Chiar nu știu să descriu săptămâna asta. A fost plină, a fost obositoare, mi-a pus nervii la încercare și nici nu am dormit cât aș fi avut nevoie ca să am energie să fac tot. Partea bună e că am luat niște decizii pe care le-am tot amânat și am făcut mulți pași într-o anumită direcție, iar asta cumva a diminuat presiunea pe care eu o pusesem pe mine.
Mi-am acordat mai mult timp zilele astea pentru că așa am simțit. Am folosit produse din cutia celor de la Pick'N'Dazzle cu Skincyclopedia - serul ăsta cu 10% Matrixyl 3000 mi se pare foarte reușit, dacă aveți buget limitat și căutați un produs eficient și ieftin cu peptide merită din plin. Găsiți cutia aici, costă 135 lei (5 produse + parfumul Sentier la 10 ml) și vă mai recomand să vă uitați și la The Skincare Expert Box care e 149 lei și printre produse are C15 Super Booster de la Paula's Choice care costă doar el 322 lei.
Am continuat cu curățenia printre produsele pe care le am, am ordonat prin sertare ce vreau să folosesc mai des și am încercat să îmi dau seama de niște lucruri legate de modul în care ajung să decid că vreau un produs anume. Am schimbat misturile de corp, am trecut de la cele gurmande la cele mai fresh și mai potrivite pentru perioada asta caldă.

Am mâncat des în ultima perioadă sparanghel pentru că am tot găsit la ofertă, iar combinația asta cu mozzarella mini și roșii cherry (+ semințe de susan) este una care îmi place la nebunie. Prefer să pregătesc chestii proaspete și gustoase, adaug la final o linguriță de ulei de măsline de calitate și am o masă rapidă care e exact pe gustul meu.
De-abia am așteptat finalul de săptămână să mă relaxez după zile întregi cu ochii în monitoare și cu multe de bifat pe lista cu lucruri de făcut. Am citit Una dintre noi a murit scrisă de Jeneva Rose, autoarea de care am mai povestit recent, mi-a plăcut, dar am realizat că am citit prea multe thrillere în ultima vreme și trebuie să trec la altceva. M-am bucurat de flori și de soare (cât a fost?, am încercat să fiu cât mai prezentă în fiecare moment pentru că instinctul meu natural este să mă retrag în lumea mea.

Săptămâna voastră cum a fost?





Trimiteți un comentariu