Dimineață de iunie

18.6.26

Ultimele 3 luni din viața mea au însemnat atenție la tot ce fac și ce "consum" și nu mă refer la alimente. În martie la un control de rutină am avut o surpriză mai mult decât neplăcută și mi-am dat seama exact unde m-au dus strestul, nopțile cu somn puțin, problemele și multe altele din ultimii doi ani. Având în spate un infarct acum 18 ani am știut că dacă nu fac ceva în momentul ăla nu o să-mi fie bine sau nu o să-mi mai fie deloc (fără exagerări).

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să elimin pe cât posibil tot ce îmi crea stres (care automat îmi creștea cortizolul), mi-am ajutat organismul și sistemul cardio vascular cum am putut și mi-am setat ca obiectiv principal să rezolv problemele cu somnul. Partea cu stresul e cea care mi-a ieșit cel mai puțin, dar nici nu am cum să controlez anumite lucruri mai ales că eu sunt o perfecționistă. 

Am citit mult în perioada asta, am încercat să înțeleg cât mai bine cum îmi funcționează creierul, la ce reacționez, ce are concret nevoie corpul meu ca să funcționeze la parametrii optimi, mi-am monitorizat somnul și asta m-a ajutat să înțeleg și mai bine niște lucruri. Am reușit să fac extrem de multe lucruri care m-au ajutat să ies din faza aia nasoală.

Diminețile mele nu sunt mereu așa cum îmi doresc, dar de cele mai multe ori reușesc să nu fie nevoie să mă grăbesc, reușesc să mănânc așa cum îmi e mie bine și să fac lucrurile în ritmul meu, care nu e deloc unul încet. Azi am mâncat iaurt grecesc, afine, mure și kiwi peste care am adăugat niște nuci și crispies din proteine de mazăre. 

Am făcut căteva exerciții pentru nervul vag (a fost unul dintre lucrurile care m-a ajutat în martie să îmi revin mai ușor), m-am gândit la niște lucruri și mi-am acordat câteva minute în care doar să fiu prezentă.


Am o zi cu o agendă plină, însă nu e nevoie să ies din casă așa că am folosit doar o cremă lejeră pentru ochi și un SPF cu filtre minerale, iar pe scalp am aplicat un spray de reîmprospătare de la Alfaparf Milano. Am întotdeauna lângă mine lacrimi artificiale pentru ochi și un mist pentru ten cu ingrediente calmante și hidratante, dar și un dezinfectant.

Am oscilat între două parfumuri în dimineața asta, până la urmă m-am decis la White Tea de la Korres - e lejer și extrem de potrivit pentru vremea asta, doar că persistă foarte puțin (varianta pe care o am este apă de toaletă, nu știu dacă apa de parfum stă mai bine la capitolul ăsta). Mai mult ca sigur mai târziu o să folosesc și un body mist de la Cashmere Aroma pentru un suflu nou și puțină energie.

Tu cum ai început dimineața asta?

Read More

Produse care nu m-au convins

16.6.26

Curiozitatea de a încerca produse noi - mai ales când e un brand care îmi place sau un ingredient cu care vreau să experimentez - e mare, dar mă gândesc bine înainte de a cumpăra efectiv. Am trecut de mult de vremea când făceam cumpărături impulsive, mai ales că știu ce îmi place și ce nu, știu ce nevoi are tenul meu și știu ce nu vreau. Dar mi se întâmplă uneori să iau un produs care în teorie e ce trebuie și în practică să nu-mi placă sau să nu funcționeze pentru mine, exact despre astfel de produse e postarea asta.

TX-toning Toner (Radiance & Skin Balancing) de la VT Cosmetics mi-a atras atenția anul trecut și mi s-a părut genul de produs potrivit pentru mine. Formula conține Triple Defense TX-toning Solution (acid tranexamic, niacinamide și gluthatione) + Centella Asiatica + Madecassoside - perfectă pentru pete pigmentare și ten neuniform m-am gândit eu. Realitatea e că textura produsului îmi place, însă de câte ori am încercat să folosesc produsul ăsta simt un disconfort - mă pișcă, pielea mea pare să reacționeze la ceva, așa că l-am folosit extrem de rar. 

Matrixyl 10 Boosting Shot Ampoule din gama Madagascar Centella de la Skin1004 a ajuns direct în coșul meu când a apărut și la noi și eram convinsă că o să-mi placă la nebunie. Formula este cu 10% Matrixyl 3000, un complex de peptide extrem de bun, 5% Volufiline și acid hialuronic, iar tehnologia  de tip Boosting Shot, bazată pe micro-particule de tip spicule, ce combină Centella Asiatica și pantenol a făcut produsul și mai interesant pentru mine, care folosesc produse cu spicule și le tolerez extrem de bine.

Realitatea este că produsul ăsta a fost o mare dezamăgire, începând de la pipetă (nu trage produs, fie nu se descurcă cu textura lui, o prostie pentru un produs care nu e tocmai ieftin) și terminând cu senzația pe ten - ei spun că este doar o mică senzație de furnicături, dar nu e așa. Am folosit destule produse cu spicule să știu dacă le tolerez sau nu și cum ar trebui să se simtă, produsul ăsta nu e ușor de tolerat și mă deranjează. 

Trecând peste toate astea nici nu mi se pare că tenul meu se simte cum ar fi normal după un produs cu o astfel de formulă - tot ce pot să zic e: bine că l-am luat doar pe acesta pentru că am avut în coș și varianta cu retinol. Skin1004 este în continuare unul dintre brandurile coreene care îmi place mult, dar nu și produsul ăsta.  


Sprayul cu hesperidină din gama Podology Care de la Floslek (brand polonez de care eu am mai povestit) este formulat pentru a combate inflamația picioarelor. Este recomandat pentru persoanele care se confruntă cu senzația de picioare grele și obosite, formula conține și extract de castan sălbatic, extract de rădăcină de ruscus și mentol.

E genul de produs care mie nu-mi lipsește vara, dar nu numai. Sunt zile când stau mult pe scaun când am de muncă și astfel de produse m-au ajutat mereu. Sprayul ăsta nu mi s-a părut că face ceva, l-am folosit de mai multe ori, în diverse condiții, n-am simțit nici măcar o ușoară senzație de ușurare la nivelul piciorului.

Iar ultimul tip de produs de care vreau să vorbesc sunt măștile cu colagen/ gel/ etc. (indiferent cu ce ingrediente sunt combinate - fie PDRN, fie altceva la modă) - am mai spus și o repet: hype-ul din jurul lor este ceva ce nu pricep. Nu știu cum stați voi cu timpul, dar mie îmi este imposibil să stau 3-4 ore cu o mască care alunecă (am văzut și eu prostiile cu să o decupezi, să nu știu) și care nu face vreo minune.

Nu spun că sunt produse proaste pentru că nu sunt, dar nu sunt vreo minune - am încercat mai multe de la branduri diferite și nu m-a convins niciuna. M-am chinuit la propriu să stau cu una 3 ore într-o vacanță și nu s-a întâmplat nimic spectaculos (realist vorbind nici nu mă așteptam la asta pentru că știu să citesc și eu o formulă de pe un ambalaj), nu mai zic că nici una nu s-a transformat total pe pielea mea care este absolut normală (cum mai văd prin videouri). 


Ați încercat vreunul dintre produse? Aveți păreri diferite de ale mele?

Read More

7 într-o săptămână #557

14.6.26

Am avut o săptămână plină din toate punctele de vedere și unele zile mi s-au părut extrem de lungi, am trăit cu senzația că trebuie să mai fac și aia și aia și că nu o să-mi ajungă timpul pentru toate. 345 Relief Cream Mist de la Dr. Althea mi se pare un produs foarte reușit. Crema nu mi-a plăcut în mod deosebit și nu pricep hype-ul din jurul ei, însă mistul are o formulă cu 3 tipuri de acid hialuronic, 4 ingrediente derivate din orez și alte 5 ingrediente cu rol calmant - hidratează, calmează și e foarte ușor de folosit.

Am primit câteva surprize zilele astea și vreau să vă spun pe scurt de două dintre ele, urmează să vă povestesc mai multe după ce folosesc produsele o perioadă. Yves Rocher a lansat Hydra Water-Plump, o gamă hidratantă perfectă pentru perioada asta și sunt extrem de curioasă să le încerc și să văd cum sunt. 

Cashmere Aroma a lansat 3 ediții limitate pentru vara asta și le-am primit pe toate 3. Toate 3 sunt perfecte pentru vremea asta caldă, Nectar Skin și Mango Gelato sunt vara tropicală, iar Watermelon Sorbet este un deliciu dulceag și răcoritor. Pe site există acum o ofertă foarte bună de lansare - cele 4 produse din fiecare gamă într-o cutie tematică sunt 119 lei și au și transport gratuit.


În rarele momente când am reușit să am puțin timp "liber" am gătit (la cât de cald e și pare că va fi cuptorul cred că o să fie folosit extrem de rar în lunile ce urmează) sau am avut puțin grijă de mine pentru că resimt temperaturile destul de puternic - au fost zile când de la o zi la alta a scăzut temperatura la aproape jumătate și pielea și părul meu au reacționat imediat.


Vineri Alma a avut programare la veterinar pentru ecografia pe care o face aproape lunar și dacă tot ne-am dus am programat-o și la tuns. Cât am așteptat m-am jucat cu cățelul cabinetului și nu numai cu ea (o cheamă Connie), ci și cu pisicile. Problemele Almei nu s-au agravat, am reușit în ultimele luni să progresăm puțin, iar ținând cont de vârsta ei e mare lucru, mai ales că medicii au crezut că se va degrada, nu că va fi mai bine. Iubirea face minuni, am zis și o s-o mai zic.

Sfârșitul de săptămână a început cu o livrare surpriză de la Sezamo, am primit mai multe tipuri de cireșe și vișine - pe site sunt fructe de sezon românești de la mulți producători locali (dar și legume) și asta mă bucură mult, mai ales că sunt și opțiuni certificate ecologic. Am împărțit ce-am primit pentru că dar din dar se face rai.

Aș vrea să vă zic că a fost un weekend numai cu relaxare, dar realitatea este că a trebuit să fac tot ce n-am apucat în timpul săptămânii, deci a fost și cu treabă. Dar am reușit să dorm mai mult, să citesc și să mă relaxez puțin. Și să încerc ceva nou de la Foreo - dacă mă urmăriți pe Instagram știți despre ce e vorba pentru că am povestit acolo mai multe.

Săptămâna voastră cum a fost?

Read More

2 parfumuri din colecția Le Vestiaire des Parfums de la Yves Saint Laurent

11.6.26

Am parfumurile astea două de la Yves Saint Laurent din colecția Le Vestiaire Des Parfums, colecția lor de lux inspirată de piesele de îmbracăminte iconice ale brandului, de anul trecut, însă nu m-am grăbit să vă povestesc despre ele pentru că am vrut să le port în diverse momente și la temperaturi diferite, înainte de a exprima o părere clară. Pe ambele le-am primit cadou de la o prietenă care știe că îmi place să explorez lumea asta fantastică a parfumurilor. 

Blouse a fost lansat în 2018 și un parfum floral, lemnos, cu note de mosc, este o creație a lui Quentin Bisch. Notele de vârf sunt bergamotă, galbadum (o rășină aromatică) și piper roz, notele de mijloc sunt trandafir de damasc și angelica, iar notele de vârf sunt mosc alb și cashmeran.  

Este un parfum care miroase bine pe mine, chiar bine, dar este puțin prea aerat ca să ajungă să mă fascineze și să ajung să îi duc dorul dacă nu îl port. Îmi place, zâmbesc când îl aplic, aștept să se treacă puțin senzația de verde pe care o am imediat după aplicare, după care știu că e acolo - cuminte și plăcut, dar cam atât. Mi se pare că purtat pe temperaturi mai ridicate se schimbă pe piele - notele de galbadum și piper roz devin mai puternice.

Lavalliere a fost lansat în 2022 și este un parfum floral fructat, combină note de smochină, coacăz negru, bergamotă cu trandafir, mușcată, iasomie, mosc, vetiver și cashmeran. Am sentimente mixte legate de el - ba îmi place, ba nu simt că nu ne înțelegem, depinde foarte tare de temperatura de afară pentru că se transformă pe pielea mea. 

Când e frig e mai elegant și mai modern și îl "simt", însă când e cald notele de coacăz negru devin foarte puternice și domină tot într-un mod care nu mă încântă în mod deosebit. Nu-mi displace, dar nu mă convinge ... are nevoie de ceva timp să se așeze pe piele și să se armonizeze cu pielea mea.

Știți vreunul dintre parfumuri?

Read More

Cumpărături de pe iHerb

9.6.26

Am dat două comenzi pe iHerb și m-am gândit să vă arăt ce-am luat, dar și să vă povestesc câteva lucruri care cred că ar fi de folos. Am profitat de câteva oferte de pe site și am ieșit foarte bine la suma cheltuită efectiv, chiar dacă nu au fost comenzi cu valoare tocmai mică. Am prins niște reduceri de 30% la anumite produse & o ofertă cu 1 + 1 la 80%. Au venit prin poștă în 5, respectiv 7 zile, prima a ajuns direct la ușă din hubul regional București, pe a doua a trebuit să o ridic de la oficiul poștal de care aparțin, nu am plătit taxe suplimentare.

Motivul pentru care am dat comanda a fost pentru că am vrut să optimizez costurile pentru niște suplimente pe care le iau de câteva luni bune. De obicei nu vorbesc de suplimente și nici nu sunt adepta pastilelor, dar am avut niște probleme de sănătate încă de anul trecut și corpul meu a avut nevoie de ajutor. Multe dintre produsele de pe piață sunt niște porcării, industria suplimentelor și modul în care toți sunt experți și recomandă pe bandă rulantă orice mi se par de groază. 

Până acum am luat suplimente de la Zenyth, un brand în care am încredere și care folosește ingrediente de calitate și nu adaugă tâmpenii în produse, însă mi-am dat seama că tot ce fac acum se va întinde pe o perioadă mai lungă, așa că am rămas la două suplimente de la ei și pentru restul (unde substanța activă e de aceeași calitate) am căutat alternative mai prietenoase cu buzunarul meu.

Gaba (în combinație cu magneziu bisglicinat) m-a ajutat enorm cu relaxarea înainte de a adormi. Creierul meu este hiper vigilent, este tot timpul activ și am avut probleme mari de somn de care am mai povestit pe blog, am reușit în ultimele 3 luni să-mi optimizez somnul. Am ales Nutricost pentru că este un producător uriaș american fără marketing agresiv, merge pe formule curate, cu ambalaj minimalist, este certificat GMP (înregistrat la FDA) și testează în laboratoare terțe pentru puritate, concentrație și metale grele. Aici puteți să vedeți tot ce au, pe mine produsele pudră nu m-au convins, însă Gaba și altele chiar merită - am redus costul pe lună la 40% față de ce luam până acum, fără să renunț la calitate.

Coenzima Q10 a fost celălalt supliment pentru care am căutat variante - ubiquinona Kaneka este ce iau acum (contează cum este produsă molecula - sinteză naturală sau chimică, stabilitatea - ubiquinolul care este recomandat mult mai des e și mai scump și este foarte instabil și sunt și alți factori de care am ținut cont) și varianta care m-a convins a fost cea de la California Gold, brandul propriu (private label) al celor de la iHerb. Este ubiquinona USP Grade și mi-a redus costurile pe lună la 25% pentru coenzima Q10.

D-Riboza este singura noutate și ajută la refacerea rezervelor de ATP, practic scurtează timpul de recuperare a energiei celulare după efort fizic sau stres metabolic - se dizolvă în apă și eu sper să mă ajute cu oboseala care mă lovește în zilele foarte pline în jur de ora 16 când încă mai am mult de muncă. Mă uitam de ceva vreme după un produs cu D-Riboza, dar tot ce-am găsit a fost scump, iar varianta de la California Gold este ce trebuie. 


De la Aveeno mi-am luat masca reparatoare sub formă de șosete (am mai avut produsul ăsta și mi-a plăcut) și dacă tot am prins oferte bune am luat Electrolyte Hydration Patch de la PatchAid, la care m-am mai uitat. Aici puteți să vedeți tot ce conține, despre plasturii transdermici am povestit recent (pe cei de la brandul ăsta nu i-am încercat până acum) - pe mine electroliții m-au ajutat mereu după efort intens și în perioadele când am simțit că nu sunt ok. 


Glucamune Essence de la VT Cosmetics era pe lista mea de interese și dacă tot am prins oferta cu 80% am zis să profit. Îl găsiți aici dacă vreți să citiți mai multe, pe mine m-a atras faptul că cei de la VT au combinat beta-glutanul (care pe lângă hidratare ajută și la reparerea barierei) cu un complex de fermentare care spun ei că antrenează imunitatea cutanată. La prima impresie îmi place mult, textura este ce speram să fie, o să revin cu impresii despre produs după ce îl folosesc o perioadă.

Am lăsat la final condimentele, sunt produse pe care le comand mereu de pe site. Guacamole Seasoning și Rosemary Roasted Garlic de la The Spice Lab (le găsiți aici) și Everything Blend de la Simply Organic sunt cele pe care le iau cel mai des, dar îmi plac și altele de la ambele branduri. Îmi mai plac și condimentele de la Frontier Co-op și McCormick.

Voi ce cumpărați de pe iHerb?

Read More