Iubirea & varsta

Habar n-am ce o sa iasa din postarea asta pentru ca nu este una la care sa ma fi gandit inainte, dar este ceva de care m-am tot lovit in ultimele zile sub diverse forme si poate vorbind despre asta o sa pot oferi cuiva care are nevoie si o alta perspectiva asupra lucrurilor si de ce nu poate unele dintre voi veti invata sau nu ceva si veti face sau nu (sper eu) greselile pe care le-au facut si altele inaintea voastra.

In adolescenta mea eram ferm convinsa ca iubirea aia mare vine o singura data in viata si daca ai ratat-o ai pierdut orice speranta. Nimic mai gresit de atat! Imi amintesc cat de ferma eram in ceea ce credeam si nu acceptam nici macar sa mi se spuna altceva. N-am ascultat de nimeni si nimic si am fost convinsa ca am dreptate si ca ce simt atunci nu se poate repeta si ca ala e momentul. Minte de copil! N-am mai iubit niciodata cu inocenta de atunci, dar am iubit si am iubit mult mai profund decat imi imaginam ca se poate iubi.

Cred ca cele mai mari greseli pe care le-am facut atunci au fost 3: am iubit egoist - nu ma interesa nimic in afara de ceea ce simteam eu si ma agatam de orice lucru care imi dadea o speranta ca va fi bine (nu stiu de ce, tinere fiind, avem impresia gresita ca a iubi inseamna a suferi), n-am spus ceea ce simt - o greseala pe care am repetat-o si mai tarziu si pe care n-as mai face-o acum oricare ar fi situatia (nimic nu-ti elibereaza sufletul mai repede decat adevarul - orice s-ar intampla mai departe, sufletul iti va fi curat pentru ca ai spus ceea ce simti) si cea mai mare dintre toate (dupa parerea mea) - m-am lasat condusa de orgoliu, lupta pe care am dus-o si in relatiile mele de mai tarziu.

Asta a fost iubirea mea nebuna, plina de pasiune, in care trecem de la agonie la extaz, iubirea care ma consuma si imi fura noptile, iubirea aia care iti ramane in minte toata viata si care iti inmoaie sufletul oricand te-ai gandi la ce a fost. Insa a fost si iubirea care mi-a furat adolescenta si m-a facut sa ratez multe lucruri pe care nu le-am incercat pentru ca eram ocupata cu altele. Si timpul ala nu-l mai pot recupera. Nu va privati de ce are viata sa va ofere intr-un moment doar pentru ca iubiti!

Dupa asta am cunoscut un alt tip de iubire, insa cu omul nepotrivit. Am dat de iubirea aia calma, pentru care nu depui nici un efort, in care totul se intampla asa cum trebuie si in ordinea fireasca, insa in care se repeta mereu aceeasi intrebare in mintea ta "ce caut eu langa omul asta?" si simti tot timpul ca lipseste ceva. Bineinteles ca mi-am dat seama ca o relatie de acest gen nu este pentru mine si am spus stop dar nu inainte sa sufar putin pentru ca nu primeam ceva ce-mi doream cu adevarat si ma simteam captiva.

Ce-am gresit in relatia asta? Am incercat sa ma autoconving ca pot avea o relatie linistita, fara dureri de cap si care sa fie aproape de ceea ce vedeam in jurul meu, desi eu tanjeam dupa cu totul altceva. Aveam nevoie de altceva si ma autopedepseam singura stand langa un om care facea lucrurile corect, dar nu-mi intelegea nevoile.

Asta a fost iubirea mea linistita cu un om care era acolo de cate ori aveam nevoie si care sarea sa-mi rezolve "problemele" chiar si atunci cand nu aveam nevoie, dar care in final imi reprosa ca sunt prea independenta si ca un barbat nu se simte in siguranta langa mine.

Si cand am decis ca e timpul sa merg mai departe, am intalnit IUBIREA. Am fost in rai, am fost si-n iad. Am intalnit un om care n-a avut niciodata nevoie de cuvinte din partea mea, care a inteles ceea ce nici eu nu intelegeam, care a stiut sa cunoasca fiecare inflexiune a vocii mele, fiecare sclipire a ochilor mei si fiecare bucatica din trupul meu. Dar n-a fost suficient, am facut amandoi greseala sa ne lasam purtati de pasiune si am ajuns intr-o relatie de dependenta totala care mai devreme sau mai tarziu ne-a lovit si ne-a pus la pamant Am fugit unul de altul de atatea ori si ne-am intors tot de atatea ori, incat la un moment dat a ramas numai suferinta si calvarul a continuat. Nu puteam continua, dar nici nu puteam inceta. 

Si desi ne-am facut mult rau fara sa vrem, nimic din toate astea nu a contat ... ce-am trait a fost prea frumos ca sa fie uitat sau sa fie murdarit de o batalie intre doi oameni care stiau exact unde sa loveasca ca sa doara pana in adancul sufletului si care duceau la extrem relatia. Asa se intampla cand ai orgoliu si iubesti, dar n-ai suficienta minte sa te descurci cu toate astea ... au trecut ani pana am scapat de resentimente, dar s-a intamplat tocmai pentru ca ceea ce am trait a fost special.

Asta a fost iubirea care m-a marcat, mi-a schimbat viata, mi-a aratat ce vreau de la un barbat, mi-a aratat cum "trebuie" sa fie, dar care totodata mi-a ars sufletul si m-a facut sa ma intreb de sute de ori de ce trebuie sa trec prin toate astea ca sa merg inainte. 

Si dupa asta desi am mai facut niste greseli si m-am aruncat in niste relatii total nepotrivite m-am maturizat. Si azi stiu ca iubirea are multe forme si ca o traiesti de fiecare data altfel si ca exista un timp pentru fiecare iubire. 

N-am sa mai traiesc niciodata vreuna din iubirile de dinainte si nici nu-mi doresc asta, insa din fiecare am invatat ceva si acum stiu exact ce vreau de la o relatie si implicit de la un barbat si n-am nici un fel de jena in a cere ceea ce-mi doresc. Si am suficienta minte sa spun ce simt si sa nu ma lasa condusa de orgoliu, desi ma lupt zilnic cu tendinta mea de a ma juca, care este prezenta in sangele meu si care ma "inteapa" tot mai des.

Si daca am invatat ceva este ca intre 2 oameni care nu se respecta si nu comunica nu poate exista o relatie de iubire oricat de mare ar fi pasiunea sau cat de mult s-ar cunoaste si s-ar dori unul pe altul.

Nu aveti de ce sa stati intr-o relatie care nu va face fericite, o relatie care va ingradeste personalitatea si libertatea, intr-o relatie in care va afundati doar ca sa nu fiti singure, intr-o relatie cu un om care va face rau desi sustine cu tarie ca va iubeste, intr-o relatie in care urletele si gelozia sunt la ordinea zilei sau intr-o relatie in care sa nu va simtiti in siguranta. Meritati mai mult de atat! (si daca cel/cea de langa voi nu stie asta, nu are de ce sa va fie alaturi)

Iubirea inseamna in primul rand incredere si atunci cand intalnesti persoana potrivita nu trebuie sa te opresti din drumul tau pentru asta, ci acel om ti se va alatura - de buna voie - si nu-ti va cere niciodata sa renunti la ceva pentru acea relatie. Iubirea nu e conditionata, nu cere si nu impune. Iubirea exista sau nu. O simti sau nu, nu "vine" cu timpul. Poti construi multe impreuna cu cineva, insa nu poti construi iubire. Si daca o intalnesti nu e cazul sa pierzi timpul gandindu-te la ce va veni cand poti sa te bucuri de fiecare clipa si sa multumesti pentru ceea ce ai.

Nu regret nimic din ce-am trait pentru ca toate experientele m-au facut omul care sunt astazi, insa imi dau seama ca nu am intalnit iubirea aia care sa treaca granita timpului si a mintii pentru simplul motiv ca nu am fost pregatita pentru asta. 

Insa atunci cand iubirea o sa apara iar in viata mea, n-am sa fug si am sa ma bucur de fiecare moment care mi se ofera si n-am sa las nici orgoliul si nici trecutul sa ma influenteze in vreun fel. Stiu exact ce vreau si am sa obtin pentru ca de data asta ma iubesc si pot lasa si pe altcineva sa ma iubeasca fara sa ma mai lupt.

Daca credeti ca aveti ceva de spus la subiectul asta, mi-ar face o deosebita placere sa citesc cum vedeti voi iubirea si cum ati ajuns la ceea ce simtiti azi.

20 de comentarii:

  1. Cel mai important e sa nu regreti nimic din ce ai facut pentru ca toate lucrurile alea te-au adus aici si ai invatat din ele. Acum sti ce iti doresti si cauti si sunt sigura ca o sa si gasesti. Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca dragostea nu are varsta, iubesc de la 15 ani aceiasi persoana (acum am aproape 23), am trecut peste toate impreuna si cu fiecare zi ce trece il iubesc mai mult, si mai mult siiiiii mai mult. Ma bucur ca mi-am gasit jumatatea cand eram doar o adolecenta , impreuna am invatat sa ne completam reciproc si ce este mai important sa avem o incredere nemarginita in noi, in relatia noastra. Am simtit din prima clipa cand l-am vazut, am stiut ca el este the one, suna absurd, dar chiar asa si este. Pff, ale tineretii valuri =)). Pentru fiecare exista persoana potrivita, trebuie doar sa ai rabdare, mai devreme sau mai tarziu o sa apara cand nici nu te astepti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma regasesc in foarte multe fraze din articolul tau si in acelaasi timp iti pot spune ca abia recent am descoperit ca de fapt "eu nu am stiut sa iubesc" sau ca de multe ori ceea ce simteam eu nu era nici pe departe iubire, desi la momentele respective eram ferm convinsa ca traiesc "iubirea vietii mele" :)
    Chiar acum citesc o carte care se numeste "Inteligenta romantica" si cu aceasta ocazie mi s-a confirmat din nou ceea ce am mentionat mai sus, iar articolul tau a picat "la tanc" , ca sa nu zic "intamplator" :)
    Iti doresc o zi minunata!
    Andreea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu ma regasesc in acest articol,iubirea e complicata ,insa fara ea viata noastra ar fi atat de pustie ,de aceea trebuie sa profitam de fiecare clipa de iubire oricat de scurta ar fi ea,sunt sigura ca fiecare are un suflet pereche,chiar cred !pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma regasesc total in acest articol, desi am o varsta frageda ar zice unii. Si eu am fost orgolioasa , si eu am fost incapatanata, dar am invatat si mi-am promis mie ca nu voi mai repeta greselile din trecut.

    P.S. Ce zodie esti?:d

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca acesta este cel mai frumos articol al tau, pentru ca este incredibil de viu. Mi-ar placea sa te cunosc intr-o buna zi, pentru ca esti un om cu un suflet foarte frumos.
    Eu multa vreme am crezut ca iubirea inseamna daruire, si mi-am sacrificat ani buni din tineretea mea daruind, iertand si neasteptand nimic in schimb... el era gelos si posesiv, dar de o gelozie dusa la paroxism (mai tarziu am aflat ca avea schizofrenie paranoida)...eu eram naiva si mult prea impaciuitoare... multi m-au zgaltait spunandu-mi ca lumea nu mai are nevoie de o a doua maica Tereza, dar eu aveam urechile astupate... am iubit, am daruit, am iertat, si iar am iertat, si iar am iertat, pana ce izvorul iertarii a secat... atunci m-am uitat in oglinda si mi-am dat seama ca nu-mi place ce vad, ca nu mai sunt EU, ci sunt doar o proiectie a dorintelor lui... o proiectie urata. Atunci am spus GATA, am intors spatele si am plecat, fara sa ma mai uit in urma... dupa 4 ani... si mi-am dat seama ca nu simteam nici urma de regret, nici urma de durere, ci pentru prima data in viata ma simteam LIBERA! Aproape un an de zile n-am mai vrut pe nimeni in viata mea, am vrut sa savurez libertatea, sa ma redescopar, sa-mi resetez lista de valori, sa redevin eu...

    Nu pot sa spun ca regret acei ani, pentru ca din acea experienta am invatat multe lucruri si mi-am descoperit calitati si defecte pe care nici nu banuiam ca le pot avea.

    Apoi a intrat in viata mea EL, sufletul meu pereche, cum imi place sa-i spun. Dupa experienta anterioara, el a fost ca o binecuvantare... dupa ani de suferinta simteam ca mi se intampla cel mai bun lucru din viata mea. Poate nici n-as fi reusit sa-l apreciez la adevarata valoarea, dar n-as fi trecut prin relatia anterioara. Am simtit cum aceasta iubire ma inalta si face sa fiu un om mai bun si mai frumos pe zi ce trece... s-au scurs aproape 5 ani de atunci, si inca simt asta - ca el e o binecuvantare, ca-mi umple sufletul, ca ma face sa ma simt implinita si scoate la suprafata tot ce e mai bun din mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc :) Ma bucur sincer cand citesc cate o poveste frumoasa.

      Ștergere
  7. Intotdeauna cand apare o noua iubire iti spui ca iubesti mai mult decat data trecuta.....asa imi spunea o prietena mai demult. Eu nu pot sa spun daca e asa sau nu ..pentru ca eu iubesc acelasi barbat de 14 ani....de fapt singurul din viata mea. Eu am crescut cu sotul meu ....suntem impreuna de la 17 ani ....acum a sarit de 30 .....de aceea pot sa spun ca este o iubire care zic eu nu se sfarsi niciodata ....doar se va transforma. Avem un copil...poate va veni altul...deci eu zic ca fiecare traieste ceea ce trebuie sa traiasca.

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce subiect adanc ai abordat Camelia! M-ai rascolit asa de.. inceput de saptamana...

    Eu regret ca mi-am pierdut adolescenta timp de 5 ani langa acelasi om posesiv, exagerat de gelos si mincinos...As fi vrut sa am mintea de acum atunci, sau macar alta minte :)).
    Am ratat cei mai frumosi ani de liceu preocupata prea mult de un EL care a dovedit ca nu merita.

    Restul iubirilor ce-au urmat au fost mai frumoase...fiecare in felul lor...dar cu un grad diferit de intensitate si pasiune.

    RăspundețiȘtergere
  9. cata dreptate ai...acum 2 ani spuneam ca eu nu o sa ma casatoresc niciodata pentru ca iubirea nu poate tine o viata, ce prostuta eram...acum iubesc si ma simt cea mai fericita, amandoi suntem fericiti si apreciem fiecare clipa petrecuta impreuna :) ar fi multe de zis...oricum, iti multumesc pentru postarile tale, esti minunata. Mult succes in tot ceea ce faci.

    RăspundețiȘtergere
  10. o iubire noua o acopera mereu pe cea veche.. eu pot sa zic ca mereu am iubit intens, am suferit fara sa regret, dar inca-mi caut sufletul perete.. poate-i dupa colt :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari pt articol. Sunt de acord cu concluziile tale de la final!

    RăspundețiȘtergere
  12. Camelia,felicitari pentru articol;eu am 23 ani de casnicie din care nu regret nimic si daca ar mai trebui inca odata sa aleg tot alegerea asta as face-o!
    Din cuvintele tale, eu cred ca tu esti o idealista,insa persoana ideala nu exista,dupa cum nici dragoste ideala nu exista.Te poti apropia de acest concepte dar nimeni nu le va atinge niciodata decat in filme!
    La mine a fost simplu pentruca am lucrat impreuna si ne obisnuisem unul cu altul si de aici am lasat lucrurile sa decurga firesc!!!
    Nici nu imi dau seama cum, sau cat de repede, au trecut anii acestia in care pot spune cu sinceritate ca am fost fericita,ca amandoi am avut puterea necesara sa trecem peste toate greutatile mai mari sau mai mici,aparute inerent in cale
    Sper insa sa nu se termine niciodata!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mariana, felicitari pentru cei 23 de ani! nu stiu daca idealista e cuvantul potrivit, insa nu e departe de adevar ... vreau lucruri mari si nu ma multumesc cu putin, cred ca perfectionista e cel mai bine zis ... noroc ca-s si realista si-mi revin repede :)

      Ștergere
    2. Camelia iti multumesc si sper ca nu te-ai suparat pe mine!
      Sa stii insa ca poti fi fericita si cu lucruri mai mici adica poti fi fericita si locuind intr-o coliba sau foarte nefericita locuind intr-o vila cu multe etaje.
      Intotdeauna ,iti spun din experienta mea, ca barbatii cu multi bani au fost tentanti pentru femei,de aceea nu sunt de dorit.
      Eu ma situez undeva la mijloc si judec lucrurile extrem de realist.
      Intr-o casnicie principalul lucru este comunicarea si cand aceasta a incetat poti avea si "Marele Zid chinezesc" in proprietatea ta pentruca vei trai o singuratate in doi insa este de dorit sa nu se ajunga aici.De asemenea este foarte important sa nu iti sufoci persoana iubita care este langa tine;eu intotdeauna cand am ceva de obiectat ma pun in situatia celui de langa mine si imi dau seama ce va simti si in loc de cearta ajungem sa discutam.
      Sotul meu a avut niste probleme la serviciu si am vazut ca de multe ori a venit acasa nemultumit si necajit de aceea l-am inteles si l-am lasat in pace, pana cand el a venit sa spuna ce anume are
      Acum eu sunt foarte necajita din cauza bolii mamei si daca m-ar mai si cicali careva ,indiferent cine ar fi acela,cred ca as reactiona urat;asa ca sotul meu stie,ma ajuta cu ceea ce poate, dar nu ma sufoca cu nimic dimpotriva stiindu-mi problema,cauta sa faca in casa o atmosfera cat mai placuta,din ceea ce avem si pentru mine este extrem de important faptul ca sunt inteleasa,ca discutam orice problema ar fi ,fara sa ne 'sufocam'cu nimic!!!

      Ștergere
    3. mariana, de ce sa ma supar? cand am zis perfectionista m-am referit la comunicarea pe care am avut intr-o anumita relatie - aia caut, partea materiala pentru mine nu conteaza deloc, banii nu pot cumpara un suflet. Si tocmai din pricina motivelor invocate de tine am zis ca n-am fost pregatita si d-aia n-am intalnit acel om; imi lipsea maturitatea si acum vad lucrurile clar. Nu visez povesti frumoase (stiu prea bine cum e viata), dar nici nu sunt dispusa sa faca compromisuri inutile doar pentru a avea o relatie. Ma respect prea mult pe mine pentru a ma minti singura. :)

      Ștergere
  13. E un articol superb, felicitari!
    Eu n-am trecut prin multe [am doar 21 de ani], am avut o relatie de aproape 3 ani, dar era distanta mare intre noi ne vedem foarte rar. Desi ne-am iubit enorm, eu am pus capat relatiei cand am simtit ca nu mai rezist, ca nu mai sunt fericita si ca nu mai pot sa il respect.
    Apoi mi-am intalnit actualul iubit, care m-a ajutat in orice problema mai mult decat oricine altcineva si langa care ma simt iubita, fericita si in siguranta. Credeam ca nu voi mai iubi pe nimeni, dar m-am inselat. Uneori imi e greu, ma chinuie amintirile si ma gandesc ca poate ar fi trebuit sa mai pot astepta pana cand eu si fostul am fi fost impreuna, dar ar fi durat ani de zile si eu nu ma mai puteam chinui asa.
    M-am convins ca nu exista o singure iubire in viata, dar vreau sa cred ca actualul va fi singura mea iubire de acum incolo. :)
    Iti doresc sa gasesti [sau sa te gaseasca ea pe tine] iubirea aceea de care ai nevoie.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nici daca as vrea, nu m-as putea abtine sa raspund la aceasta postare! Mi-a trezit muuulte amintiri, unele mai placute, altele mai dureroase. Daca pot sa ma exprim astfel, eu am trait prima si a 3a ta iubire in una singura. 4 ani m-a chinuit si aveam clipe cand credeam ca o sa omor pe unul dintre noi. A fost cu atat mai dezastruoasa cu cat eram si f mica (a inceput la 15-16 ani). Dar cred ca am fost norocoasa ca am avut puterea sa imi canalizez furia si energia spre invatat, voluntariat, munca in general, desi nu imi mai ramanea chef sau vointa pentru nimic altceva, nici pentru prieteni (de fapt, prietenii ii cam evitam pentru ca nu aveam putere sa fiu vesela si deschisa ca inainte).
    Oricum, totul a trecut si pot sa spun, ca si tine, ca nu nu regret acea relatie pentru ca datorita ei sunt cine sunt azi, m-a schimbat in bine. As fi vrut poate sa raman prietena cu EL, dar in conditiile unor energii de pasiune si de razboi atat de puternice, n-a fost posibil. Pentru ce a fost intre noi ultima data cand ne-am vazut, as putea spune ca as vrea sa ii fac chestii oribile, dar probabil ca daca ne-am mai vedea acum orgoliul m-ar impiedica macar sa vorbesc cu el. Traiesc si invat si sper sa nu mai repet greselile din trecut, dar ce faci cand ti se pare ca nici un altul nu mai reuseste sa te faca la fel de fericita ca el?

    RăspundețiȘtergere