Apivita Caring Lavender

6.12.16


Acum doua saptamani am ajuns in magazinul din Baneasa a celor de la Apivita (singurul pe care il au din cate stiu eu) si mi-a placut tare mult ce-am gasit acolo. A fost prima mea vizita in magazin, pana acum n-am avut contact cu produsele lor decat in farmaciile Sensiblu, sigur ma mai intorc. Magazinul pare un mic colt de rai si aromele te cuceresc dinainte sa ii calci pragul. Cu ocazia asta am descoperit ca eu si Apivita avem aceeasi varsta - 37 de ani, chiar nu stiam ca sunt de atatia ani pe piata.

Am descoperit ultima gama lansata pentru ingrijirea corpului - Calming Lavender, care contine 3 produse: gel de dus, crema pentru corp si ulei pentru corp. Desi lavanda nu este prima alegere cand vine vorba de produse relaxante (chiar daca am cateva uleiuri si saruri de baie cu lavanda pe care le folosesc atunci cand sunt extrem de obosita si stresata),  aroma acestei game este una care chiar imi place, are ceva relaxant si linistitor, daca aveti ocazia sa o incercati, s-ar putea sa fie pe gustul vostru.

In magazine am descoperit si seturile cadou pregatite de cei de la Apivita pentru sarbatorile de anul asta si trebuie sa recunosc ca m-a cucerit aspectul lor. Cutiile, hartia, elasticul festiv sunt detalii care fac diferenta si care ar cred ca ar bucura pe orice le-ar primi. Numele alese pentru seturi mi se par extrem de inspirate: For the Queen of My Heart, Radiance Is on the Face I Love, Cleasing is Nature's Gift, The Royal Treat, Pure Jasmine Is Your Natural Scent, Natural Care For My Man si For the Hands I Admire.


Iar daca nu va atrage nici unul dintre pachetele pregatite de Apivita puteti oricand sa faceti ce combinatii doriti, in magazin gasiti atat produse pentru femei, cat si pentru barbati si copii, astfel incat puteti sa faceti o bucurie tuturor. Voi folositi produse Apivita? Aveti ceva recomandari?
Read More

Becca Moonstone & Morphe M501

5.12.16

Cateva dintre prietenele mele v-ar spune ca am o problema cu iluminatoarele si ca e cazul sa ma opresc, dar eu nu le bag in seama, chiar daca Moonstone de la Becca m-a cucerit de la prima folosire. Iar de cand am descoperit pensula M501 (Pro Pointed Blender) de la Morphe consider ca formeaza perechea ideala si parca nu mai am chef sa incerc alte chestii noi.


In ultimii ani am incercat multe produse de la Becca si mi se par nemaipomenite, stiam ca va veni si ziua cand o sa cedez si o sa iau si un iluminator Shimmering Skin Perfector Pressed, iar Moonstone a fost de la inceput alegerea mea. Stiu ca multa lume e innebunita dupa Champagne Pop, insa pe mine nu ma tenteaza. Am profitat de o oferta buna a celor de la Cult Beauty si am facut o afacere misto - am luat iluminatorul pudra si l-am primit pe cel lichid cadou (varianta de 20 ml).

Despre Moonstone n-am decat cuvinte de lauda - este foarte cremos, culoarea este superba, nu evidentiaza porii, ofera tenului acea luminozitate pe care eu o caut intr-un iluminator, e de vis. Daca as renunta la toate iluminatoarele pe care le am si as pastra unul singur Moonstone ar fi cel ales si asta spune tot. Poate fi aplicat si cu degetele si cu pensula, insa mie cel mai mult imi place aplicat cu pensula de care v-am povestit mai jos.


Nu ma tenteaza foarte tare pensulele Morphe, desi stiu ca e mare valva in jurul lor, insa M501 era pe lista mea cu "vreau" de ceva vreme. Am vazut-o prima data la Lily Pebbles si mi-a starnit interesul, dupa care am vazut-o laudata de cateva bloggerite din UK pe care le citesc si am devenit si mai curioasa. La ultima comanda data pe Beauty Bay am pus-o in cos si ma declar incantata de ea.

Este o pensula mare de blending, perii sunt extrem de fini si mi se pare perfecta pentru aplicarea iluminatorului. Pana acum aveam cateva pensule care imi placeau mult pentru iluminator, insa de cand o am pe asta n-am mai intins mana dupa nici una dintre ele. De pret nu mai zic nimic - 9 euro cheltuiti extrem de inteligent (transportul este gratuit la comenzile de peste 18 euro). Ma gandesc serios sa mai iau una si s-o folosesc pentru concealer in zona de sub ochi, atat de mult imi place.


Ati incercat vreunul dintre produse? Care este iluminatorul vostru preferat in acest moment?
Read More

7 intr-o saptamana #95

4.12.16


Era sa uit de postarea asta, am avut numai zile pline si mi-a zburat total din minte. Desi am avut cateva zile libere, de-abia in weekend am reusit sa ma odihnesc (mai exact sa dorm ca lumea) si sa-mi recapat energia. Luni am dus-o pe mama la un mic rasfat si am fost impreuna la masaj, iar la intoarcere ne-am plimbat prin oras si am admirat luminile care au invadat Bucurestiul. 

Toate diminetile mele incep cu un ceai, este un obicei care imi da o stare de liniste, iar mesajele ceaiurilor Yogi imi aduc mereu un zambet pe buze. Am scos din dulap si cateva arome de iarna, dar si cateva mai gurmande. Am reusit sa ajung la evenimentul de lansare a gamei Texture de la Moroccanoil si am vazut un show de hairstyling care mi-a placut mult, iar intr-una din seri am admirat cateva ilustratii cu masini care mi-au placut mult. Nu cred ca v-am povestit vreodata despre pasiunea mea pentru masini, insa ea exista.

Cei de la Farmec mi-au trimis o surpriza care mi-a placut mult - laptele Doina in ambalaj de sarbatoare. Laptele Doina cred ca este unul din produsele care ne amintesc tuturor de mamele si bunicile noastre, iar eticheta traditionala il face si mai interesant. Pana pe 6 decembrie in magazinele Cora, Auchan si Carrefour il puteti primi gratuit daca faceti cumparaturi cosmetice in valoare de 15 lei, asa ca daca vreti ambalajul asta deosebit profitati.

Peste tot au aparut decoratiunile de Craciun si eu recunosc ca-mi place sa le admir. In Park Lake atelierul de turta dulce mi-a atras atentia si parca ma incearca asa o parere de rau ca nu erau astfel de evenimente si cand eram eu mica. Am dat o tura prin magazine si am cumparat cateva cadouri, dar am si vazut cateva chestii pe care mi le doresc - mi-a ramas gandul la o pereche de cercei de la Parfois (bine, recunosc ca mi-a placut mult si o geanta) si cred ca o sa ma duc sa ii iau. De ce sa ma chinui cu dorinte?

Serile le-am rezervat pentru mine, iar lumanarile parfumate nu lipsesc niciodata din peisaj. Imi place sa miroasa frumos in dormitor, insa si flacara lumanarilor imi da o stare de liniste - n-am nici o problema cu intunericul (ba chiar sunt perioade cand intunericul ma linisteste), insa nu-mi place sa dorm in intuneric, nu mi-a placut niciodata. Mi-am luat si cateva lumanari noi in ultima perioada, insa My Serenity este una din aromele mele preferate si ma bucur de ea atunci cand am nevoie de liniste.

Saptamana voastra cum a fost? Ce planuri aveti pentru luna asta?
Read More

Demachierea, primul pas in ingrijirea tenului

2.12.16


Anul trecut Nivea a demarat #operatiuneademachierea si mie mi-a placut mult initiativa lor, mai ales ca eu consider ca demachierea este primul pas pentru ingrijirea tenului. Niciodata nu m-am culcat fara sa imi curat tenul, indiferent ca am folosit sau nu produse de machiaj, si asta e unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am facut pentru tenul meu. 

Perna mea n-a avut niciodata semne lasate de produse de machiaj, dar nu pot sa nu zambesc cand ma uit la perna trimisa de cei de la Nivea - mi se pare ca transmite un mesaj foarte bun si mi-as dori tare mult sa nu mai existe fete si femei care sa sara peste pasul asta atat de esential in ingrijirea tenului. Imi amintesc o faza de acum multi ani cand iubitul meu de la momentul ala mi-a spus razand "intai ne demachiem", amandoi eram rupti de oboseala, dar prioritatile erau aceleasi.

De multe ori aud "dar eu nu ma machiez" ... curatarea tenului inseamna mai mult decat indepartarea unor produse de machiaj de pe ten, tenul nostru este agresat zilnic de poluarea si mizeria de afara si degeaba folosim cine stie ce minunatie de crema daca inainte nu indepartam toata mizeria de pe ten. Si nu ezit sa spun asta ori de cate ori sunt intrebata cum sa ne mentinem tenul curat si frumos.


Exista atat de multe variante de produse pe piata, incat este imposibil sa nu gasim o varianta care sa ni se potriveasca. Si nu trebuie sa aruncam cine stie ce sume pentru a avea tenul curat, iar scuza cu "n-am gasit" nu prea tine pentru ca in orice supermarket gasim produse accesibile. Nivea are o multime de produse bune si ieftine care se potrivesc indiferent de tipul de ten. Fie ca vorbim despre apa micelara (pe care mai nou au lansat-o si in varianta de 400 ml la un pret mai mult decat bun - 21 lei), de lapte demachiant, de gel de curatare sau chiar de servetele demachiante (atunci cand nu avem alta varianta) exista ceva pentru fiecare.

Voi va curatati tenul zilnic? Care sunt produsele voastre preferate?
Read More

Preferatele momentului

1.12.16

In ultimele saptamani am incercat o multime de produse noi si am descoperit multe care imi plac la nebunie, dar am si cateva iubiri mai vechi la care nu am renuntat. Astazi le-am adunat si v-am povestit despre ele, probabil de unele va veti aminti din postari mai vechi, iar pe altele le veti vedea pentru prima data. Sunt produse care mie imi plac mult de tot si dupa care intind mereu mana.


La capitolul produse de machiaj sunt patru produse care se tot repeta: paleta de farduri Rose Garden din colectia de toamna (Velvet Garden) de la Pupa, Lip Lustre Luxe Colour Lasting Lip Lacquer (nuanta Sweet Stiletto) de la Charlotte Tilbury, fondul de ten Prevage de la Elizabeth Arden de care v-am povestit recent si 2-in-1 Bronzer&Highlighter (01 Gold Tan) din colectia de Craciun a celor de la Kiko. 

Produsele Charlotte Tilbury le gasiti aici si mai nou cei de la Cult Beauty au adus si Zoeva - la prima comanda puteti folosi codul CBWELCOME pentru transport gratuit, dupa ce va faceti cont pe site folosind linkul de mai sus. Cult Beauty cred ca este siteul care in momentul actual ma tenteaza cel mai mult, sunt cateva produse pe care mi le doresc, dar finantele nu-mi permit extravagante in perioada asta, asa ca rabd.


Imi place in continuare la nebunie Balmy Oil (Nourishing Lip Balm) de la Pupa, l-am mai laudat pe blog pentru ca e foarte bun, nu stiu daca se mai gaseste in magazine pentru ca a fost o editie limitata, sper sa devina produs permanent. Despre produsele Di Palomo nu v-am spus multe pe blog, insa o s-o fac curand pentru ca merita - este un brand italienesc care se gaseste in exclusivitate la Marionnaud, iar pe mine m-a convins tot ce-am incercat de la ei, chiar ieri mi-a venit o comanda cu cateva produse. Crema de maini cu smochine are si protectie solara si este una dintre cele mai misto creme pe care le-am incercat, asa ca am luat-o in varianta full size.

Pentru ten am doua produse care mi-au fost de mare ajutor dupa ce mi-am cam nenorocit fata cu produsele The Ordinary (acidul lactic este principalul vinovat, o sa va povestesc mai multe cu alta ocazie): uleiul de cacay de la Ooh! - Oils of Heaven si Resist Super Antioxidant Concentrate Serum de la Paula's Choice. Despre ambele v-am povestit in trecut pe blog, asa ca n-o sa insist cu detalii.

Uleiul de cacay il gasiti aici la oferta. Seturile cu cele 4 sau 5 mini uleiuri de la Oils of Heaven mi se par extrem de misto (mai ales ca au transport gratuit la comenzi de peste 10 lire), insa nici oferta cu 15 ml oferiti la cumpararea unui ulei la 30 ml nu e de ignorat, mai ales daca va cuplati cu o prietena. Sau daca nu vreti sa aruncati bani multi pe uleiuri variantele noi la 15 ml sunt perfecte. Eu am incercat trei din uleiurile lor si-mi plac mult, mai ales in perioada asta.


Desi am descoperit in ultima perioada cateva parfumuri extrem de misto si care imi plac mult de tot, Crystal Noir de la Versace este parfumul pe care l-am purtat de 2-3 pe saptamana in ultima perioada. V-am spus ca la mine parfumurile sunt cu amintiri si cu sentimente, iar legat de parfumul asta am creat cateva care imi dau o stare de bine si care ma fac sa zambesc ...

Ultimul produs pe care vreau sa vi-l arat este oja Windsor Mews de la NailsInc pe care am luat-o recent de aici la o super oferta - am o groaza de alte oje in nuante asemanatoare, insa asta este perfecta. E una dintre nuantele mele preferate cand vine vorba de unghii si mereu o caut pe "aia". In sfarsit am gasit-o: nuanta e cea potrivita, formula e misto, se aplica usor si rezista super bine pe unghii.


Voi ce produse preferate aveti in perioada asta? Avem vreo preferinta comuna?
Read More