Săptămâna a început frumos și departe de București, cu aer curat și cu plimbări pe munte, nu s-a terminat în același mod dar cam așa e viața: acum e bine și râzi, acum ai de-a face cu ce e mai urât în lume. Mi se pare tot mai greu să găsesc un echilibru, mai ales când probleme nu sunt cauzate de mine sau de acțiunile mele și parcă de la zi la zi e tot mai rău. Încerc să mă concentrez pe ce e frumos și mă bucură, dar uneori parcă apasă prea tare ...
Cele câteva zile la munte mi-au dat ocazia să fac multe poze, să prind cadre cu lumină, să surprind ce mi-a plăcut și asta mă umple de energie și de stare de bine. Nu am stat cu telefonul în mână pentru social media sau altele de gen, însă am profitat să fac poze și este o activitate care mă încarcă de fiecare dată.
Plecarea asta a fost un test pentru mine din punct de vedere al mâncării pentru că în ultimele luni am fost foarte atentă la niște aspecte și nu știam cum o să-mi reacționeze corpul. A fost mai mult decât bine, plăcinta asta caldă de mere cu înghețată a fost un deliciu, iar combinația de cald cu rece a fost exact ce speram să fie.

Mă așteptau câteva colete acasă cu comenzi plasate acum ceva vreme. Am dat comandă la Stylevana după 2 ani pentru că aveam pe lista de încercat căteva produse pe care le-am găsit doar la ei - a durat mult, însă am luat produsele care mi-au stârnit curiozitatea, intenționez să povestesc mai multe despre ele după ce le încerc.
Cealaltă comandă pe care o așteptam era de pe Amazon Germania, am luat câteva produse de care aveam nevoie și mai multe tipuri de condimente dintr-o gamă premium de la Fuchs (aici găsiți magazinul dacă vă interesează). Am luat și niște ceaiuri reci, au ajuns cam praf, exact cum am pățit și la ultima comandă - cele dinainte au fost ambalate mult mai bine.

Mă aștepta și o surpriză cu câteva produse de la Wella și de la OPI, potrivite pentru sezonul cald. Solar Sun Oil de la System Professional e nou pentru mine și chiar sunt curioasă să văd cum e. Se poate folosi împreună cu balsamul sau masca, singur pe părul ud după spălare sau pe părul uscat înainte de expunerea la soare.
Sfârșitul de săptămâna a fost cu relaxare, cu timp petrecut cu Alma care a fost foarte supărată pe mine pentru că am plecat, cu citit și stat la răcoare, dar și cu multă apă și înghețată. Aveam niște planuri, dar ne-a cam leșinat căldură și am preferat să stăm liniștiți.

Săptămâna voastră cum a fost?




Trimiteți un comentariu