Remodelare corporala la Pure Salon

7.9.18

Am descoperit Pure Salon luna trecuta si de atunci le-am trecut pragul de multe ori pentru ca mi-a placut mult locul, dar m-a incantat si energia din salon. Initial m-am dus la o sedinta de masaj (v-am povestit mai multe aici despre asta pentru ca mi-a placut mult) si dupa ce-am discutat cu Corina, cea care a gandit acest salon, m-a atras mult ideea de a incerca cateva dintre terapiile lor pentru remodelare corporala.

I-am povestit Corinei despre ultimii doi ani din viata mea, despre antrenamentele de XBody, despre zonele pe care nu reusesc sa dau jos asa cum as vrea, ea mi-a povestit despre salon, despre idee, despre ce vrea sa faca, mi-a aratat ce aparatura a ales si mi-a explicat de ce si mi-a propus un pachet pentru slabire intensiva pentru urmatoarele doua saptamani, pachet in care a combinat electrostimularea la tunelul cu infrarosii, cavitatia, radiofrecventa si presoterapia.


V-am intrebat si pe Facebook daca stiti ce presupune fiecare terapie, daca stiti ce trebuie sa alegeti in functie de ce rezultati vreti sa obtineti, asa ca m-am decis sa va povestesc mai multe despre asta pentru ca si eu la randul meu am pus multe intrebari si am vrut sa aflu mai multe. Insa am vrut si sa va arat mai multe poze din salon pentru ca mie imi place tare mult cum e gandit spatiul asta pentru rasfat si relaxare.


Electrostimularea imi este extrem de cunoscuta pentru ca merg de aproape 2 ani la 3 antrenamente de XBody pe saptamana si stiu ce poate face: elimina depunerile de grasime, imbunatateste aspectul pielii, da fermitate muschilor si ajuta foarte mult in cazul durerilor musculare sau celor provocate de artrita si reumatism. Cei de la Pure Salon au 4 aplicatii pentru procedura asta: remodelare corporala (+ tonifiere + remodelare), Fast Slim (slabire ultra rapida), lifting sani si electroterapie & termoterapie.

Eu am facut 3 sedinte pe saptamana la tunelul cu infrarosu pentru ca am vrut sa incerc ceva rapid si sa-mi fortez putin corpul sa reactioneze dupa o perioada de stagnare. Razele infrarosii patrund 5-6 centimetri in tesuturi si actioneaza direct asupra celulor de grasime. Am incercat atat programul clasic, cat si Fast Slim la 55 de grade si de multe ori mi s-a parut ca cele 45 de minute nu se mai termina, insa stiam ca asta se vor incalzi mai bine celulele de grasime pentru urmatoarele proceduri.


Cavitatia a fost insa o noutate pentru mine, una in privinta careia eram extrem de curioasa de ceva vreme. Este promovata ca fiind o liposuctie virtuala, fiind o terapie non-invaziva si nedureroasa. Cavitatia are la baza actiunea ultrasunetelor de joasa frecventa, care formeaza mici bule de gaz, reducand astfel membranele celulelor adipoase. Aceastea sunt absorbite de limfa si drenate prin sistemul limfatic.

O sedinta dureaza 30 minute, iar aparatul SlimMax pe care il au cei de la Pure Salon are LED Therapy care amplifica actiunea cavitatiei, avand rezultate mult mai bune intr-un timp mai scurt. Fluxul de grasimi dislocat la fiecare sedinta solicita ficatul si rinichii, asa ca procedura asta trebuie neaparat urmata de presoterapie si este recomandat sa se faca doar o sedinta pe saptamana.


Radiofrecventa utilizeaza curentii electrici de inalta frecventa care induc in tesut o temperatura mai ridicata decat cea obisnuita, contractand din interior tesuturile vizate, efectul fiind arderea si eliminarea graduala a grasimilor acumulate. Cei de la Pure Salon au aparatul de ultima generatie, Premium RF, despre care puteti sa cititi mai multe la ei pe site. Ceea ce face radiofrecventa este ca tonifiaza vizibil de la prima sedinta, unda de radiofrecventa produce contractia fibrelor de colagen si stimuleaza formarea de fibre noi de elastina.


Presoterapia sau drenajul limfatic este o tehnica de detoxofiere de care sunt sigura ca ati auzit de multe ori pentru ca beneficiile ei sunt binecunoscute. Este tratamentul ideal pentru cei ce au retentie de apa sau celulita si este o procedura relaxanta si complet non-invaziva. Eu pe langa masajul saptamanal la care ma duc pentru circulatia limfatica (v-am mai spus de problema asta a mea), apelez des la presoterapie asa ca am savurat fiecare sedinta - se pot face pana la 10 pe luna.


Daca v-am spus datele "tehnice" despre proceduri si program, vreau sa va spun si experienta mea personala si ce-a insemnat si in cifre: am fost la salon timp de 2 saptamani, cate 3 vizite pe saptamana. Unele vizite au insemnat 45 de minute de electrostimulare, altele au durat in jur de 2 ore cand s-au combinat mai multe terapii si am avut si o zi cand am stat 3 ore si am incercat toate cele 4 proceduri intr-o zi. 

Scopul meu nu a fost slabirea in kilograme, ci m-am axat pe scaderea in centrimetri in zonele unde nici sportul si nici dieta nu ma mai ajuta atat de tare - interiorul coapselor si partea inferioara a abdomenului. Dupa cele 2 saptamani, masuratorile au indicat 3 centimetri in minus in talie, 1 centimetru pe coapse si 2 centimetri la genunchi, rezultate care ma incanta peste masura pentru ca zonele astea nu au vrut sa cedeze in ultimele luni deloc.

Eu am o carnatie tare si asta face anumite lucruri si mai grele, dar nu ma plang de asta pentru ca m-a ajutat in ultimele luni ca pielea sa nu-si piarda fermitatea, asa ca am fost surprinsa sa vad ca dupa doar 2 saptamani se vede o diferenta clara si la nivelul structurii pielii: este mai ferma, mult mai tonifiata si procedurile inca actioneaza chiar daca saptamana asta am luat pauza ca sa vad exact cum reactioneaza organismul meu - sunt extrem de curioasa sa vad ce se va intampla in perioada urmatoare pentru ca am de gand sa continui si cu asltfel de proceduri in combinatie cu sportul si o dieta echilibrata pentru ca am vazut clar rezultate intr-un timp extrem de scurt.

Cei de la Pure Salon ofera si servicii de masaj (si va mai recomand inca o data o vizita la Veronica daca sunteti din Bucuresti si vreti sa va relaxati), dar si tratamente faciale - au inceput sa lucreze cu cei la Image Skincare, un brand care mie imi place mult, si au o oferta extrem de misto luna asta. Gasiti detaliile pe pagina lor de Facebook.


As vrea sa imi povestiti si voi experientele cu procedurile de remodelare corporala daca ati incercat si ati avut (sau nu) rezultate. Iar daca ajungeti la Pure Salon sa-mi spuneti daca v-a placut la fel de mult cum mi-a placut mie.

10 comentarii

  1. Daca nu pui lingura jos degeaba toate terapiile astea “minune”! Zici ca de doi ani faci antrenamente regulate , pui poze numai farfurii cu mancare relativ slaba caloric , dar tu esti obeza!!! Pui poze cu fatsa super blur-ata sa ascunzi gusa! Macar ai bunul simt si pune ceea ce cu adevarat mananci si nu face pe fandosita cand tu esti cat muntele! Nu este rusine sa fii grasa , rusine este sa prezinti altceva decat esti si sa te “ascunzi dupa deget”!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi se pare de-a dreptul patetic si jenant comentariul tau atata timp cat nu-ti asumi cine esti si folosesti acelasi cliseu de doi lei cu lingura la toate comentariile pe care le lasi cand probabil ca te "plictiseste" groaznic viata ta perfecta. Imi pare rau pentru frustrarile tale dar daca tot imi studiezi atat de bine pozele si viata, ar fi trebuit sa observi ca nu prea folosesc lingura.

      In viziunea bolnava a unora ca tine probabil ca mananc cu mainile goale si am atata timp liber incat gatesc doar ca sa aiba unii ca tine ce sa studieze. Este extrem de trist daca crezi ca astfel de comentarii spun ceva despre mine. Te inseli amarnic - insa spun totul despre tine si despre caracterul tau.

      Iar ca sa iti permiti sa vorbesti despre un om pe care nu-l cunosti (nu cred ca n-ai avut vreodata loc de mine pe strada) da dovada de extrem de multe lucruri pe care nu merita sa le scriu aici. Iar daca ma cunosti personal chiar te invit sa vii langa mine, sa te uiti in ochii mei si sa-mi spui toate mizeriile astea in fata.

      Ștergere
    2. Camelia...nu stiu de ce e frustrat acest ANONIM dar sincer nu stiu cu ce.l/o afecteaza viata ta,,felul cum arati,sau ce anume faci pe pagina personala,eu detest oameni care nu te cunosc nici macar un minut ca sa isi de cu parerea,,,de ce nu isi vad gunoiul din ochii,,eu sincer nui inteleg pe oamenii astia..

      Ștergere
  2. Mda , ca de obicei schimbam macazul , caracterul e de vina ....!!! Mai cucoana da dumneata crezi ca nu observa nimeni cand iti mesteresti pozele , sau crezi ca nu se vede!!! Ce tot o tragi intr-una cu healthy meals cand tu esti obeza!!!! Pai si genunchii aia cat sa mai tina saracii la atata greutate!!! Mai faci si pe mofturoasa , ce naiba , rade lumea de tine!!! Hai ca esti penibila!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se numeste deja rautate patologica ceea ce manifesti tu aici. Si boala asta e mai grava decat niste kilograme in plus si e urat ca improsti cu ea pe un blog unde se pare ca citesti. Ai citit si restul articolelor scrise de Camelia? Ai citit prin cate a trecut? Ai vazut-o vreodata si in viata reala ca sa ppti emite atatea lucruri urate si eventual sa i le spui si in fata, ca asa cu nume de ,,anonim" e cam rusinos sa o faci. Asta spune si mai multe lucruri urate despre tine. Fiecare om isi duce crucea in felul lui, are probleme si bucuriile lui. Camelia ne spune de niste ani niste lucruri despre o situatie pe care poate unii nu s-ar incumeta sa o povesteasca.Daca nu iti place, nu mai veni aici si nu ne mai strica placerea celor care o citim de atatia ani. Prin ce ai improscat tu aici ne jignesti indirect si pe cei care o urmarim cu placere. Si retine, rautatea e mai periculoasa decat niste kilograme in plus.

      Ștergere
    2. Felicitari Ana Maria iti dau perfecta dreptate. De ce nu are curajul sa se arate cine este acest ANONIM daca tot se da ce nu este

      Ștergere
  3. Super articol mulțumim pentru el ❤

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonimule, iti doresc inzecit, dupa caracterul, tupeul, neobrazarea si lipsa de empatie, pe care le afisezi !!!
    Semat: Mihaela Tofan

    P. S. Nu o cunosc personal pe Camelia, dar crede-ma ca se simte ce fel de om este, asa cum se simte si ce fel de om esti tu. Atat !

    RăspundețiȘtergere