7 intr-o saptamana #253


A venit primavara, calendaristic vorbind, dar eu simt ca iarna nici nu a existat anul asta si parca am ceva regrete pentru ca as fi vrut sa vad Bucurestiul alb. Dar asta nu ma opreste sa ma bucur de perioada asta si de tot ce e frumos, am inceput saptamana cu flori si am terminat-o tot asa si florile mi-au adus multa bucurie, chiar daca zilele astea au fost incarcate si eu m-am luptat cu multe ganduri si sentimente. Unele perioade ne solicita mai mult decat altele si eu incerc sa nu imi pierd echilibrul indiferent de ce anume se intampla in jurul meu, nu e mereu usor.

Pe mine gatitul ma relaxeaza, asa ca zilele astea am stat mai mult in bucatarie ca sa imi linistesc mintea si sa nu ma mai gandesc la lucruri pe care oricum nu le pot schimba. Am facut din nou o combinatie care imi place mult - broccoli, conopida, piept de pui, oua si branza cheddar, dar am incercat si niste zucchini fries cu un pesmet low carb luat de aici si mi-a placut tare mult ce a iesit. In ultima perioada am incercat multe retete low carb si o sa incep sa scriu si pe blog cateva dintre cele care cred ca merita.

Ochelarii mei de vedere au suferit un accident neprovocat (inca nu inteleg prea bine ce si cum s-a intamplat), asa ca am avut nevoie sa ma duc sa imi fac o alta pereche si am ajuns in showroomul deschis de Videt pe Dorobanti - mai dureaza putin pana voi putea sa ridic ochelarii pentru ca am niste lentile mai pretentioase, dar mi-a placut diversitatea de modele pe care am gasit-o in showroom. Am fost si la cumparaturi, am profitat de reducerile de la Parfois si mi-am luat cateva bratari noi (au fost intre 6 si 10 lei), dar si cateva accesorii pentru Martisor.

Sfarsitul de saptamana a insemnat pentru mine liniste si relaxare, am citit o carte usoara si amuzanta pentru ca de multe ori cartile de genul asta reusesc sa ma detensioneze si ma fac sa nu ma mai gandesc la ce nu trebuie si am petrecut timp cu oamenii dragi mie. Saptamana viitoare mi-am propus sa las lucrurile sa treaca pe langa mine si sa iau o pauza de la programul agitat din ultima perioada pentru ca simt ca am nevoie de asta. Va doresc o primavara minunata, plina de oameni si lucruri care sa va bucure sufletul!

4 comentarii:

  1. Cat de bine arata acei zucchini fries! Sa ai o primavara minunata, plina de zambete alaturi de oameni dragi!

    RăspundețiȘtergere
  2. O primavara frumoasa si plina de soare iti doresc!

    RăspundețiȘtergere