7 într-o săptămână #556

7.6.26

Nu am început vara în cel mai bun mod, nici în cel mai prost, dar se poate clar mai bine ... și asta este ceva la care lucrez mereu. Să-mi fie mai bine, din toate punctele de vedere. Am o perioadă extrem de aglomerată și cam așa a fost tot anul până acum, încerc să mă organizez cât mai bine pentru că sunt zile când simt că am nevoie de o pauză și chiar vreau să îmi acord aceste pauze. 

Seshen e ediția limitată de vară de la Rituals și am primit două dintre produse: mistul pentru păr și corp & gelul pentru corp. Seshen e inspirat de ritualurile din Egipt și de Cleopatra, așa că vorbim de lotus albastru ca miros central al gamei - nu e deloc rău, dar e un pic prea acvativ și sec pentru gusturile mele care preferă arome calde, cremoase și care să mângâie.

Folosesc ambele produse, mistul chiar mi se pare potrivit pentru vremea asta caniculară și îmi place la nebunie textura gelului pentru corp - este un jeleu lejer care se absoarbe imediat și lasă o senzație de prospețime. Sper ca pe viitor să aducă textura asta și în alte game pentru că este perfectă pentru perioadele calde. 


Am dat mai multe comenzi on-line în ultimele săptămâni pentru că s-au terminat multe produse pe care le folosim des. Vilgain este unul dintre brandurile mele preferate pentru că au produse curate, din ingrediente de calitate și consumăm multe de la ei. Ultima comandă a fost cu ulei de avocado, sos de soia (cel mai curat din ce-am găsit pe piață), diverse produse din linte, semințe de cânepă și de dovleac, dar și câteva chestii noi pe care vrem să le încercăm. Dacă nu ați comandat de la Vilgain până acum și vă tentează las aici un link care vă oferă 25 lei reducere la prima comandă de minim 60 lei.

Se găsesc și pe Sezamo o parte dintre produse, însă nu tot ce ne place nouă, așa că periodic dau comandă și direct pe site. Apropo de Sezamo au adus o mulțime de noutăți pe site, iar peștele de la Oceans mi se pare super super gustos. Și au început să livreze de la 1 iunie și în Ploiești și împrejurimi, găsiți la ei pe site toate detaliile.


Nu știu cum a fost în restul țării dar în București ori ne-am sufocat de cald, ori a plouat, cred că o să fie o vară greu de dus. Am mâncat multe fructe, în special cireșe, am și cumpărat, dar am și primit o plasă plină - culese din pom, puse în sacoșă și au ajuns direct la mine. 

Sfârșitul de săptămâna a fost cu relaxare, cu ordine prin casă, cu plimbări scurte, cu timp de calitate și cu timp pentru mine. M-am vopsit, am făcut niște rocade la haine și încălțăminte, am încercat câteva produse noi de care eram curioasă, mi-am comandat câteva produse de la Mixa pentru că pielea mea sensibilă deja dă semne de nemulțumire de la vreme și mi-am setat mental câteva lucruri pentru perioada următoare.   

Săptămâna voastră cum a fost?

Trimiteți un comentariu