Produsele de la Wella Professionals sunt în topul preferințelor mele de foarte mult timp atunci când vorbim de îngrijirea părului, iar ce-au lansat în ultimii ani mi s-a potrivit la fix. Atât Ultimate Smooth, cât și Ultimate Repair îmi plac la nebunie și le folosesc periodic, iar când am văzut că au lansat Ultimate Color am fost extrem de curioasă să văd cum sunt produsele.
Așa cum îi spune și numele gama este gândită ca un ritual de îngrijire pentru a păstra intensitatea culorii, dar și pentru a îmbunătăți diverse aspecte cu care ne confruntăm când ne vopsim părul. În general produsele pentru păr vopsit au ca focus retenția pigmentului, dar Wella a luat în calcul și alte aspecte precum protecția anti-rupere, hidratarea, calmarea scalpului, strălucirea, vitalitatea și protecția UV.
Pentru gama Ultimate Color Wella a folosit o tehnologie patentată cu glicină și un agent de curățare a metalelor grele care acționează ca un scut împotriva radicalilor liberi și a folosit în formulă pro-vitamina B5 care hidratează de la vârfuri până la rădăcină în timp ce revitalizează și oferă părului mai multă rezistență la rupere. Iar mirosul ... nu știu cum să-l descriu, e floral și fructat, are ceva senzual și rămâne pe păr cam 2 zile (în cazul meu), e o poveste plină de răsfăț. Găsiți aici produsele dacă vă tentează.
Sunt 4 produse în gamă și le-am primit pe toate, mi-am luat timp să le folosesc câteva săptămâni înainte să vă povestesc de ele. Șamponul nu conține sulfați și este foarte blând cu scalpul, iar balsamul hidratează în timp ce reduce porozitatea pentru a sigila culoarea. Combinația îmi place mult și părul se simte foarte bine după folosirea produselor.
Vedeta gamei este masca Leave-In - are doar 95 ml și este un produs care se aplică pe părul umed (1-2 pompe în funcție de lungime, la mine e nevoie de mai mult), nu se clătește. Masca este gândită ca un produs 3 în 1 care pe lângă hidratare oferă strălucire și o culoare mai vibrantă în timp ce promite că oferă protecție UV și face părul mult mai rezistent la rupere.
Ultimul produs este Shine Spray care face exact ce promite, adică oferă strălucire dar și lasă părul mult mai neted. Se poate folosi atât pe părul umed, după spălare, cât și pe părul uscat pentru strălucire și reîmprospătare. Și o să vină la pachet reaplicarea asta cu mirosul superb al întregii game.
Îmi place gama? La nebunie, iar mirosul mi se pare fascinant! Am văzut o diferență la modul în care se păstrează culoarea? Da. Mie îmi crește părul cu o viteză uimitoare, pentru cineva cu un ritm mai lent sau chiar normal de creștere o să facă o diferență și mai mare. Un aspect care îmi place mult și la care nu mă așteptam este volumul, de câte ori am folosit produsele din gama am avut mult mai mult volum, lucru extrem de greu când ai părul des și lung cum îl am eu.
Este gama mea preferată de la Wella? Nu. Și nu pentru că nu e ce trebuie, e un răsfăț care se simte și se vede, dar nevoile părului meu nu sunt în totalitate satisfăcute. Masca leave-in nu este suficientă pentru părul meu lung, des și ondulat, la vârfuri simt că nu face ce trebuie și mi s-a părut că mi se electrizează părul destul de ușor. Cea mai bună variantă pentru mine este să combin produse din cele 3 game Ultimate, dacă ar fi să aleg un singur produs din gama asta e sprayul.
Ai încercat vreun produs din gamă? Îți plac produsele de la Wella?



Trimiteți un comentariu