Pentru vremea calda de la Yves Rocher

4.6.24

Nu stiu anul exact cand am inceput sa folosesc produse de la Yves Rocher, dar stiu sigur ca sunt mai mult de 20 de ani si de atunci au ramas o constanta in viata mea. Astazi vreau sa va povestesc despre cateva produse pe care le folosesc in perioada asta si care mi se par extrem de potrivite pentru perioada calda. 

Sunt multe lucruri care imi plac la Yves Rocher ca brand, de la grija lor pentru mediu si modul in care se reinventeaza in permanenta pana la ofertele care mereu te ajuta sa descoperi produse noi sau sa te bucuri de cadouri pe care le stii deja si iti plac mult. De-a lungul anilor am descoperit multe produse care mi-au placut, unele din pacate nu se mai fabrica.

Gama lor pentru par este ultima care m-a suprins mai mult decat placut si v-am povestit anul trecut de cateva produse care mi-au placut mult, vreau insa sa va spun de 2 care s-au lansat anul asta si un preferat mai vechi care se potriveste foarte bine cu perioada asta calda in care transpiram mult mai repede.

Produsul de care v-am povestit deja si pe care inca il folosesc este masca exfolianta 2 in 1 Pure Detox cu alge marine si argila alba care se foloseste inainte de samponare, iar celelalte doua sunt: samponul uscat purificator cu alge bio care face o treaba nemaipomenita si reuseste sa ofere si volum (un mare plus este faptul ca nu ma mananca scalpul dupa ce-l folosesc si nu incarca deloc) si fluidul cu moringa pentru purificarea parului care se foloseste la ultima clatire si care lasa parul curat si stralucitor.

Gama Hydra Vegetal este una din cele mai cunoscute game pentru ten de la Yves Rocher si este pe baza de apa celulara de Edulis, care promite un efect triplu: retina apa in piele, o raspandeste in toate straturile epidermei si limiteaza evaporarea, astfel incat pielea sa beneficieze de o hidratare continua. Am mai avut produse din gama asta si cred ca v-am si povestit de ele, recent gama s-a imbogatit cu 2 produse si despre ele vreau sa va spun astazi.

Crema pentru hidratare intensa 3 in 1 are o textura fondanta care se topeste pe piele si este o placere sa o folosesti, vine intr-un recipient de 75 de ml si poate fi folosita ca si crema de zi sau noapte, dar si ca masca intens hidratanta atunci cand pielea are nevoie de putin ajutor. Se poate folosi o data sau de doua ori pe saptamana ca tratament intens, nu necesita clatire.

Formula este gandita pentru a oferi hidratare si pentru a revitaliza si exact asta face. Mi-ar fi placut sa nu aiba deloc parfum (este in a doua jumatate a listei de ingrediente), dar asta e o preferinta personala si stiu ca multa lume nu tine cont de aspectul asta.

Celalalt produs nou in gama este masca SOS pentru hidratare careia am uitat sa ii fac poza separat, asa ca va arat doar textura pentru ca de ea nu am uitat. Textura este la fel de placuta ca si in cazul cremei si face exact ce promite: hidrateaza si revitalizeaza tenul. Se poate folosi de una sau doua ori pe saptamana, se lasa sa actioneze 5 minute, dupa care se indeparteaza excesul cu o discheta de bumbac.


Ultimul produs de care vreau sa va spun este un parfum pe care sigur l-ati mai vazut la mine pentru ca il folosesc constant de cand s-a lansat in 2017. E Oui a l'Amour, o creatie semnata Sophie Labbe si este unul dintre parfumurile de care sunt intrebata mereu cand il port. Are note de trandafir, insa este un parfum proaspat, vesel, jucaus si foarte feminin care pe mine ma binedispune de cate ori intind mana dupa el.


Voi ce produse Yves Rocher folositi in perioada asta?

Trimiteți un comentariu