I pick, we dazzle

Va spuneam in urma cu cateva saptamani ca am participat la un eveniment Pick'N'Dazzle, ceea ce nu v-am spus atunci a fost ca am acceptat invitatia lor de a crea o cutie personalizata, care de astazi poate fi comandata de aici. Contine 5 produse full size, produse alese de mine, o sa va explic si de ce le-am ales, costa 199 lei (transportul prin curier este gratuit, reducerea este de 53%). Oferta este limitata si va fi disponibila doar pentru o perioada de timp, asa ca daca va tenteaza cutia asta profitati.

N-a fost usor sa aleg dintre atatea produse, insa m-am gandit ce inseamna pentru mine frumusetea (si are legatura mare cu ce avem pe interior, nu doar ce aratam la exterior) si care consider eu ca sunt pasii esentiali pentru un ten, par si corp ingrijit. Asa ca tema cutiei mele este Beauty in 5 steps.


Primul produs ales de mine este serul Nutrix Caviar de la Kueshi, brand de la care am incercat doua uleiuri si de care v-am si povestit pe blog la inceputul anului. Serul are o formula foarte buna, bogata in antioxidanti, ingrediente cell communicating, uleiuri si vitamine si-mi place mult. Are cativa iritanti la finalul listei, nu e ceva care sa ma ingrijoreze fiind ultimele pe lista deci intr-o concentratie foarte mica, formula are ingrediente extrem de benefice pentru ten.

Textura este mult mai cremoasa decat a unui ser obisnuit, intra repede in piele si o lasa pregatita pentru urmatoarele produse. Nu stiu cati ani au trecut de cand am inceput sa folosesc seruri inainte de aplicarea produsului hidratant, insa nu as renunta la ele, asa ca mi s-a parut esential ca in cutie sa se regaseasca si un ser.


Al doilea produs pe care l-am ales este Soft-Tolerance & Eye Contour Cream de la Naobay, care m-a atras atat datorita formulei, cat si ambalajului. Formula este foarte misto, plina de ingrediente benefice pentru ten (perfecta si pentru zona sensibila din jurul ochilor), contine resveratrol, ca si serul de la Kueshi, intra repede in piele si hidrateaza.

Ambalajul din lemn ii da o nota de eleganta si mi se pare extrem de misto. Nu e de luat in calatorii, fiind destul de greu, insa arata foarte bine, iar crema mi se pare foarte buna. Daca e sa ii caut un minus (dar asta doar asa ca sa fiu carcotasa) este mirosul, este unul usor medicamentos, nu neplacut, ci l-as descrie mai degraba ca unul dintr-un mediu steril (cel putin pe mine la asta ma duce cu gandul).


Trebuia sa pun in cutie si ceva parfumat, n-aveam cum altfel. Parfumurile sunt ceva personal si tin de multe lucruri, asa ca e de preferat sa fie alegerea fiecarei persoane, insa o lotiune de corp hidratanta cu un ambalaj luxos si cu o aroma misterioasa parca nu suna rau, nu? 

Brown Crystals Luxury Body Lotion de la Vivian Gray are o aroma destul de puternica, usor picanta, senzuala, este o combinatie de vanilie cu iasomie, flori de portocal si tuberoze. S-ar putea sa nu placa tuturor, insa mie mi se pare perfecta pentru o plimbare tarzie, pentru o seara in care vrei sa te simti speciala sau pur si simplu pentru momentele cand vrei sa te rasfeti.


Cuticle Rehab de la Sally Hansen poate sa fie alegerea care sa va intrige, insa nu este una intamplatoare. Mainile sunt cartea de vizita a unei femei, iar eu care toata ziua sunt cu mainile in lipici, funde, stante si alte nebunii stiu asta foarte bine. Mi se intampla des sa plec de acasa in graba si sa descopar ca cuticulele mele nu sunt in cea mai buna forma, asa ca un produs de genul asta ma salveaza. E usor de luat in geanta si de folosit exact atunci cand ai nevoie.

Cuticle Rehab contine o gramada de uleiuri (sofranel, avocado si susan), dar si vitamina E si-mi place la nebunie. Textura este mai degraba cremoasa decat uleioasa si face o treaba nemaipomenita pentru cuticulele uscate. Se aplica usor, se maseaza pana se absoarbe si nu lasa o pelicula uleioasa. E clar un produs care n-o sa-mi lipseasca de acum incolo.


Ultimul produs din cutie este Desert Lush Sheer Lipstick (nuanta Crisp Nude) de la Teeez, care imi place si nu-mi place. Imi place ambalajul, imi place cum arata in ambalaj, imi place ca ofera si protectie solara (mica, dar exista), insa nuanta nu este exact ce m-am asteptat sa fie. De fapt nu stiu daca nuanta e problema, ci mai degraba particulele care dau senzatia de buze umede, parca nu-mi place cum se vede, asa ca am preferat sa-l port peste alte nuante sau sa-l aplic doar pe centrul buzelor pentru a crea efectul de buze mai voluptoase. Este hidratant si-mi place cum se simte pe buze, dar nu m-a convins nuanta.

Produsele de machiaj de la Teeez au fost o surpriza placuta pentru mine, vazusem ceva poze si swatchuri, dar a fost altceva cand le-am vazut in realitate. Ambalajele arata foarte bine, produsele sunt pigmentate (am vazut cateva nuante inchise de rujuri absolut superbe) si cred ca merita mai multa atentie.


Cum vi se par produsele alese de mine? Voi ce ati alege daca ati putea sa faceti o cutie de acest gen? Ce produse sunt esentiale, ce ati recomanda? Sunt chiar curioasa sa citesc raspunsurile voastre.

Later edit: daca va place vreunul dintre produse si sunteti deja abonate la Pick'N'Dazzle (am aflat detaliul asta la eveniment si nu l-am vazut mentionat pe undeva pana acum) puteti alege produsele pe care doriti sa le primiti in cutia urmatoare (in functie de planul pe care il aveti) si cei de la Pick'N'Dazzle garanteaza ca veti primi cel putin doua dintre ele. Cred ca e o chestie misto, mai ales daca stiti ca vi se termina un produs si vreti sa fiti sigure ca o sa il aveti in continuare sau vreti sa incercati ceva anume.

8 comentarii:

  1. Arata foarte bine si foarte tentanta cutia ta! <3
    O saptamana minunata!

    http://www.beautybysunshine.com/

    RăspundețiȘtergere
  2. Crema de corp contine iasomie, deci clar nu e prietena mea :)
    Nici nuanta rujului nu-mi place .
    Eu cred ca alegeam si un parfum . In schimb mi se pare foarte interesant Cuticle rehab .
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mi se pare ca sunt cine stie ce parfumurile, d-aia am si stat linistita. :)

      Ștergere
  3. Interesantă cutie cu o grămadă de produse

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat sa fie si utila si interesanta. :)

      Ștergere
  4. Imi place combinatia de produse aleasa de tine! Cred ca as folosi toate produsele, poate rujul mai rar (sau aplicat peste altele, cum il folosesti si tu).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am incercat sa aleg produsele cu cap, cred ca mi-a iesit. :)

      Ștergere