Lanvin A Girl in Capri

12.8.20

De ziua mea am primit doua parfumuri noi, iar cel de care vreau sa va povestesc astazi a fost o surpriza mai mult decat placuta pentru ca a venit de la un prieten drag mie, care ma cunoaste atat de bine, incat reuseste sa imi faca mereu surprize parfumate care mi se potrivesc si care ma fac sa zambesc. Parfumurile sunt o chestie extrem de personala si nu sunt genul de cadou pe care sa-l recomand daca nu stii extrem de bine o persoana si, chiar si asa, este riscant sa oferi astfel de cadouri. Dar lucrurile pot sa fie si altfel si parfumul asta e dovada acestui lucru.


De-a lungul anilor m-am intalnit de mai multe ori cu parfumurile de la Lanvin, mi-au placut cateva, dar nu pot sa zic ca m-a captivat vreunul sau ca mi-a starnit vreo pasiune nebuna. A Girl in Capri mi se pare perfect pentru vara, imi place ambalajul, imi place parfumul si imi place starea pe care mi-o da de cate ori il port. Pentru mine parfumul asta e sinonim cu vacanta, soare si o stare de bine care te face sa treci dansand prin viata.

Este un parfum proaspat si citric, cu note marine si florale, nu il percep ca fiind un parfum complicat, ci mai degraba ca un parfum care iti mangaie simturile si care te face sa zambesti. Notele de varf sunt lamaie primafiore, bergamota si piper roz, notele de mijloc sunt flori de grapefruit combinate cu acorduri marine, iar baza este data de aroma de pluta, mosc alb si ambra. Sophie Labbe a reusit sa creeze un parfum usor, cu iz mediteranean si cu o poveste plina de veselie si nu ma mira pentru ca mai sunt cateva creatii de-ale ei care mie imi plac mult. Luminos si plin de viata - asa il simt eu si asa mi l-am si imaginat cand am vazut cutia si am vazut ce parfum e.


Ati mirosit A Girl in Capri? Cum vi se pare? Va plac parfumurile de la Lanvin?
Read More

Tu ce sampon uscat folosesti?

10.8.20

Au existat perioade in viata mea cand am folosit mai des genul de produse de care vreau sa va povestesc astazi daca compar cu ultimii ani, insa clar de-a lungul timpului mi s-au schimbat si gusturile, iar asteptarile mele de la produse au crescut. Nu am fost niciodata o consumatoare avida de șampon uscat, dar intotdeauna am avut cel putin unul in casa pentru momentele alea cand parul nu arata tocmai bine si ai doar cateva minute pana sa iesi pe usa. De fapt asta e si modul in care eu recomand folosirea sampoanelor uscate - ca un ajutor in momentele de criza, nu ca pe un produs la care sa apelezi de cateva ori pe saptamana daca vrei sa ai un par frumos si cu un aspect sanatos.

Samponul uscat care imi place cel mai mult in momentul asta este unul de tip spuma pe care l-am descoperit pe siteul celor de la Notino si este varianta Fresh Texture de la Schwarzkopf Professional din gama Osis+, gama din care am si un balsam uscat care e foarte bun. Am mai folosit in trecut alte sampoane spuma, dar asta imi place cel mai mult. Aplic spuma in palme, dupa care o masez pe zonele unde am nevoie de ajutor (pe scalp in special, dar merge foarte bine si pe lungime), iar efectul este exact ceea ce caut: par curat, aerisit, cu volum si cu un miros de proaspat. Nu incarca deloc parul, are actiune imediata si nu simt nevoia sa ma spal seara dupa ce l-am folosit, lucru care conteaza enorm pentru mine pentru ca produsele de la Batiste imi provoaca mancarime pe scalp, desi nu am un scalp sensibil.


De-a lungul anilor am incercat multe produse de genul asta, atat produse mass-market, cat si produse scumpe, precum cele de la Moroccanoil, insa clar nu pretul este cel ce dicteaza calitatea unui produs, ci modul in care parul si scalpul tau reactioneaza la aplicarea produsului. Multe produse de genul asta incarca parul, asa ca e nevoie de putin noroc si ceva experimente sa il gasesti pe cel potrivit pentru tipul de par si nevoile tale. 

Eu am renuntat la sampoanele de la Batiste de ceva vreme pentru ca nu sunt ceea ce caut eu, insa stiu ca multa lume inca le foloseste si le apreciaza. Recomandarea mea insa, daca cautati produse ieftine si bune care sa faca ceea ce promit, sunt produsele de la TRESemme. TRESemme este un brand pe care l-ati tot vazut pe blog pentru ca mie imi place mult, samponul uscat pe care il am acum de la ei este Voluminous Lock - nu lasa urme albe si ofera volum, insa pe Notino gasiti mai multe variante in functie de ce anume cautati la un produs de genul asta.


Care e relatia ta cu sampoanele uscate? Iti plac? Le detesti? Cat de des le folosesti? Care este preferatul tau?
Read More

7 intr-o saptamana #265

9.8.20


Am inceput saptamana pe drum si toata saptamana a fost una nebuna si pe "repede inainte" cum imi place mie sa spun, dar care mi-a placut mult. Au fost multe momente cand am ras cu gura pana la urechi si m-am simtit extrem de bine, desi au fost si momente mai putin placute, asa cum e normal sa fie in viata ca sa pastram un echilibru. Ma asteptau acasa multe surprize si cadouri de ziua mea, aranjamentul floral de la Perwoll mi-a placut mult, iar noul Renew & Blossom miroase foarte bine, de-abia astept sa il incerc, eu chiar sunt consumatoare de Perwoll asa cum v-am mai spus si in trecut pe blog.

M-am uitat un pic la pozele din scurta mea vacanta si am vrut sa va arat si voua doua care mie imi plac mult: prima este din Sinaia, de la Cota 2000, iar sentimentul pe care l-am avut acolo a fost ca am atins cerul, iar cea de-a doua este din Brasov din apartamentul pe care l-am inchiriat pentru o noapte. Panorama este dintr-un complex rezidential situat pe drumul spre Poiana si este de vis, apusul de soare de acolo a fost ceea ce sufletul meu avea nevoie si m-am bucurat de fiecare schimbare a cerului. 

Toata saptamana m-am jucat cu parfumurile si le-am purtat in functie de ce am simtit, am si doua parfumuri noi primite de ziua mea de care vreau sa va povestesc mai multe in perioada urmatoare. Trebuie sa ma organizez un pic zilele urmatoare si sa va arat mai multe noutati pentru ca am niste produse extrem de interesante care sunt singura ca o sa va placa si voua, mi-am cumparat si eu niste lucruri, am primit cateva chestii misto de ziua mea si mi-au fost si trimise cateva noutati.

Sfarsitul de saptamana a insemnat pentru mine relaxare si timp petrecut cu prietenii pentru ca suntem in sezonul leilor si leilor le place sa fie intre lei. Am savurat o lasagna facuta in casa, alaturi de un pahar de Campari Orange si am ras mult, m-am jucat cu o multime de blanosi (catei si pisici) si mi-am bucurat sufletul. Saptamana voastra cum a fost?
Read More

Clinique Fresh Pressed 7-day system with pure vitamin C

7.8.20

Am avut o perioada extrem de lunga de pauza de la produsele Clinique pentru ingrijirea tenului, insa anul trecut am descoperit Mineral Sunscreen Fluid for Face SPF50 si imi place atat de mult incat mi-a deschis apetitul sa incerc si alte produse de la ei. Astazi vreau sa va povestesc de sistemul Fresh Pressed Vitamin C in 2 pasi pentru ca l-am folosit saptamanile trecute si chiar cred ca e un produs care merita incercat daca sunteti iubitoare de vitamina C si ceea ce va doriti este un ten luminos si radios.


Stiti ca eu sunt mare iubitoare de vitamina C si ca de ani de zile folosesc produse cu concentratii mari de vitamina C, asa ca atunci cand descopar un produs cu o formula curata, fara alcool si parfum ma bucur mult. Sistemul celor de la Clinique imi place mult atat din punct de vedere al produselor, cat si ca concept pentru ca vitamina C este un ingredient foarte sensibil si are nevoie de anumite conditii pentru a nu incepe oxidarea si a-si pierde din eficienta.

Fresh Pressed 7-day system with pure vitamin C este un sistem gandit pentru 7 zile (gasiti cele 2 produse si in alte combinatii, iar cei de la Douglas au niste oferte bune in perioada asta daca vreti sa le incercati) si vine cu 7 pliculete de pudra de curatare cu vitamina C si un booster cu 10% vitamina C pe care va recomand sa il folositi dimineata inainte de produsul cu protectie solara pentru ca vitamina C va potenta actiunea SPF-ului. Eu folosesc si seara produse cu vitamina C pentru ca tenul meu le tolereaza foarte bine.

Pudra este ultrafina si se emulsioneaza in palma cu apa pentru a forma o spuma de curatare pentru ten, iar mie imi place mult mai mult decat ma asteptam - curata foarte bine tenul si ii ofera luminozitate, iar modul in care se simte textura pielii dupa este un aspect la care nu ma asteptam de la un produs de curatare. Eu am folosit-o in diminetile cand tenul meu avea un aspect tern si mi-a placut mult ce face, daca aveti rani sau iritatii pe ten nu o folositi in perioada respectiva pentru ca s-ar putea sa nu faca tocmai bine pe leziuni deschise.

Boosterul are o formula care imi place la nebunie: 10% vitamina C, peptide, squalane si extract de alge si o textura de gel care intra imediat in piele, fara a fi lipicios. In plus ambalajul care izoleaza vitamina C pana la activarea produsului mi se pare extrem de potrivit pentru un astfel de produs si garanteaza cele mai bune rezultate, nefiind sanse sa oxideze produsul. Eu folosesc vitamina C in concentratie de 10-15% pentru luminozitatea si uniformizarea tenului, insa am vazut ca actioneaza extrem de bine si pe semne, ajutand la o vindecare mult mai rapida (am avut niste semne pe barbie de la o iritatie si m-a ajutat foarte mult).


Ati incercat sistemul asta de la Clinique? Cum vi se pare?
Read More

Din ultimele zile

4.8.20


Am lipsit de pe blog cateva zile bune pentru ca am fost plecata si am simtit ca o pauza de la scris o sa imi prinda bine. Daca ma urmariti pe Instagram ati vazut ca de ziua mea am evadat putin la Brasov, dupa care am plecat spre Praga si m-am bucurat de fiecare clipa. Nu o sa scriu pe blog despre nici una dintre cele 2 experiente pentru ca nu simt asta, au fost pentru sufletul meu si asa vreau sa ramana. Singurul lucru care o sa ajunga aici este faptul ca Praga este un oras superb si merita descoperit pas cu pas pentru ca este o incantare.

Stiu despre ce vreau sa scriu, insa mi-e foarte greu sa gasesc cuvintele potrivite pentru a exprima exact ceea ce vreau pentru ca uneori e greu sa rezumi niste ganduri si niste sentimente in doar cateva cuvinte. Inainte de ziua mea am urcat la Cota 2000 in Sinaia, a fost ceva ce mi-am dorit sa fac de cand am fost in iunie la munte, desi eu nu sunt un om de munte si n-am fost niciodata. Sentimentul de libertate pe care il am cand simt ca ma aflu intre cer si pamant nu se compara cu nimic, iar faptul ca nu imi mai e frica sa pasesc pe teren abrupt este pentru mine ceva ce nu am cum sa exprim vreodata in cuvinte. 

Am vazut si simtit o diferenta clara in modul in care pasesc si ma comport pe munte fata de acum cateva saptamani si asta se datoreaza doar musculaturii pe care mi-am intarit-o la sala pentru ca articulatiilor nu prea am ce sa le fac sa le repar. In ultimele saptamani am mers mult mai mult pe jos si au fost dese zilele cand am mers peste 15 km pe jos si asta se vede si se simte mai mult decat oricand. Este ceva ce mi-am propus sa fac si mi-a iesit, iar rezultatele sunt mai mult decat satisfacatoare.

Au fost perioade in viata mea cand am refuzat sa fac anumite lucruri sau sa plec in anumite locuri pentru ca nu era sigura pe mine si pe picioarele mele, iar faptul ca acum simt ca pot (si nu doar ca simt, mi-am demonstrat mine ca trebuie doar sa imi doresc) este o satisfactie pe care nu am cum sa o descriu in cuvinte. Mi-a fost frica multa vreme sa nu raman iar intr-un picior pe cine stie unde, dar imi dau seama ca din frica aia am invatat multe. Mai sunt momente cand ezit, dar stiu ca nimic nu e mai puternic decat mintea si vointa mea, asa ca ma comport ca atare si nu las nimic sa stea in calea mea si a ceea ce imi doresc, indiferent ca e vorba de un lucru important sau de o provocare care poate sa nu insemne absolut nimic pentru altcineva.

Nu stiu cat de coerenta am fost in ceea ce am scris, dar am vrut doar sa va spun ce am mai spus si alta data: exista un moment potrivit pentru orice. Daca acum sunteti intr-un moment prost cand nu gasiti solutia si v-ati resemnat, odihniti-va si limpeziti-va mintea, dar nu renuntati pentru ca exista intotdeauna o rezolvare si o cale de mai bine, atata timp cat suntem vii si ne dorim sa mergem inainte.
Read More