Produse pentru buze de la Yves Saint Laurent

16.3.20

Produsele pentru buze ocupa un loc destul de important printre produsele de machiaj pe care le am, desi folosesc doar anumite nuante si nu sunt extrem de curajoasa atunci cand vine vorba de culori diferite. Insa imi place sa ma joc cu texturile, imi place sa combin culori, imi place sa incerc diferite tipuri de produse si sa vad ce mi se potriveste cel mai bine. Si asa am reusit sa adun destul de multe produse pentru buze si ceea ce am observat in ultima vreme este ca am adunat cateva produse de la Yves Saint Laurent si despre ele vreau sa va povestesc astazi.


Rouge Volupte este un produs iconic atunci cand discutam de Yves Saint Laurent si de machiaj pentru buze, eu am doua variante de ruj: unul din gama clasica  Rouge Volupte in nuanta 1 si celalalt din gama Rouge Volupte Pearl in nuanta 108. Primul mi se potriveste mult mai bine si il port cel mai des, chiar daca consider ca putea sa stea mult mai bine la capitolul rezistenta, tinand cont ca nu e tocmai un produs ieftin. Nu pot sa nu mentionez de ambalajul acestor rujuri care mie imi place la nebunie si ma face sa zambesc de cate ori intind mana dupa rujurile astea.

In ultima vreme m-am gandit mult la nuanta Unruly Nude din gama Rouge Volupte Rock'n Shine, insa mi se pare extrem de interesanta si nuanta Pink Flow - ambalajul este argintiu si rujurile au in varf si o steluta argintie, au un finish lucios si, recunosc, ca ma cam tenteaza. Si daca tot am inceput sa va spun de dorinte de la YSL vreau sa va intreb daca ati incercat fondul de ten Youth Liberator si cum vi se pare.


Am si trei produse de tip stain cu finish diferit: Rouge Pur Couture Rebel Nudes Glossy Stain in nuanta 105 Corail Hold Up, Rouge Pur Couture Water Stain in nuanta 606 Rosewood Flow si Tatouage Couture Matte Stain in nuanta 5 Rosewood Gang, ultimul este mat, eu n-am mai asteptat sa se usuce pentru ca eram presata de timp si am vrut sa fac pozele in lumina naturala ca sa vedeti cat mai bine nuantele. Toate trei imi plac mult, atat ca textura, cat si nuantele pe care le am si am ajuns sa le folosesc extrem de des.

Cel pe care il folosesc cel mai des este Vernis A Levres Water Stain, l-am primit de ziua mea de la un prieten bun si imi place la nebunie nuanta, este nuanta pe care pusesem si eu ochii, asa ca s-a nimerit la marele fix. Mai sunt doua nuante care imi plac mult: Bathed in Beige (cat de misto e numele asta) si Nude Underwater (alt nude, bineinteles, ca doar sunt preferatele mele) si am fost foarte tentata sa le iau cand cei de la Notino au avut o promotie misto la produsul asta - zilele astea au transport gratuit pentru orice comanda.


Folositi produse pentru buze de la Yves Saint Laurent? Cum vi se par? Care este preferatul vostru?
Read More

7 intr-o saptamana #255

15.3.20


Am stat cateva minute cu degetele pe tastatura, gandindu-ma cum sa incep postarea de astazi, ce sa va spun, daca sa discut despre ce se intampla sau nu si nu stiu nici acum ce e cel mai bine sa fac. Am ales zilele astea sa vorbesc despre frumos, despre micile bucurii pentru ca avem nevoie sa pastram normalitatea in viata noastra chiar si in circumstantele actuale, despre ce decizii am luat eu, iar daca as vrea sa transmit ceva ar fi sa alegem viata, sa alegem compasiunea, sa ne gandim la cei din jurul nostru, sa fim responsabili si sa invatam din greselile altora.

Eu lucrez de acasa de multa vreme, asa ca a trebuit doar sa imi limitez celelalte activitati si cea mai dificila decizie pentru mine a fost sa inghet abonamentul la sala, dar am facut asta gandindu-ma la ce as putea transmite luat de acolo, nu la cum m-ar putea afecta pe mine. Am iesit din casa doar strict cand am avut nevoie, nu am exagerat cu cumparaturile, dar am constientizat perioada asta, ce riscuri exista si am facut singurul lucru care mi se pare uman si responsabil. Nu stie nimeni cum va fi perioada urmatoare, insa logica imi spune ca va fi rau inainte sa fie bine si am ales sa iau deciziile gandindu-ma la ce pot face pentru altii, la cum pot usura munca celor care infrunta cu adevarat pericolul si m-am rugat sa avem mintea limpede.

Curierii au venit la mine zilele astea destul de des, am primit cateva surprize, dar si cateva comenzi date on-line si vreau sa va arat ceaiurile de la Specchiasol pe care le-au adus in Romania cei de la Ropharma. Brandul este italienesc, ceaiurile sunt bio din ingrediente atent selectionate si eu am incercat deja varianta L'Amicizia din colectia Infusi Positivi si imi place la nebunie, asa ca imi doresc sa iau si cateva dintre celelalte variante disponibile. Cei de la Lapte Maresi au o campanie interesanta in perioada asta, eu nu sunt bautoare de cafea, insa mi-a placut invitatia lor de a va spune si voua despre asta, asa ca daca va tenteaza sa participati gasiti aici toate detaliile.

Sunt cateva produse asiatice de ingrijire pe care vreau sa le incerc in perioada urmatoare, asa ca am comandat de pe Ebay niste mostre sa vad daca merita sau nu. De la Purito am luat Pure Hyaluronic Acid 90 Serum si Comfy Water Sun Block SPF50+, le-am incercat si imi plac mult - produsul cu protectie solara e misto de tot, insa pentru mine este prea matifiant daca aplic si machiaj, asa ca am decis sa il iau in varianta full size si sa il folosesc in diminetile cand ma duc la sala. De la Innisfree am luat Bija Cica Balm EX, am primit o mostra intr-o cutie Pick'N'Dazzle si mi-a placut mult, pentru ca ajuta mult la calmarea tenului, fiind pe baza de centella asiatica si nu intentionez sa il iau full size pentru ca vreau sa am mostre atunci cand tenul meu are nevoie de putin ajutor, nefiind un produs pe care sa il folosesc zilnic.

Am stat mai mult in bucatarie zilele astea si am fost atenta la detalii pentru ca, asa cum va ziceam la inceputul postarii, nu vreau sa renunt la ce imi face placere chiar daca trecem printr-o perioada tulbure - mie imi place ca mancarea sa arate bine, nu doar sa aiba gust bun. Broccoli si conopida sunt prezente extrem de des in alimentatia mea, fac de multe ori piure din ele sau din alte legume si chiar a ajuns sa imi placa sa le gatesc asa. Zilele astea chiar vreau sa experimentez mai mult in bucatarie si probabil ca pe Instagram o sa va arat si voua ce o sa fac.

Lucrurile mici sunt cele care vor face diferenta in perioada asta, pentru ca vor fi multe urmari dupa perioada asta (unele la care nici macar nu ne gandim acum - si nu ma refer la boala, dar nici nu vreau sa ma adancesc acum in subiectul asta), asa ca va recomand sa incercati sa aduceti bucurie in jurul vostru atat cat puteti si sa nu uitati sa va rasfatati si pe voi. Eu am primit o pereche de cercei care m-a bucurat extrem de mult intr-un moment cand eram destul de afectata de ce se intampla in toata lumea si am apreciat gestul si sentimentele din spatele darului, dar mai ales faptul ca mi-a fost oferit exact cand aveam nevoie sa imi amintesc de anumite lucruri. 

Zilele astea am mai multa grija de mine si de pielea mea si profit sa va arat produsul asta de la Bielenda care imi place mult de tot. Este un ser pentru corp cu cafeina, retinol, centella asiatica si peptide, eu l-am luat de aici si l-am tot folosit, asa ca vreau sa imi comand altul. Are o formula extrem de buna si ajuta la fermitatea pielii, intra imediat in piele si merita din plin. Mai sunt doua produse in gama #BodyPositive, dar pe mine acesta m-a atras cel mai mult datorita formulei.

Saptamana voastra cum a fost? Ce planuri aveti in perioada urmatoare?
Read More

Constanta prin ochii mei

13.3.20

Acum o saptamana eram la Constanta si ma incarcam cu energie pozitiva, asa ca m-am gandit ca astazi sa impart cu voi cateva momente si trairi din mica mea escapada. Si vreau sa fac asta pentru ca observ ca tot mai multi oameni vad numai ce nu e bun, ce nu merge si uita sa se bucure de lucrurile frumoase, de potential, de tot ce a fost si ce-ar putea sa fie. Eu mi-am antrenat mintea sa vad partea buna a lucrurilor, imi place sa fac fotografii pentru ca ma ajuta sa vad lucrurile prin ochii mei, ma ajuta sa imi amintesc ca suntem diferiti, ca avem asteptari si viziuni diferite si ca e absolut normal sa fie asa.


Eu nu sunt genul care sa anunte peste tot ce planuri am, am spus doar catorva persoane ca am de gand sa plec la mare pentru ca asta simt, dar am primit multe replici de genul "Ce sa vezi la Cazino? E o epava!" si m-a intristat raspunsul asta pentru ca uitam istoria, uitam ca tot ce e in jurul nostru reprezinta ceea ce suntem noi, ca oameni, si exprima in mare parte gradul nostru de degradare. Asa ca am facut poze in 3 zile diferite, din diferite unghiuri si tot ce vad este frumusete, vad istorie, vad posibilitati, vad amintiri.



Da, zona asta - si Doamne, cat de frumoasa e faleza si ce sentiment de pace iti da - ar fi putut sa fie cu totul altceva si atat de multe lucruri ar fi putut fi facute in ultimii ani, dar realitatea este ceea ce vedem si degeaba ne lamentam ca vai si ca of. Mie Constanta mi s-a parut un oras ingrijit si educat, mi-au placut oamenii care veneau sa se plimbe pe faleza, bancile care sigur au multe povesti de spus si atmosfera in general, chiar daca se lucra si erau muncitori care faceau galagie. 

Eu m-am dus pentru altceva si pe asta m-am concentrat. Mi-am bucurat sufletul si ochii, am admirat norii, cerul, pietrele, marea, pasarile, m-am entuziasmat la fiecare adiere de briza, am meditat uitandu-ma la apa. Culorile pe care le-am intalnit in plimbarile mele mi-au mers direct la inima, m-au inspirat si m-au ajutat sa las sa treaca toate gandurile care mi-au obosit mintea in ultimele saptamani, mie imi place apa la nebunie si imi da o senzatia de liniste si pace pe care o caut de cate ori simt ca emotiile mele au nevoie sa ia o pauza.


O alta zona care mi-a mers direct la inima a fost Portul Tomis - barcile, albastrul infinit, linistea din zona in perioada asta, jocul norilor, culorile calde, pur si simplu am respirat aer si m-am umblut de energie. Am mancat de doua ori in zona portului pentru ca atmosfera ne-a placut mult de tot, pestele pe plita cu legume a fost demential, iar cheesecakeul este prima prajitura pe care o gust in ultimele luni si a fost de vis - daca ajungeti pe la Bacaro Port si aveti loc si de desert, merita incercata. Sa iti incepi dimineata cu o astfel de priveliste si sa te bucuri de o ceasca de ceai iti schimba automat starea de spirit si te incarca pozitiv.


Am facut destul de multe poze, insa mi-am impartit foarte bine timpul si nu am simtit ca am pierdut ceva pentru ca am vrut sa fac si poze. Da, imi place sa prind anumite lucruri prin ochii mei, dar nu daca asta inseamna sa ma opresc din a face lucrurile care imi plac. E vorba de echilibru si balanta pana la urma. Am plecat cu putine lucruri la mine, dar din bagaj nu mi-au lipsit ochelarii de soare, am avut la mine 2 perechi pentru ca doar cand ploua nu port ochelari de soare. Pentru ten am avut la mine Essential Glow Moisturizer din gama Defense de la Paula's Choice, iar pentru corp am avut un spray din gama Sport Addicted de la Pupa Milano - pentru ca protectia solara folosita zilnic e primul pas anti-aging pe care il poti face pentru pielea ta.

Parfumul pe care l-am purtat a fost Amor Amor de la Cacharel, dar am si primit cadou un parfum cat am fost plecata si m-a incantat peste masura, o sa va povestesc sigur de el in curand pentru ca este perfect pentru perioada asta si eu visam de mult la el. Am inceput sa citesc Paradisul de la Malul Marii, am admirat jocul pasarilor, m-am gandit mult la timp si la cum alegem noi sa-l petrecem. Ceasul este nou, l-am primit si pe el cadou si mesajul imi place la nebunie.


Gandurile cu care termin postarea asta sunt legate de perspective si de ceea ce vedem cu adevarat atunci cand ne uitam la un loc/ om/ peisaj/ lucru. Frumusetea sta intotdeauna in ochii privitorului si cred ca fiecare dintre noi vede ce vrea sa vada, fiecare trece lucrurile prin propriu filtru si "judeca" prin prisma a ceea ce a trait, important e sa nu uitam ca suntem oameni, ca nu ne-am nascut sa fim perfecti, ca nu suntem facuti sa traim dupa reguli si ca fiecare dintre noi e liber sa aleaga in ce fel sa se bucure de viata, atata timp cat nu face rau celorlalti sau mediului inconjurator.


Read More

Clatite americane low carb

11.3.20

Am mai scris pe blog ca am facut niste schimbari destul de mari in alimentatia mea inca de la inceputul anului, cea mai importanta este ca am eliminat carbohidratii si este una din cele mai bune decizii pe care le-am luat. Nu o sa scriu acum de ce si cum, probabil ca o s-o fac la un moment dat, ceea ce vreau astazi sa va spun este ca am incercat sa nu renunt la lucrurile care imi plac si sa gasesc variante low (sau chiar no) carb pentru ce imi place sa mananc. 

Si cea mai mare bataie de cap a fost cu clatitele americane, am incercat multe retete si am dat rateuri care m-au frustrat rau, dar in final am ajuns la un rezultat care imi place si ma satisface pe deplin. Am incercat diverse tipuri de faina, cu continut redus de carbohidrati, am facut diverse combinatii si cu greu am reusit sa ajung la varianta asta, careia am sa ii reprosez un singur lucru - textura este mai spongioasa decat sunt clatitele americane in mod normal, asa ca trebuie un pic de atentie cand le pun in tigaie pentru ca nu este un aluat lichid, insa gustul si valorile nutritionale chiar merita efortul.


Ingrediente pentru 8 - 10 clatite americane de marime medie:
- 100 grame faina din fibre (eu cumpar de aici mixul asta si nu am gasit alta varianta cu valori nutritionale mai bune)
- 16 grame indulcitor (stevia, eritrol sau xylitol)
- 1 lingurita praf de copt
- sare (optional)
- 2 oua mari
- 1/3 cup lapte vegetal (eu folosesc de migdale si imi place cel de la Adez)
- 2 linguri ulei de cocos
- 1 lingurita extract de vanilie
- apa minerala - as zice cat cere aluatul (fiind vorba de un mix de fibre si nu de o faina propriu zisa aluatul nu va fi asa lichid si trebuie stabilita cantitatea de apa pe masura ce adaugi)

Eu le consum cu siropurile de la Sweet Freedom (le gasiti aici si aici) care au doar 13 calorii pe lingurita si cu ciocolata neagra rasa/ cacao nibs sau cu fructe de padure. Sunt misto si ca desert, dar si ca mic dejun atunci cand ai pofta de ceva gustos si usor de facut. Textura este un pic diferita de clatitele pufoase cu care ne-am obisnuit, gustul este misto si daca cautati alternative mai sanatoase la deserturile clasice reteta merita incercata, insa cu mentiunea sa va adaptati pe masura ce o faceti pentru ca nu e vorba de o faina clasica si s-ar putea sa "ceara" mai mult lichid decat am mentionat eu.


Va plac clatitele? Cat de des le consumati?
Read More

Colectia Glamourose de la Pupa Milano

10.3.20

Editia limitata de primavara de la Pupa Milano, Glamourose, m-a surprins mai mult decat placut, chiar daca am apucat sa o vad in magazine inainte de a primi produsele. Este o colectie inspirata de culorile pamantului, nuantele arse si rosiatice se combina extrem de interesant cu rozul din ambalajele produselor, iar rezultatul este o colectie de produse de machiaj cu texturi mai mult decat surprinzatoare si un finish pudrat si fin. Puteti sa vedeti aici intreaga colectie, eu o sa va arat astazi o parte din produse. Iar daca ajungeti in magazinele Pupa va recomand sa va uitati si la Extreme Blush, colectia de blushuri lansata recent pentru ca are niste nuante si finishuri de vis, eu am rezistat cu greu sa nu imi iau macar una dintre culori.


O sa incep cu cele 3 rujuri din colectia asta pentru ca sunt cele care au fost cea mai mare surpriza pentru mine. Rujurile Glamourose Petalips au reusit sa ma surprinda total: de la forma si culoarea ambalajului pana la textura si nuante. Formula este una mata, impalpabila asa cum spun cei de la Pupa, iar pe buze se simt ca un balsam usor, nu ca un ruj mat. Sunt usoare, nu usuca buzele si nuantele sunt superbe si pigmentate, daca va plac rujurile mate va recomand sa le incercari, sunt altceva.

Am primit toate cele 3 nuante disponibile: 001 Pink Seduction, 002 Rosewood si 003 Tempting Red, preferata mea este clar Rosewood. V-am aratat mai jos nuantele, fara nici un fel de procesare si alte nebunii, puteti sa vedeti exact cum arata si sa va dati seama de ce am tot spus ca au fost o reala surpriza pentru mine - formula misto, nuante opace si pigmentate, textura de vis, cam asta e tot ce pot sa spun dupa ce le-am incercat.


Un alt produs care imi place la nebunie este At First Blush, nuanta Desert Rose, un blush mai mult decat surprinzator, cremos la atingere si usor de estompat, care atunci cand este aplicat pe piele se transforma in pulbere, culoarea fiind una foarte naturala. Pentru un ten matur sau uscat blushul asta o sa fie o revelatie. Eu sper ca cei de la Pupa Milano sa foloseasca formula asta si pe viitor si sa fie disponibile si alte nuante pentru ca este un produs mai mult decat reusit, iar mie nuanta imi place la nebunie si am de gand sa o folosesc des.

Am mai folosit in trecut sprayuri pentru fixarea machiajului de la Pupa Milano si mi-au placut mult, asa ca am incercat zilele astea si Make-up Fixer si imi place mult, chiar daca formula contine si alcool - sunt extrem de putine sprayuri de genul asta care nu contin. Fiind un produs care se pulverizeaza pe ten - pentru a fixa si a mentine machiajul pe durata intregii zile - cantitatea de alcool care ajunge pe ten este una infima, asa ca la partea asta mai fac si eu concesii cand imi place un produs si asta chiar imi place. 


Ultimele produse pe care le am din colectia asta si pe care nu am apucat sa le incerc sunt Vamp! Ready to Shadow si ojele Lasting Color Gel. Creionul de ochi este in nuanta 011 Powdery Nude si este o pulbere compacta sub forma de creion care promite o textura catifelata, usor de folosit si care rezista foarte bine pe pleoape. Cele doua oje din colectia pe care le am sunt 189 Powdery Nude, un nude superb pe care vreau sa-l incerc in perioada urmatoare si 190 Karkade, o nuanta de rosu extrem de interesanta.


Cum vi se pare editia asta limitata? Care produs va place cel mai mult?
Read More