Mici plăceri din prima lună a anului

29.1.26

Luna asta a fost plină și nu mai zic altceva, m-am concentrat pe ce îmi bucură sufletul, pe ce iubesc, pe ce mă face să vibrez, m-am bucurat de tot ce am în viața mea și am încercat să nu las ce îmi lipsește să umbrească ce încă am. Nu e ușor când dorul face parte din fiecare zi, dar așa e viața, m-am gândit că postarea asta de final de lună e un exercițiu bun pentru mine și poate vă inspiră și pe voi să vă gândiți la ce-a fost frumos și la ce v-a bucurat sufletul.

Anul trecut a venit la pachet cu niște probleme de sănătate de care am mai spus pe blog, însă fără să intru în detalii pentru ca încă sunt în faza în care încerc să înțeleg și să caut soluții. Am citit mult pe tema asta, m-am documentat, am analizat ce anume îmi produce disconfort, iau lucrurile încet și încerc să am cât mai multe informații. 

Nu mă simt încă pregătită să discut despre tot ce s-a întâmplat anul trecut, dar mai ales de cum m-a afectat asta pe mine. M-am descurcat foarte bine (sau cel puțin așa am crezut) cu anumite aspecte ale stresului constant din ultimii ani, dar m-a lovit unde nu mă așteptam și lucrez la asta de luni de zile. E un drum lung, dar știu că va fi bine. Cărțile astea două m-au ajutat să apreciez mai mult procesele interne din corp, să înțeleg mai bine niște lucruri, dar și să îmi doresc să nu mai las anumite situații și oameni să mă afecteze.

Partea olfactivă este foarte importantă și o folosesc pentru propria mea plăcere de câte ori am ocazia. Am primit în decembrie un parfum Olympea de la Paco Rabanne, un brand cu care nu prea am avut treabă deși am mirosit în timp diverse parfumuri de la ei, așa că am zis să îl port și să văd cum mi se pare - e o ambră florală care nu miroase deloc rău, îmi place, dar nu are acel ceva care să mă fascineze și eu asta am căutat întotdeauna la parfumuri.

Sugar & Rum de la Cashmere Aroma a fost o surpriză mare pentru mine și îmi place mult de tot, așa că am tot folosit produsele astea două când am vrut să mă răsfăț. Nu știu ce au cei de la Cashmere Aroma în minte pentru anul ăsta dar aș vrea să văd în gama lor body mist-uri mai multe arome gurmande și - sper eu - Dulce de Leche.


Luna asta am simțit că am nevoie de mai mult timp pentru mine, pentru momentele mele de răsfăț așa că am încercat să nu grăbesc lucrurile - mi-am luat timp să aplic produsele, să mă bucur de senzația pe piele, m-am gândit la combinații care să mă ajute dar m-am și gândit la multe lucruri legate de modul în care aleg produsele, de brandurile care îmi plac și mă tentează. 

Nu am reușit anul trecut să merg la sedința de întreținere după epilarea cu laser, așa că am de gând să folosesc în perioada următoare dispozitivul Peach de la Foreo pe zonele unde am nevoie și vreau să și povestesc despre el pe blog după ce îl folosesc o perioadă mai lungă de timp și pot să trag niște concluzii.


Pe partea de alimentație n-am început tocmai bine anul pentru că nu mi-a ars de ceva când Alma a fost rău, dar în a doua parte a lunii lucrurile au intrat pe un făgaș normal și am început și eu să fac diverse combinații în farfurie. Salata asta cu spanac, ceapă roșie, nuci pecan, rodie și halloumi a fost un deliciu - în mod normal aș fi pus și avocado pentru grăsimi sănătoase, dar nu aveam în casă când am făcut-o așa că am folosit ulei de măsline și oțet de rodie (aș fi putut să fiu mai creativă cu dressingul dar a fost super ok și așa). 

Un lucru pe care mi l-am propus la începutul ăsta de an a fost să renunț la Cola Zero, lucrurile anul trecut nu au fost deloc ușoare și am exagerat cu consumul de Cola, nu am putut să mă las brusc așa cum am sperat (zic doar dureri de cap și înțelegeți voi), așa că am redus treptat cantitatea și o înaintez cu pași mici.

Varianta Vanilla are zahăr, dar e doar un moft pe care mi l-am făcut de 2 ori luna asta (e singura variantă care chiar îmi place), nici măcar nu pot să zic că ajunsesem să consum Cola Zero pentru că îmi place, lucru care mi se pare extrem de stupid - pur și simplu o consumam când aveam foarte mult de muncă, intenționez să dispară Cola de tot din viața mea în zilele ce urmează.


Plăcerea cea mai mare a lunii ianuarie a fost timpul petrecut cu Alma, după începutul de an absolut oribil (din punctul ăsta de vedere) când am crezut că se duce am apreciat și mai mult fiecare moment când a fost bine, s-a jucat, a fost veselă și interesată de ce e în jurul ei. Sper să o ajute tratamentul și să ținem problemele sub control și de acum încolo.

Tu ce mici plăceri ai avut în prima lună din an?

Trimiteți un comentariu