Sampon uscat Batiste

16.6.15


Nu-mi amintesc cand am scris prima data pe blog despre sampoanele uscate Batiste, insa au trecut multi ani de atunci si multe tuburi prin mainile si parul meu. Sunt sigura ca stiti si voi de ele si ca nu mai sunt o noutate (sau cel putin asta sper), eu am mereu cel putin unul in casa sa ma scoata din impas cand am nevoie de un par fresh si cu volum si n-am timp sa ma spal. Si nu putine sunt datile cand il folosesc doar ca un produs de styling menit sa dea volum parului.

Am incercat destul de multe variante (inclusiv cele pentru par inchis la culoare si cele cu sclipici) de-a lungul timpului si nu pot sa spun ca am gasit una care sa ma faca sa ii raman fidela. Sunt unele care nu m-au atras deloc si nu am vrut sa le incerc si altele care au ajuns de cateva ori printre cumparaturile mele. Si in mod sigur sunt cateva pe care n-am apucat sa le incerc.

Nu stiu daca e cazul sa va spun cum se foloseste samponul uscat Batiste (sunt atatea informatii pe net si s-a scris atata pe bloguri despre asta, inclusiv eu am scris in trecut) insa va pot povesti cum il folosesc eu si nu mi s-a intamplat niciodata sa-mi ramana ceva dare albe prin par. Il aplic de la o distanta de circa 20 cm (dupa ce in prealabil il agit bine) nu numai pe radacini, dar si pe lungimea parului. Imi prind parul in varful capului si il las 2-3 minute (chiar si 5 daca imi permite timpul), dupa care ma joc cu mainile in par si il pieptan (daca e cazul, depinde de ce anume vreau sa obtin de la parul meu). Si cam asta e toata smecheria.

In momentul asta am destul de multe variante (6) in casa, asa cum puteti vedea mai sus. Am si varianta mare de 400 ml, dar si variante mici de 50 ml si cele clasice de 200 ml (mai exista si varianta de 150 ml). Blush este floral si feminin si l-am folosit de multe ori primavara asta, Fresh e proaspat si miroase a curat (si se potriveste si barbatilor, daca au si ei nevoie de asa ceva), editia limitata Pixie Lott imi place mult si desi a fost promovata ca avand o aroma florala, eu simt si putin mosc pe acolo si asta ii da acel ceva in plus. In varianta mini (perfecte pentru geanta sau calatorii) am XXL Volume (care mi se pare ca are mirosul clasic de Batiste, fresh si atat - eu pe asta il folosesc mai mult ca o pudra de volum la radacina pentru ca mi se pare ca incarca parul destul de rau), Savanna (si pe asta il folosesc mai mult pentru volum la radacina, aroma lui este mult mai slaba in comparatie cu celelalte) si Wild (imi place la nebunie, are o aroma orientala, cu niste accente subtile de vanilie, e altceva).

In ultimul an am mai incercat cateva sampoane uscate de la alte firme, insa tot cele de la Batiste raman preferatele mele. Inainte le cumparam de pe Asos si probabil ca o sa le mai cumpar daca o sa mai dau comenzi (mai ales daca ma intereseaza vreo editie limitata care nu se gaseste la noi), in ultima perioada le-am luat de la Hello Free Z One Discount (preturile sunt foarte bune), dar le gasiti si in farmaciile Sensiblu si in Douglas.

Voi folositi sampon uscat? Aveti vreunul preferat de la Batiste?

31 de comentarii

  1. Eu sunt fan al variantei Blush deocamdata. Am mai avut si unul pentru volum parca si nu mi-a placut deloc. Am si eu in plan sa refac stocul. De unde pana anul trecut ziceam ca nu imi trebuie mie asa ceva, acum nu mai pot sa stau fara sa il stiu in casa!:)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum se schimba femeile astea, acum vor, acum nu vor. :))

      Ștergere
  2. Eu nu mai pot să trăiesc fără ele, de când le-am descoperit! Nu pot spune că mi-a plăcut unul în mod deosebit, mi se pare că toate fac același lucru, doar mirosul fiind diferit. Pe cel pentru volum încă nu l-am încercat, dar o să-i fac zilele astea o probă.
    De cele mai multe ori, eu prefer să-mi șterg părul cu un prosop uscat, ca să fiu sigură că scap de toată pudra de pe păr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E greu pana incerci unul, dupa aia nu mai ai scapare. :)

      Ștergere
  3. Eu mi am cumpărat blush si original, in 5 luni avia am terminat unul blush de 400 ml. Când mi le am cumpărat nu am găsit si pe cel cherry si pe asta vreau sa il încerc, dar îmi place ideea, îmi place cum se comporta, iar daca folosesc șamponul uscat pot sa prelungesc spălatul parului cu 2 zile liniștita pt ca arata tare bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine de avut in casa, mie nu-mi lipseste de niste ani buni. :)

      Ștergere
  4. Am incercat Original si Cherry si nu mi-au placut, tot Bristows ramane the best pentru parul meu. Nici Aussie nu m-a dat pe spate :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici Original si nici Cherry n-au ajuns la mine, nu m-au atras niciodata, deci nu stiu ce sa zic. Bristows l-a incercat mama si a zis ca e ok, dar ca prefera Batiste. Aussie eu mi-am luat din Austria, dar nu l-am incercat decat de 2 ori, nu stiu ce sa zic.

      Ștergere
  5. De departe varianta XXL Volume ramane preferata mea, intr-adevar incarca putin parul dar eu oricum nu-l tin mai mult de 1 zi , asa ca nu am probleme .
    Am incercat Blush, Cherry, Original , nu mi-au placut absolut deloc .
    (Anamaria)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Blush imi place primavara, Cherry si Original nu stiu cum sunt, nu m-au atras niciodata. :)

      Ștergere
  6. Mi-am luat și eu de când cu nebunia asta cu Hello Free Z One Discount. Am varianta XXL Volume și îmi place, părul arată mai bine decât când e proaspăt spălat. După ce-l usuc îmi vine să-l dau și cu niscaiva Batiste, chiar dacă e perfect curat. :-))))

    RăspundețiȘtergere
  7. Și da, e numai "vina" ta că mi l-am luat. :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu am un sampon din asta dar de la Klorane si nu pot sa zic ca imi place; e drept, l-am folosit doar o data dar cred ca nu stiu eu sa -l folosesc.... o sa imi cumpar si un Batiste din asta sa vad, poate e mai bun.
    Am insa o colega care are un sampon uscat luat din DM (nu stie cum se cheama) si e supeeer incantata, dupa folosirea ea poate sa mai stea o saptamana cu un par cu volum si deloc gras. Eu am par lung si sunt satena mai inchis pe cand ea e tunsa bob si e blonda, poate si asta e un factor.

    Mihaela I.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca exagereaza cu saptamana aia, iti prelungeste timpul de spalare cu o zi, maxim doua, dar n-are cum mai mult. Sa incerci si Batiste, poate ti se potriveste. :)

      Ștergere
  9. Sunt suuuuper incantata de ele :-D Preferatul meu este XXL Volume, il folosesc in mod special cand imi fac parul cret fiindca imi da si mai mult volum :-D In rest, cand imi port parul drept il folosesc pe cel Original :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Original n-am incercat, eu le folosesc in functie de ce ma inspita pe moment. :)

      Ștergere
  10. am si eu XXL volume, tot varianta mini, si la prima utilizare am avut aceeasi parere - cam incarca parul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incearca sa folosesti cat mai putin si sa il piepteni bine dupa aia.

      Ștergere
  11. Momentan ii dau a doua sansa dupa prima incercare esuata...Sa vedem! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu sigur nu l-ai folosit bine, am eu un sentiment asa ... :)

      Ștergere
  12. Cred ca prima data am aflat de sampoanele astea de la tine :)
    Tare as fi curioasa cum functioneaza - ceva gen, se dizolva mizeria si ea se duce unde?
    Oare genul asta de sampoane sunt potrivite si ptr copii? ( unii dintre copilasii cu care lucrez sunt imobilizati la pat si ar fi simplu cu sampoanele astea sa le mai improspatez parul)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideea de la care a plecat toata nebunia asta este pudra de talc care absoarbe sebumul de pe scalp (multi chiar o folosesc si acum). Cred ca se poate folosi si la copii, insa mult mai eficient ar fi un sampon spuma care chiar scoate mizeria din par - este ca o spuma care se aplica pe parul uscat dupa care se sterge cu prosopul parul si ramane curat. Eu am ceva de la TRESemme, insa nu l-am mai vazut in ultima vreme.

      Ștergere
  13. si eu folosesc sampoanele Batiste si imi plac foarte mult. Inca nu am un favorit, toate imi plac in egala masura pana acum dar ramane de vazut pe viitor. :)
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu il folosesc mai mereu, in special pentru volum. Preferatul meu este Volume XXL

    RăspundețiȘtergere
  15. Prima dată l-am testat pe cel cu Cherry, care miroase demențial!!! Da, mi-a împrospătat părul. Da, mi-a plăcut mai mult de părul meu în a 3-a zi după spălare. Și da, acest șampon uscat chiar face minuni! După care, am început să le spun și prietenelor și colegelor mele de acest mic secret pe care l-am descoperit. Toată lumea a fost curioasă de rezultate... Cu toate astea, XXL Volume este favoritul meu, pentru că oferă mai mult volum la rădăcina firelor de păr.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ai mai incercat intre timp si alte arome Batiste? Care e preferatul tau? Ana

    RăspundețiȘtergere
  17. Este bun si pentru scalp sensibil?

    RăspundețiȘtergere