7 intr-o saptamana #524

5.10.25

Am o saptamana plina si nu prea am avut timp de altceva, m-am gandit inclusiv sa nu scriu postarea asta, dar incerc ... ultima perioada a fost plina de provocari si imi este mai mult decat clar ca trebuie sa pun niste limite, sa schimb niste lucruri daca vreau sa fiu bine si sa nu ma mai incarc aiurea. De spus e mai usor, de facut nu e chiar asa usor, dar lucrez la asta in fiecare zi.

Vremea s-a schimbat radical si a plouat extrem de mult (si fara oprire, au fost momente cand mi s-a parut de-a dreptul deprimant), asa ca m-am bucurat de fiecare raza de soare si de posibilitatea de a-mi misca oasele intr-o plimbare mai lunga. Diminetile au fost cam haotice, dar am incercat sa imi fac timp sa mananc ceva bun si sa am energie pentru restul zilei. Anii trecuti mancam fructe de padure (o sursa extrem de buna de antioxodanti) aproape in fiecare dimineata, insa anul asta nu prea ... asa ca incerc sa fiu atenta la asta.


Ieri s-au facut 12 ani de cand am gasit-o pe Alma ratacind pe strazi si chiar si acum, dupa atatia ani, mai glumesc si spun ca a cazut din cer direct la mine in brate - am incercat atunci sa ii aflu povestea, sa aflu ceva, orice si nu a fost posibil. Catelul Bucuria, cum ii mai spun cateodata, a imbatranit, nu mai are dinti, doarme aproape non-stop, merge tot mai greu, dar e la fel de plina de iubire ca intotdeauna. A fost foarte trista dupa ce Tasha s-a dus, in ultimele saptamani a mai iesit din apatie si incepe sa se bucure din nou si asta ma bucura mult pentru ca schimbarea ei a fost extrem de dureroasa.

Micile mele placeri de saptamana asta ciocolata Delicata cu lapte si produsele pentru buze - am multe miniaturi, le-am adunat pentru ca vreau sa le folosesc. Am si cateva produse noi pe care le incerc in perioada asta si de care o sa va povestesc, dar vreau si sa ma bucur de ce am si imi place. Am primit cateva surprize saptamana asta, sunt extrem de curioasa de produsele Foreo pe care vi le-am aratat pe Instagram, de-abia astept sa vad cum ne intelegem.


Sfarsitul de saptamana a fost cu liniste si cu iubire, cu somn mai lung, cu timp la caldura, cu rasfoit albume si cu ascultat muzica. Am gatit, am lenevit, m-am gandit la multe lucruri, am incercat sa ma centrez in lumea mea unde e bine si sa ma refac pentru ca urmeaza o perioada plina, cu lucruri frumoase dar si cu multe provocari. Si m-am bucurat de aer curat daca tot s-a reintors - cat de cat - soarele.

Saptamana voastra cum a fost?

Trimiteți un comentariu