A trecut cam mult de când am scris o postare cu produsele consumate, am tot zis că fac poze să scap de plasa de produse, dar nu mi-a ars și n-am de ce să ascund asta. Între timp am și aruncat niște ambalaje care se deterioraseră, a și curs ceva lipicios și a făcut lucrurile mai complicate, am luat cu mine când am plecat ce produse aveam pe terminate și le-am aruncat pe acolo, dar tot s-au adunat destule.
Cele mai multe produse consumate sunt pentru păr. Londa și Wella sunt brandurile pe care le folosesc cel mai des pentru păr, gama Ultimate Repair e printre preferatele mele și am terminat - din nou - șamponul, balsamul și masca, am dat gata o noua mască Visible Repair de la Londa și șamponul din gama Color Radiance. De la L'Oreal am terminat un nou spray cu protecție termică, preferatul meu care nu se mai fabrică din păcate.
Despre produsele de la Alfaparf Milano și Sebastian Professional am povestit pe blog în trecut, așa că nu insist, am avut atât variante travel, cât și full size și le-am folosit până la ultima picătură. Dacă ar fi să aleg între ele clar m-aș duce spre Sebastian, e un brand care merită mult mai multă atenție.

M-am vopsit de prea multe ori lunile astea, dar nu am ce face - am foarte multe fire albe, părul crește cu o viteză de nu e adevărat, în plus transpir în zona capului destul de rău și aciditatea distruge cumva pigmentul. Am folosit atât vopsea din comerț, cât și cea asiatică pentru rădăcină la care apelez de câte ori am ceva urgent și se văd firele albe.
La capitolul îngrijire corp s-au întâmplat accidentele cu ambalajele, așa că tot ce am de arătat sunt două geluri de duș de la Lavish (varianta asta Peachy Sunset mi-a plăcut mult) și Cashmere Aroma (am mai multe variante acum în baie) și un exfoliant de la Bielenda. Lipsesc produsele de la Rituals, niște spume de duș și un exfoliant care a făcut tot dezastrul.
Am încercat mai multe deodorante să văd cum mă înțeleg cu ele - varianta Sensitive de la Lactovit rămâne de bază pentru mine și pot să-l folosesc pe termen lung fără probleme (am axila foarte sensibilă, cum am mai zis).

Nu am știut unde să încadrez produsele astea așa că le-am pus împreună. Pentru unghii am terminat - din nou - dizolvantul fără acetonă de la Eveline și sprayul de la Artdeco pentru uscarea rapidă a ojei, pentru buze am dat gata un exfoliant de la I love și am consumat multe mostre de parfum, dar nu le-am păstrat. Am încercat multe parfumuri noi, dar și mostre pentru cele care îmi plac și nu le am în variante full size.
La capitolul îngrijirea tenului lipsesc multe produse pe care le-am luat cu mine când am fost plecată și le-am terminat pe acolo, mai ales produse cu protecție solară (de la Skin1004 și Paula's Choice pentru că asta am folosit). Pentru curățare am folosit Korres, Symbiosis, Labor8, dar și multe miniaturi asiatice (atât uleiuri de curățare, cât și esențe), am terminat un spray de fixare de la Catrice și o cutie de paduri de la Anua (le-am luat din nou pentru că îmi plac mult).
Am folosit mai multe seruri de la ma:nyo, Some by Mi, Skincyclopedia, o cremă de ochi de la Yves Rocher, un mist de la Haruharu Wonder, iar de la Paula's Choice crema Barrier Repair din gama Resist (una dintre preferatele mele, a curs ceva pe tub și de-aia arată în halul ăsta) și boosterul cu 1% retinol care nu se mai comercializează în Europa, din păcate.

Nici măcar nu o să încerc să explic ce sunt toate astea. Am folosit multe măști pentru mâini și picioare, multe șervețele de curățat vopseaua de pe piele, multe măști pentru ten, multe patchuri pentru ochi, dar și multe patchuri cu colagen care se dizolvă (despre astea trebuie să povestesc într-o postare pentru că am multe de zis), dar și tot felul de paduri și mostre ale unor produse de care eram curioasă. Am păstrat o parte să vă arăt, dar am aruncat multe dintre ele pentru că produc dezastre.

Știți vreunul dintre produse?







Trimiteți un comentariu