Experiences & amintiri de neuitat

20.11.11

Va spuneam mai demult intr-o postare cu Top 5 parfumuri ca Moments al Priscillei Presley va ocupa mereu un loc special in inima mea pentru ca a fost "parfumul meu" in unele dintre cele mai frumoase momente ale vietii mele, insa astazi vreau sa va spun despre primul parfum pe care l-am primit dintre cele facute de Muehlens pentru Priscilla Presley (si Indian Summer de asemenea imi trezeste niste amintiri superbe, singurul parfum al Priscillei Presley care nu-mi trezeste nici o amintire este Roses & More - chiar nu-mi amintesc daca l-am incercat sau nu).

Experiences este un parfum dulce clasificat ca "green floral scents" si este un amestec de note verzi, de violete, piersici, bergamote, garoafe, orhidee, radacina de iris, heliotrop, ylang-ylang, lacramioare, trandafiri, lemn de santal, chihlimbar, mosc, vanilie si cedru. Cand l-am primit nu eram deloc adepta parfumurilor dulci, usor lemnoase, ci as putea sa spun chiar ca preferam parfumurile tari (imi amintesc ca in perioada aia Allure de la Chanel era preferatul meu), asa ca a fost o surpriza totala. Insa ceva la parfumul asta m-a fascinat. Este un amestec de miresme care da dependenta, ori de cate ori l-am purtat am primit numai complimente si imi dadea o stare care nu poate fi descrisa in cuvinte. 

Cand am aflat ca nu se mai fabrica parfumurile Priscillei Presley am fost trista si am regretat mult timp Moments care era parfumul meu de toata ziua (chiar daca intre timp descoperisem multe altele si nu-l mai foloseam, imi placea sa stiu ca pot sa ma intorc la el oricand as fi vrut), insa mi-as fi dorit in cateva ocazii speciale sa am Experiences. Era exact parfumul de care as fi avut nevoie in anumite momente. Si aveam acum maturitatea sa-l apreciez asa cum trebuie. Dar era cam tarziu ...

 
Asa ca acum 3 ani intr-un moment in care ma agatam de orice amintire si incercam sa trec peste cea mai neagra perioada din viata mea, am decis ca vreau sa am din nou un parfum al Priscillei Presley. Si desi primul impuls a fost Moments, mi-am dat seama ca ceea ce-mi doream era de fapt Experiences si am inceput sa caut si am cautat vreo 2 luni fara succes (gasisem doar pe ebay 2 vanzatori care il aveau la preturi astronomice - peste 100 dolari varianta de 30 ml - dar nici unul nu vroia sa livreze in Romania) - acum am vazut  ca sunt cateva variante disponibile pe ebay. Pur si simplu nu reuseam sa-l gasesc nicaieri, dar printr-un noroc chior am gasit pe un site de parfumuri din SUA crema de corp la 200 ml la nici 10 dolari si n-am stat pe ganduri, am luat ambele bucati care erau disponibile. Am zis ca daca n-am parfumul, macar sa ma imbat cu mirosul cremei. Una am folosit-o atunci si alta am pastrat-o sigilata cu speranta ca intr-o zi am sa fac rost si de parfum.

Anul trecut cautand ceva pe ebay, am dat de un colectionar de parfumuri din Olanda care vindea numai miniaturi (variante de 4-5 ml) la preturi super rezonabile (2-5 lire in functie de parfum). Si ce-am gasit? Moments si Experiences de la Priscilla Presley (si Magnetic de la Gabriela Sabatini, care nu-mi era nici el indiferent) - le-am luat fara sa ma gandesc prea mult, din pacate Moments mai mult s-a evaporat decat l-am folosit (cred ca a fost o problema cu capacul), insa cele 3 (da, le-am luat pe toate pe care le avea) mini parfumuri Experiences sunt si acum intacte - una singura am desfacut-o de vreo 3 ori s-o miros.

Insa acum am desigilat si crema de corp si am scos si mini parfumurile si am de gand sa le folosesc luna viitoare. Am asteptat atata timp sa incerc iar Experiences incat ... entuziasmul meu e la cote maxime. Cand folosesc parfumul asta retraiesc niste senzatii atat de frumoase si ma incearca niste sentimente pe care le credeam uitate de mult timp ... sunt sigura ca urmeaza sa traiesc ceva frumos.

A trezit vreun parfum ceva asemanator in voi?

3 comentarii

  1. acum 6 ani de zile am avut parfumul isabellei rosellini, isabella, se numea. o esenta splendida, care imi trezeste amintiri dulci-amare pe care as vrea sa le retraiesc. nu stiu daca se mai fabrica parfumul dar am intentia sa-l caut. chiar in perioada asta am inceput sa-l folosesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Cred ca in fiecare trezeste ceva un anume parfum ;).

    RăspundețiȘtergere
  3. Versace - Medusa.. il foloseam acum 2 ani, in 2009.. aveam un iubit - primul si marea mea iubire (am 23 de ani) si ne-am despartit.. am suferit teribil pt ca nu aveam cum sa impiedic asta (era casatorit si nu stiam -am aflat dupa multe luni, imi ascunsese asta f bine, ba chiar avea si copil..). am plans si am suferit enorm, dar din cand in cand ma duc la sticluta de parfum si mai miros.. si retraiesc momente, imi revin amintiri, imagini.. imi mai dau lacrimile, iau sticluta de parfum (mai are putin parfum in ea) si o strang la piept..
    asa mi-am dat seama cat de importanta este memoria olfactiva. :) Octavia

    RăspundețiȘtergere