Dimineti de septembrie

21.9.20

Diminetile mele se incadreaza in 2 categorii: cele in care ma duc la sala si cele in care nu ma duc si, in fiecare dintre cele doua cazuri, fac lucruri total diferite, asa ca m-am gandit sa va povestesc astazi cum arata o dimineata in care ma trezesc devreme, muncesc si dupa plec la sala. Nu sunt o persoana matinala, nu am fost niciodata si, chiar daca stiu ca in zilele cand ma trezesc devreme sunt extrem de productiva, lenevitul inca 10 minute in pat dimineata imi da o stare de bine si ma pregateste pentru zilele lungi si grele. Nu suntem toti la fel si nu exista nici o regula ca trebuie sa te trezesti la ora X pentru ca fiecare are un bioritm diferit.

In perioada asta ajung la sala de 3 sau 4 ori pe saptamana, niciodata insa in weekend. Am incercat, insa mi-am dat seama ca nu e de mine si aleg sa ma antrenez de luni pana vineri si weekendul sa il dedic altor activitati. Insa in zilele cand ma duc la sala dau tot ce pot si imi canalizez toata energia pe ceea ce fac. Nu ma duc la sala sa ma uit la cei din jurul meu, nu ma duc sa socializez - desi ma salut cu oameni si poate schimbam si cateva vorbe daca e cazul, nu ma duc sa imi fac poze in oglinda, ma duc sa fac sport, sa imi intaresc musculatura si sa ma indrept spre cea mai buna varianta a mea.

In diminetile cand ma duc la sala - si fac asta de cateva luni bune - imi incep ziua cu un pahar de apa si 3 pastile de Keto Weight Loss de la BPI Sports. Nu sunt pastile de slabit, ci un supliment alimentar de la un brand premium cu o istorie lunga in spate care este gandit pentru a veni in ajutorul celor ce au un stil de viata ketogenic, bazat pe un consum redus de carbohidrati, si care isi doresc sa creasca puterea de ardere a grasimilor in timpul antrenamentelor.

Eu il iau de aici si gasiti mai multe detalii despre produs pe site, nu are sens sa va explic eu ceva la care nu ma pricep prea bine, dar pot sa va spun ca in cele 3 saptamani cand nu l-am luat pentru ca nu a fost in stoc am simtit clar diferenta. Ceea ce face pentru mine este ca ma ajuta sa ma focusez mult mai bine pe ceea ce fac, imi da un plus semnificativ de energie in timpul antrenamentului si ma ajuta sa am o rezistenta mult mai buna, chiar si dupa noptile in care nu am reusit sa dorm atatea ore cat as fi avut nevoie - il recomand daca aveti urmati o dieta keto si cautati ceva care sa va ajute cand mergeti la sala pentru a avea cele mai bune rezultate.

In cele mai multe dintre dimineti prefer sa ma antrenez pe stomacul gol, sunt multe informatii pe tema asta pe Internet, nu o sa insist pe subiectul asta - este alegerea mea si pentru mine functioneaza, insa nu toate diminetile sunt la fel si cateodata simt nevoie de un ajutor si de putina energie, asa ca aleg cate un baton de la Biotech din gama Zero Bar - au 20 grame de proteine si un continut scazut de carbohidrati, nu au zahar adaugat, nu au nici lactoza si nici gluten si au cateva arome delicioase. Eu le iau de aici sau de aici, nu stiu daca se gasesc si in alta parte, de obicei jumatate de baton e mai mult decat suficient pentru mine. 

Muzica face parte din rutina mea zilnica, ascult muzica si cand muncesc, iar diminetile mele incep mereu cu ritmuri alerte care sa imi dea energie si care sa ma ajute sa ma incarc pozitiv. Imi place sa savurez dimineata o ceasca de ceai, in perioada asta le prefer pe cele de la Shoti'maa pentru ca imi place atat conceptul lor, cat si aromele pe care le au, iar mesajele (cum au si cele de la Yogi) ma fac mereu sa zambesc si sa privesc lucrurile altfel.

Initial nu m-am gandit sa va arat si partea de ingrijire a tenului, dar mi se pare ca se preteaza foarte bine cu ce am povestit pana acum. Lucrurile s-au schimbat in ultimii 2 ani din punctul asta de vedere pentru ca tenul meu a inceput sa se schimbe dupa ce am trecut de 40 de ani si a trebuit sa ma adaptez la nevoile lui. Primul pas dimineata este spalarea tenului - si in ultima perioada am folosit o spuma de curatare de la Jonzac de care chiar vreau sa va povestesc mai multe pentru ca imi place mult. Inainte nu foloseam nici un toner dimineata, insa acum nu as mai sta fara sa aplic imediat dupa ce ies de la dus pentru ca simt cum ii ofera pielii tot ceea ce am curatat eu cand mi-am spalat pielea.

Diminetile mele sunt cu seruri misto si multa vitamina C, folosesc o crema hidratanta doar daca simt ca pielea mea este deshidrata si are nevoie de pasul asta, daca nu ma bazez pe seruri. In perioada asta folosesc Calm Serum de la Paula's Choice (pentru o piele sensibila si reactiva e foarte bun, v-am mai povestit de el in trecut - e plin de antioxidanti, ceramide, acid hialuronic si ingrediente calmante) si prin rotatie mai multe seruri cu vitamina C care potenteaza actiunea produsului cu protectie solara. Protectia solara este intotdeauna ultimul pas din rutina mea si folosesc doar produse cu filtre minerale, iar inainte sa ies pe usa aplic pe buze si un balsam cu formula buna si SPF. 

De cat a venit toamna a trebuit sa ma adaptez la schimbarea de vreme pentru ca oasele mele mi-au trimis semne de avertizare, asa ca inainte sa ies pe usa iau suplimentul cu MSM pentru articulatii si ma ung cu un gel anti-inflamator pentru ca am ceva probleme cu mana si incerc sa imi ajut articulatia cat pot. Merg pe jos la sala si ma intorc tot asa, este un obicei pe care l-am adoptat dupa ce s-au redeschis salile si care imi prinde tare bine, asa ca intentionez sa ma tin de el cat ma ajuta vremea.

Diminetile voastre cum sunt?

8 comentarii

  1. Super programul tau, ma bucur ca reusesti sa iti impun un plan si sa te tii de el, sper sa iti iasa in continuare si problemele sa te ocoleasca.
    Saptamana usoara sa ai!
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitările mele!Eu nu am atata ambiție!Puțină sală nu mi-ar strica nici mie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca e ambitie, mi-am propus ceva si ma tin de plan. Cam asa e gandirea mea. :)

      Ștergere
  3. Buna! Ai un program foarte bun ! Eu nu reusesc la mine e haos de cateva nopti fetita mea adoarme numai pe la 2 dimineata si se trezeste la 7 ...greu !asta e ce sa facem trece...!si mie imi place sa ascult muzica ma relaxeaza ! Eu am o lotiune tonica desfacuta de la Y R e foarte buna dar nu stiu am cam uitat sa o folosesc si camd m-am uitat ieri are 6 luni de la deschidere si in maxim o luna trebuie sa o termin ca e pacat de ea ...in ultimul timp am fost cam haotica am facut cam totul pe fuga nu prea am fost pe calm..asa!😅

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incearca sa iei lucrurile pe rand, si la mine e nebunie in perioada asta si resimt totul mult mai puternic.

      Ștergere
  4. Iti apreciez foarte mult ambitia si perseverenta. Eu nu am de niciunele...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Le educi, eu sunt un om comod, dar cand imi propun ceva dau tot ce pot. :)

      Ștergere