Versace Crystal Noir

5.1.16


Cand vine vorba de parfumuri trebuie sa existe si povesti, cel putin pentru mine. Pentru mine amintirile au parfum si exista parfumuri care reusesc sa ma duca imediat in alte vremuri sau sa-mi dea o anumita stare. Fiecare parfum pe care il am are o amintire (cel putin) care vine la pachet. Unele parfumuri le-am descoperit eu, altele au ajuns in viata mea cand trebuia (eu nu cred in intamplari), toate sunt aici cu un scop.

Prima mea intalnire cu parfumurile Versace a fost Bright Crystal, care m-a lasat rece si care m-a facut sa nu mai fiu curioasa in privinta celorlalte parfumuri Versace si asta s-a intamplat acum niste ani buni. Crystal Noir a ajuns in viata mea curand, intr-un mod ciudat. La ultimul Beauty Swap organizat de Beauty Barometer m-am dus cu o gramada de pensule (doar nu va imaginati ca patrez tot ce incerc?) si Alexandra de la Make-up Swan (lebada, cum aveam sa aflu mai tarziu) si le-a dorit atat de mult si am vazut-o atat de entuziasmata ca am facut schimbul, desi cand am mirosit Crystal Noir nu mi s-a parut ca e pentru mine.

Ea s-a ales cu cateva pensule (multe, nu le mai stiu numarul), iar eu cu un set Crystal Noir de la Versace cu apa de toaleta la 50 ml, lotiunea de corp si inca o varianta de 10 ml intr-un ambalaj extrem de interesant. Am incercat parfumul la ceva vreme dupa eveniment si mi-a placut mult cum s-a combinat cu PH-ul pielii mele si am asteptat vremea rece ca sa-l pot purta.

E ciudat ca-mi place parfumul asta si-mi place mult pentru ca am tot intins mana dupa el in ultimele saptamani. E usor floral, cu note de cocos (mie nu-mi place cocosul, nici gustul si nici mirosul), picant, usor lemnos, dar si proaspat in acelasi timp, dar mai ales cald. E primul cuvant care imi vine in minte cand ma gandesc la el - cald. 

Cred ca ceea ce-mi place este complexitatea lui, nu simt o aroma anume, nu mi se pare ca este ceva ce iese in evidenta in parfumul asta, insa toata combinatia este una extrem de reusita, care pe mine miroase senzual si usor oriental. Toate notele se combina frumos si rezultatul este intunecat, dar dulce, senzual, jucaus, cu o eleganta aparte. Imi place sticla (si culoarea), capacul mi se pare cam mare, dar sunt doar detalii. Crystal Noir are potential, pana acum am doar senzatii legate de el, dar ceva ma face sa cred ca o sa urmeze si o amintire puternica - are caracter, dar este mai degraba subtil decat puternic, desi n-as putea spune ca nu este un parfum tare.

L-ati incercat? Cum vi se pare?

22 de comentarii

  1. il iubesc. Ma face sa ma simt femeie, doamna, copil. Naturala si exotica. Si , ca si cand as detine un mic secret pretios. Tot timpul cand il port,o usoara adiere ma face sa zambesc misteios.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este pe lista preferintelor mele.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hihi eu l-am incercat am si review pe blog la mine.. mie nu mi se potriveste deloc desi ador cocosul... dar mi se pare.... mult prea barbatesc ptr mn..ciudat ca pe pielea sotului meu miroase cum trebuie pe a mea nu... pe maica-mea la fel miroase altfel.. depinde de ph.. te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai citit ca e unisex, pe mine e foarte feminin, chiar nu mi-l imaginez purtat de un barbat. Dar cand e vorba de parfumuri, totul se rezuma la PH pana la urma. :)

      Ștergere
  4. Ma bucur ca pana la urma ți-a plăcut acest parfum pentru ca eu ador pensulele primite de la tine.
    O zi frumoasa!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, uneori parfumurile au un mod ciudat de a ajunge in viata noastra. Ma bucur ca si tu folosesti pensulele cu placere. :)

      Ștergere
  5. Mi-as dori sa-l incerc.. din ce minunatii ne povestesti.. poate candva.. il voi incerca cine stie.. stii ce mai imi doresc sa incerc?! Alien.. ❤mi as dori din suflet sa l am❤
    Te puuuuup, suflet!

    RăspundețiȘtergere
  6. Oh, Crystal Noir-Versace e o veche iubire de a mea! Bineinteles ca vine la pachet cu amintiri frumoase, am avut o perioada cand mergeam des la teatru si il purtam. Tin minte ca l-am descoperit inaintea lui Hypnose de la Lancome.
    Ma bucur ca iti place, e un parfum memorabil, subtil, cald, oriental floral, elegant exact cum l-ai descris. E preferatul meu de la Versace :). Sa il porti bucuroasa! Candva am sa ma reintorc la el cu siguranta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost o surpriza placuta pentru mine, Hypnose vine la pachet cu niste amintiri interesante pentru mine, am vrut recent sa-l iau din nou, dar parca nu-l mai simt ... nu stiu. :)

      Ștergere
  7. O Doamne, inca unul pe lista :)) Dupa descrierea ta mi-ar placea la nebunie

    RăspundețiȘtergere
  8. aha ..deci ne asemanam un pic :))) ( aproape) fiecare parfum are povestea si amintirile lui. nu stiu cum miroase acest parfum ,,,dar dupa descriere, pare cel putin interesant. daca te aduce intr-o stare anume, daca te face sa intinzi , invariabil, mana dupa el ,.. atunci inseamna ca e pentru tine . bucura-te de senzatiile pe care ti le ofera !! smile emoticon

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur de fiecare parfum pe care il port, devine parte din mine. :)

      Ștergere
  9. Am folosit si eu in trecut Bright Crystal, imi place mult, e feminin, usor, de vara...Clar e pe gustul meu! :D
    Crystal Noir nu imi place... L-am mirosit de curiozitate la Marionnaud parca si nu mi-a placut... Tin minte ca mi s-a parut prea puternic pt gusturile mele.
    In schimb sunt innebunita dupa Eros Pour Femme si este urmatorul pe lista mea. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cand l-am mirosit in sticla si mie mi s-a parut puternic, insa pe pielea mea se aseaza frumos. In schimb Bright Crystal pe mine e banal, dar cand vorbim de parfumuri intervine PH-ul si schimba multe. :)

      Ștergere
  10. Parfumul acesta imi aminteste de socrul meu. Cativa ani la rand mi l-a facut cadou de Craciun si de ziua mea ! :) Imi place mult cum miroase in special iarna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu il port numai pe vremea asta rece, nu mi se pare potrivit pentru alta perioada. :)

      Ștergere