August a fost o lună ciudată ... cred că e cel mai bun cuvânt pentru a o descrie. Am fost ba sus, ba jos, am trecut de la o stare la alta, aveam în minte niște lucruri, am renunțat la idei și am făcut altceva ... și tot așa am ținut-o. Am scris mai rar și pe blog pentru că așa am simțit, m-am gândit că n-ar fi deloc o idee rea să mă concentrez pe final de lună pe ce mi-a plăcut și m-a făcut să zâmbesc.
În ultima perioadă, chiar dacă a fost una aglomerată, prioritatea a fost starea mea de bine și asta a însemnat mai mult citit (de preferat în aer liber), mers la saună și la masaj, plimbări lungi și aer curat. Dar am avut și multe momente când am fost prezentă într-un moment și doar l-am trăit, așa cum am avut și clipe când am visat cu ochii deschiși și mi-am lăsat mintea să se relaxeze cum a vrut.
Nu am mai intrat în saună de niște ani buni, nu pentru că nu aș fi vrut sau pentru că nu am avut ocazia, ci pentru că nu am știut cum va reacționa corpul meu după niște probleme de acum câțiva ani. Am avut emoții pentru un lucru aparent simplu, totul a fost bine și am de gând să merg frecvent la saună de acum încolo.

Am avut câteva nopți mai grele, cu somn puțin și gânduri multe, iar asta s-a simțit și văzut imediat în zona de sub ochi, singura zonă despre care pot să spun că îmi pune cu adevărat probleme. Am fost atentă să folosesc mai des cele 2 dispozitive pentru ochi pe care le am de la Foreo pentru că știu ce diferență fac.
Deși am încercat mai multe produse noi de îngrijire vara asta și am descoperit unele care merită să vă povestesc despre ele atunci când am vrut ceva simplu și eficient am întins mâna după produsele de la Paula's Choice care știu ce fac pentru pielea mea.

Începutul lunii m-a prins la munte și a fost tare bine, dar am mai fugit de 2 ori peste zi luna asta pe Valea Prahovei - fără să stau cu telefonul în mână, fără multe poze, doar timp în liniște, cu gândurile mele și aer curat. Nu îmi place deloc ce văd în jurul meu, nu rezonez aproape deloc cu ceea ce trăim și asta mă face să stau departe și să pun distanță ... poate o să scriu mai multe despre asta cândva pentru că afectează inclusiv ceea ce fac în mediul on-line, dar nu simt că ăsta e momentul potrivit.

Nu prea am avut timp să gătesc luna asta și nici nu mi-a ars la cât de cald a fost, dar ceva ce am făcut constant e pinsa ... blatul este de la Vilgain (doar câteva ingrediente, ușor de digerat), îl cumpăr des, iar ce pun peste variază în funcție de pofte și de ce avem în frigider.
Am primit la începutul lunii mai multe feluri de eclere de la French Revolution de la Sezamo și asta m-a făcut să mă gândesc la niște lucruri. Eu nu sunt cu prăjiturile, nu au fost niciodată pe lista mea de preferințe, dar dacă e să aleg totuși ceva ... nu aș alege eclere, dar le-am încercat (au fost câteva variante care chiar mi s-au părut interesante) și am aflat că nu îmi displac eclerele, ci doar nu am gustat o combinație potrivită pentru preferințele mele. Și asta m-a făcut să mă gândesc că sunt multe lucruri de care spun că nu-mi plac, dar pe care nici nu le-am încercat cu adevărat. Nu am de gând să devin vreo consumatoare de eclere, dar dacă o să am poftă de ceva dulce știu că varianta Mille-Feuille Vanille Bourbon e delicioasă (la fel de mult mi-a plăcut Caramel au Beurre Sale).

Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri și oameni din viața mea, iar faptul că încă pot petrece timp cu Alma îmi umple sufletul de bucurie. Începutul de an a fost crunt și nu am crezut că o să mai văd vreodată cățelul vesel și fericit pe care l-am salvat de pe străzi acum 13 ani, dar iubirea și voința ei ne-au adus încă o vară împreună. E bătrână, se mișcă tot mai greu, doarme tot mai mult, dar încă se bucură ca un pui mic și are momente când uiți ce vârstă are.
Voi ce mici plăceri ați avut luna asta?






Trimiteți un comentariu