Cateva oferte de luat in seama


Am rezistat mai bine de 3 saptamani, m-am uitat pe siteuri, am vazut oferte, am pus in cos, am inchis paginile, am suspinat ... m-am uitat in sertare, mi-am repetat ca nu am nevoie de nimic si am luat-o de la capat ... gata, stresul asta "no makeup buy" nu e pentru mine. Iar astazi am comis-o, nu rau dar am comis-o ... 

Prima data m-a ispitit Pro Conceal HD de la L.A.Girl pe care voiam sa-l incerc de mult timp (l-am gasit aici cu transport gratuit), dupa care au urmat alte cateva chestii pe care o sa vi le arat cand le primesc. Si apoi a urmat StrawberryNET - am vazut la oferta zilei un pachet de la Ciate la un pret bun (cel de aici), nu ma intereseaza foarte tare partea de Velvet, dar oja o voiam de ceva vreme. Si daca tot am pus in cos oja mi-am satisfacut si o alta "dambla" mai veche - fardurile Dual-Intensity de la NARS (nuantele Dione si Himalia sunt la oferta si le-am luat - le gasiti aici, ma mai tenteaza Subra si Giove, dar cu alta ocazie).

Pe Strawberry sunt o gramada de oferte bune in perioada asta, asa ca daca aveti bani de cheltuit luati siteul un pic la puricat ca merita. Sunt o gramada de produse si seturi la preturi bune in oferta pentru Valentine's Day (aici si aici), parfumuri la preturi mici (si o reducere suplimentara de 10% pana la sfarsitul lunii cu codul myscent) si multe altele. Bani in cont sa aveti ... tentatii sunt multe.

Un alt site care mi-a dat dureri de cap este Cult Beauty, nu m-a impresionat foarte tare iluminatorul Champagne Pop de la Becca pe care toata lumea il ridica in slavi (m-am tot uitat la swatchuri si pe youtube si nu m-a convins), in schimb Moonstone (varianta pressed) imi place mult de tot si ma tenteaza rau de tot si Under Eye Brightening Corrector. Gasiti aici toate produsele Becca si nu numai - Cult Beauty vinde multe branduri pe care le vedem extra mega laudate pe youtube si pe blogurile de afara si ofera transport gratuit pentru comenzile mai mari de 50 lire (si niste deluxe samples).

Asos mi-a dat niste junghiuri puternice, dar am stat linistita si ma bucur. Am vazut o gramada de genti interesante si la preturi bune (daca n-as avea deja cateva pe drum de pe alte siteuri, nu mai zic nimic acum, vi le arat cand ajung), pulovere calduroase si multe ghete, ahhh ... mi-a ramas gandul la niste ghete negre, dar ma fac ca nu tin minte. Nici la accesorii si la produsele de beauty n-am ramas indiferenta, m-a tentat rau un set de la Toni&Guy si The Cheekbone Cheat Duo din colectia Ciate cu Olivia Palermo, insa am vazut reduceri la Revlon, Rimmel si L'Oreal . Aici puteti sa vedeti toate ofertele din momentul asta.

Boots are niste oferte bune (cand n-au ei de fapt oferte bune?, eu mai astept o oferta cu transport gratuit ca cea de la sfarsitul anului trecut) - le puteti vedea AICI: 2 produse TRESemme Expert la 7 lire, 2 produse Aussie la 9 lire, produse Elnett la 2 lire, seturi si mini produse Soap&Glory, 3 produse la pret de 2 in categoria ingrijirea tenului, seturi cu rimel Lancome si 2 mini produse de la 15 lire (inclusiv Grandiose) si multe altele. 

Pe feelunique ma invart de la inceputul anului, de cand au inceput la ei reducerile de iarna - aici puteti sa vedeti toate ofertele. Nu garantez ca nu dau o comanda pana la urma - ma tenteaza ceva de la Laura Geller (de fapt mai multe, nu doar ceva), un fard de la Burberry (au reduceri de 30% la mai multe produse), insa mi-a cam pierit cheful cand am vazut ca mai nou nu mai livreaza produse NARS in Romania, nici nu mai comentez ca n-are sens, urat, foarte urat ...

Ma opresc aici, desi as putea sa continui ... v-ati luat ceva de pe siteurile de afara in perioada asta? Ati profitat de vreo reducere/ oferta buna?

17 comentarii:

  1. Știam eu că nu trebuia să intru pe postarea asta...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum ma faci sa cad in ispita...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieri am comandat o apa de toaleta de pe Strawberry... nu ca mi-ar fi trebuit, nu ca as fi avut nevoie...
    Am ocolit Boots din cauza transportului si mai ales pt ca mi-as cheltui toti banuti... deocamdata mi-e de ajuns Strawberry.

    Mihaela I.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, toate suna f bine. Reduceri tentante rau..dar ma abtin pt ca la fiecare comanda am platit taxe vamale enorm de mari. Deci nu mai e nicio oferta din punctul meu de vedere. Am avut doar noroc la ultima comanda de pe Zaful, ca nu au pus astia in cutie nicio chitanta nimic..nu au declarat pe pachet nicio valoare. Si la ridicare l-am trimis pe tata, care nu stia bietul. Doamnele de acolo s-au rastit la el, ca data vitoare sa aduceti factura. Am scapat fara niciun ban, dar a fost pur noroc. In rest, la absolut toate comenzile mai adaugam 40-50 lei..nu mai iese nicio afacere :(
    Tu reusesti sa mai scapi de taxe?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie imi ajung coletele la posta de cartier (cu mici exceptii) si nu platesc nici un fel de taxe, doar pe Strawberry am platit tva la o comanda mai mare, insa am recuperat banii de pe site. Pentru mine este rentabil sa iau de afara si de asta si prefer cumparaturile on-line.

      Ștergere
    2. Si cum poti recupera banii de la strawberry? si pt mine e rentabil..insa de cand cu noile reguli la posta vamala..nu mai e asa :(

      Ștergere
    3. Exista formular pe site, il completezi, atasezi chitanta de plata si in cateva zile ai banii pe card.

      Ștergere
    4. Nu stiam de acest formular :)
      Ne poti da un link?
      Ms frumos.

      Ștergere
  5. Ia sa vedem pe Boots ce au, ca cu feelunique m-am lecuit. Ultimul colet plecat pe 30 decembrie nu a ajuns nici acum... si a fost o comanda mare :((

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Posta e depasita, mie mi-a venit ieri un colet care a intrat in tara in 16 decembrie, deci dupa 40 de zile, nu-ti pierde speranta.

      Ștergere
  6. Răspunsuri
    1. Bani sa fie, oferte bune mereu apar pe undeva. :)

      Ștergere