Ganduri de azi


Sunt lucruri despre care vreau sa scriu pe blog de mult timp, insa niciodata nu gasesc momentul sau starea potrivita. Inainte imi era mult mai usor sa pun in cuvinte ceea ce simteam, sa-mi expun starile si gandurile fara probleme, dar agresivitatea si competitia din mediul on-line m-au facut sa fiu mult mai atenta cu ce expun si cu ce impartasesc aici, m-au facut sa gandesc de multe ori inainte de a-mi pune sufletul si trairile pe tava pentru ca tendinta e sa iei piatra si sa dai, de cele mai multe fara sa ai habar despre ce e vorba.

Oamenii s-au obisnuit sa puna etichete foarte usor si sa faca greseala (eu nu folosesc des cuvantul asta, dar aici chiar e necesar) sa creada ca toti suntem la fel si daca unuia ii e usor sa faca ceva asa ii este si altuia. Am uitat sa ne gandim ca fiecare vine in spate cu un trecut, cu niste probleme de care habar n-avem, cu traume si dureri pe care nici nu le banuim, cu povesti de viata pe care nu le stim, dar ne e foarte usor sa dam "sfaturi" si sa emitem pareri pe care nu le cere nimeni si de care nimeni nu are nevoie. Dar cel mai grav este ca blamam acele lucruri pe care nu le intelegem si credem ca daca noi am ales un drum orice alta varianta aleasa de altcineva este o mare prostie.

Astazi vreau sa va spun despre vulnerabilitate, aia care ne facem sa nu spunem ce simtim, aia care ne face sa ne inchidem in noi, aia care ne blocheaza si nu ne lasa sa ne exprimam emotiile. Sunt momente in viata cand suntem pusi in situatii care ne aduc in stari de disperare, sunt lucruri care ne dor atat de tare incat nu putem vorbi despre ele, sunt dureri care ne macina si sentimente care ne fac praf, sunt momente cand tot ce vrem sa facem este sa fugim si sa ne izolam, insa ceea ce uitam in momentele astea deloc usoare este ca ceea ce nu spunem si nu scoatem din noi se aduna si se aduna pana lucrurile ajung intr-un punct mult mai grav si dureros.

Tot ce am scris pe blog in ultimii 9 ani este din experienta proprie, n-am vorbit vreodata despre ce-am citit sau auzit pentru ca eu nu sunt asa. Stiu pe propria piele ce inseamna sa lasi durerea sa te copleseasca, stiu ce inseamna sa te doara atat de tare incat sa nu poti vorbi despre un subiect pentru ca numai gandul la acea trauma te face sa-ti pierzi echilibrul fragil, stiu ce inseamna sa aduni in tine si sa nu spui, stiu cum se simte sa ajungi intr-un punct in care sa nu mai vezi o solutie si sa ramai totusi in picioare pentru ca asa este construit, pentru ca asa ai fost invatat, pentru ca altfel nu stii, pentru ca ... motivul nu e important. 

De fapt tot ce voiam sa spun este sa gasiti pe cineva (nu conteaza ca este un prieten, cineva strain, un specialist) si sa spuneti ceea ce va doare, atunci cand sunteti pregatite sa o faceti. Uneori sa pui in cuvinte ce doare cel mai tare e primul pas catre eliberare. Si se simte atat de bine ...

10 comentarii:

  1. Nu vad ce-ar mai fi de adaugat :)
    Cred ca oamenii cu adevarat curajosi sunt cei care-si asuma si integreaza vulnerabilitatea, neramanand "intepeniti" in ea.
    Si, da, cuvintele/ vorbitul elibereaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Articolul tau mi a ajuns direct la suflet. Eu la un momendat imi gasisem un sfatuitor adica pe colega mea de banca dar sa dovedit a fi de neincredere. Desi nu este bine sa tinem in noi ceea ce ne macina, trebuie sa gasim pe cineva cu care sa comunicam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oamenii se dovedesc de multe ori a fi altceva decat ceea ce credem, nu are nici o legatura cu noi. Tine strict de ei, important e ca tu sa nu aduni lucruri mai putine placute in tine.

      Ștergere
  3. E adevarat ca ma feresc de vulnerabilitate pe cat pot pt ca altfel as ajunge sa-mi pun cebusa in cap si nu vreau asta. Daca nu ai trecut exact prin ce trece persoana respectiva nu ai cum sa intelegi prin ce trece, chiar daca eu ii spun unei persoane cuiva nu poate sa-si imagineze exact cum e. Si asta mi se intampla si mie, sa nu inteleg mesajul sau sa nu-l inteleg la timp. La fel de adevarat este caca te izolezi si mu vorbesti cu oamenii chiar si despre problemele tale, ratezi o gramada de sanse si nu profiti de niste usi care ti s-ar putea deschde. E cu dus si intors din punctl meu de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fiecare face ce simte, uneori nu e nevoie sa te inteleaga nimeni (nici nu ar avea cum, tinand cont ca avem experiente diferite chiar daca trecem prin situatii similare), important e sa nu tinem in noi.

      Ștergere
  4. Camelia, eu te urmaresc pentru ca nu mi-ai dat niciodata sentimentul de fake si m-am regasit in multe dintre articolele tale, chiar daca nu prea fac comentarii. Este adevarat, tendinta generala este de a judeca oamenii superficial, fara a avea o privire ampla asupra situatiei si atunci preferi sa nu te expui prea mult. Eu una personal nu am prietene de suflet, ca sa zic asa, desi de multe ori m-ar ajuta enorm sa-mi impartasesc problemele cu cineva care, chiar daca nu ma poate ajuta, sa vina cu o vorba buna de alinare sau cu o incurajare. Din fericire, sunt si oameni ca tine care mai publica cate un gand, o frantura de viata care ajunge exact acolo unde trebuie, cand trebuie... Nu spun mai multe, nu te cunosc, dar uneori vorbele tale au fost pentru mine cuvintele alea de alinare pe care nu au de unde sa vina...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur, sa stii ca pentru asta scriu. Nu e deloc usor si cred ca voi, cele ce ma cititi de multa vreme, stiti ca tin la viata mea privata si sunt lucruri pe care eu nu le expun niciodata, dar stiu ca de multe ori cuvintele pot ajunge exact unde trebuie si asta ma motiveaza. Sper sa-ti fie bine si sa te bucuri de tot ce are viata sa-ti ofere.

      Ștergere