Se poate si asa (16)

2.3.16

Am strans o sacosa plina de ambalaje goale si era cazul sa fac poze si scriu postarea asta, sa scap de tot ce adunasem. Bineinteles ca am uitat sa pastrez anumite ambalaje, dar asa se intampla mereu. Oricum s-au adunat destule si am despre ce sa povestesc. 

Gama Color Smart de la Matrix nu mi-a placut in mod deosebit, nu as cumpara produsele din nou (acum folosesc ceva tot de la Matrix - Curl din gama Total Results si astea chiar imi plac), in schimb samponul si balsamul din gama Power Volume 48H de la Schauma chiar mi-au placut, v-am povestit de ele pe blog, eu le-am primit, insa mi se pare chiar ok pentru pretul pe care il au. M-am vopsit cu Syoss si Palette, am folosit o masca de la Aussie (3 Miracle Minute) chiar mi-a placut si masca Absolut Repair de la L'Oreal Proffessionel, pe care am inceput sa o apreciez de-abia cand era pe terminate. Nu obisnuiesc sa pun produse pe care nu le-am folosit eu, insa stiu ca m-ati intrebat de samponul de la Gerovital cand vi l-am aratat acum ceva vreme, l-a folosit mama si mi-a zis ca i-a placut, chiar daca n-a vazut nici un efect regenerant.


Am terminat exfoliantul gel cu ceai verde de la The Body Shop, un alt exfoliant de la St.Ives, niste saruri de baie de la Aromatherapaes, cateva masti de fata, o spuma de baie de la Balea si gelul de dus spuma de la Greenland. La ultima postare de genul asta m-am laudat ca o sa va arat multe ambalaje de gel de dus, am esuat lamentabil, am cumparat cateva spume de baie de atunci, le-am inceput pe toate (curiozitatea asta), asa ca ... am baia plina de geluri si spume pentru dus. Sa vedem cum ma prezint la tura urmatoare de produse terminate.


Inca o lotiune micelara de la Garnier am dat gata, sprayul pentru perna de la Treets mi-a placut mult si m-a tinut o gramada (de obicei nu va arat si produse de genul asta, dar asta chiar merita mentionat) si am terminat si crema de maini cu lapte de capra de la Ziaja. Weekly Resurfacing Treatment 10% AHA si Hyaluronic Acid Booster (pe asta l-am luat din nou in varianta mare) din gama Resist de la Paula's Choice au fost folosite pana la ultima picatura. Am avut o crema mini pentru ochi de la Lioele pe care am terminat-o si am terminat si un ser cu acid hialuronic de care nici nu cred ca v-am povestit pe blog. L-am primit de la o firma de afara si mi-a placut atat de mult ca l-am folosit pe tot. Cateva capsule anticelulitice de la Collistar (v-am povestit zilele trecute cum le folosesc eu) au ajuns si ele in sacosa cu produse terminate.


Am reusit sa termin si cateva produse de machia: fondul de ten Ginger & Vitamins de la Korres (mi-a placut mult de tot, v-am mai spus de el), un concealer iluminator de la Sleek (care nu mi-a placut deloc, ambalajul a fost jalnic, ba scotea, ba nu produs, nu l-as cumpara din nou), doua rimeluri de la L'Oreal si un ruj de la MAC - Creme D'Nude. Pentru fondul de ten mai am o rezerva in sertar, iar rujul de la MAC probabil ca o sa-l cumpar din nou pe viitor, este printre preferatele mele.


Nu obisnuiesc sa va arat mostre pe blog, insa de data asta o fac pentru ca am avut cateva mostre si miniaturi de la Kiehl's (nu le-am mai pastrat pe toate, insa am incercat vreo 10 produse de la ei in total) si vreau sa va spun cum mi s-au parut pentru ca le tot vad laudate si dupa ce le-am incercat chiar nu pricep de ce. Am fost extrem de curioasa sa incerc crema pentru ochi cu avocado si Midnight Recovery Concentrate si ma bucur ca nu m-am repezit sa le cumpar (asa cum am intentionat cand Kiehl's s-a lansat in Romania), ci am cerut mostre inainte pentru ca m-au dezamagit groaznic. 

Crema de ochi nu mi-a placut deloc, degeaba am incalzit-o intre degete, degeaba am vrut si am tot incercat, pur si simplu nu mi-a placut si nu inteleg de unde nebunia asta. Iar dezamagirea cea mai mare am avut-o cu Midnight Recovery Concentrate, atat de laudat e produsul asta ca nici nu m-am uitat ce contine, am avut o varianta de 4 ml si cand am aplicat cateva picaturi pe ten am simtit ca-mi ia fata foc si m-am gandit ca sigur are uleiuri esentiale si asa e: coriandru, rozmarin si lavanda. Tenul meu nu reactioneaza de obicei la produse, insa la asta a facut urat de tot, a ajuns direct la cos si ma mir de cate ori il vad laudat si prezentat ca nu stiu ce produs minune. 

Lotiunea Ultra Facial Oil-Free contine alcool (al treilea ingredient) si mentol, nu mi-a placut deloc, nici nu stiu de ce am incercat-o, lotiunile tonice m-au "omorat" cu mirosul lor, nu mi-au placut de nici un fel, serul Hydro-Plumpling mi s-a parut bunicel, insa nu extraordinar, cleanserul nu mi-a placut in mod deosebit, singura care mi-a placut mai mult a fost Rare Earth Deep Pore Cleansing Masque, insa este doar o masca banala pe baza de argila, nu cred ca merita atatia bani.

Ma asteptam la cu totul altceva de la produsele astea, de aici si dezamagirea destul de mare in ceea ce le priveste. Stiu ca sunt multe persoane care le adora si le ridica in slavi, pentru mine sunt un mare nu si daca va ganditi sa va luati ceva va sfatuiesc sa cereti mostre inainte si sa nu va repeziti cu capul inainte. E doar parerea mea, bazata pe ceea ce am observat incercandu-le


Iar m-am intins, dar am vrut sa va ofer si cateva informatii (utile, zic eu), nu doar sa va arat niste ambalaje goale. Voi reusiti sa terminati produsele sau faceti ca mine si incepeti mai multe produse de acelasi fel? Ati incercat ceva de la Kiehl's? Ce impresia v-au facut produsele lor?

11 comentarii

  1. Mi se pare incredibil ca ai reusit tu sa dai gata atatea produse! :)))
    Produsele care se termina cu adevarat la mine sunt deodorantul (folosesc un singur tip de deodorant), alaturi de sampon si gel de dus (din care am desfacute cel putin 5 sticle simultan si rezerve serioase in dulapuri si pe unde le mai pot depozita). Valabil si pentru rimel si fond de ten. In rest, ajung sa le arunc pe jumatate consumate si oarecum expirate (in sensul ca au un aspect dubios sau nu mai tin minte de cat timp l-am desfacut), expirate in tipla sau (cele mai norocoase) le daruiesc pentru a nu expira la mine in dulap.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai si termin o parte din ele, altfel n-ar avea sens. Eu dau din ele multe, arareori ajung sa arunc produse. Nu-ti zic cate geluri de dus si lotiuni de corp (si nu numai) am eu incepute, e mai bine sa nu stiu nici eu un numar exact. :)

      Ștergere
  2. E normal sa nu se observe niciun efect doar de la un sampon, ca este el regenerant, hidratant, etc. Folosit cu produse din aceeasi gama observi rezultate. Asa ca la cel de la Farmec ARE efecte regenerante, dar l-am folosit cu fiolele regenerante si lotiunea cu petroleum de la ei. Rezultatul nu se vede in 2 saptamani, ci de la 4 incolo.
    Asa am vazut un comentariu pe Strawberry la samponul CHI Infra Moisture Therapy unde o duduie spune ca a crezut ca va "face minuni" in legatura cu hidratarea dar pt ca nu a obtinut efectul intens de hidratare nu o sa il mai cumpere. Eu folosesc de 2 ani gama (sampon, masca, ser) si chiar face minuni!! Ceea ce vreau sa spun cititoarelor tale care intreaba este ca un sampon reprezinta cea mai mica parte dintr-o gama de ingrijire si efectul e cel mai mic.
    Abolute Repair este o gama minunata (am avut-o multi ani cand eram blonda)daca parul este deteriorat/tratat chimic. Ai apreciat-o cand era pe terminate pt ca ai vazut rezultatul in timp.
    Mie mi se termina produsele Chi Infra Moisture Therapy si oscilez intre Biosilk (acelasi producator cu CHI)si Intense Repaire (care ofera hidratare intensa, dar nu atat de intens si reparator ca Absolute Repair, am avut-o), masca tocmai am pierdut-o redusa pe Strawberry...
    Am terminat un deodorant Farmec Fresh, o lotiune micelara Elmiplant 3 in 1, o crema de noapte Aslavital Mineral, un balsam de buze Palmers, un gel de dus de la YR.
    Nu am incercat Kiehl's si sincer nici nu ma tenteaza.

    Mihaela I.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a folosit doar samponul, am primit mai multe produse din gama (inclusiv lotiunea de care spui) si le-a folosit aproape 2 luni, nu 2 saptamani. Ca orice produs, depinde de multi factori daca functioneaza sau nu.

      Masca nu am folosit-o constant ca sa observ rezultatele in timp, am mai avut produse din gama asta si le-am folosit cateva luni si nu mi s-au parut extraordinare, probabil ca pentru un par foarte deteriorat e altceva, al meu a fost doar putin uscat, desi nu cred pentru ca m-am uitat si eu pe formula si nu difera fata de altele mult mai accesibile. Produsele CHI pe mine nu ma incanta, samponul pentru par vopsit mi-a cauzat recent probleme cu scalpul (si nu am un scalp sensibil), mai am cateva neincepute chiar din gama Infra Moisture (pe care am mai avut-o) si nu-mi vine sa intind mana sa le folosesc. De la Biosilk mie imi place mult Maracuja Oil, chiar vreau sa mi-l iau dupa ce termin din produsele pe care le m.

      Ștergere
    2. Stii cum vine, ce mie imi place altcuiva nu-i face... sau ceva de genul.

      Mihaela I.

      Ștergere
  3. Ai fost o harnicuta! Eu am in stoc Schauma fito-cofeina, de abia astept sa il incerc sa vad ce efect are.

    RăspundețiȘtergere
  4. N-am încercat nimic de la Kiehl's, am vrut să intru și eu să cer niște mostre, dar deja mă interesasem de formulele câtorva și am știut din start că nu m-ar convinge.
    Bravo pentru consumate! Chiar dacă n-ai reușit să dai gata multe din baie, cum ți-ai propus... măcar ai multicel makeup. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur nu te-ar incanta, asa ca ai facut bine ca ai stat departe. :)

      Ștergere
  5. Si eu am terminat zilele trecute apa micelara de la Garnier. Mi-am luat -o din nou dar varianta verde si momentan nu am obs diferente, ambele imi par la fel de bune .Un demachiant pentru ochi de la YR,care mi-a placut foarte mult, cu siguranta il recumpar.Cu greu reusesc sa termin produsele,am aceeasi problema deschid mai multe in acelasi timp.
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aia verde nu cumva are alcool? Parca asa stiam. Curiozitatea e mare, stiu cum e. :)

      Ștergere