarul suprem si nu imi place absolut deloc prostia dusa la extrem pe care, din pacate, o vad tot mai des. Dar nu ma iau la cearta cu nimeni, nu ma exprim urat si nici nu incerc sa imi impun vreun punct de vedere.

Am profitat de zilele mai calduroase de la inceputul saptamanii si am ajuns de cateva ori in parc. Am avut laptopul cu mine si am muncit, dar m-am si plimbat, am ascultat muzica, am citit si m-am bucurat de culorile care incep sa arate toamna asa cum e cu adevarat. As fi vrut sa fac asta si spre sfarsitul saptamanii, dar vremea e destul de urata in Bucuresti: e foarte frig, totul e intunecat si vantul e foarte puternic si se pare ca asa vor fi si zilele urmatoare. Schimbarea asta brusca a vremii a afectat multa lume si nu pot sa zic ca eu sunt foarte incantata de ea.

Printre placerile de saptamana asta sunt cateva lumanari pe care le-am cumparat: cele din poza sunt comandate de la Sinsay (sunt inca disponibile pe site si costa 15,99 lei, eu in magazinele fizice de langa mine am gasit o singura data lumanari, asa ca prefer sa le comand on-line), dar am luat cateva si de la Pepco din gama aia cu 3 fitiluri. Toamna si iarna imi place sa aprind in fiecare seara cate o aroma diferita, face parte din ritualul meu de relaxare si liniste.

Vremea rece mi-a facut pofta de gatit si am folosit cuptorul aproape zilnic pentru a face diverse chestii rapide si delicioase - in poza este un fel de frittata pe care am facut-o cu ce aveam prin casa. Nu am urmat nici o reteta anume, ci am folosit ce aveam: cateva oua + albusuri de oua, branza Cheddar, varza kale (am gasit-o intr-o seara la oferta la Lidl si am luat-o pentru ca nu mai mancasem de multa vreme), rosii uscate si bacon. A fost gata in 25 de minute, nu am folosit deloc aragazul si ne-a placut mult ce-a iesit, aromele s-au combinat foarte bine si o sa mai incerc si alte combinatii.


M-am jucat putin cu produsele pentru buze pe care le am, dar am incercat si cateva noi pe care le-am primit. Si n-am putut sa nu ma gandesc cat de mult ne influenteaza aspectul, respectiv ambalajul, atunci cand alegem un produs. Astea 3 produse sunt de la Pat McGrath si arata intr-un mare fel, insa gasim produsele la fel de bune pentru buze si in alte categorii de pret pentru ca nu au un ambalaj premium si nu arata atat de bine. Partea asta cu pretul mare pentru un ambalaj luxos nu se practica doar in industria cosmetice si o stim toti.

Si pe partea de parfumuri am tot jonglat cu diverse arome pentru ca frigul ma face sa intind mana dupa alte parfumuri decat cele pe care le-am folosit saptamanile trecute. Am revenit la unele mai vechi care imi plac mult in perioada asta, dar am incercat si cateva noi sa vad cum ne intelegem, nu m-a fascinat nici unul incat sa imi doresc ceva nou in perioada urmatoare.

Nu simt nevoia de vreun highlight al saptamanii, desi sunt multe care s-ar putea incadra aici, insa simt nevoia sa va spun (si sa-mi spun) cat de important e sa nu lasam toata mizeria din perioada asta sa ne atinga si sa scoata la suprafata partile mai putin placute pe care toti le avem, indiferent ca vrem sau nu sa recunoastem asta. 

Saptamana voastra cum a fost?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu